18,182 matches
-
în anturajul ambasadorilor, împreună cu turiștii ori pe cont propriu, la Istanbul au venit un număr mare de pictori. Tehnicile tipografice, care au început sa fie utilizate in Europa în această perioadă, au condus la posibilitatea răspândirii descrierilor realizate de către acești pictori prin intermediul albumelor gravate și al călătoriilor. Aceste tehnici au făcut posibila apariția Orientalismului în secolul al XIX-lea . Picturile în ulei și în apă reprezentând Istanbulul au participat la expozițiile de pictură din Europa pe tema Orientalismului și s-au
Konstantin Kapıdağlı () [Corola-website/Science/330935_a_332264]
-
este și în zilele noastre, prin structura cosmopolită formată de oameni din diverse nații, prin diversitatea culturală, prin monumentele arhitecturale, tradiții, natura unică, imaginile pitorești și prin simbolurile neschimbate, Istanbulul a fost timp de secole și continuă să rămână inspirația pictorilor.
Konstantin Kapıdağlı () [Corola-website/Science/330935_a_332264]
-
statornică”, iar vânătoarea și pescuitul devin prilejuri de a te bucura de frumusețea naturii; scriitorul înlocuiește senzația de melancolie de tip eminescian în fața naturii cu o vitalitate de tip flamand, astfel că Moldova lui Sadoveanu poate fi comparată cu „Olanda pictorilor de acum câteva secole, cu oameni în zdrențe, umflându-se cu vin și contemplând cu ochi lacomi mari bucăți de cărnuri fripte”. Valoarea creației sadoveniene este recunoscută chiar și atunci când autorul repovestește o poveste cunoscută; astfel „Vrăjitorul de șerpi” a
Împărăția apelor () [Corola-website/Science/334879_a_336208]
-
apărută în presă, în 1999, v. România literară nr.23, din 9-15 iunie; • Studii fundamentale și documente inedite privitoare la I. Țuculescu, publicate în presă, între 1965-1966, în București și provincie; • Studiu important cu privire la Gaspar David Friedrich, cel mai mare pictor romantic german, publicat în 1977 de Universitatea din Greifswald și menționat în bibliografia germană, lucrare apărută și în românește în revista Secolul 20; • Studii fundamentale și documente privitoare la N. Grigorescu, publicate în mai multe numere din România literară și
Radu Bogdan () [Corola-website/Science/334895_a_336224]
-
mai inovativ film de lung metraj la festivaul internațional de la Nyon, Vision du Reel, Elveția. Expoziții de autor • Expoziția retrospectivă a picturii românești, București, Muzeul Simu, 1949; • Expoziție retrospectivă I. Andreescu cu prilejul aniversării a 100 de ani de la nașterea pictorului, București, Muzeul Simu, 1950. Prezentare a numeroase opere în bună parte necunoscute; • Marea expoziție retrospectivă I. Țuculescu (273 de opere, pictură, sculptură, grafică), București, Sala Dalles, 1965, parțial prezentată și în șase orașe din provincie, însoțită de conferințe; Expoziția Ioan
Radu Bogdan () [Corola-website/Science/334895_a_336224]
-
orașe din provincie, însoțită de conferințe; Expoziția Ioan Andreescu: Anii de creație în țară, pictură, grafică, corespondență și documente însoțite de panouri explicative, București, Muzeul de artă al Republicii, 1982-1983, deschisă cu prilejul comemmorării a 100 de ani de la moartea pictorului, cu un catalog amplu cuprinzând ilustrații și importante studii. Burse de studii și schimburi de experiență • Bursă româno-franceză, în 1957-58, pentru Franța, beneficiind de prelungiri soldate cu vizitarea Olandei și Italiei, în total patru luni și jumătate. Premii și distincții
Radu Bogdan () [Corola-website/Science/334895_a_336224]
-
o solidă fundație de piatră. Zidurile sunt din cărămidă cu o grosime de 1,10 m. Lungimea este de 29 m iar înălțimea în dreptul turlei mari este de 20 m. Prima pictură s-a făcut în anul 1850 de către un pictor necunoscut iar pictură actuala a fost făcută între 1981-1985, în stil tempera, de către pictorul Andonie Romeo. Prima târnosire a bisericii s-a făcut la 24 aprilie 1853 în vremea mitropolitului Nifon al Ungro-Vlahiei. Pe parcursul anilor s-au refăcut atât construcția
Biserica „Înălțarea Domnului” din Manasia () [Corola-website/Science/334910_a_336239]
-
10 m. Lungimea este de 29 m iar înălțimea în dreptul turlei mari este de 20 m. Prima pictură s-a făcut în anul 1850 de către un pictor necunoscut iar pictură actuala a fost făcută între 1981-1985, în stil tempera, de către pictorul Andonie Romeo. Prima târnosire a bisericii s-a făcut la 24 aprilie 1853 în vremea mitropolitului Nifon al Ungro-Vlahiei. Pe parcursul anilor s-au refăcut atât construcția cât și pictură. Parohia are o bibliotecă ce cuprinde cărți de ritual bisericesc cu
