191 matches
-
L-am testat, așa că nu mai Încape nici o Îndoială. Mințea. Care testare? Eu unde mă aflam când o făcuse? Mai mult Însă decât seninătatea cu care inventa bazaconii, mă uimea tonul: se voia ferm și autoritar, și nu era decât Împleticit și rugător. Îi cerea Încuviințarea, se străduia s-o convingă, era limpede. Nu Înțelegeam de ce: după vorbă, după port, Eva nu părea altceva decât o simplă infirmieră, asistentă șefă, În cel mai fericit caz. De unde până unde atunci atitudinea prevenitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
acel vechi pod de lemn dintre luna camuflată și râul acoperit de ceață, Îi sărutam pleoapele umede și calde, fața răcorită de ploaie și apoi imediat mă Întorceam ca să-mi mai iau o dată rămas bun de la ea - apoi lungul urcuș Împleticit, În Întuneric, când picioarele mele pedalau Încet și cu trudă, Încercând să presez bezna monstruos de rezistentă și de mobilă care refuza să fie supusă de picioarele mele. Îmi amintesc totuși cu o claritate sfâșietoare o anumită seară din vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
care te naște. Teamă îmi este că nu voi ajunge niciodată acolo, în plinătatea rugii. Rămân, aici, pe peticul meu de speranțe, de iluzii, de amăgiri, cu bucuria doar, tainică și nedeslușită, a înaintării spre mine prin pașii rugilor. Pași împleticiți, pași grei, pași ducând parcă niciunde. Mers firav, dus doar de nuiaua credinței mele pe care, în clipe ca acestea de scris și închipuire, mi-l văd toiag al vredniciei. Știu că nu sunt așa. Știu că mă mint în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
el, fâșii lungi de pânză albă. Părea că ninsese în plină vară, mă minunam eu copilărește de atâta alb răspândit în curtea bisericii noastre. Acum, în curtea bisericii aceleia, întârziind întoarcerea la Ester, îmi împlântam pașii în zăpada reavănă, mergând împleticit, ocolind zidirea, de parcă eu însumi eram un fel de episcop care oficiam, sub fulgi și în părăsirea acelei curți, printre vrejuri de flori uscate, printre tufe de trandafiri înghețați, o slujbă tainică doar pentru mine, pentru neputințele mele, pentru bicisnica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru mine, pentru neputințele mele, pentru bicisnica mea viață în atât de luminoasa multilateral dezvoltată, pentru iertarea mea de la un Dumnezeu pe care, în acele clipe, nu-L simțeam că are habar că mai sunt și eu pe Lume. Mergeam împleticit, ca un bețiv care a rătăcit drumul spre casă și face în neștire aceiași și aceiași pași, mecanic, halucinat doar de gândul că trebuie să meargă și va ajunge în cele din urmă undeva, poate chiar acasă. Sau într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gândindu-mă cum numai cu un an înainte fusesem cu Ester la Văcărești. Un an doar și parcă îmi trecusem de-acum întreaga viață și venisem la acea biserică spre a cere iertarea ultimă cui? Lunii, ninsorii, liniștii, urmelor mele împleticite, cui să-i fi cerut iertare? Cine să te ierte când tu însuți nu știi pentru ce-ai vrea să fii iertat! Ocoleam biserica aceea dus parcă de imaginea turlelor Văcăreștilor încărcate de nea, cu blânda frumusețe a celeilalte biserici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
băut. După cum nu-mi era rușine - dar atunci nu mai știam ce-i cu mine - să ies beat în lume. Să mă duc beat de dimineață la serviciu, să discut cu feluriți amețit, să duhnesc permanent a băutură, cu limba împleticită, cu scrisul șui, ilizibil și toate celelalte, multe și penibile. Deși - cu o lașitate pe care încerc s-o reprim - îmi pare ușor rău că nu s-a găsit cineva atât de tare, cu atât de multă putere asupra mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lălăind uneori, cu patos și sughiț, cântecele epocii, folclor și deznădejde, întru slava ei. Nu m-au primit însă în nici un cor, neavând volum pe măsură. Mai îmbătam și coriștii de lângă mine, și dirijorul, cu damful meu. Beat, am bătut împleticit pasul de paradă. Am împărțit marile idealisme ale nimicniciilor mele în dărnicii spontane prin crâșmele și bodegile multilateralei, fără să fi tânjit vreodată după marile ei restaurante. Când am intrat odată într-unul dintre acestea, de frică, am băut doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
