187 matches
-
crezut? Sigur, ar fi fost dat afară! Ori, mai rău, ar fi fost arestat și bătut! Rațiunea îl îndemnă să-și stăpânească pornirile impulsive. Se întoarse în sat, se îmbrăcă cu straiele vechi, dinaintea războiului, care atârnau, acum, pe trupul împuținat, puse, în traistă, câteva mere, smulse din mărul domnesc și porni spre noua familie a propriei copile, încercând să și-o închipuie.” Cu cine-o fi semănând? Aceasta era întrebarea care-i chinuia gândurile, în timp ce străbătea poteca știută, care-i
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
scriitor, ca o păpușă din cârpe, până la veceu unde pierdea cam tot atâta timp cât îi trebuia Annei pentru toaleta ei elaborată. Apărea la masă într-un târziu, cu pieile gâtului prinse într-o cravată, și începea să ne povestească cu glasul împuținat că ceaiul de aseară nu-i bun de nimic, am stat douăzeci de minute pe veceu și abia am spârcâit două fărmături. Numai mama nu apreciază subiectul de conversație așa de bine ales pentru niște oameni care stau la masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Împuținate-s zările azi, E-o molimă de mlaștini zăcute, Tu inimă mocnită mai arzi Otrăvile-odată băute... Mă-nșeală privirea din nou Și sânii fecioarei din glastră, Și-aștept taciturn, un ecou, Odată cu trecerea noastră; Adoarme-ntre lintiți undirea, Mi-e
AZI by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83749_a_85074]
-
nu, nu era asta. Am continuat să caut cu privirea și am descoperit că smochinul se găsea ceva mai departe, după o stâncă. Probabil, îl tăiase cineva. Când m-am uitat la salcâm, el arăta mult mai sărac, cu coroana împuținată, cu frunzele rare și mici. M-am dus să iau o smochină, am dus-o la gură, dar n-avea un gust bun. „Ce rele sunt, de ce oare?” m-am întrebat. Mă preocupa în continuare cine tăiase smochinul și deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bărbi, nici mustăți și nici nu păreau să le radă. Aveau fețe de flăcăiandri fragezi sau de fecioare. După câtva timp, ceilalți trei își lăsară lucrul sau ceea ce făceau și se uitară la Auta, care acum se obișnuise cu aerul împuținat, și zâmbea, ca să facă și el ceva. Străinul care-l adusese, acum se dezbrăca. După câteva clipe, rămase în aceleași veșminte ca și ceilalți. Lui Auta i se păru ciudat că aici, în turn, mișcările acestuia erau repezi și ușoare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care v-ați pus în gând s-o părăsiți? făcu Auta mirat. - Nu pentru că nu ne-ar fi dragă. Dar a rămas prea săracă... Și poate că nici n-o s-o părăsim. Poate vom găsi putința să-i redăm bogăția împuținată. - Și acum vă hrăniți numai cu sâmburii pe care vi-i faceți din ierburi, așa cum mi-ai spus? - Nu, acasă la noi mâncăm ca și voi, alte lucruri, însă puține. O, dacă am avea măcar mierea voastră... Mi-ai spus
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
respectată dar nu cine știe ce apreciată și acum, aflat la vârsta mijlocie, suferea de o boală care amenința să Îi spulbere speranțele de a obține gloria. „Aceasta fusese durerea cea mai ascuțită din ultimii câțiva ani - sentimentul trecerii timpului, al ocaziilor Împuținate... făcuse tot ce ar fi trebuit să facă, dar nu și ceea ce ar fi dorit.“ Gândul cel trist Îl năpădea pe Dencombe În timp ce stătea pe o bancă la Bournemouth, cu fața la mare, ținând pe genunchi un pachet abia sosit din partea editorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aveau chef să lucreze? Că n-aveau, domnule Floyd. S-o spunem pe șleau. Ce, erau proști?!... În sensul acesta, nu, nu erau!... Cine i-a ținut, pe veresie, până când a avut de gând să se termine războiul și unui împuținat buchet părți dintre ei le-a fost sortită celebritatea? Îi corconea pe toți și-i iubea, deși îți spun eu, mai corect ar fi fost ca ei să se fi încolonat în genunchi, de-a lungul tuturor străduțelor pe care
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ani când noul secol Începe, iar Jacques Rigaut abia se naște. Așadar? Un bilanț pilduitor pentru ce ajunge să Însemne dandysmul Într-o lume care crede că Începutul de secol o va Înnoi de la sine. Armia, e drept, tot mai Împuținată a dandy-lor, deși cu ireparabile pierderi, trece cu bine frontiera dintre veacuri. Înainte-mergătorii dandysmului nu și-au părăsit pozițiile. Sunt Încă tineri sau În plină maturitate. Aparent, nici o ruptură spectaculoasă, nici un moment fatidic (În afara morții lui Wilde) În istoria dandysmului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
