179,567 matches
-
fiind cetate de apărare, școală pentru copii dornici să învețe psaltirea în vremurile de pace, locaș de rugaciune pentru capeteniii și marele ban al cetații]. Biserica a fost clădită pe malul stâng al unui braț dispărut al Jiului. Așezarea ei aici nu este întâmplătoare, după cum nu este întâmplătoarea așezarea multor biserici și mănăstiri din țara noastră. Aceasta avea rolul determinant în vechea apărare a Craiovei, fiind așezată la intersecția drumurilor care vin de la munte și dinspre Dunăre. La capătul acestor drumuri
Catedrala Mitropolitană din Craiova () [Corola-website/Science/326718_a_328047]
-
Mărturii documentare sigure, care să ne ajute la datarea primei ctitorii nu avem. Ea există însă în mod cert înainte de domnia lui Matei Basarab, care a refăcut-o. Acest lucru îl aflăm de la Baksić care, vizitând Craiova în 1640, remarca aici „o biserică de piatră, mare și frumoasă cu cinci turle și un turn cu două clopote mari”. Biserica Sf. Dumitru a fost reclădită sau reparată în anul 1651 de către Matei Basarab fiind una dintre ultmele ctitorii ale marelui Domn al
Catedrala Mitropolitană din Craiova () [Corola-website/Science/326718_a_328047]
-
mucenic izvorâtorul de mir Dimitrie, toată partea de moșie din Viișoara ce este pe apa Tesluiului, sud Romanați” - în 1765 domnul Ștefan Mihai Racoviță dă biserica în grija episcopului Partenie al Râmnicului, făcând-o metoh al Episcopiei și rânduiește ca aici să fie școală pentru învățătura străinilor și a copiilor săraci, dar și pentru cei ce vor sa devină preoți. Tot acum dă bisericii Sf. Dumitru moșia Craiovei care nu va fi dată în altă parte.] În secolul XIX Biserica domnească
Catedrala Mitropolitană din Craiova () [Corola-website/Science/326718_a_328047]
-
prezent) În interiorul Bisericii se odihnesc vrednicii de pomenire Mitropoliții Olteniei Firmilian și Nestor, în mormintele amplasate de-a dreapta și de-a stânga naosului. Biserica Sfântul Dumitru din Craiova este și a fost coloana vertebrală a vieții spirituale din oraș, deoarece aici slujește Arhipăstorul cetății Baniei și Mitropolitul Olteniei.] În interiorul catedralei se găsesc moaștele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ale Sfinților Serghie și Vah, și ale Sfintei Mucenițe Tatiana. ----] Pr. Dumitru Bălașa, "Biserica Domnească Sf. Dumitru și vechimiea orașului Craiova", în Din
Catedrala Mitropolitană din Craiova () [Corola-website/Science/326718_a_328047]
-
se spune că le-ar fi experimentat. A fost un preot și călugăr al Italiei venerat și considerat sfânt în biserică catolică. Născut Francesco Forgione, primește numele Pius (It: Pio), cel pios, cel cuvios, când intră în ordinului Capucinilor, de aici și numele care îl face faimos : Părintele Pio - . Pe 16 iunie 2002, este canonizat de către Papă Ioan Paul al II-lea. Francesco Forgione s-a nascut că fiu al lui Grazio Mario Forgione (1860-1946) și Mariei Giuseppa de Nunzio Forgione
Padre Pio () [Corola-website/Science/326693_a_328022]
-
în desfășurarea unei . Începând cu 1990, a dezbătut cât de spirituală a fos viața lui Padre Pio iar în 1997 Papă Ioan Paul al ÎI ea îl declară . O discuție asupra influenței spirituale a vieții sale asupra celorlalți a urmat, aici fiind menționată și o vindecare a unei femei din Italia, Consiglia de Martino, care a fost pusă pe seama lui Padre Pio. În 1999, la inițiativa Congregației, Ioan Paul al II-lea îl declară pe Padre Pio binecuvântat. După alte considerații
Padre Pio () [Corola-website/Science/326693_a_328022]
-
