226 matches
-
Într-o simțire înaltă, Absolutul e o frântură gratuită a Nimicului, întocmai ca un torso. De ce oamenii nu s-or fi închinat norilor? Fiindcă aceștia plutesc mai ușor pe creier decât pe cer? Gândurile născute în groază au taina și împietrirea ochilor din icoanele bizantine. Toate căile merg de la mine spre Dumnezeu, nici una de la El spre mine. De aceea, inima este un absolut - și Absolutul, un nimic. Despatrierea lăuntrică este climatul absolut pentru gândurile fără rădăcini. Nu atingi inutilitatea măreață a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei, figura ideală în fața căreia contemporanii lui erau doar niște ratați și niște falși profeți. Și le-o propune ca pildă. El nu adoptă deloc poziția profesorului de morală sau a celui menit să îndrepte greșelile. Prea bun cunoscător al împietririi inimilor ambițioase și a uscăciunii rațiunii lor, el știe că deținerea exclusivă a puterii, înconjurat de o orchestră de aclamații în care nu se mai aude nici măcar scîrțîitul arcușului unui bufon, tolerat de monarh, nu predispune nici la dreptate, nici
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
sub-umană și lipsită de orice spectaculozitate. „Dacă aș fi bărbat”, scrie ea, „aș Încerca să scriu un roman despre aceasta; fiind femeie, de ce trebuie doar să plâng și să Îngheț, să plâng și să Îngheț?” Noul sentiment, al Înghețării, al Împietririi și al diminuării psihice a personalității brăzdează, ca o axă dureroasă, Întregul discurs confesiv al Sylviei Plath. Existența i se curbează, incapabilă să mai ia altitudine. La douăzeci și doi, douăzeci și trei de ani pare să fi cunoscut totul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
harul lui Dumnezeu, declarând că nimic nu poate fi făcut în această lume fără Dumnezeu. Astfel, lămurește că binele este săvârșit prin voința și ajutorul lui Dumnezeu, iar răul cu îngăduința lui atunci când ocrotirea divină ne părăsește din cauza netrebniciei și împietririi inimii noastre, El îngăduind să fim stăpâniți de diavol sau de patimi rușinoase. În încheierea Convorbirii duhovnicești III, Avva Pafnutie concluzionează astfel: ,,Prin ceea ce am afirmat noi, nu voim să tăgăduim libertatea omului de a alege, ci să întărim adevărul
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
voia să-și găsească alinarea. Oblojindu-și plăgile supurânde, nu a încetat niciodată să spere și mai ales să viseze. Colapsul părea să se instaleze în organismul Europei, după fiecare incursiune a barbarilor. Pulsul și respirația își încetineau ritmul, iar împietrirea se răspândea cu iuțeală, cuprinzând măruntaiele continentului. Sub această magie neagră, trupul alb al Europei se prefăcea în stană de piatră. Se prăvălea în verdele ierbii, iar pe corpul ei se puneau a mișuna feluriți gândaci. Și, totuși, inima ei
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
inima ei a refuzat înmărmurirea, continuând să pompeze sânge în vene. Așa a fost posibil să fie întreținut focul lăuntric. Treptat, din trupul ei, au început a se desface bucăți din încremenire, iar, odată cu ele, să se destrame și vraja împietririi. Sub bătăile inimii, care creșteau în intensitate, Europa a fost resuscitată din acest leșin cumplit. S-a reînnodat de fiecare dată firul vieții pe continent, chiar dacă a fost vorba de o altă Europă renăscută sub loviturile barbarilor (și anume: cea
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
plumb) se confecționează din acest metal; 3. Plumbul topit și turnat în apă este folosit în magie; 4. Plumbul fiind un metal "rece" are ca simbol alchimic, saturnismul, de la denumirea planetei "Saturn", care este "tristă", "întunecată", "melancolică". Cuvântul "Plumb" sugerează împietrirea, căderea grea, starea depresivă, copleșitoare, lipsa de elan, lumea pustie, lipsa perspectivei, gândul frânt, căderea în vid, sentimentul alienării cu încărcătură tragică. În prima strofă a poeziei Plumb este configurat spațiul interior și exterior, cel exterior fiind limitat un cavou
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
biroul său de la Academia pontificala ecleziastica, ca să mă învețe greacă și latină, scria poetul despre anii petrecuți la Romă.210 Ilustratele și epistolele trimise prietenului Giorgio La Pira între 1921-1924 transmit frământările sufletului sau aflat în plină metamorfoza; simțea deja împietrirea sentimentelor: M-am întors în tristul meu adăpost, cu un frig astral în suflet, gândindu-mă la libertatea de odinioară, săracă dar nevinovată. Am gasit puțină alinare în cuvintele tale pline de bunătate, amintindu-mi de tine adolescent, cu spirit
