1,052 matches
-
acolo totdeauna...... știuPăzind minutele de dorCând ne-ascundeam în sânul lorși-n sânul nopților de-argintCând am jurat că n-o să mintCă ochii mei la fel vor fiCa doua flori de in și....și..Vor picura iubire-n fiecare ziTe vor împresura mereu în timpCe-n păr îți va mai crește-un anotimp!... XVII. COLIND, de Mihaela Mircea , publicat în Ediția nr. 1818 din 23 decembrie 2015. COLIND Se lasă înserarea pe-un colind Sub cer toți îngerii se-adună Prin orice
MIHAELA MIRCEA [Corola-blog/BlogPost/382765_a_384094]
-
care a lăcrimatPe zorii,de rubine,plini !... XXII. GANDURI SUB ZAPEZI, de Mihaela Mircea , publicat în Ediția nr. 1752 din 18 octombrie 2015. GÂNDURI SUB ZĂPEZI Fiului meu Ionuț Tic-tac ceasornicul măsoară Gânduri troienite de zăpezi Solemn și elegant mă împresoară Un timp filozofal,dar ce să vezi ! Pe bolta fără margini curcubeie Adună anotimpurile laolaltă Dintr-un buchet de gânduri o idee Neninsă încă spre eter mă saltă Aș vrea să mai străbat Calea Lactee Pe coama-naripatului ăst timp Cât de
MIHAELA MIRCEA [Corola-blog/BlogPost/382765_a_384094]
-
său neîntrerupt. acolo mă ascund, atunci când prin mâna Domnului, devin picătură solidă din coloana creației Lui. reînvăț mișcarea gândului de fiecare dată. este alta, și alta, și alta, sau înnebunesc privindu-i arcuirile, sinuozitățile prin întreaga mea ființă? cuvintele mă împresoară, ard. mai târziu, cuminți, se aștern. hălăduiește sufletul între somn și trezie. poetul, care tot mai așteaptă ca El să împartă darurile, rămâne ascuns după firimitura din tâmpla stângă a Uriașului de iarbă. el devine pâine în cuvânt, lăsând așteptării
CĂUTĂRI CĂLĂTORII de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382920_a_384249]
-
Acasa > Poezie > Oglindire > LA MINE-N GÂNDURI Autor: Antonela Stoica Publicat în: Ediția nr. 2236 din 13 februarie 2017 Toate Articolele Autorului LA MINE-N GÂNDURI Evadez în miez de noapte în pustiu iluminat Dor de tine mă-mpresoară într-un gol de Univers Tu te zbați la mine-n gânduri, înger mut, în Rai uitat Neștiind că poți să zbori prin azurul ce te-a șters... Mi-ai simțit însingurarea și neliniștea din sânge Dor atavic fără nume
LA MINE-N GÂNDURI de ANTONELA STOICA în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382990_a_384319]
-
cetățuia Și locul de scăpare. În El se odihnește Că-și spune înțelept I-atotputernic Domnul În care mă încred. Da, El te ocrotește Când lațul ți-e întins De pustiimea umbrei Ce poate te-a cuprins. Tot El te împresoară Cu aripile Lui Așa cum înconjoară O pasăre pe pui. Căci scut și apărare E tot ce-I în cuvânt El n-a lăsat pe nimeni Uitărilor nicicând. Când ești cu El nici teama ... Citește mai mult Acel ce stă sub
MARIN MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/382951_a_384280]
-
SONETUL TIMPULUI, de Alexandra Mihalache, publicat în Ediția nr. 2130 din 30 octombrie 2016. Cum poate scrie omul veșnicia Când timpul prin iubire se măsoară Și-n ochii neputinței se strecoară Secunda care-și plânge agonia? Un farmec blând tăcerea împresoară, În suflete se scaldă elegia Și-n haina serii curge fantezia, Doar liniștea din stele mai coboară. Să-ți fie clipa candelă cerească Iar visul să-l îmbraci în amintiri, Să porți pe brațe taina îngerească Și s-o ascunzi
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
în nemuriri. Căci inima putea-va să cunoască Doar timpul care arde în iubiri. Citește mai mult Cum poate scrie omul veșniciaCând timpul prin iubire se măsoarăși-n ochii neputinței se strecoară Secunda care-și plânge agonia?Un farmec blând tăcerea împresoară,În suflete se scaldă elegiași-n haina serii curge fantezia, Doar liniștea din stele mai coboară.Să-ți fie clipa candelă cereascăIar visul să-l îmbraci în amintiri,Să porți pe brațe taina îngereascăși s-o ascunzi mereu în nemuriri.Căci
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
și nouă să fim ocrotiți de proria divină, cerească. Închei cu poemul : Pământul nostru vrea iubire Dumnezeu ne-a lăsat moștenire aleasă Pământul cu plaiuri însorite, pădure deasa Apele ce izvorăsc din munți, apoi coboară Spre mari, oceane, văzduhul le-mpresoară! Dar, dragul de cunoaștere ne-a aruncat Începând cu Adam în strămoșescul păcat De încălcare a Legilor Divine, în neascultare Tot “progresând” așa, acum trăim în poluare. Mor peștii -n apă și se despart de viață Pământul are nevoie de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92342_a_93634]
-
