549 matches
-
lunii. Fața ei, cum o descrie poetul lividă și spectrală, poate fi cea care conduce spre regatul morților și nu avem cum să o uităm pe Lilith, luna neagră. Această bipolaritate este exprimată când de fecioara Diana luna în ascendență, încarnând funcția celestă și ordonatoare, când de Ishtar a Mesopotamiei, ca lună plină principiu pozitiv al fecundității, când de Jana păzitoarea porților ce duc spre cer sau infern sau, cum aminteam Hecata Trivia, amanta infernului, subterană și acvatică, principiul negativ al
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
unui mistic, ea nu numai că ar fi împotriva bunului simț, ci s-ar opune și tuturor legilor cunoscute de Inițiați. În realitate, lumea materială este o emanație a lumii spirituale, și numai știind să o folosească pe prima omul încarnat poate să întrevadă splendoarea celei de a doua. Înțelegerea lumii noastre este baza materială a sensului pe care îl capătă Cuvântul prin poesie. Precum din mal o luntre-și scoate ciocul și-ncet se dă-ndărăt, așa făcu și, când
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
că subconștientul a înregistrat tot ce conștiența obiectivă a perceput, uneori chiar în treacăt. Din acest punct de vedere, subconștientul posedă în arhivă filmul complet al evenimentelor majore care au jalonat existența noastră actuală, din momentul în care ne-am încarnat în planul terestru. Omul se ruga și pământul se învârtea Dar nu vorbea oare vântului sau peretelui Sau zăpezii din iarna trecută Nu pleca: astfel se ruga el Dar nu era deloc sigur că se afla ceva dincolo Să asculte
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
posibilul, mintea umană nu cunoaște decât posibilități extensive (...) Rhodes înțelegea prin politica victoriei numai și numai expansiunea teritorială și succesul financiar . Aceasta este trăsătura romană a caracterului său, de care abia dacă era conștient. Civilizația occidentului nu o să se mai încarneze în cineva cu asemenea energie și pregnanță". 753 Ludwig von Mises, Politici economice, gânduri pentru cei de azi și cei de mâine, www.mises.ro, p. 33, unde autorul arată: "În secolul al XVIII-lea, când au făcut primele încercări
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
Mircea funcționează ca model, e în primul rând pentru că o întreagă generație de nou născuți e gata să îi poarte numele. De aceea e atât de importantă constituirea unui inventar de nume naționale. El oferă garanția că "poezia" se va încarna, că gesturile și acțiunile se vor repercuta asupra unei alte generații, că ceva s-a scris pentru a fi alegorizat. Viața unui personaj "cu nume" poate deja deveni semn al unei alte vieți. Într-un fel, e vorba de o
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
context. Definiția suplă a chemării privilegiază în mod natural profesiile care promit parcursuri de viață originale, adaptate formulei singularizate a fiecărui individ. De aceea în inima conceptului modern al apelului existențial stă creativitatea. Pentru simțul comun, poetul, artistul sau savantul încarnează vocația pentru că sunt liberi să își urmeze pasiunea de-a lungul întregii vieți și să își organizeze formele de activitate în funcție de cele mai intime impulsuri. Într-un cuvânt, ei pot să transforme dorința care le orientează existența în carieră. În
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
pasiuni nestăpânite. Exemplul cristic nu e urmat doar de cei care îl cunosc foarte bine, printr-un exercițiu savant al fidelității - ci și de toți ceilalți, cei care nu au decât o iubire nesfârșită pentru virtuțile pe care acesta le încarnează. Aceasta e æmulatio sau, în versiunea ei ortodoxă, râvna, o noțiune menită să delimiteze un vast câmp al pasiunilor suscitate de angajamentul spiritual. Însă nu trebuie să ne așteptăm la o ilustrare exclusiv pozitivă a valorilor morale. În jurul iubirii pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Academiei Române și se relansează ca poet și publicist. Bărbatul frumos și plin de vigoare, oscilând între tentațiile senzualismului frust și seducțiile mondenității, va sfârși, după nouă ani de țintuire la pat, fără a apuca să-și vadă reeditată opera. A. încarnează, la dimensiuni medii, tipul de scriitor interbelic. Debutul poetic din 1926 îi este patronat de Perpessicius, la „Universul literar”, al cărui colaborator intermitent rămâne până în 1946. Va publica în „Propilee literare”, „Bilete de papagal”, „Tribuna”, „Vremea”, „Azi”, „Facla”, „Revista scriitoarelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285239_a_286568]
-