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dominate de tăcere și armonie. Amândoi autorii percep ruptură de o lume originară că decădere, ca pătrundere în realitatea durerii ce stă la baza dorinței de a se reîntoarce, la capătul vieții, în matricea prenatala. Pentru ambii scriitori liniștea și împietrirea, lipsa de mobilitate constituie caracteristici ale chipului nevăzut al universului, ce ascunde promisiunea înșelătoare a cunoașterii depline și secretul inspirației (la Quasimodo), mistere refuzate muritorilor, cărora, în opinia poeților noștri le rămân, ca singure certitudini, durerea, singurătatea și, desigur, moartea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fără cuvinte și chipuri / în amintire-odată (Bâtlan mort, trad. MB).306 Imaginea păsării moarte trimite la trei posibile interpretări ce nu se exclud reciproc: ea este un alter ego al autorului, un profet al uitării sau/și o metaforă a împietririi zborului inspirației. Prezența ei accentuează sentimentul de teamă și durere. Punctul de maximă intensitate al poeziei este rugăciunea izvorâta din dorința de a păstra în suflet multitudinea de glasuri și chipuri ce constituie surse de inspirație pentru poet în trecut
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
deopotrivă sensul de cuvânt și glas. Tăcerea amintirii instaurează așadar domnia uitării ce deschide în fața eului perspectiva golului, a nimicului. Este un izvor nesecat de teama: temeri de umbre și tăceri (Vânt la Tìndari) dat fiind că anunță, uneori, chiar împietrirea inspirației. Întreruperea comunicării dintre natură și eu poetic constituie o altă cauză a imposibilității de a turna realitatea în cuvânt, reprezentată prin imaginea liniștită a apei statute, metaforă a interiorității: Apă închisă, somn al mlaștinilor / Care în ochiuri largi mistui
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
imposibilitatea de a interioriza, elabora și exterioriza materia poetica: Zadar vedeam sclipirile / amurgului în cale, zadar duios pe vale / Privighetori cântau (Renașterea la viață, vv. 53-6) și altundeva dar dorința / Murise-n neputința / Biet sufletului meu (idem, vv. 71-72).314 Împietrirea inimii este sugerată de ambii scriitori prin negarea capacității de a auzi și a simți. Liniștea îmbracă viață într-o stranie mantie de înstrăinare, apărând astfel în opoziție netă atât cu moartea, cât și cu adevărată trăire. Motivului tăcerii cu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
viață într-o stranie mantie de înstrăinare, apărând astfel în opoziție netă atât cu moartea, cât și cu adevărată trăire. Motivului tăcerii cu trimitere la abilitatea creatoare a celor doi autori demonstrează că ambii au perceput existența unei corespondențe între împietrirea inimii și tăcerea naturii, liniștea vocilor sau dispariția cuvintelor ce umpleau sufletul în copilărie: îmi va părea orice frumos al naturii sau artei / fără suflet și mut (Contelui Carlo Pepoli, vv.134-5), Milă, că eu să nu rămân / fără de chipuri
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
311 În me smarrita ogni formă, / bellezza, amore, da cui trae inganno / îl fanciullo e la tristezza poi (În me smarrita ogni formă). 312 În alte versuri se observă manieră în care Leopardi presimte desprindere dureroasă de poezie dată de împietrirea forței creatoare: Or quando al tutto irrigidito e freddo / Questo petto sarà, né degli aprichi / Câmpi îl sereno e solitario riso, / Né degli augelli mattuttini îl canto / Di primavera, né per colli e piagge / Sotto limpido ciel tacită luna / Commoverammi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
trei sînt reuniți, ca și eroii romanului lui Lodge, tot de o moarte (Marcos, ajuns pictor celebru, dar instabil emoțional, se sinucide!). Jose și Jaime suferă deasupra sicriului său, exprimîndu-și neputința de escaladare a circuitelor închise, imuabile, ale existenței. Dincolo de împietrirea lor, ghicim, ultimativ, resemnarea a mii de generații din trecut în fața singurei certitudini dăruite nouă în această lume aceea că, odată, vom dispărea. "Castelele de carton" ale persona jelor nu au fost astfel decît o luptă donquijotescă, ridicolă (deși eroică
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
realității exterioare, în schimbul creării alteia, de refugiu, transpusă prin proprii ochi, din prisma propriei înțelegeri a lumii. Pornind de la ideea lui Roland Barthes, care "vorbea despre puterea de a produce catharsis-ul prin literatură, pentru că literatura se opune stagnării și împietririi rostirii, limbajul fiind unul coercitiv și nesupus factorilor ce i-ar deturna forța contestatară, mizând pe responsabilitatea formei și pe puterea ei la tendința de aservire și de manipulare"9, Luiza Bratu face o analiză interesantă a modului în care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o toropeală rece, Lucidă m-a cuprins Mlădița mi se trece Și-mi cade de sub umăr Să fie somnul, oare De piatra-nsingurare Sau numai moartea... Bună, atotcuprinzătoare. L'Eternel Retour Sunt pietre încheiate Atât de lustruite și finite Că numai împietririi sunt menite Sunt ființe care-n șapte vieți trăite Nu le-au trăit decât întrezărite Și dacă azi chemarea nu mă-nșeală Trăgându-mă spre starea minerală Ca forma perfectibilă s-o capăt M-aș zămisli din piatră, de la capăt
