427 matches
-
un sistem metafizic constituit și definit de această dualitate să domnească ipocrizia cu titlu de posibilitate principială mereu deschisă”. Ispitele speculează tocmai această duplicitate fenomenologică. Omul uită să caute locul inimii, judecându-și conștiința și starea aproapelui după aparențe. Treptat, înșelarea devine a doua fire a omului. Sub pretextul iubirii aproapelui sau chiar al prieteniei spirituale, mintea acceptă să fie subnutrită cu himere și jumătăți de adevăruri. Fără să avem mereu cugetul împărțit, voința n-ar slăbi, nici curajul nu ne-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Zaharia, „descoperă că nu își stăpânește firea și că ea a rămas nepătrunsă de harul lui Dumnezeu, așa încât se predă, pe cât îi este cu putință, unei depline pocăințe”1. Ura de sine însoțește această ruptură violentă de lumea rătăcirii, a înșelărilor și amânărilor indefinite, dar ispita autojustificărilor nu se îndepărtează de ucenic. Dobândirea unei bune purtări sau împodobirea cu virtuți trupești exterioare nu anulează rădăcinile ontologice ale egoismului. Morala educă individul, dar nu revelează dimensiunea universală, sacerdotală și eshatologică a persoanei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nu ar ști ce sunt datori să facă, nu ar percepe clar viața și demnitatea ca valori supreme care trebuie să fie apărate și ocrotite? Mintea noastră nu trebuie să fie luminată și orientată de concluziile unei analize filosofice pentru ca înșelarea celui inocent, constrângerea prin tortură de a acționa împotriva propriilor convingeri, despărțirea cu forța a copiilor de părinții lor, lipsirea oamenilor de resursele necesare pentru satisfacerea nevoilor elementare ale vieții sau uciderea unor ființe nevinovate să provoace o reacție de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
persoană «interzisă»), visul revelează natura reprobabilă (pentru inconștientul celui ce visează) a dorinței. Dorința nu este întotdeauna sexuală sau afectivă, poate fi intelectuală, socială, profesională, dar este percepută ca fiind împotriva unor angajamente luate. Aici, adulterul revelează nerespectarea cuvântului dat, înșelarea așteptărilor celorlalți, sau încălcarea propriilor principii. Din acest motiv, visele de adulter comportă ideea trădării, a minciunii, a încălcării jurămintelor și a obligațiilor contractuale. Ele pun problema, în funcție de scenariu, a fiabilității subiectului sau a anturajului său. Această afirmație este valabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
tuturor indivizilor (Rom. 3,23; 7,14; Gal. 3,22). Omul se află hyph’ hamartian („sub păcat”); În același sens, „păcatul Îi stăpânește (basileuein) pe oameni”. Hamartia se asociază cu: ⎯ blasphemia, hulirea, luarea În deșert a lui Dumnezeu; ⎯ apate, „rătăcirea”, „Înșelarea” (Evr. 3,13); ⎯ epithymia, „pofta egoistă, Înclinația spre lucruri pernicioase” (Iacob 1,15); ⎯ anomia, „fărădelegea”; păcatul presupne transgresarea unor norme divine (1Ioan 3,4); ⎯ adikia, „nedreptatea”; păcătosul refuză să fie drept atât față de om, cât și față de semeni (1Ioan 5
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
celor nefericiți față de situația normală a celorlalți. Cui se datorează aceste atitudini negative ale unor persoane față de cei aflați În dificultate? Fie unei indiferențe sufletești și morale, fie unor frustrări sau complexe existente. De multe ori, aceste atitudini se datorează Înșelării sentimentelor morale ale celor care sunt deschiși către ceilalți, de către persoane care mimează suferința În scopul producerii milei și obținerii unor avantaje. Înșelarea bunei credințe va stârni aversiune, dispreț, dezgust din partea celor care ajută. Aceștia vor refuza să mai acorde
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
indiferențe sufletești și morale, fie unor frustrări sau complexe existente. De multe ori, aceste atitudini se datorează Înșelării sentimentelor morale ale celor care sunt deschiși către ceilalți, de către persoane care mimează suferința În scopul producerii milei și obținerii unor avantaje. Înșelarea bunei credințe va stârni aversiune, dispreț, dezgust din partea celor care ajută. Aceștia vor refuza să mai acorde ajutorul. Dar aceste atitudini ostile, negative, față de cei aflați În suferință, În situații de dificultate, sunt expresia unor stări psihomorale anormale de următoarele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
