18,636 matches
-
Din câte stau pe zare/ Același ou divin nuntește/ Și ochiul vulturesc" ("Imn sacru"). Buruiana și firul de grâu absorb deopotrivă cerul, realizând nunta între cele două specii: "Buruiana și firul de grâu să-și coacă/ Cerul laolaltă/ Nu-i rostul tău/ De-a separa și prețui/ Din câte stau pe zare/ Același ou divin nuntește/ și ochiul vulturesc" ("Imn sacru"). Poetul descoperă elemente purtătoare de poezie, nu pentru că în ele ar sălășlui Dumnezeu, ci pentru întrevăzuta, potențiala nuntire a acestora
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să știi să prețuiești răbdarea și dorul, prietenia și mai ales cu ceea ce rămâi, după ce uiți. În câteva poeme, Pustia e definită direct. Pustia este cerul ce se întinde de la izvor la mare, ochiul Pustiei este lumina eternă, de aceea rostul poetului ar fi: De-a-nainta cu teamă în tăcere/ Să nu se prăbușească din înalt/ Pustia marilor mistere". În poemul "Fluturii negri", Pustia apare ca fiind "viața însăși", dar cu ideea că nimic nu moare spre a nu se mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în lumea lui Por împărat, la Dionisos, în lumea Feților-Frumoși așezați într-o floră luxuriantă, într-o faună bogată de mamifere și reptile: "Iată că vin oamenii cu gura plină de dinți asemenea limbilor/ după straie le cunoaște munca și rostul trebilor/ plină de pământul galben pe picioare/ se vede pieptul cu pielea șarpelui de casă,/ acum că fac diguri și galerii și tot felul de ziduri la izvoare/ pre chipul și asemănarea castorilor cei cu coada solzoasă" ("Descântec"). Volumul stă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ușoară cochetărie de cântec: "Am stâlcit-o, am stâlcit-o,/ de din alb am dezalbit-o/ de din rece am încălzit-o/ și am pierdut-o și am pierdut-o." ("Cântec"). Doamna blândă, doamna ce poartă lumina dintâi (L. Blaga), doamna rosturilor este aceea în fața căreia, supus și reverențios, poetul încearcă patima teribilă care să o înnobileze: " Scoate pielea de pe mine/ poate vrei o amforă/ poate vrei să bei dulbine/ Doamnă Verde Camforă?..." ("Dulce cupa mea de piele"). Cert este că un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
gura mea să strige în pace/ Ne mutăm în altă țară./ Vom striga a doua oară:/ Ne mutăm la noi în țară". Replica este de fapt atitudinea deosebită a poetului contemporan, care nu mai e renunțarea. Așa cum spune Adrian Păunescu, rostul ni-i să fim aici, în această țară, de care suntem legați și înăuntrul căreia "ne clădim destinul nostru" ("Curgi"). Ideea este reluată în poezia intitulată "Oltule". Cred că putem distinge în prima secțiune ("Înțelepciunea de a fi") a prezentului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
unei alte dimensiuni a vieții. Orice religie dă seama de instalarea unei comunități (geografice și istorice) într-o viziune unică. * Conceptul de progres este rezultatul manualelor de istorie, care înlătură orice diacronie în favoarea sincroniei, din rațiuni explicative. Din păcate, ratăm rostul lui didactic, făcând din el un sens tare, ce ne orientează moduri de a înțelege. * Nu există judecata Istoriei, ci doar gândirea urmașilor, aceștia lăsându-se posedați de diferite curente ideologice care vor să-și fundamenteze existența pe baza Istoriei
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
limbajul corectitudinii politice am putea spune că prima lozincă o constituie cuvântul mama. O polarizare problematică a cunoașterii omenești: afectiv și rațional. Fiecare din concepte a suportat diverse încadrări gnoseologice, raționalitatea fiind în general termenul tare. Sunt tentat să cercetez rostul afectivității în cunoaștere, însă îmi dau seama că această abordare mă situează pe un traseu deja stabilit, având din start posibilități limitate. Cred că ar merita zdruncinată această dihotomie a umanului spre a putea orienta gândirea într-o altă direcție
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
situarea existențială dintr-un moment sau altul. Putem porni de la cotidiana dihotomie dintre muncă (ce dă seama cel mai adesea de a supraviețui) și distracție (în timpul distracțiilor având din plin senzația că trăim); ceea ce conduce la rolul libertății în abordarea rostului vieții, distracția trăgându-și teoria semnificației sale de la libertate. Ce ne facem cu cei pentru care a munci reprezintă unica distracție? * Filmele ne sparg măsura posibilului. Însă și legendele făceau asta, semn că de ceva vreme ne mișcăm pe aceeași
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
