175,406 matches
-
anului 1917, s-a decis contopirea celor două unități într-un singur regiment și păstrarea acestuia acestuia în organica Brigăzii 28 Infanterie, alături de Regimentul 55/67 Infanterie. În campania din anul 1917, Regimentul 54/56 Infanterie a participat la acțiunile militare în dispozitivul de luptă al Diviziei 14 Infanterie, luând parte la Bătălia de la Mărășești. În această campanie, regimentul a fost comandat de locotenent-colonelul "Gheorghe Dragu".
Regimentul 54/56 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/337342_a_338671]
-
decesul prematur al lui l-a lăsat pe Ludwig Wilhelm moștenitor de Baden și sef al ramurei catolice al Casei de Zähringen. Fratele mamei sale era Contele de Soissons, tatăl renumitului general Prințul Eugene de Savoia, în a cărui umbră militară Ludwig va trăi și va lupta iar verii vor fi aliați în serviciul împăratului Sfântului Imperiu Roman împotriva francezilor. Părinții lui separându-se, el a fost rapit copil fiind din casa mamei lui din Paris și repatriat în Germania, unde
Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden-Baden () [Corola-website/Science/337349_a_338678]
-
Ludwig a început să fie numit "Türkenlouis". Turcii îl numeau "regele roșu" datorită jacketei uniformei lui foarte vizibilă pe câmpul de luptă. A fost cunoscut ca un apărător al Europei împotriva turcilor, așa cum a fost Eugeni de Savoia. În calitate de comandant militar în slujba Sfântului Imperiu Roman, în 1689 a fost comandant șef al armatei imperiale din Ungaria, unde a marcat o victorie răsunătoare împotriva turcilor la Slankamen în 1691. Ludwig a văzut Osijek ca o locație de importanță strategică excepțională în
Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden-Baden () [Corola-website/Science/337349_a_338678]
-
răsunătoare împotriva turcilor la Slankamen în 1691. Ludwig a văzut Osijek ca o locație de importanță strategică excepțională în războiul împotriva turcilor. El a cerut repararea zidurilor orașului și a propus construirea unui nou fort numit Tvrđa, în conformitate cu principiile ingineriei militare ale lui Vauban. La scurt timp după aceea, el a fost trimis în fruntea armatei în Războiul Marii Alianțe. În 1701, el a construit Linia Bühl-Stollhofen, o linie de apărare concepută pentru a proteja noedul statului Baden de atacul francez
Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden-Baden () [Corola-website/Science/337349_a_338678]
-
intrinsec dorită de fiecare femeie. Norman critică societatea modernă, argumentând că tehnologia și feminismul au deturnat oamenii de a instinctele lor necesare pentru fericire și satisfacția acestora. Majoritatea romanelor din serie sunt de acțiune și aventuri sexuale, cu multe angajamente militare împrumutate cu generozitate din cele istorice, cum ar fi luptele de din Grecia antică și asediile castelelor din Europa medievală. Ar, cel mai mare oraș cunoscut de pe Gor, are asemănări cu orașul antic al Romei, iar imperiului său continental i
Gor () [Corola-website/Science/337379_a_338708]
-
Ion C. Brătianu a fost un monitor fluvial din înzestrarea marinei militare române, din perioada Primului Război Mondial. A făcut parte - alături de monitoarele Lascăr Catargiu, Ioan Lahovary și Mihail Kogălniceanu - dintr-o serie de patru nave similare, comandate de statul român la șantierele navale din Trieste și ansamblate la Șantierul Naval Galați, în perioada
Ion C. Brătianu (monitor) () [Corola-website/Science/337382_a_338711]
-
Brătianu era comandat de căpitan-comandorul, "Dumitru Lupașcu", având ca secund pe căpitanul "Gheorghe Lazu". În perioada participării României la Primul Război Mondial, flotila de monitoare a executat misiuni de sprijin a forțelor pe timpul Bătăliei de la Turtucaia și a a acțiunilor militare din Dobrogea. În partea a doua a campaniei monitoarele au executat misiuni de apărare a Deltei Dunării.
Ion C. Brătianu (monitor) () [Corola-website/Science/337382_a_338711]
-
Căpitan Mihail Romano a fost o vedetă torpiloare fluvială din clasa „Căpitan Nicolae Lascăr Bogdan”, aflată în înzestrarea marinei militare române, din perioada Primului Război Mondial. A făcut parte - alături de vedetele torpiloare Căpitan Nicolae Lascăr Bogdan, Maior Constantin Ene, Maior Dimitrie Giurescu, Maior Gheorghe Șonțu, Maior Nicolae Grigore Ioan, Locotenent Dimitrie Călinescu și Căpitan Walter Mărăcineanu - dintr-o serie de opt nave
Căpitan Mihail Romano (vedetă torpiloare) () [Corola-website/Science/337384_a_338713]
-
torpiloare Căpitan Mihail Romano era comandată de locotenentul "Romulus Ștefănescu". În perioada participării României la Primul Război Mondial, nava a participat la operațiuniel Flotilei de Dunăre executând misiuni de sprijin a forțelor pe timpul Bătăliei de la Turtucaia și a a acțiunilor militare din Dobrogea. În partea a doua a campaniei nava a participat la misiunile de apărare a Deltei Dunării.