printre cărți, siliți să le care ca pe o povară, condamnați să le păzească, să le numere periodic, să le plimbe din raft la lift, de la lift la cărucior, cu căruciorul pe holuri, să se poticnească deschizând ușa și apoi, împleticiți, cu față de treziți din somn, să ți le trântească pe masă. Apoi, când înapoiezi volumele, să refacă traseul spre rafturile de depozit. Ciudat, nu-i urăsc, deși săptămânal, dacă nu zilnic, am prilejuri de a mă certa cu ei. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
buzele zgrunțuroase și obrajii surpați. Își strânse lațele într-o panglică neagră apoi schimbă capotul. Reveni prima în hol. Melania Lupu se interesă din pragul bucătăriei: ― Gata, copii? Panaitescu se trezi speriat. Le privi rătăcit și articulă greu, cu limba împleticită: ― Ce-i? Ce vreți? ― Totul e în ordine, zâmbi bătrâna. V-am pregătit ceva bun, dar poate că înainte ați vrea să vă faceți puțin toaleta... Panaitescu își plimbă automat mâna pe creștet apoi dădu cu ochii de pijamaua cârpită
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Trebuie doar să ridicați mașina. Așa! Așa! Aici pe pat e foarte bine. Puțin mai la stânga... Perfect! Clipi privindu-l drept în ochi: N-avem voie să neglijăm amprentele. Sânt convinsă că mă înțelegeți... Valerica Scurtu se apropie cu pași împleticiți: ― Asta ce mai e? Bătrâna lua unul câte unul degetele lui Panaitescu apăsîndu-le pe diferite clape. Explică binevoitoare: ― Doar și-a bătut scrisoarea la mașină. Vor căuta amprentele și le vor găsi. Fiți atent, domnule Matei! Niciodată nu apeși la
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
evoluțiile din ultimele douăzeci și patru de ore, răsturnările de situație, durerile și șocurile, toate se adunau și formau un mare și complicat labirint pe care eu nu mai aveam forța să-l descâlcesc. În schimb, m-am resemnat doar să înaintez împleticit. Somnoros și destul de detașat ca să contemplu întâmplările cu nepăsarea unui spectator, m-am gândit să ies pe partea cealaltă, să las spațiile subpământene, hârtiile și lăturalnicele idei încâlcite în urmă. Alunecând spre granița somnului, m-am trezit că mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
insul era pe moarte. Când mi-a venit rândul, eram destul de impresionată, el Însă m-a rugat să-mi desfac cămașa, atât. Mi-a privit sânii, apoi a Încercat să spună ceva; nu prea am Înțeles, Începea deja să vorbească Împleticit. Deodată, s-a Îndreptat În fotoliu, a Întins mâinile spre pieptul meu. Nu m-am Împotrivit. Și-a pus o clipă fața Între sânii mei, apoi a căzut iar În fotoliu. Mi-a făcut semn cu capul să plec. Mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
care ducea spre stația de autobuz. Eram decis să trec prin Băneasa, să-mi iau valizele deja pregătite, să decolez spre Botoșani. Decizia mea se ofilea cu cât mă apropiam de stația lui 102. Începeam să întorc capul, să merg împleticit, vântul îmi bătea din față tot mai puternic. Am rupt-o la fugă înapoi, m-am dus la directoare să-i spun că zvonul cu transferul meu în nordul țării, unde se agăța harta-n cui, era o gogoriță, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sforăind. Gata, băiatule! Gata! A trecut usturimea. Ca mâinepoimâine mergi la fete... ha ha ha! S-a așezat pe marginea ieslei. Cu o mână în coama calului, asculta cum acesta ronțăie ovazul. După o vreme, a vorbit cu limba cam împleticită: Măi călu... luțule. Tuuu mănânci, iar eu să... să stau așaaa ca Mutuuu? Euuu am... am săăă beau. Uite sti... sticla aici! Îiii cam goa...lă, da’ o umple eaaa Maranda... Odată cu ultima vorbă, a sorbit și cea din urmă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
un petec de hârtie. "Nu mă lasă să te văd. Nu-ți zadarnici viața, nu te lăsa înfrînt. Pleacă în lume și arată tuturor curățenia ta.Fii om și ai să afli de mine în curând. Maitreyi." Era un scris împleticit, într-o englezească improvizată, cu pete de cerneală. Ascunsei repede hârtia în palmă, căci venea d-na Sen, cu servitorul, aducîndu-mi ceaiul. ― Nu pot mânca, nu pot mânca nimic, spusei eu, plângând. ― Te rog eu să iei o ceașcă de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
-i facem noi și pe puțoii ăia! Să radem de pe fața pămîntului surplusul de forță de muncă! Să-i radem de pe fața pămîntului cu vechea cutie mov! Nu le da Ecstasy! Nu vrem ca ei să danseze! Ține-i deprimați, Împleticiți și incoerenți pînă mor! Fă-o mirobolant! Pune-o pe celuloid, pune-o pe panourile de afișaj. Doar ține realitatea cît mai departe de noi cu putință. 000000Duceai o viață mai bună acolo În Penicuik. Bunica ta era cumsecade Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