meu sur lângă capul ei blond; mâna ei mică în părul meu sur. Dezmierdări arzătoare ca un copil... Întrebarea de fiece moment: Îi sunt ochii legați încă? Ori s-a deșteptat și vede realitatea?" Sentimentul de umilință că abuzez de înșelarea ei de sine ori de mila ei. Și, la apariția lui, durerea mea, și durerea ei că mă ucide ori că renunță la viața ei pentru mine. Nefericirea mea, cauzată de mine, ar fi o catastrofă individuală, și meritată. Dar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
totul era în realitate supus unei mari măcinări, pietrele de temelie de altădată începând să se prefacă încet-încet în nisip, prin eroziunea stăruitoare la care erau supuse din afară; o mare curbură având să miște direcțiile istoriei. Mai erau, pentru înșelarea timpului, trăsurile cu doi cai sau un cal, proaspăt lăcuite, pentru o clientelă încă zgomotoasă, buimăcită de binefacerile ce se anunțau ca după orice război, mai ales că ziarele, unele reînviate, altele noi, deși amestecau păreri contradictorii, toate la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Cel puțin așa cred sau m-am obișnuit să cred. E adevărat că uneori, închizând ochii, lumea născută din sticlirea privirii ei dispare, o ceață din care nu mai pot să reconstitui nimic și totul se reașază ca o vagă înșelare a firii. O iubisem dincolo de adevăr, timpul se întinsese până în miezul lui iunie, trăisem lângă ea apoteoza sfârșitului adolescenței; privindu-mă, ochii îi scânteiau de un miracol neîntâlnit. Este cu adevărat greu să reconstitui șirul acelor întâlniri pentru că mai totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de pe celelalte etajere, alături de statuete de Sèvres, porțelanuri de Meissen ale doamnei Carolina Pavel, dăruite de părinții ei, luxul moștenit al casei Pavel, singurul lux semănând - dar numai în spațiul restrâns al vitrinei, cu cel al marii burghezii. Și, această înșelare alimenta vivacitatea domnului Pavel, deși în sinea lui nu dădea doi bani pe ea - o „sticlărie și atâta tot” își spunea dar nu rostea aceste aprecieri în fața soției. Și doamnele acelei nopți și domnii, încătușați și descătușați de conveniențele sociale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce nici nu-i aparținea, luată din gura poporului încă din tinerețe, ca o constatare oarecare, fără vreo preocupare calitativă asupra consecințelor: cine vine și pleacă - așa se deschide drumul ticăloșiilor - nici ce trebuie făcut, căci succesiunea istorică - aici este înșelarea! - nu e ca o legitate cum ar fi cea a înghețului care ucide cu nepăsare iarba, frunzele și florile fiecărei veri, că depinde, în primul rând de noi dacă... Așa se strică istoria. În ce-l privea, domnul Pavel gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la un post, onorabil - e adevărat - dar anonim, de funcționar, fie el și șef de serviciu. Ce să înțeleagă? Era în 1948. De aici de unde eram nu se putea vedea încă drumul lung și pustiitor ce avea să urmeze, între înșelări, cimitire și învierea din urmă. Sărmane domnule președinte, și dumneata domnule Pavel, care presimți exact ce urmează, ca șobolanii cutremurele de pământ, dar refuz să te confirm acum din superstiție, ori pur și simplu de frică. 6. Timpul părea, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
el la tata - uite ce iese, - ești judecător - ni se pregătește o societate ipocrită, bazată pe ură și crimă, pe înfricoșare, având ca rezultat sărăcirea maselor și îmbuibarea păturii conducătoare, asta peste tot, în toate țările. O utopie, sau o înșelare. Oricum, continuă el, se dovedește că oamenii nu-s capabili să creeze raiul. O teorie neaplicabilă în practică pentru că ignoră natura umană, cei ajunși la putere uită de unde-au plecat, și devin corupți și corupători, se golesc de suflet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și ei, fără să aibă măcar posibilitatea să se spele pe mâini în fața mulțimii, asemeni lui Pilat din Pont. Nu e o dictatură oarecare. E la fel ca cea fascistă, deși lozincile ei vorbesc de o ordine umanitară: aici e înșelarea, marea capcană în care cad visătorii, fără a se observa că noua ordine pretinde o nu se putea întemeia decât pe „ura de clasă”. Ca la fasciști: o ură categorială. Dumneavoastră nu știți, n-ați mai apucat, totul ca mersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Ana”. - „Da, dar noi, suntem absolutul, știai foarte bine. Dragostea nu poate exista decât în absolut. Acesta e oxigenul ei. Nu există dragoste relativă. Ana, cum bine știi, e numai mirajul a ceea ce aș fi fost eu dacă trăiam, deci înșelarea ideii.” Și mă sărută iar, prelung, ne rostogolirăm pe canapeaua cuprinsă la dunga dintre înserare și noapte, în fascicolul palid al luminii stinghere a becului abia aprins al felinarului din stradă, aflat în dreptul ferestrei. - „Cum e dincolo, Keti?” întrebai fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se poate să mă refuzați. Se supuse. „Măcar atât, pentru tine!”. Peste o săptămână fui la cimitir, printre ceilalți, ea văzându-mă o salutai cu o înclinare ușoară a capului, și ascultai slujba preotului tânăr ce părea, cu o ciudată înșelare a vederii, a fi de vârsta mea și-a lui Keti la data plecării ei, era parcă anume hărăzit comunicării dintre noi, deasupra mormântului ce închidea în el... „Părinte, cine v-a trimis să slujiți, cine v-a ales? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
