421 matches
-
Sentiment > NOCTURNĂ Autor: Lilioara Macovei Publicat în: Ediția nr. 1567 din 16 aprilie 2015 Toate Articolele Autorului cred că noaptea trecută mi-a crescut o palmă la tâmplă în timp ce mă rugam, inima plângea și strigătul ei răsuna între rugile mele încâlcindu-mi cuvintele și-așa gâtuite, din perna de gânduri dese, mi se scurgeau întâmplări cu oameni necunoscuți și cam grăbiți apoi cădeau ploi în perdea și toate erau cu meteoriți abia spre dimineață m-a trezit un miros de praf
NOCTURNĂ de LILIOARA MACOVEI în ediţia nr. 1567 din 16 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/357771_a_359100]
-
Moise, faptele lui spirituale nu le-au urmat mai marii nației, ba mai mult au împilat poporul cu măsuri aspre, cu jug greu, cu truda apăsătoare a sutelor de porunci, în timp ce ei se înfoiau ca fazanii în ciucurii lor împăunați, încâlcindu-se fiecare în umbra celuilalt în îmbulzeala de a fi primul la primit osanale sau a se așeza în locul atât de râvnit al ospețelor sau al sinagogii, ori confundând spiritul și sacralizând materia, ba mâncând casele văduvelor ori dându-și
PAŞTELE DREPTMĂRITORILOR CREŞTINI de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 855 din 04 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344587_a_345916]
-
din cărți prăfuite raze de soare din lumi rătăcite răspunde omenirii,cu inima curată versul lui ,o scânteie,ce bate în poartă... Cine-i poetul?...V-ați întrebat vreodată? Pierdut în nisipuri,în nopți tălmăcite la umbră tăcerii,în ierbi încâlcite la colțul de stradă ,cerșind un colț de pâine e rege de pământuri,ce ne va conduce mâine trăiește în peșteri,în pură rugăciune uitat de viață ,uitat de lume lucrează ogorul,din palmi îi curge sânge el poate fi
CINE-I POETUL? de LUCIAN TATAR în ediţia nr. 2248 din 25 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/358998_a_360327]
-
decembrie, părea că mă aude, dar își degusta, pe un colț de birou, salata de soare cu mirodenii și glezne de salcie. Vorbeam, negreșit, dialecte diferite. Eu mă afundam în verbe impersonale, resuscitând stângaci un imperfect ușor trist. Ea își încâlcise buclele în epitete și declina imperturbabil - cu respirații sacadate, de păpădie- desprimăvărarea. Nu ințelegi, i-am șoptit sfârșită, că fără iarnă, totul e numai o gară abandonată de toate trenurile de zi și de noapte? O escapadă în țara făgăduinței
EMIGRANT ÎN IERNILE DE ALTĂDATĂ de CARMEN LĂIU în ediţia nr. 2191 din 30 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/359468_a_360797]
-
-ntreba dacă nu-l mint. Cum tatei îi păreau colaje Din întâmplări, din fapte vechi, Însă cu alte personaje, Noi le credeam ca neperechi. Cafelele s-au isprăvit Și stau ușor în reverie... Schițez un gest, ușor ghicit: „Nu te-ncâlci în erezie”. „Să nu mă uit în zaț”, îmi spune. Deci „lassez faire, laissez passer”. Să nu sperăm într-o minune: Ce este scris - întâmplă-se! Dar întâlnirea, negreșit, Nu e-o banală întâmplare. Cum se termină? M-am trezit
LA O CAFELUŢĂ, DE ADRIAN SIMIONESCU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 297 din 24 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359571_a_360900]
-
râșcovi, hribi și gălbiori. Nu mai e nici urmă de fragi, căpșuni, afine și zmeură, după care umblau copiii veseli, cu cănițe în mână călcând iarba din fânețurile oamenilor supărați că vor cosi cu greu la vară iarba bătătorită și încâlcită de copii... Sunt uimit că văd prin întuneric din ce în ce mai clar și-mi par toate mai limpezi. Văd un iepure, departe într-o râpă, ca un ghemotoc negru, sărind ca o umbră mică pentru a se ascunde mai temeinic sub un
ELEGII DE APRIL de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1126 din 30 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360328_a_361657]
-
