282 matches
-
sudoarea care îi curgea în ochi. Îi venea să urle ca să desfacă în sfârșit nodul violent care îi strângea inima. Căldura cădea încet printre ramurile ficușilor. Cerul albastru al dimineții se acoperea repede de o albeață care făcea aerul mai înăbușitor. Rieux s-a lăsat să cadă pe o bancă. Contempla ramurile, cerul, regăsindu-și încetul cu încetul oboseala. \ De ce mi-ați vorbit cu atâta mânie ? a spus o voce în spatele lui. Spectacolul era și pentru mine insuportabil. Rieux s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
din jur îi păreau atrăgătoare. I se păruseră misterioase și le privise cu patimă. Chiar își trecuse degetele peste unele dintre ele, iar simțul tragediei care le stăpânea îi păruse romantic. Acum, aceleași obiecte îi provocau un sentiment visceral și înăbușitor. Nu mai erau obiectele neutre ale vieții de zi cu zi, ci forme ale disperării. Plin de o răutate distructivă, obiectele din portețelan, alamă sau lemn scump păreau acum confecționate direct din materialul cel mai brut al disperării. Porfiri îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
sus să-mi strâng lucrurile. Kitty n-o opri. Era bucuroasă că o lăsa În pace. Dacă nefericirea plânge după companie, fericirea e egoistă. Doar că ziua ei era deja compromisă. Aerul cald, amețitor din Bel Air i se părea Înăbușitor acum. Soarele puternic devenise dintr-odată supărător. Asta ar fi trebuit să fie ultima ei zi de fericire, când se putea plimba pe deal, putea Înota, ultima zi când se putea bucura de dragostea ei pentru Matthew fără să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Într-o dimineață rece, cu brumă timpurie, am descoperit trandafirii arși, rebegiți de frig; jalnici. Țin minte ziua aceea fiindcă puțin mai târziu am simțit deodată că mi se face rău. Am avut senzația că mă cufundam într-un întuneric înăbușitor, duhnind a căldură râncedă, care se învârtea cu mine. Când mi-am revenit, mi-am dat seama că mă prăbușisem în curte. M-am întrebat dacă inima fusese de vină și-mi dăduse un avertisment sau nervii mei cedau, suprasolicitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din ridicol. A doua zi m-am plimbat ceasuri întregi pe coridoarele din jurul laboratorului, care se afla într-o altă aripă a clădirii, unde în mod normal n-aveam ce căuta. Laura nu apărea deloc și simțeam un gol din ce în ce mai înăbușitor în stomac și în plămâni. Când, în sfârșit, a apărut, m-am fâstâcit. De data aceasta a zâmbit ea, amuzată, oprindu-se interogativ. „Ce doriți?” am întrebat-o și în clipa aceea m-am gândit că nu puteam spune ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în numele unei societăți filantropice, hrană destinată înfometaților, păstrând o parte pentru noi și vânzând-o în contul nostru; asta ne ajuta să înfruntăm căldurile înnebunitoare de peste 50 de grade și tristețea de infern a savanei arse. Era sezonul cel mai înăbușitor, când păsările nici nu puteau să zboare, erau vânate cu bățul, iar noaptea nori întregi de muște bâzâiau de-a lungul malurilor tăbărând pe animalele moarte. Unul dintre mașiniști, mușcat de un păianjen veninos, a aiurat două zile și două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în care o iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cheme înăuntru. Poate că era medic stagiar sau poate că doctorii, ca și polițiștii, începeau să i se pară tineri lui Fran. Îi conduse într-o cămăruță, încărcată cu echipamente și panouri. Era oricum o zi caldă, dar atmosfera era înăbușitoare. — Acum, domnule Tyler, spuse medicul blând, aș vrea să-mi spuneți care credeți dumneavoastră că este problema. Problema, îl întrerupse Phyllis, e că în majoritatea timpului uită de la mână până la gură și se tot îmbracă de plimbare în miez de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mult în balanță și bănui că a doua. — Pur și simplu nu sunt în stare să fac față situației. Va trebui să meargă la un azil. Într-un loc unde știu să se ocupe de așa ceva. Fran simți un val înăbușitor de vinovăție și milă. Nu tatăl ei drag! Trebuia să existe o alternativă. Se gândi la Laurence. El avea să înțeleagă. El avea să sprijine planurile ei de-a găsi o altă formulă de îngrijire. Îl prinse chiar când pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mai vagă idee care avea să fie aceea. Era