lui Padre Pio. În 1999, la inițiativa Congregației, Ioan Paul al II-lea îl declară pe Padre Pio binecuvântat. După alte considerații ulterioare asupra virtuților și capacităților lui Padre Pio de a face bine chiar și după moartea sa, incluzând aici și analiza unei alte vindecări atribuite intervenției sale, Papa îl declară pe Padre Pio sfânt la 16 iunie 2002. 300,000 de oameni se estimează că au asistat la ceremonia de canonizare. Padre Pio este unul din cei doi sfinți
Padre Pio () [Corola-website/Science/326693_a_328022]
-
catedră de desen din orașul lui natal. Domnitorul, impresionat de talentul acestuia a hotărât în 1851 să-l trimită în străinătate pentru aprofundarea studiilor. A plecat întâi în Italia, unde s-a înscris la "Accademia di San Luca" din Roma. Aici a studiat până în anul 1856, după care a plecat la Paris ca să continue studiile cu Léon Cogniet (1794-1880). În 1856, fiind la Paris a lucrat, în colaborare cu Carol Popp de Szathmáry, o pictură ce reprezintă Unirea Principatelor Române. În
Petre Alexandrescu (pictor) () [Corola-website/Science/326731_a_328060]
-
Alexandrescu s-a întors la Craiova, la părinții săi, unde a pictat portretele membrilor familiilor boierești din oraș: Oteteleșeni, Vărvoreni, Filișeni. În ianuarie 1860 a plecat la București, devenind profesor de desen la gimnaziul Lazăr, unde a rămas până la 1867. Aici l-a avut ca elev pe viitorul pictor de renume Ion Andreescu. Cât a fost profesor, a executat o serie de portrete de episcopi și arhierei la cererea lui Dionisie Romano, episcopul Buzăului. A contribuit la decorarea bisericii Antim din
Petre Alexandrescu (pictor) () [Corola-website/Science/326731_a_328060]
-
colab.); 28. Resul Șabani, Apa iubirii (versuri), Editura Orient-Occident, București, 1997 (în colab.); 29. Adnan Özer, Moartea clopoțelului, (versuri), Editura Orient-Occident, București, 1997 (în colab.); 30. Visar Zhiti, Psalm (versuri), Editura Orient-Occident, București, 1997 (în colab.); 31. Fernando Ainsa, De aici, de acolo (eseuri despre exil), Editura Orient-Occident, 1998 (în colab.); 32. Suat Engüllü, Conversație cu întunericul (versuri), Editura Orient-Occident, 1998 (în colab.); 33. Adonis, Despre nebunie (versuri), Editura Orient-Occident, 1998 (în colab.); 34. Liliana R. Nikolici, Cealaltă față a visului
Carolina Ilica () [Corola-website/Science/326735_a_328064]
-
armatei otomane. În 1911 Regatul Italiei a lansat o invazie a Tripolitaniei Otomane (Libia zilelor noastre), ceea ce a fost actul de început al Războiului italo-turc. Enver a decis să se alăture apărătorilor provinciei și a plecat de la Berlin în Libia. Aici, el a preluat comanda generală, dar, în cele din urmă, Italia a preluat controlul asupra Libiei, iar Enver Bey a fost obligat să se întoarcă la Istanbul. În 1912, mulțumită rolului său activ în luptele din Libia, a fost înaintat
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
permis trupelor de sub comanda sa participe la sărbătoarea de Kurban Bayramı. El și-a păstrat alături doar un grup de 30 de oameni din garda personală și s-a pregătit de sărbătoare la cartierul general din satul Ab-i-Derya de lângă Dușanbe. Aici avea să fie surprins de atacul brigăzii de cavalerie bașchire a Armatei Roșii de sub comanda lui Iakov Melkumov (Agop Melkumian). În conformitate cu unele surse, Enver și cei mai mulți dintre oamenii săi au încălecat și au atacat brigada Armatei Roșii. În timpul acestei șarje
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
abilitatea de a stoca si redistribui culturile, precum și potențialul de a sprijini meșteri specializați și administratori. În vremurile neolitice târzii, valea fluviului Galben a început să se afirme ca un centru al culturii Yangshao (de la 5000 î.Hr. la 3000 î.Hr.), aici fiind fondate și primele sate, cel mai semnificativ arheologic, dintre acestea, a fost găsit la Banpo, Xi'an Mai târziu cultura Yangshao a fost înlocuită de cultura Longshan, care a fost, de asemenea, centrată pe Fluviul Galben, de la aproximativ 3000