Biserica „Înălțarea Domnului” din Manasia () [Corola-website/Science/334910_a_336239]
-
(n. ? − d. ?) a fost un pictor sucevean de biserici din secolul al XVI-lea. Este cunoscut în special pentru contribuția sa din 1535 la realizarea frescelor de la mănăstirea Humor. Un document din 1541 îl numea ca pictor oficial al curții lui Petru Rareș, acesta intitulându-se
Toma din Suceava () [Corola-website/Science/334948_a_336277]
-
(n. ? − d. ?) a fost un pictor sucevean de biserici din secolul al XVI-lea. Este cunoscut în special pentru contribuția sa din 1535 la realizarea frescelor de la mănăstirea Humor. Un document din 1541 îl numea ca pictor oficial al curții lui Petru Rareș, acesta intitulându-se „pictor din Suceava, curtean al slăvitului și măritului domn moldovean, Petru voievod”. Pictura sa cu largi perspective bizantine este bazată pe culori calde, fiind dominată de nuanțe de roșu. Unii autori
Toma din Suceava () [Corola-website/Science/334948_a_336277]
-
sucevean de biserici din secolul al XVI-lea. Este cunoscut în special pentru contribuția sa din 1535 la realizarea frescelor de la mănăstirea Humor. Un document din 1541 îl numea ca pictor oficial al curții lui Petru Rareș, acesta intitulându-se „pictor din Suceava, curtean al slăvitului și măritului domn moldovean, Petru voievod”. Pictura sa cu largi perspective bizantine este bazată pe culori calde, fiind dominată de nuanțe de roșu. Unii autori îi atribuie și realizarea în 1537 a picturilor murale de la
Toma din Suceava () [Corola-website/Science/334948_a_336277]
-
dominată de nuanțe de roșu. Unii autori îi atribuie și realizarea în 1537 a picturilor murale de la Moldovița, plecând de la asemănările cu pictura mănăstirii Humor ce merg în anumite locuri până la detalii. Criticul de artă Vasile Drăguț consideră însă că pictorul anonim de la Moldovița s-ar fi format în același atelier cu Toma sau ar fi fost elevul acestuia, iar o parte din meșterii ajutători ar fi participat la decorarea ambelor monumente, ceea ce ar putea explica numărul mare de elemente asemănătoare
Toma din Suceava () [Corola-website/Science/334948_a_336277]
-
în același atelier cu Toma sau ar fi fost elevul acestuia, iar o parte din meșterii ajutători ar fi participat la decorarea ambelor monumente, ceea ce ar putea explica numărul mare de elemente asemănătoare existente în pictura celor două mănăstiri. Biografia pictorului rămâne în mare parte necunoscută. Criticii de artă presupun că Toma l-ar fi însoțit pe domnul Petru Rareș, în calitate de curtean, în multe călătorii prin țară și că ar fi participat la vreuna dintre misiunile diplomatice trimise de voievod în
Toma din Suceava () [Corola-website/Science/334948_a_336277]
-
procedee picturale proprii unor centre de artă străine”. Același critic menționează faptul că picturile lui Toma conțin asemănări cu picturile realizate de Fra Angelico, Andrei Rubliov, Melozzo da Forli și de meșterii sienezi, dar niciuna nu este definitorie, deoarece arta pictorului Toma este originală și se inspiră din fondul tradițional. La înfrumusețarea mănăstirii, a participat o echipă de meșteri condusă de Toma zugravul. Printre realizările sale de aici se numără: Lui Toma zugravul din Suceava îi este uneori atribuit - în mod
Toma din Suceava () [Corola-website/Science/334948_a_336277]
-
prilej ca să îl execute. Poetul național al Ciprului, Vasilis Mihailidis, i-a dedicat mai multe versuri, inclusiv în poemele „9 iulie 1821 în Nicosia Ciprului” și „La moartea părintelui meu Ciprian”. Moartea eroică a lui Ciprian l-a determinat pe pictorul cipriot Iorgos Mavroghenis să picteze tabloul „Spânzurarea martirului neamului Ciprian”, care se păstrează în prezent la Fundația Arhiepiscopului Macarie al III-lea. Un monument din marmură (bust ridicat pe o coloană înaltă) al arhiepiscopului Ciprian a fost realizat de sculptorul
Ciprian al Ciprului () [Corola-website/Science/334953_a_336282]
-
(n. ? − d. ?) a fost un pictor de biserici din secolul al XVI-lea. Este cunoscut în special pentru contribuțiile sale la realizarea frescelor de la mănăstirile Curtea de Argeș și Dealu. Zugrăvirea bisericii s-a terminat în decembrie 1526, dar programul iconografic al zugravului Dobromir, în prezent poate fi
Dobromir din Târgoviște () [Corola-website/Science/334967_a_336296]
-
al XVI-lea. Este cunoscut în special pentru contribuțiile sale la realizarea frescelor de la mănăstirile Curtea de Argeș și Dealu. Zugrăvirea bisericii s-a terminat în decembrie 1526, dar programul iconografic al zugravului Dobromir, în prezent poate fi doar aproximat. În 1860, pictorul Gheorghe Tattarescu a realizat câteva desene și schițe la Curtea de Argeș reunite în "Albumul național", care pe lângă imaginea exterioară a monumentului înainte de restaurare, copiază tablourile votive din interiorul bisericii. În anul 1881 însă, André Lecomte du Noüy - arhitectul francez care coordona