prea devreme pentru a primi vizite și Tawny Beeches încă nu-și pusese fardul strălucitor. Micul dejun era cu siguranță ora marilor bătălii. Pensionarii nu fuseseră încă sedați de încălzirea centrală înăbușitoare și de injecțiile letale ale programelor TV din timpul zilei. Păreau chiar să-și fi păstrat câteva urme din personalitățile lor autentice. O bătrână îmbrăcată în capot refuza cu hotărâre terciul. Luați porcăria asta de-aici, repeta plină de importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Gaston, răspunse „da“. Omul îi pofti, din ușa dreptunghiulară, să coboare pe scara metalică, în cală. — Descendez, Monsieur. Descendez, Mademoiselle. — Cobori? întrebă Tomoe care, cu tot curajul ei, părea să ezite acum. Era un aer greu în cala încinsă și înăbușitoare, miros de ulei și vopsea amestecat cu un fel de duhoare de cocină și staul de vite. Văzându-i nehotărâți, bucătarul le spuse iar ceva, repezit, în franceză. — Da, da, spuse Takamori. S-a apucat bine de balustradă și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
văzut WC-ul cu ușa larg deschisă - de-acolo venea, deci, mirosul acela îngrozitor. Văzuse cu mulți ani în urmă filmul Vaporul sclavilor. Două-trei sute de sclavi africani, legați cu lanțuri unul de altul, au fost băgați într-o cală înăbușitoare ca aceasta. — Cum ți-a plăcut călătoria, Gaston? Gaston nu a înțeles ce-a spus Takamori, dar după ce a mai repetat o dată, rar, s-a dumirit. — Da, a fost foarte frumos. Au început să urce scara cu grijă prin beznă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
șapte ore. Cerul senin pe care-l lăsaseră în urmă, în gara Ueno, era acum acoperit de nori. Nu și-au dat prea bine seama din tren, dar când au ajuns pe peron, au constatat că era o căldură umedă, înăbușitoare. Ieșind din gară, au observat pe cer nori suri, grei, ce păreau să se apropie tot mai mult. Ploaia și furtuna pluteau în aer. — Unde o să stăm? întrebă Tomoe, cu valiza în mână. Îi era teamă că va începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
la care se afla. Odată, cea mai înaltă temperatură din Japonia s-a înregistrat chiar la Yamagata. Și în seara aceea era foarte cald și nu adia deloc vântul. La ferestre atârnau jaluzele murdare, iar rogojinile păreau lipicioase din pricina căldurii înăbușitoare. Casa fusese bordel, mai demult, dar de când cu legea împotriva prostituției, s-a transformat în han. Mirosul îndrăgostiților care-și petrecuseră aici nopți de desfrâu părea să mai dăinuie încă în pereți și în ușile glisante pictate cu flori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
gândit la Gaston. Se simțeau oarecum vinovați pentru faptul că ei se aflau acolo, după o masă bună, și mâncau deliciosul desert, pe când el... Ploaia s-a oprit în cele din urmă. Vântul nu adia deloc. Îi aștepta o noapte înăbușitoare. În timp ce Tomoe îi spunea cameristei că erau în căutarea unui străin, o cunoștință de-a lor, Takamori s-a întins pe rogojină în fața unei hărți a orașului Yamagata. Numele străzilor mari ale orașului Yamagata erau foarte interesante. Multe dintre ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
La rându-mi, descopeream fermecătoare linii într-un peisaj anost. Era amabil, prietenos, însă acționa impulsiv, foarte irațional, și atât de diferit de toate personajele plictisitoare cu care am avut de-a face înainte. El povestea dezinvolt, desprins oarecum din înăbușitoarea atmosferă în care trăiesc. Mă refugiam în poveștile lui. Și paginile curgeau, și nopțile mele se luminau și ele la o lumânare tainică. Mă pomeneam cu bătăi de inimă când personajul meu se retrăgea seara în cămăruța lui sărăcăcioasă dintr-
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ivirea stelelor aurii pe cer ca un zbor luminos. Mă întorc într-o parte și văd cum florile de câmp, obosite, s-au culcat în căpițele de fân, iar cântecul greierilor se înalță către văzduhul înstelat. Se simte o umezeală înăbușitoare afară, dar din casă vine un miros din copilărie, cel de plăcintă cu mere coapte. Primul amurg din lumea adolescenței va rămâne amintit pe paginile unui jurnal, dar zâmbesc fiindcă este noapte și totul o va lua de la început... Terci-Lupoiu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