amestecat într-o chestiune urâtă. Te-am invitat aici ca să te previn! N-are viitor! Am simțit acum că mă rănește anume. Apoi mi-a spus ce era de spus, dar efectul a fost cu totul altul. Sentimentele mele mult împuținate pentru Alexandru au crescut brusc la loc, ca râurile după ploaie. Are dreptate conu Costache, chiar numai pentru asta și-mi rupe inima: îmi pun sentimentele în locul cel mai nesigur, mai nenorocos, mă uit la cel care are deja totul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fericirea, dar nu reușim nici să o definim. Alergând după fericire, de pe patru picioare, ne-am urcat pe două. Ne vom atinge ținta, oare, când vom țopăi într-un picior? Și instinctele cred în fericire. Prudența duce spre o fericire împuținată. Fericirea - acest visat perpetuum mobile al condiției umane. Și dacă glanda fericirii ni s-a atrofiat? Numai arta, credința și iubirea pot genera inefabila fericire. Am impresia că fericire nici Dumnezeu nu mai are de unde să ne mai dea. Fericirea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
La bătrânețe, grijile se transformă în groază. Bătrânețea este cărarea de la trecutul pierdut spre viitorul fără orizont. La bătrânețe, dispar prietenii, în schimb se înmulțesc bolile. Sfătoșenia e un semn că bătrânețea e pe aproape. Ajungem la bătrânețe cu eul împuținat și hărtănit, ca după un ospăț al rechinilor. Hotărâtor este ce fac astăzi. Mâine intră deja în zona gri a imprevizibilului. Posteritatea strunjește biografiile până la cota zero. În adolescență, crezi că tu ai creat lumea. Iar la bătrânețe te întrebi
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de dezvoltarea tehnicii, ni l fură hedonismul, nu cultura. Omul contemporan tinde să devina o anexa a butoanelor. În ciuda tehnologiilor, avansate, procurarea hranei ne fură mai multă energie decât în comuna primitiva. Din confruntarea cu tehnica, spiritul iese tot mai împuținat. Nici Sfinxul nu poate să ghicească dacă va învinge Internetul sau jihadul. Mă tem de insensibilitatea intrnetului. Ignoranța poate fi cultivată și cu sprijinul substanțial al tehnicii electronice de vârf. Când concurența cu internetul va deveni umilitoare pentru noi, nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Nobel. Am intrat în mileniul al treilea cu fața crispată de inteligență. Globalizarea prea accelerată poate genera extremism. Mă tem că în curând ni se va servi mâncare virtuală pe Internet. Omenirea a intrat în mileniul al treilea cu sufletul împuținat. Diagnosticul epocii noastre îl știm. Nu cunoaștem însă cauzele dereglării. În țările dezvoltate, viața privată a omului este pe cale de dispariție. Epoca actuală înseamnă un soi de fundamentalism al pieții. Pământul este, probabil, cazinoul sistemului nostru planetar. Ultima licitație s-
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Încă o dată situația catastrofală de pe câmpul de luptă. O rafală de săgeți lichide răpăie pe teritoriul nimănui, e clar că uscatul pierde teren, că zvârcolirile lui se vor permuta dincolo de orizont În cețuri străvezii, el Însuși, din ce În ce mai slab și mai Împuținat, În curând va simți În ceafă aburul dens venit din nările cavalcadei urmăritoare, iar atunci ultima mână de praf se va transforma În mâzgă. „Vii odată?“ Deschid geamul și ploaia mă pălmuiește violent. Un șuvoi pătrunde În cameră, iar frigul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
misterului și Încordării, a groazei și bucuriei, a dorinței și speranței, a fericirii necunoscute și a Împlinirii, stradă a veseliei, a căldurii și viciului, stradă a marilor hoteluri, a restaurantelor și barurilor luxoase, a luminii blînde și aurii, a luminii Împuținate și a palorii Întipărite pe mii de chipuri albe, tăcute, Însetate, din sălile aglomerate de teatru, stradă scăldată În valuri de fețe iluminate de mii de lumini, neobosite și nesătule, prinse În goana lacomă după plăceri, stradă a Îndrăgostiților cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aleargă înnebuniți. Explozii firave îl caută la rădăcina bolovanilor mai răsăriți. Inima lui Leonard se zbate entuziasmată. Peste ea, în buzunar, se află scrisoarea. Scrisoarea către cei de acasă cu mesajul de adio al unui eventual erou. La ora patru, împuținați, inamicii ripostau tot mai slab. Zorilele îi surprinseseră în bătaia târzie a lunii. Deschise foc automat și se târî nevătămat 20 de metri spre vest-sud-vest. Îl mai despărțea un hectar de redută, însă gazele lacrimogene îi inflamaseră ochii și nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se uită spre noptiera pe care trona o vază cu o singură floare vestejită, pusă de cine știe cine și de când, accentuând parcă și mai mult atmosfera sumbră din rezervă și starea Olgăi. Inei îi era cumplit de milă de ființa aceasta împuținată, țintuită într-un pat de spital, fără putința de a fi acea fată de altă dată, viguroasă, robustă, plină de viață, în ochii căreia acum se stinseseră scânteierile de lumină, cândva atât de vii... - O speranță totuși poate mai există
