175,406 matches
-
război, Ivan al III-lea a demarat ample acțiuni militare: a capturat și a ars , , și , a prădat , a atacat teritoriile cnejilor din Veazma. Nobilii ortodocși au început să treacă de partea Moscovei, care promitea protecție mai bună față de raidurile militare și oprirea discriminărilor religioase practicate de lituanienii catolici. Ivan al III-lea a declarat oficial război în 1493, dar conflictul s-a terminat repede. Marele Duce al Lituaniei Alexandru Jagiellon a trimis la Moscova o solie să negocieze pacea. S-
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
(n. 27 noiembrie 1865 - d. ?) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de brigadă și de divizie de cavalerie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de aghiotant regal în Casa Militară Regală și de comandant al Brigăzii 6 Roșiori. În
Petre Greceanu () [Corola-website/Science/335870_a_337199]
-
campaniile anilor 1916, 1917 și 1918. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de aghiotant regal în Casa Militară Regală și de comandant al Brigăzii 6 Roșiori. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Brigăzii 6 Roșiori (în perioada 15 /28 august 1916 - 15/ 28 ianuarie 1917) și al Diviziei 2 Cavalerie (în perioada 15 /28 ianuarie
Petre Greceanu () [Corola-website/Science/335870_a_337199]
-
a fost un reputat medic militar, chirurg, colonel al Armatei Române, Comandant al Policlinicii Garnizoanei București, Șef al Serviciului 2 Chirurgie de la Spitalul Militar Central, decorat cu Ordinul „Regina Maria” pentru rezultate deosebite în îngrijirea și tratarea răniților în timpul celui de-al doilea război mondial. s-
Constantin Hălălău () [Corola-website/Science/335856_a_337185]
-
a fost un reputat medic militar, chirurg, colonel al Armatei Române, Comandant al Policlinicii Garnizoanei București, Șef al Serviciului 2 Chirurgie de la Spitalul Militar Central, decorat cu Ordinul „Regina Maria” pentru rezultate deosebite în îngrijirea și tratarea răniților în timpul celui de-al doilea război mondial. s-a născut la 11/24 iunie 1896 în satul Drăgotești, comuna Fîntîna Domnească (actualmente comuna Prunișor), județul Mehedinți
Constantin Hălălău () [Corola-website/Science/335856_a_337185]
-
Ana Năstăsescu, absolventă a Facultății de Litere, cu care a avut doi băieți, care au ales aceeași profesie: Dan Hălălău (1929-2010), medic primar oftalmolog și Florin Hălălău (1933-2007), profesor universitar de anatomie patologică. În 1937 intră prin concurs la Spitalul Militar Central, unde între 1941 și 1942 este Șef al Serviciului 2 Chirurgie. În timpul celui de-al doilea război mondial a efectuat două campanii pe frontul de est. În 1942 a fost comandantul unei ambulanțe în Crimeea, iar în 1943 comandant
Constantin Hălălău () [Corola-website/Science/335856_a_337185]
-
Crimeea, iar în 1943 comandant al unui spital de campanie, străbătînd cîmpurile de luptă pînă în Caucaz, la Krasnodar. Pentru rezultate deosebite în îngrijirea și tratarea răniților, a fost decorat cu Ordinul „Regina Maria”. După război se întoarce la Spitalul Militar Central. Din Decembrie 1949 a fost Comandant al Policlinicii Garnizoanei București, iar din 1954 Șef al Serviciului Chirurgie pînă la 28 mai 1958, cînd este trecut definitiv în rezervă. S-a stins din viață la 14 iulie 1988.