soarele de necrezut al dimineții sfâșiat de goana cailor iuți. Și Crăciunul acelui an începu spre seara zilei următoare în casa învățătorului - el încă nu îmbătrânise, adică nu arăta pe măsura vremii care trecuse, soția mai încerca fardate eforturi de înșelare a vârstei, în timp ce soțul Anei părea croit dintr-o materie aparte, indiferentă la timp. Ana, neschimbată, pentru că aparținea visului. Erau de față, veniți anume, sora Anei cu soțul, amândoi încă tineri sau părând astfel la puntea nehotărâtă a anilor, surprinzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
frica - societate întemeiată pe teamă. - Și unde o să ajungem? - Am și ajuns, domnule Pavel. Vedeți, din când în când se spune că vine un dezgheț, - de fapt un răgaz ca prostimea să mai tragă aer în piept, adică noi, o înșelare, interval în care arestările se mai răresc sau nu mai au loc, cum e acum de pildă, constatându-se că nu mai sunt necesare închisori pentru că societatea, asta se și vrea, e anulată ca voință colectivă prin frica ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
aflam în plină primăvară, copacii înverziseră. Deschizând fereastra dinspre curte, mă întâmpină urarea de „bună dimineața” a domnului Pavel care trebăluia la micile lui răsaduri cu flori, de-a lungul gardului din față. Parcă aud, deodată, lătratul lui Rex, o înșelare, el a murit de mult, simple iluzii care ne cercetează din când în când, din lumi revolute, o clipă, o secundă, atât. E o duminică luminoasă domnul Pavel și-a sumes mânecile cămeșii, stă aplecat peste răsaduri, acum s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
știi, domnule judecător”. „Ba nu!”, răspunsei. „Nu te cred; totul s-a clădit pe teroare și închisori; ți-e frică să vorbești chiar cu cei mai apropiați ai tăi. Ce regim e acesta? Ce țară? Ce lume? Ce dorință de înșelare, ce spaimă ne vânzolește creării? În numele cui? Te iubesc, dar asta e altceva. Spui că ești pur, dar lașitatea te anulează. Un om laș nu poate fi pur; el cedează la primul preț, uneori chiar fără preț sau prețul abject
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Mai sunt atâtea țări ocupate, vorbi. - Ai dreptate... - Sunt patruzeci de ani de când partea de aici a lumii, reluă el, a intrat în al doilea val de întuneric, de când omul nu mai contează... Teoriile tale, visele tale sunt tot atâtea înșelări - atunci la început când ai crezut că totuși... Nu, nu există nici un „totuși”. - Și ce va fi? îl întrebai. - Tot ce începe are și un sfârșit. Asta e o boală care, orice s-ar întâmpla, nu va trece peste noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a apusului, îi atârna pe umeri asemeni cavalerilor de Malta, simbolizând pentru el puritatea, permanenta întoarcere la izvoare. - Dacă privești de departe, spusei, totul pare o magnificență. - Da, dar structura statului totalitar se întemeiază, ceea ce de departe nu se vede, înșelarea pentru cei din afară, pe negarea individului care, încarcerat, nu se poate rosti niciodată; inițiativa lui e strivită înainte de a se naște. - Nimeni n-a bănuit atunci. - Pentru că totul fusese perfect gândit dinainte; o imensă rea-credință funcționând ca o mașinărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Culi i se pare că trebuie să se miște tocmai în partea din potrivă; însă Vidra cunoaște mai bine socoteala drumului. I-a luat urma, a ajuns până la el și acuma îl tot duce înainte. În pădure, noaptea e o înșelare; iar negura două înșelări. Merge destul de repede, lăsându-se condus. Bucuria care i-a venit pe neașteptate îl părăsește tot așa de grabnic, căci se furișează în ființa lui o altă neliniște. Nana Floarea va fi dat drumul cățelușei după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că trebuie să se miște tocmai în partea din potrivă; însă Vidra cunoaște mai bine socoteala drumului. I-a luat urma, a ajuns până la el și acuma îl tot duce înainte. În pădure, noaptea e o înșelare; iar negura două înșelări. Merge destul de repede, lăsându-se condus. Bucuria care i-a venit pe neașteptate îl părăsește tot așa de grabnic, căci se furișează în ființa lui o altă neliniște. Nana Floarea va fi dat drumul cățelușei după clipa când arhanghelul și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]