-și alinte tovarășul de muncă! Nimeni nu știa cum ajunsese acolo. Abandonat de stăpân, zăcea cu multiple fracturi, neputând decât să-și fâlfâie capul încoace și-ncolo, ca un clopot sinistru. Coama, falnică altădată, acum era udată de brumă și încâlcită în cornuții maidanului. Cine să-l țesăle? Trecătorii întorceau înfricoșați privirile, neputând suporta imaginea. Sau poate din milă? Oricum erau neputincioși. Cine să-l fi lovit și abandonat în maidan, printre bălăriile frânte? Calul privea buimac și încenușat ca printr-
PROZA. OAMENI ŞI CAI. ZĂPADĂ UCIGAŞĂ (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 395 din 30 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360574_a_361903]
-
trăiesc albinele în zilele calme, scâncetul frunzelor în căderea lor spre foșnetul pașilor sau șuierul vântului întrecându-se cu gerul să-i smulgă babei cojoacele. Printre toate acestea, mai spun multe și celor răi, împietriți la suflet, celor care-s încâlciți la minte și trăiesc fără teamă de Dumnezeu. Fiecare cuvânt, fiecare vers, fiecare fotografie, poartă în ordine cronologică, clipele mele de viață trăite acolo peste ocean și apoi, evenimentele nefericite și fericite care au urmat după întoarcerea noastră acasă. Sunt
UN CĂLĂTOR, PRIN VIAŢĂ TRECTOR... de IONEL DAVIDIUC în ediţia nr. 530 din 13 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/340489_a_341818]
-
de cartofi cu brânză smicurată, m-a privit lung pe sub sprâncene. Am îngăimat un „Ce?” pe care numai eu l-am auzit. - Zama tu o facuș? m-a întrebat mai destins. Am dat din cap, afirmativ, căci vorbele mi se încâlciseră-n gât. - Naptii îs fierț, nu duduie-n ciuhai... Da daca ierea altu, îț da cu ie-n cap, că-s o gramadă de nahui care li-i sâlă cân văd crestele de slanină pin zamă! A suflat în lingură
„- Nu-i treaba me cin te-o trimes...” În prima mea ciobănie, „omul Domnului” ne-a apărut pe un vârf de munte și noi l-am luat cu bolovani () [Corola-blog/BlogPost/338788_a_340117]
-
sau vesel? Ești copil sau bătrân? / Aceeași soartă o ai / De creștin! Ploua. Un ceas neprietenos ticăia plictisitor, fără rost. Cerul furios vărsa potop peste câmp. Frunzele plângeau pe dealuri. Pomii suspinau în bătaia vântului. Câinele chinuit de stropi scâncea încâlcit în lanț. Își chema stăpânul căutând mângâierea mâinii cel hrănea. Într-un pat îngust un bătrân învins de vreme-și aștepta sfârșitul. La coardă un bec mânjit de muște lumina spasmatic. Pe masă, într-o cană cu mălai, tremura o
Ultimul ceas () [Corola-blog/BlogPost/339940_a_341269]
-
lume, zilnic, iese. Dezbracă de pe umeri nopțile uitate, Un vechi ecou - din ochii plini, cobor, O, ziua ei, închisă în cetate - Nesfârșită aripă-i, lăsată de cocor. Aromele pe gura-i aprinse zări adună Și zdruncină din neguri întinsuri sufletești - Încâlcit în vise, timpul mă sugrumă Lăsându-mă cărare dorinței omenești. Femeia ce nu-ncape în propriul său trup Și vorba-i strâmtorată între rude, Zadarnic anii din viața mea o rup - Voința ei mă află pe oriunde. Referință Bibliografică: Coroana
COROANA MAMEI de RENATA VEREJANU în ediţia nr. 1110 din 14 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341893_a_343222]
-
Apoi ca prin minune s-o oprit. Pentru că, mă copii, m-am luminat deodată la minte, țiuitul ăsta nu era altceva decât țipătul iedului înfricoșat. Da!... Că mi s-o întâmplat și mie odată să prin un ied cu mâna, încâlcit între niște vrejuri și taman la fel țipa, sărmanul de el, cerând ajutor. Și în timp ce eu îmi tot dădeam cu presupusul c-o fi așa, c-o fi altminteri, deodată s-o auzit tropot de copite și răspunsul celui așteptat
PÂNDA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 321 din 17 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342533_a_343862]
-
