743 matches
-
de Mircea Martin sau Mihail Sebastian de Ion Vartic, carte care ar trebui să tragă cortina asupra unor polemici privindu-l pe importantul scriitor, încă nu. Au apărut? N-au apărut? Ne întrebăm câte din cărțile anului 2012 s-au împotmolit prin depozite, câte ar mai trebui să ajungă prin provincii, prin Republica Moldova și câte din Satu Mare, Iași, Chișinău la Timișoara sau la București. 5) Evenimente, mari sau mici, au fost și încă foarte multe. Selectăm câteva. Așez pe primul loc
Ce rămâne? by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/4029_a_5354]
-
strofă din Imnele pocăinței, scrisă de Sfântul Roman Melodul: „Dacă oarecari corăbieri sunt înzestrați cu de toate, Dar de pânze-s lipsiți, Nu vor putea vreodată ține calea cea dreaptă pe Mare. S-abate atunci din drum corabia și se-mpotmolește și nici iscusința cârmaciului și nici a vâslașilor N-o supune.” Daniil Sandu Tudor, poet așezat definitiv pe raftul poeților creștini, înduhovnicit, hăruit unei viețuiri isihaste și martirizat pentru Hristos versifică, nu de puține ori, în duhul lui Arghezi și
Gânduri despre poezia creștină by Ioan Pintea () [Corola-journal/Journalistic/4047_a_5372]
-
urma urmei a cui e țara asta/ și a cui mahmureală e mai rea?" Probabil, însă, cel mai fermecător și mai citat fragment al cărții (riscăm să-l cam ,primim de-a gata", dar merită) e o poveste oarecum suprarealistă. Împotmolindu-se într-un personaj al romanului la care lucra (Mesi@h), Codrescu deschide, la întâmplare, o carte de înțelepciune ebraică, de la Nag Hammadi, și citește o frază oarecare. Iese apoi într-un bar din apropierea casei, unde întâlnește o adolescentă care
Sine qua non-ul occidental by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/10803_a_12128]
-
fără efort: "Străpungând pe careva cu spada, moment obligatoriu în scenarile sud-estice de la ŤStrăbunul Dromichetesť, Motancea avea să urle: - Crapă, bestie ! ș...ț Din păcate, calitățile artistice ale lui Motancea erau mai vizibile în particular. Pe scenă avea trac, se împotmolea ca un bivol în noroi. Apropierea silabelor Pă-Be îl încurca și-l făcea să stropșească. La prima repetiție, avea să șuiere neconcludent: - Papă, beșșșttt! La următoarele, după vocalize de încălzire, izbuti să urle: - Crapă, pești! spărgându-și vocea pentru o
Căderea Elsinore-ului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/10096_a_11421]
-
și în care voiau să ajungă din nou, în ciuda interdicției primite. Astfel, D.P. a venit în vestul țării, iar prin dreptul localității Naidăș a trecut fraudulos în Serbia. De aici a ajuns în Croația, țară în care totul s-a împotmolit pentru că a fost prins. În Croația a fost prinsă și A.E.B. , care a trecut în Serbia prin zona Oraviței. Un alt dosar îl are protagonist pe L.H. , de 29 de ani, din Sibiu. Tânărul nu avea pașaport, dar dorea
Agenda2005-33-05-politia () [Corola-journal/Journalistic/284076_a_285405]
-
printre filele învechite de negura timpului ale unei cărți de povești fermecătoare. Orașul își menținea vie strălucirea sa medievală. Părea că, în acest loc, clepsidra timpului s-a oprit atunci, în miezul evului mediu, nisipul s-a pietrificat, s-a împotmolit în interiorul vasului, fără nicio șansă de a se mai mișca și niciun firișor delicat din acesta, nu s-a mai strecurat de cealaltă parte, devenită parcă interzisă pentru el. Procesiunea a trecut pe străzile orașului Hameln, apoi cântatul s-a
FRAGMENT DE ROMAN de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382539_a_383868]
-
prezența sa. În urechi îi persista acel vuiet continuu și armonios produs de micile cascade. Simți în păr și pe obraji adierea răcoroasă a vântului ce-i revigoră forțele. Mergea pe firul apei, iar după câțiva zeci de metri se împotmoli în iureșul cascadelor care erau din ce în ce mai înalte și mai furioase. Se furișă cu băgare de seamă pe lângă pereții abrupți ai muntelui, ca să nu alunece în râul din ce în ce mai vijelios. Deodată cheiurile se deschiseră într-un luminiș de unde răzbătea un zgomot infernal
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
devastatoare, vomită, plânge. Filozoful s-a ramolit și el, și-a pierdut toată sensibilitatea față de Frumos și Adevăr. O fantoșă. Eremitul era - dintre toți - cel mai potrivit să devină un inițiat, avea o experiență, dar precis că s-ar fi împotmolit la ultima probă: ispita sexului. Eu sunt prea impur. Ce să fac? Să devin un hierofant? Să nu mai tânjesc după Caravella? Să nu mai uneltesc împotriva stăpânirii? Să devin un Mag? Un nemuritor? Sunt! CRONICA INFAMĂ îmi va fixa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
