190 matches
-
asta? Pustiul e în stare să sălbăticească un om. Aici, dacă nu ești sfânt, riști să devii îmblînzitor. Nimic nu înrăiește, poate, mai mult decât zădărnicia. Așa am ajuns la o ipoteză care mă frământă acum. Dacă există într-adevăr îmblînzitorii din mlaștină, oare nu sânt ei, cumva, cei care au dirijat altădată trenurile în gară? Au suportat cât au suportat pustiul și zădărnicia până ce n-au mai putut. Atunci au îngenuncheat în fața capului de lup împăiat și s-au convertit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Dumnezeu și începe lupta. Dumnezeu din noi contra fiarei din noi. Dacă biruie Dumnezeu, pustnicul devine sfânt. Dacă biruie fiara, pustnicul devine și el fiară. Dar cel mai adesea e învins Dumnezeu. Sânt foarte puțini sfinți pe lume, domnilor. Numărul îmblînzitorilor e mult mai mare. Rar, foarte rar, nu biruie nici Dumnezeu, nici fiara și omul rămâne om chiar în pustiu... Uneori, când îmblînzitorii se opresc să asculte vântul, ei își amintesc, poate, că au fost odată altceva, au avut alte
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
el fiară. Dar cel mai adesea e învins Dumnezeu. Sânt foarte puțini sfinți pe lume, domnilor. Numărul îmblînzitorilor e mult mai mare. Rar, foarte rar, nu biruie nici Dumnezeu, nici fiara și omul rămâne om chiar în pustiu... Uneori, când îmblînzitorii se opresc să asculte vântul, ei își amintesc, poate, că au fost odată altceva, au avut alte suflete și cad într-o toropeală visătoare. Dar primul lătrat care se aude îi trezește. Și de ce apar uneori acești îmblînzitori în lume
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
piele ros în fața unui sfeșnic, în loc de tron; gol; tronul pustiului nu poate fi decât gol; cine trece, trebuie să treacă fără să înțeleagă nimic și să se închine. Dar cine trece? Deocamdată mă tem că eu încep să devin opera îmblînzitorilor. M-am temut de ei și, de fapt, devin ceea ce au vrut ei. Răbdători și siguri de efectul pustiului, așteaptă, poate, să-și arate colții fiara din mine... Nu, nu vă speriați. Încă mai sânt om. Încă mai țin minte
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
din care ieșise, iar sperietorile au rămas în câmpul gol, inutile și ironice. Am făcut un ocol. Acum bătea vântul și am simțit cum mă cuprindea o toropeală împotriva căreia nu puteam lupta. Ascultam vântul stând în picioare, nemișcat. "Ca îmblînzitorii", mi-am zis și iarăși am fost dezgustat de mine. Vântul curgea în jurul meu ca o apă. O apă în care dacă mă prăbușeam, m-aș fi înecat și râul mi-ar fi dus cadavrul spre locul de vărsare. Mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
parte. Mă pregăteam s-o arunc în nisip, când am descoperit pe ea efigia lui Robespierre. Am rămas fără aer parcă, buimăcit de surpriză. Moneda aruncată de valuri pe plajă arăta întocmai ca monedele pe care mi le dăduseră înapoi îmblînzitorii! Eram uluit și derutat. Ce putea să însemne asta? De necrezut, într-adevăr... După ce mi-am mai venit în fire, m-am gândit la o ipoteză, îmblînzitorii găsiseră, probabil, un vas cu monede. "Poate chiar pe plaja asta", mi-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
valuri pe plajă arăta întocmai ca monedele pe care mi le dăduseră înapoi îmblînzitorii! Eram uluit și derutat. Ce putea să însemne asta? De necrezut, într-adevăr... După ce mi-am mai venit în fire, m-am gândit la o ipoteză, îmblînzitorii găsiseră, probabil, un vas cu monede. "Poate chiar pe plaja asta", mi-am zis. Nu știau cu siguranță nimic despre Robespierre, dar cineva le spusese, poate, că fusese ghilotinat după ce ghilotinase pe alții și amănuntul le făcuse plăcere, căci ei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mă expulzase marea acolo? Era vina mea sau nu că mă aflam noaptea, singur, pe o plajă pustie? Și dacă era vina mea, care era acea vină? Dar dacă uitasem cine eram nu însemna că...? Acum vântul cânta parcă melodia îmblînzitorilor, iar valurile începuseră să se legene și să danseze ca o cobră. M-am aplecat și am luat din nisip o creangă ruptă și am dus-o la gură ca pe un fluier. Și în aceeași clipă m-am îngrozit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o creangă ruptă și am dus-o la gură ca pe un fluier. Și în aceeași clipă m-am îngrozit. Așadar, începusem să devin îmblînzitor? "Doamne..." Dar de ce-l mai invocam eu pe Dumnezeu? Dacă aveam gust să cânt ca îmblînzitorii însemna că fiara din mine îi pusese piciorul pe beregată lui Dumnezeu. El nu mă mai putea ajuta. Numai amintirile mele puteau să-mi fie de folos. Și greșelile mele. M-am așezat cu capul în palme și am căutat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