nu am eu ureche muzicală. Măgarul meu, în schimb, a fost impresionat. S-a întors brusc spre ea, cu același rânjet, și au făcut-o pe sărmana din mijloc pachet. Samarele s-au tras într-o parte, picioarele s-au încâlcit în ațe, o așa coregrafie pe așa muzică m-a dat pe spate. Mă simțeam precum acei călători dintr-un tren unde, pe neașteptate, câțiva pasageri încep să cânte și să danseze. Dar cântăreața mea a început să-i dea
Povestea ca viață. Coșmarul unei zile de vară () [Corola-blog/BlogPost/337907_a_339236]
-
custodie, să facă muncă în folosul comunității, dar al comunității ăsteia normale, din care fac eu parte, nu al alteia, să se arunce singure pe tăvi de inox. Nu-i așa? Cred că sunt cam agitat, nodul din stomac se încâlcește și descâlcește cu zgomot, închid ochii și-ncep să fredonez o melodie de nicăieri. Vibrez și eu pe ritm, apoi mă las greu, să cad de pe marginea înghețată a artezienei. Timpul se scurge încet, încet, ca mierea pură. Apoi deschid
„Un leu, nenea! Sau cât ai dumneata...” () [Corola-blog/BlogPost/337867_a_339196]
-
în culoarea albastru - totul: cerul, inima, dorul, gândurile, marea, drumul, pașii iubitului, dar nu ca obstacol, ci ca o cale de împlinire a aspirațiilor totale. Albastru e cerul privind către tine, Albastră e inima iubind cumpătat, Albastru e dorul ce-ncâlcește destine, Albastru e gândul meu nevisat, Albastră e marea din ochii tăi buni, Albastră e ancora din sufletul meu, Albastru e drumul șoptind depărtări, Albaștrii sunt pașii tăi,spre curcubeu. Structurat pe două secțiuni volumul Aproape albastru (cu și fără
ALBASTRU de LILIANA GHIȚĂ BOIAN în ediţia nr. 1774 din 09 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342831_a_344160]
-
sufletele, Cum o făceam mai demult! Nu știu să exprim note, Nici să învăț măcar, Nici să dansez încât astfel Să transmită trupul ce l-a încărcat. Nu știu cum să pătrund minți Care-s așa deasupra mea, Văd doar că-s încâlcite, obosite iar. Cuvintele-mi cer viață! Ca sufletul deasupra unui trup Ce nu mai aburește, Cum făcea mai demult! Deschideți-vă sufletele Să intre mult căldura... Printre rânduri de statui Se chinuie un om, Pentru cei ai nimănui. Nu am
CUVINTELE-MI CER VIAȚĂ! de CLAUDIA ARCHIP în ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378599_a_379928]
-
cu pânzele întinse alături. Dintr-o privire, văzându-l mâhnit, se lămuri cu cine are de-a face și despre ce era vorba. Se apropie de el, ca de o victimă sigură, cuprinzându-l cu priviri lacome. Își pieptănă părul încâlcit cu ghearele degetelor ei uscățive și negre, tremurânde, își drese glasul și începu un descântec în fața tânărului: - Ahou, diavole bătrân, care pe oameni ești stăpân!... Dispari curând din calea mea până nu te-oi descânta!... Iar tu, băiete, ce stai
BALADA LUI NERUN (2) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1395 din 26 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/379872_a_381201]
-
rezemase de tocul ușii, începu să gesticuleze cu polonicul în aer : - Tată, nu i-am dat niciodată de înțeles, nici măcar printr-un gest, că m-ar interesa ca femeie! - Tocmai asta a luat ca o profundă jignire. Mintea femeilor e încâlcită... uneori mă întreb cum se înțeleg pe ele însele! Bucătăria era micuță dar modernă. Utilată complet. Lasă polonicul din mână în chiveta de lângă aragaz și se întoarse spre colțar. Așeză farfuria pe masă apoi trase sertarul de la bufet și luă
INELUL de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 2207 din 15 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/379545_a_380874]
-
simfonie de culori, o descrie plastic și gradat. Aude „pas de umbră plumbuind grădina”, „frunzișul sonor” privește „livada mlădie”, „lumina scămoasă” („Septembrie coboară” - „Cuvinte de dor”). În alt volum descoperim vânt rece, picuri de ploaie, sunete „turtite”, frunze „plânse”, „beteală încâlcită în palmele serii”(„Culori în iubire”). Natura eternă, în contrast cu efemeritatea omului, timpul ireversibil formează substanța lirică a volumelor. Regretul devine vizibil: „O, timpul nu dispare, se grăbește/ Sub leagăne de frunze în mișcare...” („Gânduri de toamnă” - „Culori în iubire”). Personificat