Dobromir din Târgoviște () [Corola-website/Science/334967_a_336296]
-
fost publicată în 2015 în revista "Nautilus" și descrie soarta tragică a unui copil care promite să devină un geniu al picturii. Un accident pune însă capăt carierei sale, dar acest lucru îi permite să pătrundă mai adânc în tainele pictorilor renascentiști și să descopere o legătura stranie care-i unește pe zece dintre aceștia. Acțiunea singurei povestiri care n-a mai apărut anterior în vreo publicație se petrece în perioada alegerilor prezidențiale din 2014 din România. În centrul ei se
Rămășițele viselor () [Corola-website/Science/334997_a_336326]
-
(cu numele său adevărat probabil "Mathis Gothart Nithart") (n. ca. 1475-1480, probabil la Würzburg, Franconia - d. 1528, Halle, Saxonia-Anhalt) a fost un pictor și inginer hidraulic german din Renaștere, contemporan cu Albrecht Dürer. a fost un pictor renascentist german de lucrări religioase care a ignorat clasicismul renascentist pentru a continua stilul de artă central european medieval în secolul al 16-lea. Se mai
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
(cu numele său adevărat probabil "Mathis Gothart Nithart") (n. ca. 1475-1480, probabil la Würzburg, Franconia - d. 1528, Halle, Saxonia-Anhalt) a fost un pictor și inginer hidraulic german din Renaștere, contemporan cu Albrecht Dürer. a fost un pictor renascentist german de lucrări religioase care a ignorat clasicismul renascentist pentru a continua stilul de artă central european medieval în secolul al 16-lea. Se mai spune de asemenea, că primul său nume este Mathis, iar prenumele Gothart sau Neithardt
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
este văzut ca antiteză lui stilistică. Opera sa cea mai mare și cea mai faimoasă este Altarul din Isenheim creat în perioada 1506-1515 sau poate în perioada 1512-1516. Detaliile vieții sale, până la această dată, sunt neobișnuit de neclare pentru un pictor de însemnătatea sa, în ciuda faptului că însărcinările sale arată că a avut parte de recunoaștere rezonabilă în timpul vieții. Prima sursă pentru biografia sa este istoricul de artă german Joachim von Sandrart, care îl descrie în jurul anului 1505 lucrând la decorarea
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
la Frankfurt. Astfel de lucrări erau de obicei efectuate de ucenici și, prin urmare se poate face o estimare a vârstei sale, sugerând el a fost născut în 1480-1483. Sandrart a notat că Grünewald l-a avut ca ucenic pe pictorul Hans Grimmer, care va deveni celebru în timpul vieții sale, dar de cele mai multe lucrări ale sale s-au pierdut în Războiului de Treizeci de Ani. Sandrart l-a descris pe Grünewald ducând o viață retrasă și melancolică, având și o căsătorie
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
propriul său copil sau era adoptat). Au fost multe incertitudini cu privire la detaliile vieții sale. În 1938, Walter Karl Zülch a publicat teoria conform căreia Grünewald și partenerul său Nithart/Gothardt au fost aceeași persoană; acest Nithart/Gothardt a fost un pictor, inginer, și "artist de apă" născut în Würzburg în anii 1460 sau poate anii 1470 și, probabil, decedând în 1528. Această teorie este acum, în general discreditată, deși istoricii mai recenți cred că Nithart/Gothardt ar fi pretins a fi
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
folosește preocupările lui Grünewald și mai ales creația sa a altarului Isenheim pentru a comunica o viziune intens apocaliptică a unei lumi care a abandonat natura. Altarul Isenheim apare și în ultimul capitol al romanului lui Sebald "Emigranții", în care pictorul Max Ferber descrie intuiția sa despre puterea extremă a durerii după ce a văzut opera lui Grünewald.
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
poziție în care a fost resimțit mai puțin ca proprietar de mari bogații, cât mai curând că un folositor al banilor pentru cele mai nobile scopuri. Pe langă sprijinul pentru numeroase instituții publice el a susținut și promovat mulți artiști, pictori, scriitori și sculptori, dar și oameni săraci sau cu probleme financiare, din anii 1840, anual în mediu cu peste 100.000 de guldeni. De asemenea a lărgit, dupä preluarea moștenirii sale, salariile ocupaților săi de peste tot în mod remarcabil. În
Simeon de Sina () [Corola-website/Science/335000_a_336329]