19,182 matches
-
al XlII-lea pînă în al doilea deceniu al secolului al XVIII-lea. In această perioadă este stăpînit de mai multe familii nobiliare maghiare, de unii principi ai Transilvaniei sau administrat direct de coroana regală. In secolul al XVII-lea stăpâni ai domeniului cu intermitențe, sânt foștii domni ai Țării Românești Gavrilaș Movilă și Constantin Șerban, Gheorghe Ștefan al Moldovei, care, în urma pierderii tronurilor, se retrag aici, datorită legăturilor de prietenie cu principii Transilvaniei . În secolele XVI—XVII, de la prima atestare
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
retrag aici, datorită legăturilor de prietenie cu principii Transilvaniei . În secolele XVI—XVII, de la prima atestare documentară din 1406 , pe care o cunoaștem (după cercetările de până acum) până în 1652 satul Bălnaca apare, invariabil, ca aparținând domeniului cetății Șinteu, chiar dacă stăpânii se vor schimba des. La 1406, domeniul intră în stăpânirea familiei Lacy de Santău. Cu această ocazie, se face și prima conscriere a domeniului, în care sânt menționate 63 de așezări. Bălnaca este înscrisă sub denumirea maghiarizată de „Banlak". La
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
și principe al Transilvaniei. La 1614 satul apare ca fiind în proprietatea lui Mihai Imreffi și Elisabeta Zolyomi, soția acestuia. După moartea lui Mihai Imreffi, Elisabeta Zolyomi se căsătorește cu fostul domn al Țării Românești, Gavrilaș Movilă, care devine astfel stăpân al Șinteului. În testamentul Elisabetei Zolyomi, din 1623, sânt nominalizate satele care vor intra în proprietatea lui Gavrilaș Movilă. Bălnaca ocupă poziția a 7-a din cele 32 de localități enumerate. Satul Bălnaca, în anul 1652 figurează cu 29 de
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
decembrie 1657 și până în jurul anului 1660 va fi în posesia lui Constantin Șerban, fostul domn al Țării Românești. Între anii 1660—1692 domeniul intră în administrația Pașalâcului de Oradea. În mențiunile documentare amintite nu sunt specificate obligațiile țăranilor față de stăpânul feudal. Se cunoaște însă că, până la sfârșitul secolul al XV-lea, dările românilor stabilite la Dieta de la Turda din 1548 se limitau la quinquagessima ovium, ei fiind scutiți de alte dări. Administrația austriacă stabilește după 1598 dijma din porci și
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
documente, în cazul satelor bihorene, începând cu secolul al XVIII-lea. Judele era ales dintre sătenii de vază, el administra veniturile satului, lua măsuri de pază, era judecător în toate pricinile locale, se îngrijea de strângerea dărilor către stat și stăpân De obicei, judele era ales dintre iobagii înstăriți, însă, de la caz la caz, putea fi ales chiar dacă nu intra în această categorie, dar avea, probabil, mai multă autoritate sau spirit organizatoric. De exemplu, la 1712 jude în satul Bălnaca era
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
o scădere de la media de 15,6 iezi (1694) la 2,5 miei și 3,3 iezi (1697) la 1,1 miei și 0,10 iezi (1699). În secolul al XVIII-lea, satul Bălnaca face parte din domeniul Aleșdului, chiar dacă stăpânii se perindă ca și în secolul precedent. Între anii 1712-1720 satul aparține fiscului imperial, din 1720 intră în posesia contelui Bánfi, la 1776 din nou în domeniul cameral, iar la 1785 este proprietatea familiei Batthyány. Pentru acest secol deținem informații
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
și stuf, în fiecare primăvară, înainte de Paște, tinerii din sat, flăcăi și fete participau la repararea acoperișului și la ungerea cu humă a pereților, material care se găsea din belșug pe Holm. Acestei biserici i-a dăruit Logofătul Teodor Balș, stăpânul Darabanilor, Sfânta Evanghelie legată în alamă aurită și semnată de donator în anul 1857, care a fost apoi mutată în noua biserică de cărămidă, ctitorită în mijlocul satului. Legenda păstrată în sat spune că înainte de construcția bisericii noi, a fost măsurată
Bajura, Botoșani () [Corola-website/Science/300889_a_302218]
-
Transilvaniei, cumpără satele mai sus amintite pentru sora sa Ana și pentru cumnatul său, Ștefan Kekedi, ca apoi la 9 noiembrie 1669 aceeași proprietate să ajungă în posesia principelui Mihai Apafi I și așa mai departe ajunge în mâinile altor stăpâni. Ținând cont de așezarea geografică a satului, înconjurat de păduri, unde în trecut șoimii se desfătau în voie, denumirea lui provine de la cuvântul maghiar „solymos“, care înseamnă loc cu șoimi. Denumirea satului a avut următoarea evoluție: "Solmus, Solimos" (1319), "Olmos
Șoimuș, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300895_a_302224]
-
