280 matches
-
sentința a fost executată”. Urma data. Soldații tăceau cu un fel de Îndârjire. Știau foarte bine că acea notă le fusese citită ca nu cumva să irosească și ei vreun bob de grâu, de porumb. Salopetele pătate de ulei și Îmbâcsite de praf le fluturau pe ciolane. Mulți nu aveau centuri și aproape toți pierduseră stemele de la bonetă. Furia Împotriva Comandantului se ascuțise. Ei erau, dintre toți camarazii lor, cei mai oropsiși, adică veneau din familii mai sărmane, aveau pile mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se înteți, ajungând până la șaizeci-șaptezeci de kilometri pe oră. Ploaia răpăia pe acoperișul cabinei, iar valurile se loveau de carena și de cabina ambarcațiunii, înclinând-o la tribord și înfundând-o și mai tare în noroi. înăuntrul cabinei aerul era îmbâcsit de fum și de sentimente apăsătoare. Gaskell deschisese o sticlă de votcă și se îmbăta. Ca să le mai treacă timpul, cei trei jucau scrabble. Imaginea mea despre iad, zise Gaskell, este să fii prins într-o relație cu un cuplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
pic de cocă? Și ghemotoacele de vată vârâte În nările galbene, Încremenite, prin care se prelinge, negru, sângele... nu, asta nu, asta nu, asta nu, gândește-te la altceva, la ce? La cimentul negru care trage, acoperit de un covor Îmbâcsit de iută, peste el, preșurile de zdrențe, de un cenușiu pestriț, Îndoielnic. La albastrul tare al bolții, pe care este desenată stângaci crucea neagră cu cei doi Îngeri cu aripi imense de berze, țepeni, rezemați de brațele crucii. Și scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
-i, Doamne, pe Ion, Constantin, Rozalia, Ivana, Alexandru, Neacșa, Corneliu, Gheorghiță, Petre, Mănăilă, Ana Maria, Mihnea. Pomenește-i, Doamne, În Împărăția drepților. * Capetele acoperite cu broboade negre, genunchii osoși, bătrâni, striviți de cimentul negru care trage, acoperit cu un covor Îmbâcsit de iută, peste el, preșurile de zdrențe, de un alb cenușiu, pestriț, Îndoielnic, cizmele de cauciuc Îngenuncheate din care ies ciorapii groși de lână, cojoacele care fac mătănii. Capul descoperit mi-a Înghețat de mult În pâlpâitul fumegos al lumânărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ți se slăbea puțin jugul robotelii la cantină și parcă te-ai fi simțit soră bună cu Roșioara, măcar că nu pentru o farfurie de mâncare ai fi atârnat tu la ultimu’ camionagiu... Umbla brambura pe străzi, amețită de lumina uleioasă, îmbâcsită de praf și de gaze de eșapament, lăsându-se călăuzită de dispoziția sumbră ce-o rodea pe dinăuntru, și până să apuce să se lase la mâna cui s-o nimeri, dădu nas în nas cu un văr de-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
naște până moare, tot într-un zbucium, fie că doarme, mănâncă ori se ușurează, fie că se împerechează, naște sau alăptează, veșnic scăldat în sudoare care se adaugă strat peste strat, pentru a țese o duhoare atotstăpânitoare. Ți-e sufletul îmbâcsit de mirosul ăsta, care-i și al copiilor, gândește-te, și toată școală și împrejurimile, pădurea asta de blocuri, cvartalele de ghetouri, străzile, totu-i impregnat de duhoarea grea a înstrăinării - încă un semn că doar datorită copiilor ăstora Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
privirea spânzurând în gol și legănându-se deasupra curții autobazei CET Sud de peste bulevardul Fizicienilor, pe care nu mai apărea Dacia roșie a lui Velicu. Cerul în zori și-n amurg, Mirelo, lumina scăzând și crescând din visul ăla lânced, îmbâcsit de fum, de dincolo de gardul din plăci de beton, înălțat cu o fâșie de sârmă ghimpată: halele garajelor, cimentul cu pete și bălți de ulei ars și câinii murdari umblând printre basculante ridicate pe cricuri și cu capotele căscate, arătându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