Căpitan Mihail Romano (vedetă torpiloare) () [Corola-website/Science/337384_a_338713]
-
Maior Nicolae Grigore Ioan a fost o vedetă torpiloare fluvială din clasa „Căpitan Nicolae Lascăr Bogdan”, aflată în înzestrarea marinei militare române, din perioada Primului Război Mondial. A făcut parte - alături de vedetele torpiloare Căpitan Nicolae Lascăr Bogdan, Căpitan Mihail Romano, Maior Dimitrie Giurescu, Maior Gheorghe Șonțu, Maior Constantin Ene, Locotenent Dimitrie Călinescu și Căpitan Walter Mărăcineanu - dintr-o serie de opt nave similare
Maior Nicolae Grigore Ioan (vedetă torpiloare) () [Corola-website/Science/337385_a_338714]
-
Maior Nicolae Grigore Ioan era comandată de căpitanul "Constantin Dumitrescu". În perioada participării României la Primul Război Mondial, nava a participat la operațiuniel Flotilei de Dunăre executând misiuni de sprijin a forțelor pe timpul Bătăliei de la Turtucaia și a a acțiunilor militare din Dobrogea. În partea a doua a campaniei nava a participat la misiunile de apărare a Deltei Dunării.
Maior Nicolae Grigore Ioan (vedetă torpiloare) () [Corola-website/Science/337385_a_338714]
-
(sau Misiunea Militară Română din Extremul Orient) a reprezentat o comisie mandatată de către Guvernul României în ianuarie 1920, pentru a urgenta repatrierea din Siberia a prizonierilor de război de origine română din fosta Armată Austro-Ungară, printr-o rută cu punctul de pornire în
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
sublocotenentul medic Raul Alevra. Porniți din Paris pe 31 ianuarie 1920, aceștia s-au oprit după traversarea Oceanului Atlantic la Washington și apoi după traversarea Oceanului Pacific la Tokio, atât cu scopul de a se pune la curent cu privire la situația politică și militară din Siberia și cu modificările survenite în planul repatrierii stabilit de către Consiliul Suprem Aliat, cât și cu scopul de li se facilita luările de contact pe cale ierarhică, cu reprezentanții din Siberia ai Puterilor Aliate. Cei 2 ofițeri și-au început
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
scopul de li se facilita luările de contact pe cale ierarhică, cu reprezentanții din Siberia ai Puterilor Aliate. Cei 2 ofițeri și-au început activitatea pe plan local în prima jumătate a lunii aprilie 1920 - legați fiind de aceea a Misiunii Militare Franceze din Siberia. Comisia a preluat întreaga răspundere a contingentului de voluntari români înrolați în "Legiunii de Vânători Ardeleni și Bucovineni", precum și pe cea a celorlalți prizonieri supuși români. Demersurile celor 2 ofițeri precum și munca de organizare dusă de aceștia
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
restului de prizonieri, conversia în devize a materialelor de război comandate de Regatul României - care fuseseră blocate la Vladivostok din cauza izbucnirii Revoluției Ruse, precum și acordatarea de asistență materială unor deportați ori coloniști basarabeni din Extremul Orient. După încheierea activitatății Misiunii Militare Franceză din Siberia la sfârșitul lunii august 1920, cei 2 ofițeri au mai rămas încă un timp pe lângă consulul francez, spre a lichida ultimele chestiuni. În luna martie 1919 se mai aflau în arealul siberian - incluzându-i și pe cei
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
luna martie 1919 se mai aflau în arealul siberian - incluzându-i și pe cei înrolați în "Legiunea de Vânători Ardeleni și Bucovineni", între 10.000 - până la 15.000 de prizonieri de origine română. Această cifră varia în funcție de estimarea conducătorului Misiunii Militare Franceze în Siberia a Consiliului Suprem Aliat - generalul Maurice Janin sau de cea a "Comitetului Național Român" din Siberia - coroborată cu alte informații. Însărcinat ca efect al negocierilor duse în timpul Conferinței de Pace de la Paris cu organizarea, coordonarea și finalizarea
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
angajat să suporte cheltuielile de transport ale prizonierilor și să facă demersurile necesare pentru urgentarea repatrierii acestora, cea a voluntarilor înrolați în Legiunea Română fiind de drept în sarcina Aliaților. Mandatată de către guvern cu scopul menționat a fost o comisie militară. Înființarea acestei comisii a fost hotârâtă de către Guvernul Vaida Voevod în ședința de guvern din 31 decembrie 1919, prin Decizia nr. 3.154, fiind decisă și redirijarea a 100.000 dolari colectați de comandorul Pantazi în calitate de comisar al guvernului român
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