spune că o parte din locuitori au trecut Prutul și au format localitatea Havârna, dar pe harta Basarabiei nu se află o astfel de localitate. Din această vatră de sat, devenită apoi proprietatea Institutului Sofian, locuitorii s-au mutat odată cu stăpânii, boierii români Bobu și Babic și armeanul Goilav la actuala vatră, tot din cauza unei molime. La vatra veche au mai rămas totuși bisericuța din lemn și cimitirul ce poartă încă pietre funerare. Vechea vatră avea și două păduri, la sud
Havârna, Botoșani () [Corola-website/Science/300910_a_302239]
-
Hilișeu-Crișan este un sat în comuna Hilișeu-Horia din județul Botoșani, Moldova, România. În satul Hilișeu-Crișan există o biserică unicat în Europa: Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Aceasta a fost construită în anul 1802 pe cheltuiala boierului, stăpânul de atunci a moșiei, V. Curt. Deasupra ușii de intrare, sub o serie de sculpturi florale, se află săpat în ușorul ușii „1902, mai 21”. Biserica își trage ființa de la un schit vechi de călugărițe ce era pe vremuri aici
Hilișeu-Crișan, Botoșani () [Corola-website/Science/300911_a_302240]
-
Ștefan Mailat, da fratelui său Dumitru averea de la Crihalma, numindu-l “mare proprietar”. În 1570, averea din Crihalma este moștenita de o fiică a lui Dumitru Mailat , care se căsătorește cu un grof Petki din regiunea Ciuc, ajungând astfel Petki stăpân al moșiei din Crihalma. Crihalma este stăpânita astfel timp de 355 de ani , (între 1570- 1925) de familia Petki. Până în 1840 toți urmașii familiei Petki se numesc Josef. În 1909 apare că proprietar al moșiei compuse din : conac, magazii , grajduri
Crihalma, Brașov () [Corola-website/Science/300938_a_302267]
-
schituri și de mănăstiri ortodoxe încingea pe interior poalele Munților Făgăraș, păzind cu străjnicie, în comuniune cu credincioșii din sate, străvechea lege românească. Zorii lui 1700 veniră însă cu un alt val de prigoane religioase, de astă dată opera noilor stăpâni, austriecii catolici, acțiuni dirijațe de către iezuiți, cardinalul Kollonich și împăratul Leopold I, el însuși crescut de către iezuiți. Atragerea prin orice metode a românilor ortodocși la unirea cu Biserica Romei, urmărea creșterea rolului politic al ""statului catolic ardelean"" ce se cerea
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
județul Slam Râmnic. Această situare la granița cu Imperiul otoman a făcut ca zona actualei comune Bordei Verde să devină de multe ori scena disputelor și luptelor dintre țăranii de pe moșiile vecine, fugiți „la turci” pentru a scăpa de asuprirea stăpânilor și bostangii nazârului din Câșla Vizirului, plecați la pradă în Țară Românească, fapt care a făcut ca nici așezare omenească stabilă să se poată înființa aici timp de aproape 280 de ani. Formele de locuire și viață socială din Bărăganul
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
odată cu trecerea de la o stăpânire funciară bazată pe tradiția orală la una scrisă, care coincide cu intrarea de facto în administrația Regatului Ungar. În evul mediu, satele de la poalele Rezului și Meseșului au fost cuprinse în domeniul cetății Valcău, iar stăpânul cetății a fost și proprietarul întregului ținut. Dintre familiile stăpânitoare ale cetății și ale domeniului aparținător se distinge de timpuriu o ramură a familiei Bánffi, cu rezidența în localitatea Nușfalău. În contrast cu aceste linii generale din istoria regională, în Cizer apare
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
Dintre familiile stăpânitoare ale cetății și ale domeniului aparținător se distinge de timpuriu o ramură a familiei Bánffi, cu rezidența în localitatea Nușfalău. În contrast cu aceste linii generale din istoria regională, în Cizer apare devreme un conflict local de interese între stăpânul cetății, de o parte, și o familie nobilă cu origini în localitatea Cehăluț, de cealaltă parte. Această familie și-a disputat și a obținut cu intermitențe posesia asupra Cizerului vreme de mai mult de două secole, timp în care o
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
Altus Leonardus fiul lui Ponec. Acest conflict pare să fi generat disputele de proprietate cu Cetatea Valcău din secolul următor. În 1341 drepul de proprietate asupra "„satulului românesc Cizer”" părea să fie de o bună vreme exercitat de magistrul Donch, stăpânul cetății Valcău, însă acest drept a fost contestat de nobilul János fiul lui Péter din Cehăluț. Se pare că nobila familie a obținut câștigul de cauză, deoarece în 1395 satul se afla în posesia ei. În acel an, Chyseri Balogh
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
Acest lucru este ușor de crezut câtă vreme ”bizonul” nostru local era foarte răspândit în arealul dacic. Legenda cu pricina spune că strămoșii uriașilor s-au așezat aici de pază la hotare pe vremea lui Burebista, conduși de bătrânul Moroș, stăpânul munților și al văilor din Ținutul Tisei, al Someșului și al Lăpușului și care ar fi construit un sistem de fortificații pe pâlcurile dealurilor și la trecători unde își plasează destoinici luptători. Așa s-ar fi așezat strămoșii uriașilor pe
