545 matches
-
ideal). Legată de reîncarnare, în cazul de față în regnul uman, este problema planning-ului familial. Lăsând deoparte orice considerente etice, religioase, morale ori medicale și discutând problema doar în contextul secțiunii de față, facem apel la §II.4.1: încarnarea corpului cauzal se face cel mai devreme în momentul concepției și cel mai târziu în momentul apariției gastrulei. Pentru că gastrula este specifică organismelor aparținând cel mai devreme regnului animal inferior (v. cazul citat al lui Volvox), ea nu poate adăposti
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
ea nu poate adăposti un corp cauzal uman (fie măcar din pricina lipsei primordiilor unui sistem nervos). Abia gastrula tridermică, apărută în cursul celei de-a treia săptămâni de la concepție , creează premisele apariției primordiilor organelor, deci și a sistemului nervos, permițând încarnarea unui corp cauzal uman. Ca urmare, planning-ul familial al omului perfect adaptat evoluției Universului se bazează pe mijloace contraceptive ce țin de prevenirea concepției și eliminarea produsului de concepție până la cel mult două săptămâni de la concepție. Și în analiza
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
și individul adult al speciei respective, consumul unora, precum cele ale păsărilor, fiind nedăunător, iar a altora, precum icrele, dăunător. Dar aici ar trebui nuanțat, anume asupra faptului dacă corpul cauzal e sau nu încarnat, dăunător fiind evident doar cazul încarnării. Corpul cauzal se cuplează cu un corp fizic pentru a-l utiliza pe acesta din urmă în a se manifesta el însuși. Ca urmare, este logic ca la regnurile inferioare, care din punct de vedere biologic (deci referitor la corpul
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
subtile superioare. Atunci abia el reușește să înțeleagă că, conform Srimad-Bhagavatam, “soție, copii și bunuri nu sunt decât vise ”. De altfel, așa cum arată , abia în jurul vârstei de 50...60 de ani, și nu mai devreme, se poate căpăta conștiința aspirației încarnării trecute, deci a continuității karmice. O frână în calea propagării conceptului de reîncarnare până la a fi unanim acceptat (totuși aproape jumătate din omenire − avem în vedere India și Extremul orient − a făcut-o demult) este că “viața spirituală (direct legată
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
aspect al acestora, moartea prilejuiește atitudini de o similaritate izbitoare în toate societățile primitive , nealterate încă de civilizație. Pentru omul primitiv, moartea nu are sens decât ca pas către înviere , conform părerii lui J. Frazer (citat de ). Credințe privind reîncarnarea, încarnarea spiritului, impregnarea magică, există în practic toate aceste societăți . Aceleași societăți recunosc existența unei categorii nedefinite precis, în genul unei energii, puteri etc., precum mana, wakan, orenda, căreia i se atribuie viața, dar care, în același timp, există în orice
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
realizează o compatibilizare cu zeul, fie prin utilizarea de către șaman doar a corpurilor astral (intelectual în primul caz), respectiv a corpului intelectual (al doilea caz) ca “vehicul exterior”. Într’o legendă a zeiței Iștar, babiloneenii vorbesc, simbolic, în fapt despre încarnarea corpului cauzal, anume despre atașarea succesivă de “vehicule exterioare” corespunzătoare/adaptate planelor de spiritualitate descrescândă prin care trece: coborând din “imperiul celest” (segmentul spiritual al Universului, n.n.) Iștar își pune de fiecare dată când ajunge în pragul unei lumi (plan
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
sufletul se petrece același lucru? Răspunsul dat la această întrebare este diferit. Ca și viața pământească, viața spirituală, își are începutul, apogeul și decăderea; un alt om se va naște, cu instinctele și capacitățile pe care le-a dezvoltat în încarnarea precedentă. Pitagora reprezenta principiile și metoda celei mai înalte inițieri. Socrate a reprezentat începutul erei științifice (Ed. Schure). El refuza inițierea în misterele de la Eleusis. Platon a fost subjugat de personalitatea lui Socrate pentru că a înțeles superioritatea Binelui asupra Frumosului
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
în Femei din secolul al XII-lea. Eva și preoții -, păcătoasa supusă greșelii căreia îi datorăm cu toții nenorocirile planetei, ispititoarea care pervertește lumea implicându-l pe primul om în păcatul cărnii, vrăjitoarea capabilă de cele mai nefaste tranzacții cu Satan, încarnare a răului care copulează cu Diavolul, Spiritul Liber practică o erotică feministă în care grija pentru femeie și pentru plăcerea ei fără pericolul procreației ocupă un loc fundamental. O antiteză radicală a pozițiilor oficiale ale Bisericii... XVII ELOI DE PRUYSTINCK
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