de ea se înfioară râzând de-a ei lumină-ntinerit. S-a stins din ochii mei orice tristețe și nu mă mai frământă niciun dor de când cu bucurie dau binețe acestor ani ce curg din viitor. Pline de drag speranțe mă-mpresoară și eu mă las de ele ocrotit trăind din plin a doua tinerețe în care plin de-avânt e al meu zbor, căci fericit surâd când cu blândețe mă mângâie sublimul Creator. Doamne, cum ard ! Doamne, cum ard! Parcă sunt
SUNT FERICIT DOAMNE, CUM ARD ! de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383198_a_384527]
-
dealuri și munți plini de pietre , strecurându-se să ajungă la timp afluenții ce îi vor ține constant cursul firesc al dorințelor. Afluentul prieteniei, al toleranței, al afecțiunii, al încrederii, al sexului și în final al iubirii ce vine să împresoare nemărginita bucurie a celor ce șansa le a dat această măsură a vieții. Afluentul prieteniei vine de undeva, de sus, din primele picături ale ploii. Străbate zăpezi și anotimpuri cu friguri cuibărite în hăuri, călduri transpirate în arșițe multicolore, spre
EXTRAS DIN IZVOARELE DRAGOSTEI de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383215_a_384544]
-
te spun lu’ bunica!». Bunica e în grija noastră. Kikau Khasut!” Te-ai trezit mai speriat ca niciodată. Visezi tot mai des; uneori - brusc deșteptat - nici nu mai știi care e realitatea. Stările pe care ți le induci; te simți împresurat... Prețul fărădelegilor pe care nu le comiți doar pentru că nu ai prilejul... Îl cauți: scrii. Coșmarul te-a marcat: porți jurnalul cu tine, dormi cu el sub pernă. Ții manuscrisul la un cunoscut. Lucrezi - pe foi volante - pe unde apuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
oamenii cu atâta Încrâncenare de detalii minore, uitând că fiecare se poate naște și, mai ales, poate muri oriunde? Această bolnăvicioasă nevoie de repere de tot felul - spațiale, temporale, morale, religioase -, o Întreagă metafizică a neesențialului, a derizoriului existențial, ne Împresoară, perfidă, de la Începutul lumii și riscă să ne Însoțească până la sfârșitul ei. Și când te gândești că totul este infinit mai simplu decât pare. Îngrozitor de simplu... Fizionomia emaciată a tipului cocheta consternant cu melancolia: trăia, probabil, clipa mistică a tristeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
the question. După momentele de vertij satisfăcut În care mă aruncase teribila revelație (sau ceea ce mi se păruse mie a fi o revelație teribilă), mi-am dat seama că nu avansasem nici măcar un milimetru pe drumul elucidării enigmelor ce mă Împresurau la fel de compacte și de aberante ca la Început. Dimpotrivă, misterul devenea mai dens și mai adânc, indiferent că pirpiriul chelios scăpase din greșeală cuvântul care Îmi incendia creierii sau Îl rostise intenționat. Și, În plus, cu ori fără legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
din cine știe ce zbangheală intempestivă și ofuscată, Adam să se oprească. - Te rog să vorbești, insist să știu... M-am ridicat din fotoliu ca să mă dezmorțesc puțin și am făcut câțiva pași până la fereastra dincolo de care se Întindea parcul dens ce Împresura clădirea sanatoriului. Ca să trag de timp, am mimat o preocupare subită pentru peisajul de-afară. Nu mă hotăram dacă să dau sau nu curs invitației. Până la urmă, mi-am luat inima În dinți, bazându-mă pe convingerea că dorința profesorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o amestec pe Eva În povestea asta, pentru că putea deveni oricând contondentă (despre poveste vorbesc...), dar și fiindcă Howard Începuse să-mi inspire Încredere. Sau, cel puțin, voiam să fie așa, ca să mă eliberez de gândul că de pretutindeni mă Împresoară inamici. Nu-mi mai era atât de frică - la modul strict fizic vorbesc; totuși, până la a mă simți În apele mele teritoriale, mai era mult. - Regret că sunt nevoit să vă deranjez, mister Howard... - Mi-ar plăcea mai mult să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că, oricât mă străduiesc, nu izbutesc să-mi Îndepărtez din minte gândul Înfricoșător: dar dacă e adevărat? Dacă tot ce știu sau cred că știu despre om, despre oameni, despre istorie este, la rândul său, rodul marii manipulări care ne Împresoară, ne orbește și ne Împiedică să vedem și să Înțelegem realitatea așa cum este ea, nu cum ne-ar plăcea nouă să fie În virtutea unor călduțe comodități și inerții mentale moștenite din generație În generație? Dacă, dacă, dacă...? Am Închis strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cînd eu orbecăiesc după Începutul unui discurs despre subsoluri. Cotloanele acelea pline de vechituri pe care le ocolești de atîta vreme pentru că, odată pătruns acolo, nu știi de ce să le apuci mai Întîi, că nu e nici o rînduială și te Împresoară