Constantin Hălălău () [Corola-website/Science/335856_a_337185]
-
Letoniei), când Țaratul Rusiei s-a confruntat cu o coaliție fluctuantă formată din , și cu Uniunea (mai întâi personală, devenită pe parcursul războiului statală) dintre Marele Ducat al Lituaniei și Regatul Poloniei. În perioada 1558-1578 Rusia a dominat regiunea cu succesele militare inițiale de la Dorpat (Tartu) și Narva. Dizolvarea de către Rusia a a adus Polonia și Lituania în conflict, în timp ce Suedia și Danemarca au intervenit ambele între 1559 și 1561. A apărut în ciuda invaziilor constante ale Rusiei și Frederick al II-lea
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Brandenburg era obligat să conteze mult pe aliații externi. Printre puținii susținători ai săi în Livonia se numărau "landmarschallul" Jasper von Munster, cu care pusese la cale în aprilie 1556 un atac contra adversarilor săi, atac care să implice susținere militară atât din partea lui Sigismund cât și din partea lui Albert. Sigismund a ezitat însă să participe la această acțiune, de teama că ar rămâne expus la un posibil atac rusesc. Când von Fürstenberg a aflat de acest plan, a adunat o
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
luat sfârșit când Bathory a acordat orașului o mai largă autonomie în schimbul plății a 200.000 de zloți. Pentru alți 200.000 de zloți, l-a numit pe Georg Frederick de Hohenzollern administrator al Prusiei și și-a asigurat susținerea militară a acestuia din urmă împotriva Rusiei. Bathory a primit doar câțiva soldați de la vasalii săi polonezi și a fost obligat să recruteze mercenari, mai ales polonezi, maghiari, , germani și munteni. Un detașament secuiesc separat a participat și el la luptele
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
gemelară - al cuplului "Constantin-Eustache" și "Elena Schina". Tatăl său a fost prim-președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție. A avut trei frați: "Albert Alexandru" - fratele geamăn, mort în 1900 (căpitan), "Eustațiu" (1863-1919) și "Gheorghe" (1872-1936). După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Mihail Schina a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 9 Roșiori și ofițer în statul major al Diviziei
Mihail Schina () [Corola-website/Science/335866_a_337195]
-
începutul lunii ianuarie 1917, având ca obiectiv principal asigurarea libertății de acțiune a forțelor române pe frontul din Transilvania, prin apărarea aliniamentului fluviului Dunărea și deswfășurarea unei acțiuni ofensive cu caracter limitat pentru atingerea aliniamentului Rusciuk - Șumla - Varna. La acțiunile militare, pe lângă forțele române a participat și un corp de armată rus comandat de generalul Andrei Zaioncikovski. Operația strategică a inclus o operație de nivel operativ - Operația de la Flămânda, precum și o serie de bătălii, cea mai importantă prin efectele sale fiind
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
Armatei României din zona fortificată Turtucaia. Capul de pod era apărat de trupele Diviziei 17 Infanterie sub conducerea generalului Constantin Teodorescu și formate preponderent din rezerviști. Din cauza în principal a modului defectuos de exercitare a actului de comandă de către conducerea militară superioară a armatei (șeful Marelui Cartier General, comandantul Armatei 3, comandanții Divizilor 17, 9 și 19 Infanterie), după numai cinci zile de lupte, trupele bulgaro-germane ocupă Turtucaia. Pierderile suferite de armata română au fost foarte mari: 160 ofițeri și circa
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
și în cele din urmă la pierderea a două treimi din teritoriul național. După Turtucaia, comandamentul germano-bulgar de pe de pe frontul de sud comandat de von Mackensen, a realizat faptul ca românii nu aveau experiența unui război modern, conducere politică și militară a țării nefiind pregătită să accepte riscuri, chiar minore. Viitoarele lor acțiuni militare au fost pregătite pornind de la considerentul că românii, care încă luptau conform doctrinei apărării terenului cu orice preț si nu anihilării forțelor vii ale inamicului, nu vor
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
După Turtucaia, comandamentul germano-bulgar de pe de pe frontul de sud comandat de von Mackensen, a realizat faptul ca românii nu aveau experiența unui război modern, conducere politică și militară a țării nefiind pregătită să accepte riscuri, chiar minore. Viitoarele lor acțiuni militare au fost pregătite pornind de la considerentul că românii, care încă luptau conform doctrinei apărării terenului cu orice preț si nu anihilării forțelor vii ale inamicului, nu vor accepta o amenințare directă asupra Capitalei, în spatele forțelor din Transilvania, amenințare care nu
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
a doua susținută de generalul Averescu căruia i s-au adăugat ceilalți comandanți de armate, care prevede oprirea ofensivei în Transilvania și desfășurarea unei ofensive la sud de Dunăre. Operația de la Flămânda „"- subiect de studiu excelent în manualele de artă militară - a fost o improvizație cu efecte dezastruoase pentru începutul campaniei anului 1916 în România"”. Acest lucru a fost recunoscut după război chiar de principalul ei artizan, generalul Averescu, care arăta că: Operația de la Flămânda s-a desfășurat între 23 septembrie
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
dr. Ion Gheorghe Sbiera, la limba germană. Trece cu brio examenele cu profesori nativi și ajunge să predea încă din anul IV de studenție ca profesor suplinitor la Gimnaziul cel Mare din Cernăuți devenit ulterior Liceul „Aron Pumnul”. Satisface stagiul militar între 1902-1903 la Regimentul 4 Infanterie Cernăuți, este apoi numit profesor suplinitor la Gimnaziul Greco-Ortodox din Suceava între 1902-1908, unde se titularizează în 1908 ca profesor de limba germană și gimnastică, această ultimă disciplină la propunerea directorului Ștefan de Repta
Arcadie Dugan-Opaiț () [Corola-website/Science/335865_a_337194]
-
martie, Ribbentrop a acceptat să se întâlnească cu Urbšys, dar nu și cu , căruia i s-a cerut să aștepte în altă cameră. Conversația a durat circa 40 de minute. Ribbentrop a pretins retrocedarea Klaipėdei și a amenințat cu acțiunea militară. Urbšys a transmis acest ultimatum verbal guvernului lituanian. Întrucât ultimatumul nu a fost niciodată pus în scris și nu conținea un termen-limită formal, unii istorici i-au subestimat importanța, descriindu-l ca un „set de cerințe”. Cu toate acestea, era
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
Uniunea Sovietică au convenit în același an asupra Pactului Ribbentrop-Molotov, împărțindu-și Europa de Est în sfere de influență. La început, cum era și firesc, Lituania a intrat în sfera Germaniei. Naziștii au mers până într-acolo încât să propună o alianță militară germano-lituaniană împotriva Poloniei, promițând retrocedarea , dar Lituania a ținut la politica sa strictă de neutralitate.