strânsoarea fermă prin mânecă. — Pentru Dumnezeu, priorule! Nu neg că aș fi luat cu asalt câteva bogate corăbii sarazine, la vremea mea, și chiar și genovezii m-au primit nu o dată În vizită, Înainte ca faptele vieții mele să mă Împotmolească Între colinele voastre. Cu siguranță, cu câțiva ani În urmă aș fi putut Înarma de unul singur o galeră de luptă, iar messer Domenico nu ar fi avut plăcerea de a face cunoștință cu mine. Bărbatul păru să alunge o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o boare rece pe șira spinării. Mobilele vechi pocnesc În răstimpuri. El se foiește lîngă mine. Tăcem așa Întinși alături sub aceeași plapumă, numărînd cuminți În gînd bătăile pendulei de la etajul de deasupra noastră. CÎte ore nu ne pierdem astfel, Împotmoliți Într-un tunel În care timpul și viața noastră Încetează să curgă, așteptînd somnul ca pe un tren, care ne va scoate din nou la lumină. Dimineața e totdeauna mahmură, cu gura amară, cu Înțepături sub coasta dreaptă, cu greutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care se obișnuise, un ronțăit familiar și aproape confortabil. Poate visa. Dar nu, nu mai putea să viseze. Sub pielea aceea degradată ca mantaua cu care se acoperea, doar sîngele Își continua drumul confuz prin artere, drumul acela al cimentului Împotmolindu-se În țevile Înguste spre gura betonierei pînă cînd. Un sfîrșit aidoma Începutului, aceeași nerăbdare, aceeași voluptate. Ai vrea să se scrie totul de la sine fără cuvinte cum s-a scris lumea. Ceea ce strică această lucrare, să-i zicem zidire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mi-am spus în sinea mea, căci peste un sfert de oră va răsări soarele și atunci el n-ar fi avut decât să se arunce în lac cu clavecinul lui cu tot. Mi-am imaginat în pripă cum se împotmolește în nămol și tulbură toate cele în descompunere. Și pădurea de dedesubt, cu copacii plini de alge. Și un Soare, numai pentru ei. Mic, întunecat, umed. Și de asemenea Luna. Păstorul doarme, cu iarbă de mare pe șubă. Doarme, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
plin de îndoieli. Promite-mi c-o să mă asculți până la capăt și cu asta, basta. Te informez doar. Nu mai vreau să vorbesc despre toate astea. Tăceam amândoi. Nemișcați. Barca ne legăna. Toamna, soarele e de nerecunoscut. Acum s-a împotmolit din nou după primul nor. Se căznește, iar noi ne uitam când răzbate din nou. Acum am început bine? m-a întrebat. — Acum da - i-am răspuns. Sincer. Adică ai mințit mai puțin. Te cred pe cuvânt. Iar dacă vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
locului. Habar n-avea ce va găsi acolo, nu știa cum se prezintă galeria și nici cât este de sigură. Nu știa nici dacă se va putea descurca singur ori dacă nu cumva va avea nevoie de ajutoare. Aici se împotmolea, oare cui i-ar fi putut spune de descoperirea pe care o făcuse? În cine putea avea încredere că ar putea ține o asemenea taină? Dar la asta urma să se gândească mai târziu, se îmbărbăta el. Urmaseră zile lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ferpare de funeralii și bilete de loterie. Pe măsuță era o cutie muzicală din lemn sculptat și un ceas de buzunar Înghețat pentru totdeauna la ora cinci și douăzeci. Am Încercat să Întorc arcul cutiei muzicale, Însă melodia s-a Împotmolit după cîteva note. Am deschis sertarul măsuței de noapte. Am găsit un toc de ochelari gol, o unghieră, un flacon de tutun și o medalie cu fecioara de la Lourdes. Atîta tot. — Trebuie să existe pe undeva o cheie de la camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Nu. Vin din partea tatălui doamnei Monfort. — Ah, prea bine. Nurieta o fi jos, unde citește. N-ați văzut-o cînd ați urcat? CÎnd am coborît În stradă, am constatat că femeia cu părul argintiu și cu cartea În mînă rămăsese Împotmolită pe banca din piață. Am observat-o pe Îndelete. Nuria Monfort era o femeie mai mult decît atrăgătoare, cu trăsături sculptate ca pentru prezentatoarele de modă și pentru portretele foto de studio, căreia tinerețea părea să-i scape prin privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
asta chiar nu începuse deloc rău, interogatoriul tipului cu scrisoarea, de exemplu, a meritat, a ajuns chiar să fie distractiv, amărâtul care nu știa unde să se bage și a sfârșit cu coada între picioare, dar apoi, nu știu cum, ne-am împotmolit, vreau să spun, ne-am împotmolit noi, domnul comisar trebuie să știe ceva mai mult, având în vedere că i-a putut interoga de două ori pe suspecții direcți, Cine sunt suspecții direcți, întrebă comisarul, În primul rând soția medicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