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
i se umplu de fierbințeală. Mi se pare că..." îi trecu prin minte. Gândul i se curmă într-o bruscă întunecare. Căzu grămadă ca un sac, cu mâna întinsă spre a deschide, izbindu-se cu capul de stâlpul porții... Mulțimea împuținată continua goana pe uliță, acuma însă tăcută, ca și când le-ar fi fost frică să mai strige și să se vaiete ca nu cumva prin glasurile lor să atragă asupră-le gloanțele din urmă. Numai glasul lui Petre, tot mai răgușit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cale spre împăcare. Când ne-au scos prima oară la soare, parcă mi-a turnat cineva cu găleata lumină pe creștet. Mă dureau ochii, pupilele se îngustaseră, abia reușeau să soarbă atâta lumină. Ochii mi se micșoraseră ca un stomac împuținat, care nu mai primea decât un pumn de mâncare. M-am frecat pe brațe, pe obraji cu lumina aceea, de parcă m-aș fi spălat cu apă de la fântână. Și tot așa m-am împrietenit cu imaginea mea din oglindă, chiar dacă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-se în jurul gâtului, ca o pungă de plastic în care aerul se împuținează. Bătrânul trase adânc aer în piept, dar tot mai neputincios, până când masca i se lipi de față, îi astupă nările și gura care sorbea zadarnic din aerul împuținat. Atunci bătrânul deschise ochii din nou și insipiră adânc, buimac, ca ieșit dintr-o cameră înecăcioasă. — Ce ți-am spus ? șuieră Vocea. Întotdeauna am dreptate în ce vă privește pe voi, nemernicilor. Credeai că ai scăpat... Bătrânul privea înspăimântat către
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nestăvilit, ca niște dinți care urcau, sfărâmând oasele feței, până se înfigeau în creier. Rada se întoarse spre el și-l privi. Omul se așteptase la asta, căci își coborî privirile către mâini. Erau neobișnuit de mari pentru trupul acela împuținat. — Dacă domnu’ căpitan nu v-a spus, atunci de ce ați venit ? Avea o voce seacă, ieșind din gâtlejul prăfuit și uscat. La fel veni și tusea, înecându-l. — Pentru că m-au chemat de la Poliție. Ca să identific pe cineva. Înțeleg că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
până atunci ce-o să faci ? — Nimica, aștept. La gară e mai bine să aștepți tu, că trenul nu te așteaptă el pe tine. Rada se aplecase pe lângă volan, să-i poată vorbi. Chiar și așa, privit de jos, omul părea împuținat. — Ți-e foame ? Hai să mănânci ceva... — Unde ? — La mine acasă. Omul ezită. Rada zâmbi, arătându-i locul din dreapta : Doar știi, ai mai fost... — Mi-e rușine să viu acasă la dumneavoastră... Atunci, de ce m-ai căutat tocmai la mine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și după aceea vedem ce înseamnă, nu invers. Nu poți visa la comandă, ca atunci când te duci la cinema să vezi un anumit film. Nu putem umbla cu șmecherii... Femeia încuviință, învinsă. Se depărtă de ghișeu. Jenică, văzând-o așa împuținată, cu privirile căzute și umerii strânși, ieși de după grilaj și o conduse până la ușă. Ești un om cumsecade, îi zâmbi ea. Am avut noroc cu dumneata... Ca și cum ar fi sfâșiat perdeaua Templului. Ca și cum un trăsnet ar fi despicat brazii cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sînt, evident, minime. În locul alianței dintre opinie și rațiune, avem de-a face cu o rivalitate care crește, devenind tot mai vizibilă. Extrapolînd, ne-am putea închipui o epocă în care tradiția, năruită și învinsă, și rațiunea științifică amenințată și împuținată nu vor fi decît anexe ale opiniei. Atunci o clasă de oameni politicieni-ziariști, filosofi-ziariști, oameni de știință-ziariști vor dubla și vor înlocui, în ochii publicului, clasa oamenilor politici, a filosofilor, a savanților și vor domni asupra politicii, filosofiei și științelor
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]