Istoria Chinei () [Corola-website/Science/326725_a_328054]
-
XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea. În parcul național se pot observa circa 1300 de specii de plante de mare altitudine, ceea ce constituie peste 30% din totalul acestor plante de pe teritoriul Bulgariei. În plus, s-au găsit aici circa 300 de specii de mușchi și o cantitate mare de alge. În parc trăiesc 18 specii endemice, 15 bulgărești și restul balcanice, precum și o mare cantitate de specii conservate, cum ar fi floarea de colț, simbol al Pirinului. Numărul
Parcul Național Pirin () [Corola-website/Science/326769_a_328098]
-
de alte trupe cruciate, ale lui Tancred de Taranto, mai tîrziu după plecarea lui Tancred, Tarsos s-a predat iarăși de această lui Balduin. Dupa primul succes în Cilicia, Balduin a plecat spre Eufrat, ""primind o invitație de la armeni, cucerește aici orașele Tel-Bașir și Ravendan și smerește toată țara"". Balduin s-a declarat senior peste Tarsos, lăsîndu-și acolo un paroh și a continuat drumul spre sud. Atunci când trupele lui Balduin au trecut pe lîngă cetatea Mamistra, care a fost ocupată anterior
Balduin I al Ierusalimului () [Corola-website/Science/326778_a_328107]
-
fost în măsură să întoarcă împotriva tatălui său adoptiv populația orășenească, în final o parte semnificativă din orășeni au început să ceară ca Cruciatul să conducă de sine stătător. Suferind o înfrangere din partea musulmanilor, Balduin s-a reîntors în orașul, aici împreună cu un comandant armean inițiază un complot împotriva lui Thoros. Cu sprijinul populației locale, conspiratorii l-au răsturnat și ucis pe Thoros, după care Balduin devine conducator deplin în Edessa, înființînd astfel Comitatul de Edessa. După moartea fratelui său, Godefroy
Balduin I al Ierusalimului () [Corola-website/Science/326778_a_328107]
-
construită de el în Transilvania. La momentul inaugurării orgii, organist era Joannes Figuli. În 1995, când parohia evanghelică din Felmer mai număra doar 16 enoriași, orga din Felmer a fost dusă la Făgăraș, unde trăiesc mulți enoriași plecați din Felmer. Aici a fost restaurată de "Hermann Binder", constructor de orgi din Sibiu și de Michael Kessler. Orga a fost repusă în funcțiune în 8 decembrie 1996, orele 17:00 în Biserica evanghelică din Făgăraș. Analoghionul (în ) bisericii din Felmer, un pupitru
Biserica fortificată din Felmer, Brașov () [Corola-website/Science/326770_a_328099]
-
în discuțiile sale: "Eu știu că cei mai mulți oameni nu sunt familiarizați cu cele câteva studii științifice realizate pe scară largă... pentru că eu îi întreb; după ce le arăt diapozitive și-i întreb despre fiecare în parte, "cât de multe persoane de aici au citit despre acest subiect? În mod normal cei care știu sunt numai 1 sau 2%." Friedman afirmă că o discuție cu jurnaliștii canadieni din Saint John, New Brunswick a dus la schimbarea atitudinii acestora, deoarece "participanții n-au avut
Stanton T. Friedman () [Corola-website/Science/326781_a_328110]
-
Împreună cu girusul parahipocampal formează girusul fornicat. Girusul cingular (circumvoluția corpului calos, lobul corpului calos a lui Broca) se află mai sus de corpul calos și urmează exact conturul său. El ia naștere la nivelul ciocului ("Rostrum") corpului calos și formează aici, prin unirea cu extremitatea anterioară a girusului frontal superior, un lobul mic alungit în direcție verticală care este denumit, din cauza relației sale cu aparatul olfactiv, sub numele de "carrefour olfactiv" ("Area parolfactoria"). De la ciocul corpului calos, girusul cingular se îndrepta