natură. Câtă istorie mai știam? Mai puteam oare să judec un proces al lui Robespierre? Dacă puteam, însemna că nu mă schimbasem prea mult între timp și nu eram deocamdată în pericol să uit totul, s-o iau pe urmele îmblînzitorilor. Vroiam prin urmare să mă conving, să verific în ce măsură memoria era încă de partea mea. De aceea, fiecare amănunt pe care mi-l aminteam acum avea importanță, indiferent că era vorba de scara de lemn a casei din rue Saint-Honore
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
coșul călăului. Desigur, rememorarea nopților în care mă așteptasem să aud din întuneric strigătul "a la guillotine, a la guillotine" însemna să incit șobolanul să iasă la iveală. Dar mult mai mare era primejdia să mă pomenesc ascultând vântul ca îmblînzitorii. De aceea mi-am asumat riscul de a răscoli prin spuza unei nebunii vechi, redeschizând procesul ghilotinei și privind frica în ochi. Căci, pentru mine, a mă gândi la eșafod și la capete retezate însemna să privesc frica în ochi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vreme, ara fost încredințat că nu eram vinovat pentru asta. Apoi, mi-am zis că, oricum, teama nu poate fi decât o vină pasivă. Greșeam. Acum văd altfel lucrurile. În realitate, prin teama mea i-am încurajat și eu pe îmblînzitorii de cobre să descopere că n-aveau decât să ducă mâna la sân pentru a obține ce vroiau să obțină. La început ei erau mai sfioși. Stăteau cu privirile în pământ și păreau că nu vroiau decât să-și câștige
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
făcut? Ți-ai făcut o teorie despre mangustele imperfecte. Și ai uitat un lucru important. Că această mangustă imperfectă se luptă uneori cu sine însăși. Ea își privește continuu umbra și face din umbra ei o cobră. Când au apărut îmblînzitorii erai o victimă ușoară. Căci, înaintea lor, ai făcut și treaba îmblînzitorilor și treaba victimelor, profesore. Iar asta se pedepsește. Nu putem fi și îmblînzitor și victimă în același timp. Și cobră și mangustă, în loc să se lupte cu ceea ce trebuia
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un lucru important. Că această mangustă imperfectă se luptă uneori cu sine însăși. Ea își privește continuu umbra și face din umbra ei o cobră. Când au apărut îmblînzitorii erai o victimă ușoară. Căci, înaintea lor, ai făcut și treaba îmblînzitorilor și treaba victimelor, profesore. Iar asta se pedepsește. Nu putem fi și îmblînzitor și victimă în același timp. Și cobră și mangustă, în loc să se lupte cu ceea ce trebuia să se lupte, în loc să se lupte cu cobra, așa cum era destinul mangustei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
De fapt, n-ai avut curajul să te lupți cu cobrele adevărate și te-ai luptat mereu cu propria dumitale umbră, luînd-o drept cobră cum am mai zis. Asta au fost procesele dumitale. Nu vreau să te jignesc asemănîndu-te cu îmblînzitorii. Vreau numai să te fac să-nțelegi că le-ai ușurat efortul de a te transforma într-o victimă. Te-ai închis în casă și le-ai lăsat strada. Când ai deschis ochii, ei se aflau deja pe la toate răspântiile
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-l mai interesa prezența mea. Avea ochii absenți și la un moment dat am crezut că dormea în picioare. Dar n-am îndrăznit să mă mișc. Mangusta adormise și ea. Într-un timp, am auzit un schelălăit de câine. Atunci îmblînzitorul a tresărit și cu o voce răgușită, rea, m-a întrebat: "Unde-i nebunul?" "Care nebun?" m-am bâlbâit eu. A făcut un gest nervos cu mâna, ca și cum întrebarea mea îl sâcâia. "Nebunul care ne-a fugit de la ospiciul din
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nervos cu mâna, ca și cum întrebarea mea îl sâcâia. "Nebunul care ne-a fugit de la ospiciul din mlaștină. Vrem să-l învățăm un cântec. Dacă reușește, înseamnă că s-a vindecat." În clipa aceea s-a auzit din nou schelălăitul câinelui. Îmblânzitorul n-a mai scos un cuvânt. A revenit la nemișcarea dinainte, dormea în picioare și asculta vântul. A rămas așa multă vreme, după care, fără să spună o vorbă, mi-a întors spatele și a plecat. L-am văzut cum