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
apărut în imediata apropiere, Frederic a fost trimis de mama sa să poarte negocieri pentru siguranța Homburg. Turenne a găsit prințul atât de cuceritor încât a vrut să-l ia imediat în armata sa și să plătească pentru educația lui militară. Mama lui Frederic s-a opus. La vârsta de 16 ani el a făcut Marele Tur prin Italia și Franța apoi a devenit student la Universitatea din Geneva, deși el nu a urmat un curs real academic: a învățat dans
Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Homburg () [Corola-website/Science/335887_a_337216]
-
deși el nu a urmat un curs real academic: a învățat dans, călărie și scrimă, și și-a îmbunătățit cunoștințele limbii franceze. Cum frații lui mai mari îl precedau în linia de succesiune, el s-a decis pentru o carieră militară și în 1654 a devenit colonel în armata regelui Carol al X-lea al Suediei. În 1659 în timpul asaltului asupra Copenhaga Frederic a fost atât de grav rănit încât piciorul inferior drept a trebuit să fie amputat. El a fost
Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Homburg () [Corola-website/Science/335887_a_337216]
-
și hotelul Ronacher, reluând după un timp și conducerea parcului Venedig din Viena, unde iarăși a intrat în datorii și a dat faliment. În 1914 roata cea uriașă a fost oprită, și odată cu izbucnirea Primului Război Mondial Praterul a devenit o bază militară. Roata a fost în cele din urma confiscată în 1916 și scoasă la licitație. A cumpărat-o omul de afaceri evreu Eduard Steiner, care nu era înrudit cu Gabor. Steiner a fugit din Viena deja în 1913, despărțindu-se de
Gabor Steiner () [Corola-website/Science/335876_a_337205]
-
au fost puse bazele armatei de călugări-războinici, . Inițial reprezentând un grup de mercenari, angajați temporar să apere templul, ei treptat s-au transformat într-o armată permanentă, alcătuită din călugări. Către sfârșitul secolulu X, Enryaku-ji a devenit o importantă forță militară și, datorită faptului că stareții deseori aveau origine nobilă (unii făcând parte din familia imperială), o forță politică. Sōhei de la Enryaku-ji au participat în lupte cu alte templuri și în conflicte feudale. Puterea politică și militară a templului coate fi
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
devenit o importantă forță militară și, datorită faptului că stareții deseori aveau origine nobilă (unii făcând parte din familia imperială), o forță politică. Sōhei de la Enryaku-ji au participat în lupte cu alte templuri și în conflicte feudale. Puterea politică și militară a templului coate fi ilustrată prin următorul citat, atribuit (1053-1129): Pe parcursul perioadelor Kamakura și Muromachi, templul și-a menținut importanța de putere spirituală și independența față de shogunat. Către a doua jumătate a secolului X, Enryaku-ji deja s-a format ca
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
permis reconstruirea mănăstirii. Unii călugări s-au întors pe munte, însă timp de 11 ani Enryaku-ji nu a avut stareț. După instaurarea shogunatului Tokugawa, călugărul Tenkai, care a servit drept consilier la trei shoguni, a inițiat restaurarea mănăstirii. Deși guvernarea militară ("bakufu") a impus reglementări stricte asupra activității templelor budiste (în special se interzicea implicarea instituțiilor religioase în activități politice), Enryaku-ji și-a recăpătat vechea influență. Tenkai a instaurat cultul sincretic (budist-șintoist) de venerare a shogunilor, prin care shogunul decedat se
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]