destinația Japonia, pentru a debarca la Yokohama pe 16 martie, de unde s-au deplasat la Tokyo. Aici au fost primiți în audiență la Ministerul de Război și Marele Stat Major japonez, unde au fi informați concret despre contextul politic și militar din zonă. De asemenea, cei doi au avut în capitala Japoniei întrevederi cu colonelul Filippi, șeful Comisiei Militare Italiene din Siberia și cu atașatul naval englez - amiralul Lay. În luările sale de cuvânt, conducătorul Comisiei - Victor Cădere, a solicitat intervenția
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
fost primiți în audiență la Ministerul de Război și Marele Stat Major japonez, unde au fi informați concret despre contextul politic și militar din zonă. De asemenea, cei doi au avut în capitala Japoniei întrevederi cu colonelul Filippi, șeful Comisiei Militare Italiene din Siberia și cu atașatul naval englez - amiralul Lay. În luările sale de cuvânt, conducătorul Comisiei - Victor Cădere, a solicitat intervenția oficialităților japoneze și engleze pe lângă reprezentanții acestora din zonă, spre a i se facilita misiunea. Este de menționat
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
ultimul vas al contingentului italian. Raul Alevra la ordinul lui Cădere, s-a îmbarcat pe vaporul „Hozan Maru” din portul Tsuruga în data de 27 martie 1920, ajungând la Vladivostok la începutul lunii aprilie. Aici s-a prezentat comandantul bazei militare - generalul Lavergné și a început misiunea de informare în ceea ce privește situația reală a trupelor și prizonierilor români și în ceea ce privește măsurile luate pentru concentrarea și aprovizionarea acestora, pe plan local. După ce Cădere l-a informat pe comandantul Forței Aliate din Siberia - generalul
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
în cele de înființare a unei baze române la Vladivostok și de asigurare a ordinii și disciplinei în interiorul acesteia. De asemenea, a trecut serviciile sanitar, de intendență și cultural ale "Legiunii" în subordine directă. Acestor măsuri, fostul comandant al bazei militare de la Vladivostok - generalul Lavergné, care la 20 aprilie 1920 fusese numit la comandă în locul lui Janin, nu li s-a opus. Sosiți în localitatea Harbin în aceeași perioadă, soldații Legiunii au fost întâmpinați „în numele guvernului român” de către maiorul Cădere. Pe
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
români aflați în baza de la Valdivostok și doar cu câțiva voluntari ai Legiunii - ieșiți din spital. Restul de prizonieri rămași pe teritoriul siberian, oficial ar fi urmat să cadă exclusiv în sarcina oficialităților române. După ce la 28 august 1920 Misiunea Militară Franceză din Siberia și-a încheiat activitatea, cei 2 ofițeri au mai rămas încă un timp pe lângă consulul francez, spre a lichida ultimele chestiuni. Cu această ocazie a luat sfârșit și activitatea "Comisiei Militare Române" de repatriere a "Legiunii" (aceasta
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
După ce la 28 august 1920 Misiunea Militară Franceză din Siberia și-a încheiat activitatea, cei 2 ofițeri au mai rămas încă un timp pe lângă consulul francez, spre a lichida ultimele chestiuni. Cu această ocazie a luat sfârșit și activitatea "Comisiei Militare Române" de repatriere a "Legiunii" (aceasta fiind repatriată în integralitatea ei și fără pierderi umane). Alți prizonierii ardeleni și bucovineni din Siberia (până la un total de 4.746 persoane incluzându-i și pe cei înrolați voluntar în Legiune), au fost
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
integralitatea ei și fără pierderi umane). Alți prizonierii ardeleni și bucovineni din Siberia (până la un total de 4.746 persoane incluzându-i și pe cei înrolați voluntar în Legiune), au fost repatriați între anii 1920-1922 prin portul Vladivostok prin intermediul Misiunii Militare Române din Siberia. Înafară de navele maritime care au fost închiriate de către Consiliul Suprem Aliat, aceștia au mai fost repatriați pe vase puse la dispoziție de către Crucea Roșie germană (transporturile IV și V) și Crucea Roșie Internațională (transporturile VI A
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
Pierre-Thiébaut-Charles- (născut la 19 octombrie 1862, Paris, Franța - mort la 28 aprilie 1946) a fost un general francez care a condus Misiunea Militară Franceză din Rusia în timpul Primului Război Mondial și al Războiului Civil Rus. A fost de asemenea comandantul-șef al Legiunii cehoslovace din Rusia și comandantul-șef al trupelor aliate de pe teritoriul rus. Component al mai multor delegații oficiale trimise în Rusia, fost
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]