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mi-am muncit mintea ca să înțeleg ce-a fost. Am crezut că am visat, dar poți oare visa două nopți la rând același vis? Și de ce se mira că nu l-ai recunoscut? În lipsa altei explicații, mi-am zis că îmblînzitorul era, poate, Frica. De aceea se va fi mirat că nu l-ai recunoscut. În concluzie, știu că în lume nu există numai dâre de mirosuri de fân. Sânt și câini și dresori. Sânt și elefanți orbi care se sinucid
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Dar cine m-ar crede? Profeții nu mai sânt la modă, iar cei ratați sânt de-a dreptul plicticoși. Singura care m-ar fi putut întreba ceva era Eleonora. Dar Eleonora nu se mai întoarce, văd. Au prins-o oare îmblînzitorii? Sau a alunecat într-o baltă și s-a înecat? De câte ori îmi trec prin minte aceste presupuneri, le alung imediat. Nu mai vreau să mă gândesc la ele. Prefer să nu bănuiesc nimic. Îmi închipui uneori cum va arăta gara
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am hotărât s-o aștept. O aștept până ce voi termina de spus totul. 31. Provizii sânt încă destule. Cu țânțarii m-am învățat. Un motiv de îngrijorare ar fi, ce se va întîmpla la iarnă. Poate că asta și așteaptă îmblînzitorii, să mă alunge frigul lângă focurile lor. Dar a venit timpul să fac și altceva decât să sper și să amân moartea. De săptămâni de zile amân aici moartea, dar nu pot s-o amân la nesfârșit. Ieri am rătăcit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Aici încă mă apără amintirile, dar în deșert voi fi singur cu această fiară, își va ridica botul umed și dezgustător de care mi-e greață. Iar deșertul o să-mi șoptească perfid că nu există altă cale. Ori victimă, ori îmblînzitor. Ori îmblînzesc cobra, ori o las să mă muște. El va pune în fiecare seară lângă mine un fluier. Și poate nu voi rezista până la capăt. Într-o seară, când cobra se va foi, s-ar putea să iau fluierul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fluier în mână cântând unei cobre, să știți ce s-a întîmplat; nu eu am vrut, domnilor; eu am visat să rămân om și m-am luptat cât am putut. Nu-i așa că sânt încă om dacă mi-e frică? Îmblânzitorii par bântuiți uneori de reverii tulburi, dar în somnolența lor ciudată nu spun un cuvânt. Singura mea șansă de a vorbi e acum. După aceea s-ar putea ca pustiul să-mi pecetluiască pentru totdeauna gura și nimeni n-ar
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nevătămați au început, după îndepărtarea fiarei, să se sfâșie între ei. Cu greu au fost despărțiți. Pe viitor, vor sta în cuști separate. Odată instalat, canibalismul nu mai are leac. Dar nici acesta nu este un necaz prea mare, pentru că îmblânzitorul i-a strigat unui vecin care, urmărind prin gard peripețiile cu ogarul cel rău, s-a încumetat să râdă: „O să vină vremea când o să fugăresc toate potăile voastre cu haita mea! Și, dacă vreau, și la oameni va sări!”. § Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
năpădită de strigăte și de fum. De fiecare zid se sprijină taraba unui negustor ambulant. Sub fiecare felinar dai peste o cântăreață sau un zdrăngănitor din lăută. Cercuri de curioși se fac și se desfac În jurul povestitorilor, cititorilor În palmă, Îmblânzitorilor de șerpi. În mijlocul pieței, pe o estradă șubredă Înjghebată În grabă, se prezintă tradiționala competiție a poeților populari care celebrează Samarkandul neasemuit, Samarkandul de necucerit. Judecata publicului este instantanee. Unele stele urcă, altele coboară. Peste tot, se Înalță focuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ea! Într-o scrisoare către René Laforgue, Marie mărturisește: „Inconștientul meu este o bestie feroce, care mugește, zgârie și își înfige dinții, în fine, e tot ce se poate închipui mai înspăimântător! Noroc că animalul ăsta abominabil și-a găsit îmblânzitorul.“ „Îmblânzitorul“ era Freud. În preajma lui, Marie Bona parte își află rațiunea de a fi: să devină „împărăteasa psihanalizei“. * Uitați-vă la morala omului și apoi întrebați-vă care sunt legile universului în care trăim. * De fapt, mă simt mult mai
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]