1,615 matches
-
și, ca și cum nu era destul, ieși În fața prăvăliei, pe stradă, și‑l Învârti deasupra capului În aer, așa cum fac căruțașii nărăviți. Biciul șfichiui ca un șarpe, iar fericitul proprietar schimbă atunci brusc direcția de mișcare a biciului, Îl Încordă, așa cum Încordezi bățul de bambus al undiței când tragi la o cegă mai mare sau la un șalău, sau când strângi hățurile ca să te ferești de o Încercare neașteptată, când din marginea pădurii Îți sare În fața căruței un urs ori Îți apar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care se pierdea În cămașa de in fără guler. Pentru o clipă străjerii se opriră locului, considerând conversația contelui cu Dumnezeu un motiv Întemeiat ca să uite, pentru moment, preceptele riguroase ale ritualului spaniol. La fel și preotul, se dădu Înapoi, Încordându‑și mâinile Împreunate a rugă; palmele Îi transpiraseră lăsând urme evidente pe coperțile albe ale breviarului: mătăniile cu boabele cât măslina se bălăngăneau În tăcere. Doar cheile de pe uriașa verigă din mâna unui străjer clincăniră de două‑trei ori, alandala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Bora Bora Bătrânul îi așeza cu delicatețe pieptenele ascuțit, din dinți de mistreț, pe pielea antebrațului, ridică hotărât micul ciocănel de lemn, iar Tapú Tetuanúi încorda pumnul și strânse din dinți, hotărât să demonstreze că e bărbat și să nu lase să se vadă, nici prin cel mai mic geamăt, nici printrun gest măcar, ca durerea pe care știa c-o va simți l-ar afecta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se ridicase puțin deasupra liniei orizontului, când două lumini strălucitoare își făcură apariția dinspre răsărit, se apropiară de ei și trecură pe la mai puțin de o jumătate de milă depărtare. Erau precum ochii unui monstru ieșit din adâncurile oceanului, insă încordându-și privirea, oamenii de pe Marara ajunseră la concluzia că nu era vorba despre un animal de mare, ci de cea mai mare și mai ciudată navă pe care o văzuseră până atunci, căci calculară că trebuia să aibă cel putin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de mărimea unei farfurii late, cu două mânere negre de cauciuc ieșind de fiecare parte a butucului central. Ții mânerele și îngenunchezi pe podea. Te apleci în față sprijinindu-ți greutatea pe roată și apoi o rostogolești înainte și înapoi încordându-ți mușchii abdominali. Miss America a adus roata și niște costume mulate roz, vopsea de păr de culoarea mierii și un test de sarcină. Înaintând pe culoar, zâmbindu-i domnului Whittier lângă scaunul lui cu rotile, fără să-i zâmbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
așezat comod lângă cot și a auzit vocile chelnerilor, servile, nervoase, tremurând. Apoi, În vreme ce erau conduși la o masă aflată În capătul Îndepărtat al sălii, ascunsă Într-o nișă perfect alcătuită pentru amanți tainici, a Întrezărit nuanța pielii unui picior Încordat de femeie tânără, zveltețea șoldurilor ei, În contrast cu corpolența bărbatului de vârstă mijlocie care o Însoțea. Johan s-a ridicat și s-a dus la biroul de marmură lustruită de la intrare. — Vă rog să duceți nota tatălui meu, a zis. E
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
unei liniștiri de mică durată. De obicei adormea cu fruntea pe birou, epuizată, cu simțurile răvășite, după un timp se trezea buimăcită, răsfoia cărțile și se pornea să citească, lacom, repede, cu ochii mijiți de efort, până când simțea zvâcnetul, își încorda palmele pe brațul fotoliului, zgâlțâia din picioare, apoi durerea exploda ca o petardă în creier. Sărea din fotoliu, mugea, își îndesa în urechi usturoi zdrobit și frunze de nalbă, făcea gargară cu spirt, carmol, oțet, își frângea mâinile. Abia când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu spatele plin de bobițe de transpirație. Peste tot mișunau grupuri de femei, îmbrăcate în rochii lungi, inspectau frigăruile, cronometrau periodicitatea rotației manivelei. Acolo unde constatau vreo neregulă, băteau sugestiv cu arătătorul mâinii drepte în cadranul ceasului și bărbatul își încorda mușchii și grăbea mișcarea manivelei, trăgea ca la galere, fără odihnă și, odată cu carnea, se rotea și câmpia, neobservat, amețitor. Să nu te îmbolnăvești, domnișoară, se arătă îngrijorată Maria, femeia de serviciu căreia îi povestise pe hol visul. Maria era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
muma pădurii, ce mai, precizaseră băieții. Marcu rămase perplex. Ce-o fi cu omul ăsta, parcă s-ar autoflagela. O fi sectant. Într-o zi îl întrebă franc, fără ocolișuri, voia să-și clarifice ipoteza. Omul tresări, se încruntă, se încordă. O clipă, descumpănit, inginerul crezu că se va arunca asupra lui. Dar semnele furiei dispărură tot așa de rapid precum apăruseră și-i răspunse cu buzele arcuite a dispreț. A început să devină o modă, nu-i așa, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