chip care să ne supraviețuiască eșuând. * G. Liiceanu, analizând câteva din ideile lui Noica (Ușa interzisă, pp. 113-115), printre care și împărțirea omenirii în "oameni" și "băcani", reia ideea omului care trăiește în noaptea ființei sale, adică a indiferenței față de rostul său pe lume (formulare fascinantă!). Cum contextul analizat este dat de evenimentele din 11 septembrie, sensul ar trebui răsturnat: oare Răul (recurg la clasica dihotomie bine-rău pentru ceea ce semnifică, și nu pentru că aș crede în ea) nu este dat în
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
dat de evenimentele din 11 septembrie, sensul ar trebui răsturnat: oare Răul (recurg la clasica dihotomie bine-rău pentru ceea ce semnifică, și nu pentru că aș crede în ea) nu este dat în cea mai mare măsură de oameni care-și caută rostul (sau mai curând, un rost) în lume, de persoane însetate de un sens al vieții lor, pe care-l forțează în dauna altora? Ori de o combinație între unii din cei ahtiați după un sens măreț căruia să-i închine
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
septembrie, sensul ar trebui răsturnat: oare Răul (recurg la clasica dihotomie bine-rău pentru ceea ce semnifică, și nu pentru că aș crede în ea) nu este dat în cea mai mare măsură de oameni care-și caută rostul (sau mai curând, un rost) în lume, de persoane însetate de un sens al vieții lor, pe care-l forțează în dauna altora? Ori de o combinație între unii din cei ahtiați după un sens măreț căruia să-i închine viața și alții indiferenți față de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
să capete o tușă personală; ideile sunt nuanțate de contextul creat de existența cotidiană. Să ne întrebăm parfumul căror iubiri, ori acreala căror uri, stau în spatele unor rânduri ce frapează. * Să depui mărturie pentru propria existență! La asta se reduce rostul unui jurnal. Doar că aici contează mai puțin contextele umano-spațio-temporale (acesta este contextul oricărei existențe; cu puțin curaj aș fi adăugat și "divino-") cât cele de gândire. Altfel spus, o încercare de a vedea existența unei minți profilată în contextul
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
pe acest fundal. Cumva cred că abia înțelegerea posibilității de a vedea altfel, de a închega o lume după alte coordonate, dă seama de apartenența la umanitate în sens tare. Altminteri, riscăm unidimensionalitatea specifică oricărei angrenări totale în ansamblul de rosturi reprezentat de o lume. De aceea, din perspectiva posibilității deschiderii către alte lumi, putem vorbi de o smulgere din ideologie prin pasul înapoi pe care-l facem în fața tuturor angajamentelor definitive pe care ni le cere lumea căreia îi aparținem
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
ceea ce ești. Vânătorii de vinovați sunt oameni ce-și conturează hotarele ființei proprii pe fondul inculpării apropiaților pentru ceea ce cred a fi fost posibilii proprii, acum ratați. Evident, și aici avem nevoie de măsură, ea dând seama de unul din rosturile propriei existențe. Poate că tocmai uitarea întrebării privind sensul existenței proprii înseamnă salvare. Am văzut prea multe victime ale unor propovăduitori de sensuri majore în ultimele secole ca să nu am serioase rezerve față de multitudinea ofertelor existente pe piață. După atâția
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
nu mai așteptăm nimic nou, fie atunci când noul ce se prefigurează are doar fața răului. Ce păcat că aproapele nostru este ținta tuturor frustrărilor ce ne bântuie, a nervilor ce iau naștere în zona inadecvării noastre cu lumea! Poate că rostul său cel mai important nu e de a ne ajuta în diversele întreprinderi mundane (exemplul cel mai tare îl constituie copiii), ci de a ne suporta nervozitățile născute odată cu forțarea noastră de a ne reproiecta idealurile. Aproapele este victima inabilității
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
o zonă abstractă, stearpă, fiind, poate, în situația acelor teologi care discutau despre sexul îngerilor. În ce măsură reușim să contrazicem această idee? Cum ne apărăm de abstracțiunea excesivă? Prin ce? Sau este vorba de două moduri radical diferite de a gândi rostul filosofiei? * Ideea rezistenței prin cultură are în ea o zonă de fals, ratând însăși definiția tare a culturii. A crede într-o bună dezvoltare a culturii în condițiile în care societatea, în ansamblul ei, pătimește înseamnă a nu vedea legătura
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
de control pentru a-și mai dori recurgerea la forță nudă. Tehnica a intrat deja profund în sistemul puterii, devenind pârghia cea mai eficientă a acesteia. Investim prea mult din existența noastră în mitologiile politice, acaparați fiind de dorința aflării rostului într-un context istoric. Să gândim o nouă formă de raportare la timp, diferită de cea istorică! Un model posibil (luat, iarăși, din istorie): un prezent continuu în care ne simțim strămoșii alături de noi, în fiecare din activități. Este o