Poezie by Maya Belciu () [Corola-journal/Imaginative/8698_a_10023]
-
Dumnezeu, încât nu a vrut nici să-l asculte și nici să ia în seamă sfintele sale îndemnuri. În cele din urmă, după ce ei au refuzat timp de mai multe zile să disprețuiască cuvântările sale, Francisc a mustrat cu asprime împietrirea lor: Îmi pare nespus de rău - spuse el - pentru mediocritatea voastră, deoarece nu mă disprețuiți numai pe mine, slujitorul lui Cristos, ci, prin mine, îl disprețuiți și pe Mântuitorul lumii pe care vi-L vestesc. Iar acum, părăsind Roma, îl
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
mă disprețuiți numai pe mine, slujitorul lui Cristos, ci, prin mine, îl disprețuiți și pe Mântuitorul lumii pe care vi-L vestesc. Iar acum, părăsind Roma, îl voi chema pe El, care este martor credincios în ceruri, să fie martorul împietririi voastre. Și spre rușinea voastră, voi merge să-L proclam pe Cristos animalelor și păsărilor cerului, astfel încât ele, ascultând cuvintele mântuirii, să i se supună lui Dumnezeu și să rămână în pace». 8. Părăsind orașul, la periferie, dădu peste un
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
o menajez, după ce mi-a răspuns la apel, am rostit: - Alo, Lica, vino la Iași, a murit Gică! Scurt și brutal. Am auzit în aparat un geamăt și atât. Am aflat după aceea că leșinase. Când mi-am revenit din împietrire, mi-am dat seama că făcusem o gafă colosală. De ce procedasem așa? Cred că în momentul acela n-aș fi putut să-i dau vestea cea tristă altfel decât în modul acesta: scurt și brutal. Atunci nu mai raționam normal
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă." 7. "Pentru ce dar", I-au zis ei, "a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire, și s-o lase?" 8. Isus le-a răspuns: "Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele; dar de la început n-a fost așa. 9. Eu însă vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă, preacurvește; și cine ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
acest exercițiu presupozițiile necritice ale demersurilor celor doi autori, pe baza cărora se clădește întreg eșafodajul privitor la sacru și la înțelesurile lui. Cu alte cuvinte, se pot recunoaște cel puțin două trepte de inadecvare, ambele izvorâte din propensiunea pentru împietrirea în „obiect“, regăsită la nivelul limbajului în multi plicări și disocieri terminologice. Cele două „obiectivări“ forțate, nelegitime din perspectiva unui discurs religios propriu unei tradiții autentice, sunt următoarele: 1. instanțierea sacrului, prin utilizarea acestui termen cu pretenția că el circumscrie
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
gest în parte. Mai mult, o astfel de prejudecată aduce cu ea o mare pierdere: pierzi posibilitatea de a gândi și a trăi legătura cu „divinul“ în alte moduri decât cele devenite „canonice“, riscând, prin ur mare, să transformi această „împietrire“ cu privire la modu rile imprevizibile și întotdeauna unice de manifestare ale prezenței divine într-un idol, prin pretenția de a oferi chipuladec vat (expresia este, în acest context, oximoronică) „divinului“. La fel de „primitiv“ sau „idolatru“ poate fi considerat, în oglindă, sacramentul euharistiei
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
2 Despre persoană Antropomorfizarea Unului. Problematizarea și resemnificarea conceptului de persoană. Ilustrări. Chipul personalal Unului și „idolatria metafizică“ (Henry Corbin). Fluiditatea întruchipărilor divine și virtutea neasumării chipului. IV.3 Despre memorie Memoria ca expresie a neadecvării în relația cu Unul. împietrirea lumii și nașterea „obiectelor“. Memorie și continuitate obiec tuală. Căderea în lume: viziunea multiplului desprins de Unul și relația subiect-obiect. Refuzul prezenței: trecutul ca memorie versus viitorul ca proiect. Memorie și identitate. Dezlegarea legăturilor - recontextualizare. Intermezzo Despre imposibilitatea de a
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
oameni, în vreme ce materia urmează fluiditatea și transparența diafană a luminii. IV.3 Despre memorie Experiența surprinderii multiplului ca fiind desprins de Unul face posibilă memoria ca semn al încleștării, al dependenței de forme și chipuri. Dorința continuității sub forma posesiei, împietrirea între limitele unei „identități proprii“ - agresiv decupată și asumată, atașamentul față de fragment și legăturile lui nasc memoria ca formă de prezervare a ceea ce a fost, în defavoarea a ceea ce este, i.e. a prezenței pure, fără reziduuri. Frica dezlegării de multiplu - luând
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]