singura care ne este dată. În teatrul lui Democrit râd și fecioarele tinere, și cele vârstnice, filosofii și hamalii, brutarii cu pâinișoarele lor și apicultorii cu mierea lor bună de îmbălsămat. Râs al copiilor și al sclavilor, al filosofului ce încarnează antiteza lui Heraclit, care, se zice, răspundea doar cu lacrimi la spectacolul lumii. Iconografia occidentală a exploatat din plin contrastul dintre râsul lui Democrit, poetul cu scriitura limpede, și lacrimile lui Heraclit, ursuzul supranumit „Obscurul”. Și, de la Diogene din Sinope
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
că a înțeles, lasă întrebările fără răspuns, răspunde alandala sau prea târziu. Când ia cuvântul, o face pentru a aproba, a consimți, a valida, a-și exprima acordul: bineînțeles, desigur, evident - registrul lui nu depășește asentimentul tâmp. Dacă hedonismul se încarnează în asemenea figuranți, nu-i de mirare că lumea are o opțiune contrară... Spiritul lui Aristofan pare mai pregnant decât cel al lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și termină făcând
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
condițiile în care a fost scris textul lui Prodicos, contextul realizării lui -, descoperim mai degrabă un fel de prozopopee, o alegorie, o formulă în măsură să facă posibilă controversa, dezbaterea. Căci prozopografia permite punerea în scenă a unei persoane care încarnează o idee și care este purtătoarea unui discurs - Boethius își va aminti de toate acestea. Aici, două femei care reprezintă și simbolizează Plăcerea și Virtutea; iar alegorismul exploatează procedeul până la producerea unui ansamblu coerent. În aceste pagini sunt puse în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
o practici având ca scop virtuțile. Exercițiul retoric luat ca atare, fără discuția sofistică ce-l însoțește în mod cert, nu lasă loc argumentației, el impune adoptarea unei anumite poziții, alegerea. Cum stau lucrurile cu cele două femei presupuse a încarna niște idei-forță? Una, Virtutea, are o alură semeață: ținută nobilă, o reală grație, ten de o mare puritate, privire plină de pudoare, atitudine rezervată și veșminte albe, bineînțeles... Cealaltă, Fericirea, nu reușește să-și ascundă natura: îmbibată de plăceri trupești
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
momentului. Așa reacționa el, printr-o excesivă mișcare de balansier, la mania legată de philosophia perennis, la teoriile geniului sau ale miracolului. Ascultându-l pe Epicur, trebuie deci să luăm în considerare trupul care gândește o propoziție teoretică, apoi o încarnează în condiții istorice precise. Ideea, se înțelege, acționează eficient la antipozii unui platonism care șterge biografia, disimulează trupul ca și cum ar fi o dovadă de culpabilitate jenantă, recuză momentul istoric sau geografic pentru a nu lua în considerare decât ideile pure
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
nu anunță sau enunță un mod de viață, un stil existențial, o convertire în registrul vieții de toate zilele. Tot antiplatonism și aici, mereu... Or, Grădina îmi pare a fi un fel de personaj conceptual, o configurație, o comunitate ce încarnează ideile pe care un filosof demn de acest nume le practică pentru ceea ce se află dincolo de ele. Dacă la Academie se predau un discurs, o teorie care par foarte departe de a produce efecte pe teren concret, în schimb Grădina
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai deprinși cu preceptele filosofice epicuriene îi îndrumă pe cei nou-promovați în comunitate. Fie individual, fie colectiv. În exercițiile legate de preocuparea de sine, interactivitatea domină. Prietenia inspiră acest mod comunitar de a proceda: ea nu se declară pe cât se încarnează și se manifestă în gesturi, semne, complicități. În vilă se crede nu atât în prietenie, cât în dovezile ei. Membrii acestei colectivități filosofice nu trebuie să uite nicio clipă că trebuie să trăiască permanent ca în prezența lui Epicur. 7
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
natura însăși a atomilor: se constată existența în ei a forței de greutate, desigur, dar și a unei energii proprii, cea pe care o putem observa la caii ținuți în frâu înainte de startul într-o cursă și care, impetuoși, nărăvași, încarnează această forță ce acționează în corpul însuși al materiei. Acolo unde filosofii idealiști vorbesc de Dumnezeu, dându-i nume multiple, Lucrețiu - și nu Epicur, la care această teză nu apare nicăieri în textele rămase - instalează o forță. Evident, acest postulat
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