popular: de exemplu, în cele două sute treizeci și opt de poeme din culegerea Carmina Burana îsecolele XI-XIII) regăsite într-o mănăstire din Bavaria Superioară în 1803. Cine-s autorii acestor texte? Niște tineri „goliarzi”, a căror etimologie semnalează, la alegere, încarnarea diavolului, pofta nemăsurată sau arta înșelătoriei! în toate cazurile, ei vor fi prezentați ca niște dușmani ai lui Dumnezeu. Departe de universitate, poezia acestor studenți săraci, veseli, libertini, bufoni, jongleri, strașnici băutori, artiști rătăcitori, ironiști și polemiști subtili, condamnați uneori
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
reflectă, își confruntă punctele de vedere, își compară propriile viziuni asupra lumii cu cele ale marilor gânditori ai Antichității. Teoria epicuriană este decorticată aici înainte de exercițiile spirituale, de lucrările practice și de punerile în aplicare. Cartea vizează acțiunea, textul anunță încarnarea. Efortul solitar capătă sens în schimbul solidar. După un parcurs personal, prietenii se regăsesc și discută, schimbă idei. Foișorul care domină vila oferă posibilitatea unei practici cerebrale eșanjiste: oamenii iau cuvântul, își confruntă pozițiile, își expun părerile în fața unei vederi pe
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lui Robert Keohane și Joseph Nye). Anii ’80 sunt dominați de confruntarea dintre neorealism, așa cum a fost el dezvoltat de Kenneth Waltz, și instituționalismul neoliberal, printre ai cărui reprezentanți îi regăsim pe Keohane și Nye. În sfârșit, cea mai recentă încarnare a ideilor liberale începând cu anii ’90 și continuând să influențeze politicile promovate astăzi o reprezintă teoria „păcii democrate” (Jackson, Sørensen, 2003). O mare parte dintre subiectele care domină astăzi politica mondială sunt mult asemănătoare ideilor vehiculate în perioada interbelică
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
El a rupt structura circulară a vechilor religii și a vorbit despre un „sfârșit”, nu despre o „întoarcere”. Dar, repet, timp de două milenii, lumea țărănească a continuat să-l asimileze pe Hristos modelelor sale mitice: a făcut din el încarnarea unui principiu axiologic, prin care să dea sens ciclului culturilor. Predica lui Hristos nu a avut prea mare greutate. Numai elitele cu adevărat religioase ale clasei dominante au înțeles timp de secole de-a rândul adevăratul sens al lui Hristos
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
diacon influent pe lângă papa Celestin I (422-432) și, considerând că e necesar ca și Sfântul Scaun din Roma să-și exprime părerea în cadrul controversei nestoriene, l-a însărcinat pe Ioan Cassian să respingă ideile patriarhului din Constantinopol, prin scrierea Despre încarnarea Domnului (cf. p. ???). În 431 scrie cele Zece capitole despre har enunțate de episcopii ce au ocupat înainte Scaunul Apostolic (Praeteritorum sedis Apostolicae episcoporum auctoritates de gratia Dei) în apărarea doctrinei augustiniene a harului. Această scriere a fost anexată de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
distincție dintre semnificația literală și cea spirituală care trebuie să servească la educarea ascultătorului sau a cititorului. Morala creștină este prezentată destul de simplu, fără prea multe aprofundări. Omiliile cu conținut dogmatic sunt puține: ele se referă mai ales la problema încarnării sau combat în mod generic ereziile. În unele este explicat simbolul apostolic, în altele Pater noster; acestea au fost rostite cu ocazia consacrațiunii catehumenilor. Altele sunt rostite când sunt sărbătoriți anumiți sfinți. Adesea, Petru își construiește predica sub forma unui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
știe când a fost scrisă și a fost trimisă unui laic, Petru, care urma să plece în pelerinaj la locurile sfinte și voia să aibă cu el un instrument cu ajutorul căruia să facă față eventualelor obiecții ale ereticilor. Apoi, Despre încarnarea Fiului lui Dumnezeu și despre Creatorul animalelor fără însemnătate, lui Scarila, într-o carte (De incarnatione Filii Dei et vilium animalium auctore ad Scarilam liber unus): numai Fiul, nu și alte Persoane ale Trinității, a căpătat natură umană; Dumnezeu a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
reprezentanți fuseseră consuli în 464 și 520. După ce a scris în tinerețe versuri cu subiect profan care s-au pierdut, a compus apoi un poem în hexametri Despre binefacerile lui Isus Cristos (Carmen de Cristi Iesu beneficiis), în care preamărește încarnarea, minunile și opera de mântuitor a lui Cristos, și Istoriile din Vechiul și din Noul Testament (Historiae Testamenti Veteris et Novi), o culegere de douăzeci și patru de epigrame, compuse fiecare din trei hexametri (adică tristicha: grupuri de trei versuri): redactate într-un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Irineu interpretează cifra fiarei utilizând simultan credința potrivit căreia cifra șase simbolizează lipsa perfecțiunii și tradiția „săptămânii milenare”, prezentă deja în scrierile iudaice și creștine anterioare. 1) În privința credinței amintite, ereticul Marcu (Adu. haer. I 15, 2) vedea în Isus încarnarea ogdoadei, întrucât suma valorilor numelui său (IHΣOΥΣ) - I (10), h (8), s (200), o (70), u (400), s (200) - este exact 888, numărul perfecțiunii spirituale. Irineu denunță fără cruțare asemenea teorii, privindu‑le ca pe niște „elucubrații” fondate pe asocieri