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
în drumul lor pe acolo. Credincioși de prin alte sate risipite pe vâlcele vin aici să caute alinare. Nu peste mult timp apărură iscoadele care căutară ascunzișurile celor fugiți. Legenda orală spune că o iscoadă trimisă după Moș Țintea de stăpânul său din Berchez să-l convingă să vină înapoi este ucisă și îngropată în fundul unui pârâu din Valea Maotei. Povestea zice mai departe cum că Indreicuță a Dochiei întâmpină doi călăreți ai Cetății Ciceu care botează satul Kapolna, după mica
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
Cristof. Renunțarea la titlul de principe al Transilvaniei a lui Sigismund Bathory în anul 1594 duce la urcarea pe tron a cardinalului Andrei Bathory iar după moartea acestuia în 1599 la Șelimbăr în bătălia cu Mihai Vitezul voievodul român devine stăpân al Transilvaniei iar la conducerea Cetății Chioarului îl numește pe Aga Leca Racotă. După anul 1604 existau în domeniul Chioarului 16 voivodate , sătul Luminișu (Secătura) apare în componență voivodatului lui Ionaș din Vima. După anul 1615 proprietar al domeniului Chioarului
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
au fost transformați în țărani șerbi (rumâni). După moartea acestuia, pe timpul lui Radu Mihnea locuitorii satului Depusa (azi Peretu) se răscumpără de rumânie și devin iarăși megieși. Între anii 1816 - 1864 se face strămutarea satului din deal în vale de către stăpânul moșiei, Costache Belu, pe baza Regulamentului Organic din 1831. În lucrarea „"Catagrafia județului Teleorman din anul 1810"” scrie că în Peretu se găsea „"o biserică de lemn cu hramul Sf. Gheorghe, cu toate odoarele. La această biserică sunt doi preoți
Comuna Peretu, Teleorman () [Corola-website/Science/301820_a_303149]
-
de Nușfalău, fiul lui Mihai Bánffy primește moșia și satul Marin pentru serviciile de credință aduse. În 1497, Bánffy Ladislau dă Marinul în schimbul unei moșii din alt comitat lui Bánffy Ioan. În anul 1508, personalități de seamă sunt nominalizate ca stăpâni ai satului Marin și anume: Bánffy János, Bathory Ștefan și Bánffy Sofia. Cea din urmă devine stăpână pe un sfert de moșie. Bathory Ștefan și Bánffy János, având motive temeinice, oferă ca și cadou moșia Marinului călugărilor de la Mănăstirea din
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
iar 23 jelerilor. Se consideră că cel de-al doilea document oferă mai multă credibilitate, deoarece se bazează pe date oficiale și nu doar pe câteva scrisori “vechi” ca și monografia scrisă la începutul secolului XX. În 1759, ca și stăpâni nominalizați ai Marinului, au fost Bánffy Francisc și Bánffy Boldijar care au împărțit moșia în două părți egale. Informațiile despre localitățile din domeniul Șimleu se referă și la Marin, când directorul tezaurului (un fel de ministru de finanțe al Transilvaniei
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
de ministru de finanțe al Transilvaniei), pe baza documentelor prezentate, confirmă dreptul lui Bánffy Lupu, consilier guvernamental și președinte al tablei regale, de a stăpâni moșia Marin. În anul 1785, din tabelele urbariale se constată că moșia Marinului avea 8 stăpâni, cel mai mare număr de iobagi și jeleri (12) deținându-i Gyorghy Bánffy. La acea dată, numărul caselor din Marin era de 60, numărul familiilor de 66, iar totalul populației era de 436 de persoane. În legătură cu proprietarii satului Marin din
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
bune de trai, au năvălit în părțile Europei, inclusiv în locurile ocupate de urmașii dacilor. Populațiile migratoare se așezau de obicei pe văile cursurilor de apă alături de satele băștinașilor. Relațiile dintre populațiile migratoare și cele băștinașe erau ca cele de la stăpân(populația migratoare) la supus(populația băștinașă). Populația băștinașă prefera relațiile cu populația migratoare care erau mai avantajoase decât cele cu administrația romană. Relațiile cu populațiile migratoare aveau la bază regula adresată supușilor: "„Ieșiți, semănați și secerați. Noi vom lua numai
Năvodari, Teleorman () [Corola-website/Science/301815_a_303144]
-
nu râvnești la bunul altuia", începu să ascundă, în sacoșă, în sânul cămășii, sub pălărie, în buzunare: boabe de grâu, de mazăre, de fasole, de porumb etc., pentru a potoli acasă foamea copiilor, păsărilor, etc. Dar ,ochiul" (miliție-securitate) vigilent, al stăpânului, sesiză cu ușurință abaterile ,grave" ale unor țărani și drept urmare aparatul represiv, bine hrănit la gospodăria de partid, se năpusti cu toată furia asupra ,hoțului" care pune în primejdie bunul mers al C.A.P.-ului. Fu imobilizat și determinat prin ,convingere
Năvodari, Teleorman () [Corola-website/Science/301815_a_303144]