de-a valma din toate părțile baloturi de boarfe și mirosuri și urme de mîini. Spuneam că el face parte din altă familie. PÎnă și felul În care se gîndește la moarte cu toată gravitatea trupului, ca un copil mut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu se mai potrivește nimic. Această trudnică lucrare de reconstituire. Chipurile, vocile, detaliile, lumina de atunci - cine e această umbră atît de blîndă acum În declinarea timpului, altădată tiranică În incandescența ei orgolioasă și aceste mișcări tandre, docile, care-ți Împresoară fruntea, rapacitatea lor de atunci, Încărcată de o senzualitate violentă și toate femeile și toți bărbații, colegii, prietenii estompați sub lumina difuză a reflectoarelor. Voi Încerca totuși saltul cu toată frica mea de mistificare, pentru că aceste fantoșe care mă bîntuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se apropie pregătindu-i uscatul și drumurile, fizionomia, toate arabescurile grefate În materia lui neștiutoare, cum ființe secrete ar lăsa peste noapte dîre de roți și de lanțuri pe nisipul neted. El se coace Încă, se rumenește, respiră aburul tainic Împresurat de limfe materne, moi, opace, văluri de fecioare promise, În curînd va țîșni afară În lumină ca un gheizer, ca o coloană sonoră făcînd aerul să se gudure, trezind culorile amorțite ale obiectelor. În această noapte În care șoapta mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
slujbaș? Chiar despre ea să fie vorba, iar acum, ironie a sorții, ea nu numai să nu mă ocolească, dar să mă și includă printre personajele ei principale? Nu vreau să cred, deși oricât aș evita adevărul, el totuși mă împresoară neîndurător. Se pare că nimeni nu poate sau nu vrea să răspundă frământărilor cu care uneori simt că aș putea întoarce lumea pe dos la fel de ușor precum aș dezbrăca o haină. Oamenii pe care îi cunosc și iubesc se dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acest loc este ultimul în care mai poate ajunge cineva? Numai că cele mai înfricoșătoare momente par să nu fi venit încă pentru bietele suflete, de vreme ce umbre hidoase și alungite fără noimă se apropie de fiecare dintre noi, cei vinovați, împresurându-ne ca șerpii și aținându-ne calea. Cred că ar trebui să ia naiba, dacă se mai poate acum, scheleții ăștia aburinzi care plutesc nicicum și carcasele astea zburătoare care-au fost poate cândva gazde sufletelor noastre nebune și sfinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să privească printre degete. Întunericul nu mai era atât de intens, o irizație foarte slabă plutea în jur. Văzu că ceața se ridicase la câțiva metri deasupra sa. Se afla un mijlocul unui gol în pâcla albicioasă care totuși îl împresura din toate părțile. Dacă n-ar fi fost răceala aceea cumplită, ar fi putut spune chiar că era bine. Vedea picăturile de apă spărgându-se peste el și apoi cum se adunau în firicele mici, ce se scurgeau pe laturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-și căutarea. În jur se făcu dintr-o dată liniște. Până și zgomotul pașilor săi prin frunzișul de pe jos abia se mai auzea. Se opri nedumerit, tăcerea aceasta era nefirească. Ascultă atent, încer când să deslușească ceva prin negura care îl împresura. În dreapta, auzi un foșnet și se întoarse plin de speranță cu fața într-acolo. Imediat, același sunet veni și din spate. Își răsuci capul în direcția aceea, rămânând nemișcat. Cineva răscolea frunzele acum și în stânga lui. Nu mai pricepea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era numai bun pentru așa ceva. Doar toate întâmplările pe care le auzise aveau drept personaje principale străinii de partea locului. El era un străin, prin urmare constituia ținta ideală. Resemnat, era gata să renunțe, îi era frig și întunericul îl împresura acum din toate părțile. Lumina lunii dispăruse înghițită de ceața densă din jurul său. Abia îl mai distingea pe Calistrat aflat la numai un pas de el. Moșul ridicase din nou toiagul de la pământ și îl ținea deasupra capului amândurora. Dă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pentru el, cu care Contesa îi acordase această escapadă spirituală. În intimitatea iatacului, domnul Popa își permitea chiar câțiva pași de dans, pe muzica ce se auzea de jos. Contesa, chiar și atunci când nu stătea cu el, încerca să-l împresoare cu zumzetul pianului, cu adierea parfumului ei sau cu câte un poem băgat pe sub ușă. În fața oglinzii mari de cristal, domnul Popa se gândea, din nou, la nevastă-sa. Păi dacă l-ar vedea Margareta lui acum, cu halat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]