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
inconsistentă (pentru un materialist, precum Irineu, lipsa numelui denotă o lipsă de substanță ontologică). Monografia anticristologică se încheie prin această stranie aporie: Anticristul va veni pe pământ sub forma unui inexistent efemer și fără nume. Pe scurt, el va fi încarnarea Nenumitului. În 30, 2 Irineu sintetizează datele neîndoielnice și pertinente oferite de Scriptură, care servesc la recunoașterea Anticristului: numărul 666; fărâmițarea Imperiului (Roman) în zece regate mici; apariția unui uzurpator; Anticristul este originar din tribul lui Dan. Cel de‑al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu Nabucodonosor (II, 27). O dată în plus, se insistă asupra acestui laitmotiv: imperiile pământești sunt sortite pieirii prin însăși natura lor, care închide în sine „germenii” perisabilității. Cele patru structuri politice pe care le‑a cunoscut istoria nu sunt decât încarnări imperfecte, caricaturi efemere ale unei realități sacralizate, aparținând unei ordini ontologice superioare. În același timp, aceste patru imperii configurează trama unei istorii înlăuntrul căreia s‑a petrecut evenimentul unic al Întrupării. Tocmai din acest motiv, Hipolit evită să proclame caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Într‑adevăr, în viziunea lui Hipolit, nu există incompatibilitate absolută între Imperiu și Biserică, dat fiind că cele două realități participă, potrivit propriei specificități, la împlinirea planului divin. Pe de o parte, Roma este condamnată în măsura în care ea reprezintă modelul, pre‑încarnarea regatului lui Anticrist; pe de alta, existența sa este pe deplin acceptată și justificată, în măsura în care ea reprezintă singura speranță în prezent, singura putere menită să poată întârzia, pentru un anumit timp, venirea tiranului eshatologic. Persecuțiile Comentariul la Daniel a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
modul lor de viață?” (Com. Mt. ser. 33). Origen reacționează împotriva laxismului dogmatic, destul de prezent, probabil, printre creștinii din interiorul și din afara comunității sale și care favorizează, care atrage după sine delăsarea în plan etic. Cele două elemente, dogma și încarnarea dogmei într‑un mod de viață, sunt indisolubil legate, chiar mai mult, sunt interdependente: „În privința adevărului, trebuie să știm că este cu neputință ca cineva care are mâinile curate și viețuiește fără păcat să nu aibă și sufletul neprihănit, neîntinat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Astfel, începând cu Apocalipsa lui Ioan (cap. 13), Nero devine figura emblematică a tiranului de la sfârșitul lumii, modelul păgân al Anticristului. În opinia lui Jean‑Michel Poinsotte, „cinci sunt motivele pentru care Nero era sortit să devină un personaj eshatologic, încarnarea Anticristului, a cărui venire iminentă, pentru unii, frământa imaginația creștinilor din primele secole”. Acestea sunt: o viață plină de josnicii și de crime; persecuțiile împotriva creștinilor; Orientul; misterul care învăluie sfârșitul împăratului; rolul jucat de scrierile apocrife. Rolul primordial în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pornind de la legenda neroniană nu poate fi acceptată, merită remarcat rolul capital pe care figura tiranului păgân l‑a avut în gândirea apocaliptică creștină din toate timpurile. Autorul Urcării la cer a lui Isaia (cap. 4) vede în Nero însăși încarnarea lui Beliar, „marele principe”, întâiul cârmuitor al lumii. Acest Nero‑Beliar se va impune printr‑o serie de minuni false și gratuite: el va face soarele să răsară în miez de noapte, va ridica luna pe cer în miezul zilei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sfârșitului Romei este deliberat omisă, iar ultimul tiran nici măcar nu mai poartă numele de Anticrist. Cu toate acestea, nici în Inst. Imperiul nu este vreodată confundat cu Anticristul (așa cum se întâmplă la Hipolit). Dimpotrivă, el este prezentat (cap. 25) ca încarnare providențială a katechonului de la 2Tes. 2,6. În fine, întreaga secvență eshatologică - și, implicit, cea referitoare la Anticrist - își relevă funcția reală în context soteriologic. Lactanțiu se lansează în descrierea evenimentelor de la sfârșitului istoriei pentru a demonstra un anumit lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a vedea dispariția acestei lumi și instaurarea Împărăției lui Dumnezeu, tulburare pentru neamuri, fericire pentru creștini”. În pofida acestei atitudini vădit antipolitice (foarte asemănătoare cu cea a lui Hipolit, deși este greu de precizat sensul influenței), Tertulian vede în Imperiul Roman încarnarea concretă a katechonului de care vorbește Pavel în 2Tes. 2,6‑7. El o spune deschis într‑un fragment din De resurrectione mortuorum 24, 18: Iam enim arcanum iniquitatis agitatur; tantum qui nunc tenet teneat, donec de medio fiat, quis
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]