Girusul cingular () [Corola-website/Science/326803_a_328132]
-
olfactiv" ("Area parolfactoria"). De la ciocul corpului calos, girusul cingular se îndrepta din spate spre față. Apoi, el înconjoară de jos în sus genunchiul corpului calos, și se curbează înapoi pentru a deveni orizontal, și se extinde până la spleniul corpului colos. Aici, el se continuă cu girusul parahipocampal. Continuitatea, în spatele spleniului, a girusului cingular cu girusul parahipocampal este stabilită de către o porțiune relativ îngustă, în formă de istm - "istmul girusului cingular". Broca, a considerat istmul ca o simplă plică de trecere între
Girusul cingular () [Corola-website/Science/326803_a_328132]
-
pe marginea superioară o serie de crestături, care rezultă din sinuozitățile sau festoanele șanțului cingular. Datorită dispoziției sale semi-inelare, și din cauza crestăturilor sale festonate care caracterizează marginea sa convexă superioară, Rolando l-a comparat cu o creastă de cocoș, de aici numele de "circonvoluție crestată", pe care i-o dau încă unii anatomiști. Girusul cingular este clar delimitat de-a lungul marginii sale concave inferioare de șanțul corpului calos. El este de asemenea delimitat în mod clar de-a lungul marginii
Girusul cingular () [Corola-website/Science/326803_a_328132]
-
întrevadă un talent care se disipa într-o multitudine de direcții. În acest sens, Paul Papadopol îl caracterizează astfel: Constantin T. Stoika a debutat cu versuri la revista „Curierul liceului" din Ploiești în anul 1909 și a continuat să publice aici până în anul 1912. Pe perioada în care a urmat cursurile liceale înființează revista „Tinerimea literară și artistică" din Pitești care are o perioadă de existență de doi ani, 1909 - 1910. În aceasta, redactează și publică împreună cu Cezar T. Stoika, poezii
Constantin T. Stoika () [Corola-website/Science/326799_a_328128]
-
prieteni. Această revistă i-a oferit oportunitatea să se manifeste ca publicist, redactor, traducător, poet și critic literar. Constantin a reușit să editeze doar două numere (în cinci fascicule) într-un mic spațiu unde locuia în strada Amzei nr.11. Aici era declarat oficial sediul redacției revistei „Poezia” și tot aici a pregătit pentru tipar poezii, nuvele, fragmente din piese de teatru, povestiri, cronici literare,eseuri, comentarii despre artă, filozofie, muzică. Colaboratorii săi în paginile revistei erau George Murnu, Ion Alexandru
Constantin T. Stoika () [Corola-website/Science/326799_a_328128]
-
ca publicist, redactor, traducător, poet și critic literar. Constantin a reușit să editeze doar două numere (în cinci fascicule) într-un mic spațiu unde locuia în strada Amzei nr.11. Aici era declarat oficial sediul redacției revistei „Poezia” și tot aici a pregătit pentru tipar poezii, nuvele, fragmente din piese de teatru, povestiri, cronici literare,eseuri, comentarii despre artă, filozofie, muzică. Colaboratorii săi în paginile revistei erau George Murnu, Ion Alexandru George, Duiliu Zamfirescu, Arhim Scriban, Ovid Densusianu, Simion Mehedinți, Gala
Constantin T. Stoika () [Corola-website/Science/326799_a_328128]
-
Milostiv, în Ierusalim. În 1118 a fost fondat Ordinul Templierilor, iar doi ani mai târziu, Ordinul Ospitalierilor a fost reorganizat și a devenit un ordin militar-monastic. La 16 ianuarie 1120, Balduin și Patriarhul Ierusalimului au convocat un sinod în Nablus, aici au fost aprobate primele legi scrise ale regatului. În 1122 Josselin de Courtenay, care după coronarea lui Balduin la Ierusalimului a devenit conte de Edessa, a fost capturat de selgiucizi. Pentru a asigura siguranța Edessei, Balduin s-a deplasat în
Balduin al II-lea al Ierusalimului () [Corola-website/Science/326798_a_328127]