păi, de ce? După toate câte mi-a făcut nu-mi mai vine, iar frate-său, că, dacă ai interes la el cu copiii, merită să-ți calci pe inimă... Se luminează de ziuă și ei nu-și mai termină ciorovăiala îmbâcsită de fum de țigară peste masa plină de sticle și pahare, și până la urmă io n-am nici o treabă cu tac-tu și cu frate-tău, Mirelo, că noi oricum o să vindem, și ea, bineînțeles c-o să vindem și-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de conserve transformate în scrumiere, straturile de mucuri de țigări ajungeau pân\ la zece centimetri, iar când începeau să ardă mocnit, erau stinse cu cafea sau bere, emanând un miros acru, insuportabil. Bolurile și farfuriile erau pline de funingine și îmbâcsite de grăsime, iar pe jos era plin de ambalaje de ramen, cutii goale de bere, conserve sau capace de toate felurile. Nimănui nu-i dădea prin minte să măture și să arunce murdăria la coșul de gunoi. Orice adiere stârnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în restaurantele din magazine universale. Visam și eu, ce vrei? Dacă stau și mă gândesc bine, nu e nimic amuzant în a mânca într-un asemenea local, de unul singur. Mâncarea nu e grozavă, de obicei e aglomerat, atmosfera e îmbâcsită și e multă gălăgie. Cu toate acestea, mai vin din când în când. Am fost tare trist în aceste două luni, am zis eu. Da, știu. Mi-ai scris, spuse Midori, cu voce monotonă. Acum hai să mâncăm! Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Bossule!!! Chibritul aprins de Poet zboară fulgerător, întersectând în văzduh jerba prelungită a jetului lichid de alcool rafinat, proiectată cu boltă, cu o dibăcie haiducească, pe care i-o dă lui Vierme numai frica morții, moment în care aerul irespirabil, îmbâcsit de miasmele acumulate de hidrocarburi, din jurul și de deasupra haitei asmuțite se aprinde, ca amorsat de explozia unui proiectil trasor, cu napalm! Îngerul bate puternic din aripi, absorbind în întregime deflagrația. Încă o bătaie profundă și răcoroasă și scena luminată
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
altele, fiecare cu lumina ei. Apoi un chelner îi oferă o chitară, lăsată pe colțul pianului de un spaniol, se face lumină trandafirie și răsfățatul publicului se apropie de Nadina și cântă înfiorat cupletul amorului fără speranță. Aerul s-a îmbîcsit de fum și de aburi de vinuri grele. Ochii lucesc. Lumina albă tremură pe fețele obosite. Glasurile bâjbâie distrate... În trăsură, îmbondorită în blană, Nadina spuse bucuroasă: ― Bine c-au început și Bucureștii să devie oraș mai civilizat, nu tot
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
broască... De-abia când el îi luă capul în mâini și o sărută pe buze mai apăsat ca altă dată, avu o tresărire și murmură cu o imputare șovăitoare: ― De ce-ai încuiat ușa? Întrebarea însă rămase suspendată în aerul îmbîcsit de tutun. Titu alunecase în genunchi la picioarele ei, și-și ascunsese obrajii în poala ei, încolăcindu-i și mîngîindu-i șoldurile cu brațele. Ea se simțea mâhnită că i-a lăsat întrebarea fără răspuns și începu să-și plimbe nervos
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Tot de-aia câștigăm de două ori mai puțin. Timpul nostru e al lor. Așa văd ei treaba. ― Mda. Păi, eu zic... Pute! Tonul sentențios al lui Parker nu era deloc ambiguu în privința destinației. Nu se lega de duhoarea care îmbâcsea pereții coridorului, ci... 2 Departe de a fi confortabilă, popota suporta la limită echipajul în efectiv complet. Cum eroii noștri nu prea aveau ocazia să mănânce împreună (mereu funcțional, "autobucătarul"' încuraja indirect individualismul, erodând obiceiurile), popota nu fusese proiectată pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
noaptea. O entitate grotescă, hidoasă, care depășea orice închipuire țâșnise din adâncurile epavei, pentru a se prinde ca o lipitoare pe fața ofițerului... și în mintea lui Dallas și a lui Lambert. Poate că alte grozăvenii se adunau în negura îmbâcsită de praf? Căpitanul tânjea după siguranța caldă a pereților metalici ai lui Nostromo. Puternicele faruri care înconjurau structurile remorcherului ca un inel strălucitor, suplineau lipsa soarelui, gonit de pe glob. Departe de a înveseli împrejurimile, ele dispersau pe contururile lugubre ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
rușine! Îmi pare rău pentru femeile noastre, pentru tinerele noastre, să le văd îmbrăcate în mod penibil, imitând o modă de prost gust, importată de pretutindeniĂȘi-mi pare rău de biata, frumoasa noastră limbă românească! Atât de stâlcită, atât de îmbâcsită cu expresii împrumutate aiurea din alte limbi...cu cuvinte stâlcite, de nici cei ce le folosesc, nu mai știu ce înseamnă. Avem mari valori și din păcate nu li se acordăăatenție, nici în mod oficial, nici prin massmedia, cât se
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