geniu conducător al gândirii: ineluctabilă, imperioasă și definitivă, ea înseamnă punctul final al oricărei aventuri existențiale. Bine, bine, dar până atunci? Zenon optează pentru asceza care renunță, pentru gestul moralizator, pentru reproș, pentru refuzarea trupului și a plăcerilor cărnii, el încarnează - dacă putem folosi aici acest cuvânt... - austeritatea celui care alege să moară înainte să-i vină ceasul, pentru a rezolva problema dispariției lui anunțate; Epicur, având alături animalul său emblematic, așteaptă clipa din urmă - și aici, iarăși un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a prietenilor; între comunitățile din bazinul mediteranean - Antiohia, Alexandria, Rhodos, Herculanum -, el se manifestă prin practica scrisorilor și a corespondenței utile pentru a sintetiza și clarifica niște poziții teoretice; în Campania, el concepe arhitectura ca pe o posibilitate de a încarna gândirea și de a-i facilita exercițiul; în Asia Mică, prin intermediul lui Diogene din Oenoanda - de la numele orașului său natal -, epicurismul adaugă o tehnică nouă pentru transmiterea doctrinei: construirea unui zid pe care niște citate gravate solicită privirea trecătorului... La
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
eviți să te angajezi în probleme supărătoare și periculoase pentru ataraxie, să nu întreprinzi nimic care să fie peste puterile tale. Atunci vine înțelepciunea și, odată cu ea, liniștea, semnul ei. Această seninătate a trupului și a sufletului capătă formă, se încarnează, mai bine zis, într-un fragment în care Diogene din Oenoanda îi îndeamnă pe sculptori să-i reprezinte pe zei surâzători, veseli, astfel încât oamenii să poată viza imitarea acestei bucurii în loc să se lase stăpâniți de frică în fața unor zei pe
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
al acțiunii și altul al amintirii. În primul se formează și se răspîndește imaginea unui erou dorit, imagine ce cristalizează în jurul ei expresia colectivă a unui ansamblu, adesea confuz, de speranțe, visuri, nostalgii (și de multe ori imaginea nu se încarnează într-un personaj existent, așteptarea fiind zadarnică). În al doilea timp, al acțiunii, visele sînt pe cale să se împlinească, iar manipularea joacă un rol foarte mare în elaborarea mitului eroului. În cel de-al treilea timp, al amintirii, imaginea lui
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
lui, ce va fi "după" nu va mai fi ca "înainte". Legendei sale îi sînt asociate aceleași imagini și simboluri ale verticalității, dreptății și speranței. Eroul este reflexul unui sistem de valori și al unei mentalități. Ajung eroi cei care încarnează valorile general împărtășite de deținuți/cadre și care le recompune, le însuflețește și le redă comunității cu mai multă forță. Asta îi dă o mare autoritate morală. Eroii apar în momente de criză, manifestată sub diverse forme: blocaje instituționale, respingerea
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
morală a imaginii Eului este, În primul rând, expresia nivelului de dezvoltare și maturizare a Supra-Eului acestuia. Ea este cea care conferă valoare morală persoanei respective, fiind expresia În ținută, caracter, conduite și acțiuni a virtuților morale pe care le Încarnează persoana respectivă. Imaginea morală a Eului este Însăși expresia caracterului acestuia, e expresia curajului, a demnității, a siguranței de sine, dar ea este, În același timp, și deschidere către ceilalți, recunoașterea valorii acestora, sentimente morale pozitive, de simpatie și cooperare
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
nedorite, neprevăzute prin structurarea formală (Mucchielli, 1973, p. 56). # Dacă oamenii sunt obligați să respecte structura formală, ei nu sunt obligați să-și manifeste deschis anumite trăiri psihologice, îndeosebi afective, atitudinale, valorice, de un tip sau altul față de cei care încarnează aceste structuri. Dimpotrivă, ei pot formal să respecte structura oficială, dar informal, psihologic, s-o submineze. Într-o grupă de muncă s-ar putea să existe un individ care întreține relații firești în plan funcțional cu maistrul său, în schimb
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
în fapt (ibidem, p. 309). # Și totuși, fără să vrea, Meryem Le Saget creionează portretul unui lider ideal, obținerea echilibrului dintre rațiune și intuiție rămânând deziderativă. Și, chiar dacă s‑ar putea ajunge la ea, noul tip de lider care ar „încarna‑o” n‑ar mai putea fi numit doar „intuitiv”, fiind necesară, probabil, inventarea unui alt termen. După opinia noastră, ceea ce Le Saget numește manager intuitiv ar putea fi numit lider (manager) creativ, pentru că numai un astfel de lider ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
dintre aici și acolo. Spiritul acesta este atît de spiritual și de abstract, încît despre el nu se poate vorbi corect gramatical decît la persoana a treia [...]. Și totuși, el se poate condensa și într-o persoană, anume într-a-ntîia și încarna în cineva care vorbește astfel și poate spune: "Eu sînt acela. Eu sînt spiritul povestirii care, șezînd în locul său actual, anume în Biblioteca mănăstirii Sfîntul Gallen din Țara Alamană [...] spune această poveste [...]. Sînt Clemens irlandezul, ordinis divi Benedicti, în vizită
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]