se preface că râde Împreună cu ei, se mototolește mai tare decât este posibil, apoi se ridică Întâi pe coate, În genunchi, râde-plânge cât poate, se odihnește Încă puțin la pământ, se redresează, se ridică cu un efort imperceptibil, pășește puțin Împleticită, Înalță fruntea, Îi sfidează pe toți cu o privire plină de o imensă milă, Își ia aripile În brațe și fuge cu ele, le ascunde o vreme, apoi, când nimeni nu se așteaptă, Începe să zboare din nou, se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
copia. Odată, În clasa a IV-a, a venit o Învățătoare bătrână, Nicola, să-l Înlocuiască pe Necșulescu, chiar Într-o zi când sora mea nu avusese timp să-mi rezolve problemele. „Să iasă la tablă M.“; ies cu pași Împleticiți. „Ai făcut problemele?“ „Nu.“ „Le facem acum.“ Mă uit foarte mirat la Învățătoare: cum să le facem acum? Ea mă pune să gândesc Împreună cu Întreaga clasă: „Ce se dă În problemă?“. Scriu pe tablă datele problemei. Învățătoarea se răstește la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
1964 Ce pas rapid avea alpinistul ăla... Parcă mânca muntele, nu alta... M-am ținut eu ce m-am ținut după el, dar n-am putut până la urmă să mai rezist ritmului infernal. Pașii mei au fost atunci nesiguri și Împleticiți. Prima dată când nu rezist unui ritm de mers... Prima dată când rămân În urmă pe munte... Simt c-am să mor de atâta tristețe... De fapt, așa rămâi În urmă și În viață. Ești primul, și iar primul, până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din pușcărie, dar Coltuc putea să-i repete în gând toate mișcările. Nici nu era greu, venea spre seară, mânca și pleca la cârciumă, câteva străzi mai încolo, la „Șarpele roșu“. Se întorcea după miezul nopții și le ținea discursuri împleticite despre cine-i Golea și cum o să afle lumea întreagă despre el. Se tot lovea de picioarele mesei și ale scaunelor și, adesea, adormea pe jos, înainte de a ajunge în pat. Asta atunci când Melania avea noroc, altminteri o trăgea sub
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dinspre vârful dealului se croise un singur șuvoi care mergea, bulu cindu-se, la vale. Oamenii își uitară rândul la moaște, osemin tele, în racla lor, rămaseră stinghere. Flăcările lumânărilor adunate mănunchi se tulburară. În vâltoarea pulpanelor răsu cite, a pașilor împleticiți, a coatelor îndesându-se, multe luminițe se stinseră, dar se aprinseră altele în ochii care luceau măsurând cu lăcomie distanța până la cazanele aburinde. Mulțimile coborau dinspre Mitropolie ca un zid îmbrâncit, o lavă curgând gros din toate părțile. Primul pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mașină și tresări când dădu peste medalion. Porni motorul, se gândi câteva clipe, apoi își încrucișă brațele pe volan, își lăsă fruntea pe brațe, închizând ochii, și așteptă. Avea impresia că toți știu ce-i cu ea, poate din cauza mersului împleticit, rezemat de ziduri, și o ocolesc, refuzând s-o privească. Era un soare puternic, după lumina difuză din hangar, lumea părea împodobită cu beteală. Iar acea strălucire nefirească îi dădea o stare de irealitate. În cele câteva zile cât fusese
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
uiți, interveni Chisăliță, care tocmai asta făcea, nu cred să existe în oraș vreun bloc mai înalt ca mormanul ăsta. — Nici nu e, întări Bunelu. Dacă mai pui la socoteală și macaraua ruginită... Tufișurile foșniră. Întâi ieși Marchiza, cu pași împleticiți, scuturându-și poalele fustei. În spatele ei, cu pieptul înainte și nările fremătând, cu mersul satisfăcut și crăcănat, venea Calu. — Ce ai, femeie, de bălăngăni așa din cap ? întrebă Bunelu, singurul care privea scena cu detașare. — Mi-a înțepenit gâtul, bodogăni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vie. Acum desenase chipul unor ființe pentru care moartea rămăsese în urmă. Pentru care moartea nu era o presimțire înspăimântată, ci o nostalgie. Dar nu putea spune asta nimănui, căci nimeni nu l-ar fi crezut. Și atunci pictorul, urcând, împleticit, treptele în spirală spre atelierul său, se hotărî să- și folosească ultimele puteri pe care le mai avea asupra morții. Își așeză șevaletul astfel încât să-i fie la îndemână. N-ar fi putut spune de ce nu încercase asta până atunci
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]