pe cea a lui Venus, revăr-sîndu-se ca aluatul până în apropiere de Pământ. Pământul însă nu mai era de mult vizibil, fiind înglobat în întregime în masa organică a arhitectului, de formă sferică, de dimensiunile Soarelui și cu două brațe pletorice, îmbîcsite de filamente ca niște brațe de meduză. Marele sintetizator era acum și el un element intern al imensului corp. În momentul în care Soarele explodă, aruncând în spațiu, sub forma unei văpăi purpurii și violete, scânteind din milioane de franje
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
La un moment dat, nemaidovedind să se șteargă cu batista fină și ca să nu o terfelească excesiv, începuse a se șterge cu dosul palmei, ca un mârlan. Apoi își ștersese dosul palmei de plușul banchetei, însă acesta era atât de îmbâcsit de praf încât renunțase. Oh ! ce zi agitată și neplăcută ! Căldura teribilă, spiritele agitate, gazetele atât de pline de invective, acuzele, de o parte și de cealaltă, atât de grave - de mirare atunci că lumea a devenit atât de suspicioasă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pe Diane spunându-i ceva. George intră în camera de zi, se scurseră vreo două minute și nu dădu nici un semn că ar fi intrat la toaletă. Rochiile Dianei nu erau ca acelea ale lui Judy Osmore. Rochiile Dianei erau îmbâcsite, ar fi avut nevoie să fie spălate sau curățate, miroseau a tutun stătut, farduri vechi, farduri care nu mai erau de mult la modă, pudră veche, ruj de buze sleit, cremă de față alterată. Tom simți nevoia să strănute. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vrei. Sau te prefaci că nu vrei. Soluția ar fi restaurator de tablouri! Poți să fii sigur că n-ai să fii pus în situația să servești regimul. Obiectul muncii tale o să fie arta burgheză decadentă. Sau arta Evului Mediu îmbâcsit de misticism. N-o să-ți bage nimeni pe gât "Bădița cu tractorul" să-l restaurezi. Fiindcă bădița abia a ieșit la arat. Și încă n-a apucat să se ferfenițească. Mă refer la tablou. Și poate, cu puțin noroc, nici
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
are nevoie de damnați care să-și strige de pe cruce speranța. Și că Dumnezeu a fost compromis tot de noi cei care i-am dat un nume. Într-o zi, am renunțat, totuși, să mă mai duc în chilia lui îmbîcsită de cărți vechi, unde mirosul de mucegai se amesteca cu cel de busuioc. I-am trimis o scrisoare. Înainte de a vă spune ce i-am scris ar trebui să vă spun că bigoții socoteau impertinentă în special ideea mea că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
s-a înnorat și a început să plouă. Era o ploaie meschină, cum nu prea se întîlnește vara. Una din acele ploi care putrezesc în aer și te scot din sărite; care, parcă, nu se mai termină niciodată; suprimă orizontul, îmbîcsesc aerul și-ți toacă nervii dacă n-ai ce face. Privești un timp cum sporesc băltoacele, ai senzația, ascultând ploaia, că te afli într-o imensă peșteră și că tu nu ești altceva decât o stalagmită. Pe ochi ți se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și singura preocupare e să urmărești ritmic brațul care se ridică în lumină, pentru a se afunda în apă, după o clipă, din nou. Adevărul e că aici, la mare, totul se simplifică. Dispar miile de lucruri mărunte care-mi îmbîcsesc ziua în București. Dintr-o dată, redescopăr că esențiale sunt doar viața, iubirea și moartea. Restul e spectacol. Alergătură. Amăgire. Și ar avea vreun sens să protestezi? Nimeni nu ne-a făgăduit nimic la naștere. Dumnezeu nu ne datorează nimic, orice
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Am navigat aproape ca pe o baltă. Și nimeni nu se mai plânge de "rău de mare". Cerul e tot închis. O clipă, își face apariția un soare umed, neurastenizat, cu o lumină tulbure care se cerne greu prin aerul îmbîcsit de o ceață ușoară. Ies pe punte Vântul e și el umed. Și rece. Mai rece decât aseară în Bosfor. Am ajuns la Odesa. Grănicerii ucraineni ne iau pașapoartele, le rețin și ne dau altele, pentru cât vom rămâne la
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
luminii. Nu ai senzația unei rupturi, cum se întîmplă dacă zbori, nici trei ore, de la Atena sau de la Ankara la Paris. Mă aflu în Queens, acum, un cartier preferat de românii newyorkezi, în subsolul, cu pereții acoperiți de afișe și îmbîcsit de ziare, unde se redactează "Lumea liberă". S-a întîmplat ca azi să trebuiască să fie predat "numărul" la tipografie, așa că m-au lăsat singur. Sunt obosit (am dormit doar câteva ore) și, poate din această cauză, n-am o
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]