interogatoriul tipului cu scrisoarea, de exemplu, a meritat, a ajuns chiar să fie distractiv, amărâtul care nu știa unde să se bage și a sfârșit cu coada între picioare, dar apoi, nu știu cum, ne-am împotmolit, vreau să spun, ne-am împotmolit noi, domnul comisar trebuie să știe ceva mai mult, având în vedere că i-a putut interoga de două ori pe suspecții direcți, Cine sunt suspecții direcți, întrebă comisarul, În primul rând soția medicului și apoi soțul, pentru mine e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
vale. Pe ultimii pași fu nevoit să se ajute cu mâinile, agățându-se de smocurile spinoase de deasupra; apoi, În sfârșit, fu În măsură să arunce o privire de partea cealaltă. La vreo treizeci de pași, o siluetă Întunecată zăcea Împotmolită pe prund, parțial ascunsă de vegetație. - Era adevărat... iat-o, bâigui bargello. Și lui Dante Îi venea greu să Își creadă ochilor. Ușor Înclinată Într-o rână, o galeră de război zăcea rezemată de malul râului, cu Întregul rând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
om. Micuța învățătoare își păstra surâsul ei distant. Rochia sa era la fel de simplă precum cea din prima zi, dar în tonuri de toamnă și de pădure, tivită cu o dantelă de Bruges care-i dădea o gravitate religioasă. Primarul se împotmolea în nămolul de pe străzi. Dar ea, ea pășea cu picioarele ei micuțe pe pământul îmbibat de apă, ocolea bălțile și rigolele. Ai fi putut spune că se juca, sărind ușor, trasând în noroi urmele unui animal blând, iar sub trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu ochii mei, dar asta nu schimbă nimic. Mi-a luat ani de zile să strâng firele poveștii, să regăsesc cuvintele, etapele, întrebările, răspunsurile. Nu inventez nimic. De altfel, de ce aș face-o? XVIII În dimineața de 3, în timp ce mă împotmoleam în noroi pe drumul spre casă, jandarmii opriră doi flăcăi aproape morți de foame și de frig. Doi dezertori. Din regimentul 59 infanterie. Nu erau primii pe care jandarmeria îi prindea în plasă. De câteva luni, începuse debandada. În fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
O nălucă albă răsare de nicăieri, se dovedește a fi însăși Sophie și să sperăm că nu va dispărea prea repede la loc în acest nicăieri, trage nădejde Rainer, care are nevoie de ea ca să‑l inspire. Tocmai s‑a împotmolit la pasajul unde moartea acoperă fața copilului mort din lac cu o beretă de marinar. Imaginea amintește vag de Trakl. Rainer mizează acum pe brutalitate; încercând să‑și ascundă slăbiciunea pe care o are față de Sophie, îi poruncește să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
el o să facă carieră de manager după modelul american. Dar n‑o să neglijeze nici sentimentele și n‑o să devină un carierist rece. Pe aragaz clocotește zgomotos ceva ieftin și urât mirositor. Îngrozită, mașina de scris ia o pauză și se împotmolește apoi definitiv. Hans îi spune mamei că omul trebuie să se elibereze, iar revoltându‑se, poate începe o viață fără constrângeri, după cum spune mereu Rainer. Unde are dreptate, are dreptate. Mai târziu, când mai înaintezi în vârstă, intervine constrângerea vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
capacitatea de a nu te lăsa afectat de nimic venit din exterior. Astfel - pentru că el mai este prezentat și ca magistru al lui Pyrrhon, figură emblematică a scepticismului -, Anaxarh s-ar fi rătăcit într-o zi și s-ar fi împotmolit într-o mlaștină tocmai când Pyrrhon trecea pe-acolo. Filosoful suspendării judecății și al îndoielii, fidel indolenței sale filosofice și indiferenței sale existențiale, l-ar fi lăsat pe Anaxarh cu necazul lui, continuându-și drumul ca și cum nimic nu s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
marea lor nefericire. Din defectele lor, ei fac calități: neputincioși, limitați în timp și în spațiu, incapabili să știe totul, suspendați în mod ridicol între două neanturi, pradă slăbiciunilor lor, supuși unei mulțimi de obligații și de necesități, mici, meschini, împotmoliți în mizerie, oamenii învestesc divinitatea cu calități inverse: puternică, eternă, omniprezentă, omniscientă, nemuritoare, puternică, liberă, nesfârșită, mărinimoasă, preafericită, ea reprezintă imposibilul ideal. Slăbiciunea, frica și spaima populează cerul; inteligența, rațiunea și cunoașterea îl golesc. Centaurii? Niște ficțiuni reductibile la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]