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
vecinătatea altor idei, fiind direct proporțională cu valoarea acestora. * Tehnica este modalitatea prevalentă de obiectivare a gândirii în perioada contemporană. Religia a căzut în domeniul artei. * Disputa contemporană nu cade atât asupra sensului filosofiei cât asupra praxisului ei. Este căutarea rostului filosofiei dintr-o perspectivă utilitară. * Omul contemporan este într-o continuă fugă după rețete ale existenței. * Marea insuficiență a acestor rânduri este solitudinea, absența perspectivei critice și dialogului lipsindu-le de modulările necesare. Provocarea finală căreia trebuia să-i facă
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
că se vor realiza (în sensul împlinirii idealurilor cu care noi i-am investit) după moartea noastră. Rolul educației este de a domoli pornirile brute ale biologicului din noi, ce tind să exploreze tot spectrul posibilului. Abia așezarea în aceste rosturi dă seama de apartenența la umanitate. Raportat la ce context își capătă sensul expresiile "puțină distracție" sau "multă distracție"? Ce definiție a umanului justifică clasificarea unor epoci anterioare ca fiind marcate de puținătatea distracțiilor, calitatea vieții fiind considerată scăzută în
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
la ce context își capătă sensul expresiile "puțină distracție" sau "multă distracție"? Ce definiție a umanului justifică clasificarea unor epoci anterioare ca fiind marcate de puținătatea distracțiilor, calitatea vieții fiind considerată scăzută în acele vremuri? Și, în definitiv, care este rostul distracției în judecarea umanului? Cred că distracția își capătă sensul în cadrul unui discurs despre libertate, accentul căzând pe eliberarea față de muncă. Este forma de libertate promisă celor ce trebuie să muncească, ca surogat de Eden adus în imanență. Cei ce
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
recunoscut mirosurile. Și eu, care trăiam cu prăpăditul ăla crezând că are centura neagră inclusiv în arta culinară... Numai gura era de el. Un pârlit cu chiloții rupți în fund! Nu l-am văzut niciodată fără pantaloni, n-avea niciun rost să și-i dea jos, dar pariez că așa erau. Am întâlnit destui ca el, recunosc genul de la distanță.) Cu nevastă-sa am păstrat legătura, era studentă la management; n-o puteam condamna că-i gătea din moment ce o răsplătea la
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
în management. De obicei era tare ascultător (închipuiți-vă că-mi zicea mami), dar atunci îl târâsem după mine în piață cu mare greutate. Dacă ar fi fost după el, s-ar fi dus la nu știu ce prostie de meci, făcuse rost de invitații la tribuna oficială. Argumentele mele fuseseră totuși mai tari: văzusem într-o revistă un desert spectaculos - înghețată cu jeleu de pepene - și aveam de gând să-l încerc. Am avut ceva de furcă până să-l conving să
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
fac tocană după ce otrăvisem câțiva căței nevinovați); deși era un maestru în arta culinară, s-a arătat mai degrabă dezinteresat de efortul meu; îmbufnat și oarecum mirat că-i respinsesem nervoasă asaltul amoros (nu-și luase pastiluța, n-avea niciun rost să mă întărâte degeaba), m-a întrebat doar ce fac în bucătărie... N-am vrut să-l las în fața televizorului: aveam de gând să-i aflu secretele și de undeva trebuia să încep; l-am rugat să curețe niște ceapă
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
ne-am mutat împreună și am rămas însărcinată, a insistat să o angajăm; a zis să mă menajez, că gospodăria mi-a adus doar necazuri, că pentru binele meu nu va mânca niciodată mâncare gătită de mine, așa că n-are rost să mai calc prin bucătărie... Nici nu vă imaginați ce bunătăți ies din mâinile ei; în fiecare săptămână ne plimbă cu meniul pe cel puțin două continente. Păcat că vine doar o dată la două zile și stă cel mult trei
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
trădător! Frumos! (pleacă.) Salutare! Salutare, stimabile! (iese foarte turburat prin fund.) SCENA II Farfuridi, Brânzovenescu stau un minut privind unul la altul Farfuridi: Ei!... ți-a plăcut venerabilul? Brânzovenescu: E tare... tare de tot... Solid bărbat! Nu-i dăm de rostul secretului. Trebuie să mai așteptăm. Farfuridi: Să mai așteptăm? Până când să mai așteptăm?... Deseară, la sfârșitul întrunirii, parcă-l văz pe venerabilul că se scoală și trage clopoțelul: "Stimabililor, aveți puțintică răbdare: Candidatul Comitetului nostru este onor. d. Nae Cațavencu
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]