SPICUIRI LIRICE de LIA RUSE în ediţia nr. 2285 din 03 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381492_a_382821]
-
putem, să viețuim, urmându-și fiecare tratamentul, și știm de mult, dintotdeauna, ca-n luna mai cărările sunt numai pline de noroi, chiar dacă-i cald pe-afară, uneori, și alte păsări tot lansează invitații din zăvoi. Și gândurile mele se încâlcesc, ușor, pe-un caier tot mai ostenite și-aștept, că doar e mai, să vină cineva și la un bal cu flori să le invite! Referință Bibliografica: CĂ DOAR E MAI / Dora Păscu : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1957
CĂ DOAR E MAI de DORA PASCU în ediţia nr. 1957 din 10 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380906_a_382235]
-
Acasa > Stihuri > Semne > PĂPUȘARUL OGLINZILOR ADORMITE Autor: Anne Marie Bejliu Publicat în: Ediția nr. 1316 din 08 august 2014 Toate Articolele Autorului sursa imaginii: http://www.calatoriainimii.net/2013/10/teatrul-interior/ de câte ori să-ți mai spun că toamnele încâlcesc drumurile în jurul meu toate și tot și eu suntem de vină vreau să uit să mă învinuiesc cât un strop de ploaie deșirat pe tabla acoperișului blocul simte și se prăvale peste mine tocmai când... nu mai contează cauze fapte
PĂPUŞARUL OGLINZILOR ADORMITE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1316 din 08 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/371568_a_372897]
-
de cântec, dar nu mai are cine-l cânta, apoi m-am îndrăgostit de lectură, dar e prea mult de citit și încurc genurile. Nu mai spun că de câtva timp, înțepenesc în fața tablourilor, deslușind idei pe care alții le încâlcesc fără prea mult efort, neștiind nici ei ceea ce fac și pentru cine anume. Eu: Când ați fost ultima dată într-o pădure înverzită? Eu cealaltă: Într-un timp al altei vârste, când alergam după fluturii albi și umblam desculț prin
INTERVIUL DIN MIERCUREA MARE de LILIOARA MACOVEI în ediţia nr. 1559 din 08 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374971_a_376300]
-
vă ia mama dracului! Foștii colegi urmăreau cu sentimente amestecate apariția: ba s-ar fi ridicat să plece, ba l-ar fi apostrofat, ba și-ar fi scufundat neplăcerea în vinul bun... nu erau hotărâți. După ce mai strigă niște ordine încâlcite ospătarilor care începuseră să viermuiască întărâtați în jurul lui, creatura în costum de camuflaj îi luă la ochi pe gardienii localului care încercaseră să-i taie calea spre fericire. -Aaaa, pen’ ce-ați făcut azi, să v-așteptați că de mâine
LA... „CONCORDIA” de ANGELA DINA în ediţia nr. 1696 din 23 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373801_a_375130]
-
Acasa > Poeme > Devotament > TOAMNA CARE VA SOSI Autor: Leonte Petre Publicat în: Ediția nr. 1558 din 07 aprilie 2015 Toate Articolele Autorului TOAMNA CARE VA SOSI Sosește iarăși toamna cu frunzele de-a valma, Cu cețuri încâlcite printre copacii goi, Să-ți răvășească părul și să-ți înghețe palma, Să-ți ude iar obrajii cu lacrimi și cu ploi. Și-aduce în vârtejuri frunziș uscat și veșted, Așează strai de brumă pe parcuri și alei Și-un
TOAMNA CARE VA SOSI de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1558 din 07 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373851_a_375180]
-
dorința ei secretă. Uneori, când umbla prin pădure după ierburi, se oprea la marginea lacului din mijlocul acesteia și se privea în oglinda apei. Cum ar fi arătat oare dacă părul ei negru nu ar mai fi fost atât de încâlcit și de murdar? Sau cum ar fi arătat dacă ochii ei verzi n-ar fi fost acoperiți de funingine? Sau cum i-ar veni o rochie strălucitoare în locul zdrențelor pe care le purta acum? Stătea ore în șir închipuindu-și
PRINŢESA VRĂJITOARE de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375400_a_376729]