povestea că deși travaliul începuse înainte de apusul soarelui și nu se terminase nici până la răsărit, fusese o naștere normală. Copilul era cu capul în jos, iar șoldurile ei erau suficient de largi. Dar în acea noapte de vară căldura era înăbușitoare în cortul roșu și nici una dintre surori nu mai asistase la o naștere. Era adevărat că Lea suferise mai ales din cauza fricii lor. Începuse ușor după-amiaza, cu dureri scurte, ca niște gheare în spate. Lea zâmbea după fiecare mică criză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
prea fericită că mi se dăduse de lucru în ziua aceea fierbinte. După ce am trecut de dealul care separa curtea de pășune, m-am oprit, șocată de priveliște. Cele mai multe dintre oi erau gestante și abia se mișcau în căldura aceea înăbușitoare. Soarele care se ridica exalta mirosul trifoiului. Doar bâzâitul albinelor se auzea în aer, iar deasupra cerul era albastru și încremenit. M-am oprit, iar mama a luat-o înainte. Lumea părea atât de perfectă, de rotundă și totodată atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să stăm pur și simplu, fără să facem nimic, În timp ce avionul se cabrează ca un cal scăpat din frîu ? În spatele meu, aud pe cineva care se roagă „Sfîntă Marie, tu, cea binecuvîntată...“ și mă trece un val și mai puternic, Înăbușitor, de panică. Lumea se roagă. Chiar se Întîmplă. O să murim. O să murim. Poftim ? Americanul de lîngă mine mă privește, cu chipul Încordat și livid. Am zis asta cu voce tare ? — O să murim. Mă uit lung la el. Ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
jena ei. Ceea ce făcea bătrânul era mijloc sigur de a-i înstrăina, prin ambiție, pe Otilia. Moș Costache stricase toată grădina cu materialele lui, și un copac, apăsat prea mult la rădăcină de cărămizi, începu să se usuce. Verile sunt înăbușitoare și prăfoase la București, și tot colbul de cărămidă sfărâmată, luat de vânt, umplea treptele scărilor, cercevelele și orice ciubucărie arhitectonică. Apoi bătrânul, grijuliu, nu lăsă lucrurile pe loc, ci le mișcă mereu. Ca să nu i se fure cărămizile, se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-ți cheile, aici (moș Costache întinse o mînăspre ele). Ar fi bine să mi le dai mie, să nu ți le fure cineva! În curând sosiră Stănică, Olimpia și cu doctorul Vasiliad, și odaia se umplu de inși. Atmosfera era înăbușitoare, fiindcă un miros fetid venea din partea bolnavului. Otilia deschise geamul de perete. Vasiliad consultă pe bolnav cu superficialitate, îi luă pulsul, îl privi în ochi. Fața îi arăta neîncredere și plictiseală. - Ei? Vasiliade, ce zici? întrebă, sugrumat de curiozitate, Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
prin Zona industrială a orașului și tocmai plecase unul, însă Laur neștiind drumul l-a ratat a trebuit să îl aștepte pe următorul. Era o zi călduroasă de iulie, niciun copac, niciun petec de umbră unde să se refugieze. Căldura înăbușitoare se prăbușea fără milă asupra tuturor, oamenii fugeau înnebuniți în căutarea petecului de răcoare care să-i învioreze. În sfârșit, apare un autobuz de traseu hârbuit fiind pasageri puțini, au mai stat câteva minute până au venit doi călători. Șoferul
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
planifica era inutilă și atunci madam Farfara adoptă curajos artificiul sincer. Se masca de-a binelea sub un strat de fard, ce-i dădea o față ireală, agreabilă în viziuni scurte, periculoasă totuși sub o reverberație crudă, sau în atmosferă înăbușitoare. Toate aceste operații de restaurație arheologică cereau timp și madam Farfara era într-o continuă preparație estetică. Pentru ea era fatal neglijeul, de aceea niciodată nu putea fi găsită în ținută "de casă". Madam Farfara în camizol, iată o imagine
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
uscau sub formă de scrijele sau se conservau sub formă de magiun. Cireșul și vișinul n-au fost introduși în cadrul culturilor pe suprafețe mai mari. În cadrul gospodăriilor, sunt plantați pe versanții mai însoriți, dar suportă mai greu căldurile înăbușitoare. Au rezistență mijlocie față de ger, fiind afectați de înghețurile târzii de primăvară, în timpul înfloritului. Dintre soiurile de vișini amintim „Timpuriu de mai’’. Vișinul crește destul de bine pe solurile ușoare și uscate, dar nu suportă sărăturile. Soiuri de cireș întâlnite în
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]