poalele rochiei, pe podea. Iartă-mă o clipă, se auzi vocea gazdei, care ieși din cameră împreună cu pisica și traversă din nou holul, către o altă încăpere, probabil bucătăria. Îmi va oferi o cafea, presupuse Carmina și fără să fie încordată, se lăsă la voia întâmplării. Sidonia Trofin era o femeie cu pretenții de mare intelectuală. Avea o părere extrem de bună despre propria sa persoană. De aceea, față de semenii din jur, nutrea un dispreț categoric, greu de disimulat. Motiv pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
camuflată, Ela se apleacă spre ea, o studiază cu atenție, nu pare a avea ace, nici clești, nu pare a fi periculoasă, Întinde mâna s-o prindă dar, la secundă, lăcusta sare la jumătate de metru depărtare de noi, își încordează picioarele lungi, dindărăt, mai execută un salt acrobatic, încă unul și este înghițită de iarbă, a dispărut fără urmă, încearcă s-o mai găsești dacă poți! Ela pare dezamăgită, socrul meu scormonește iarba cu bastonul în căutarea ei. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ar trebui să fie cu orgoliul la pământ. El nu se simțea decât puțin scârbit. Foarte puțin scârbit. Avea o mașină roșie destul de bine pusă la punct. Doar ștergătoarele nu-i funcționau corect. La stopuri își îngusta ochii și se încorda. Probabil începea să aibă neplăceri cu vederea. Pe stradă erau oameni puțini. Circulau repede, zgribuliți, cu gulerele ridicate. Tăria vântului nu te lăsa să-ți protejezi capul cu vreo umbrelă, ți-o smulgea din mâini, îți întorcea pe dos spițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
rece. Peste cămașă de noapte își pusese capotul. Se luminase de ziua, dar era o zi noroasa și deasupra câmpiilor se lașase o pâcla jilava. Peisajul, privit pe ferestrele vilei, părea monocrom. În depărtare răsună cântecul unui cocos. Eleanor se încorda nițel când percepu motorul unei mașini ce se apropia de vila. Automobilul coti încetișor pe alee și femeia auzi pneurile strivind pietrișul. Motorul se opri. Se auzi o portiera închisă cu un bufnet amortizat. Eleanor țâșni spre vestibul și trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
-și ,,întregească” ce-i al său. La întrebarea: ,,Și noi ce facem?”, boierul răspunde cu o indiferență cinică: ,, Ce vă va lumina Dumnezeu!” Brusc, toți Șoimăreștii pricepură ,,râsul cel bun al Orheianului”. Dialogul dintre Tudor Șoimaru și boierul Stroie Orheianu încordează la maxim dramatismul scenei, grăbind deznodământul. Când Orheianu, sigur că ,,nu va cuteze unul să miște brațele”, îl amenință pe Tudor că-l va bate peste fălci cu buzduganul, așa cum l-a bătut pe tatăl lui, Șoimaru trage sabia și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
nefolosință și puse pe fața albă de damasc, ca de fiecare dată la sărbători. Ochii pătrunzători ai bătrânului de adineaori Îl arătau Încă vioi, În stare să-și privească nevasta cu Încântarea cu care țăranul privește o iapă de tracțiune Încordată În ham la trecerea unui râu. Zâmbetul și mâna puternică pe care i-o Întinse fuseseră ca o promisiune a unei petreceri fără restricții orare. Și totuși, ceva se schimbase. 22. Își puse singur În farfurie și Începu să mănânce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de cât minte în ultimele câteva ore, aș fi șters-o încă de mult. — Mulțumesc, am spus cât mai calm posibil, dar acum o să plec. Nimeni ridică privirea. Sprâncenele i se împreunară în spatele ochelarilor și coborî ecranul laptopului. Mi-am încordat mușchii pentru a fugi, așteptându-mă la ceva brusc și îngrozitor; ca el să sară de pe scaun și să se aproprie țipând în gura mare, inuman, de mine. Nu făcu asta. Înclină capul, mutându-și atenția de la mine la balta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de fapt, nu era destinată ludovicianului. Ai adus-o pentru a folosi împotriva lui Nimeni, nu-i așa? — Ori-ori, se eschivă Scout, ridicând din umeri, dar i-am surprins ușoara iritare, șoapta fantomatică a tensiunii. Am simțit că mi se încordează toți mușchii. — Cine era el? — Nimeni? Am încuviințat. Scout împunse resturile din farfurie. Cred că-mi plăceai mai mult când nu vorbeai. Cred că-mi plăceai mai mult când nu ascundeai nimic. — Dar nu ascund nimic, zise, ridicând ochii spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ei bine, arăta extraordinar. Albă și perfectă: perfectă-dar-nu-tocmai-perfectă, reală. Gâtul ei lung, claviculele precise, sânii mici - o sculptură în marmură din vremuri străvechi, ieșind puțin cam mult din cupele roase ale sutienului funcțional -, coastele prea pronunțate, mușchii mici, dar solizi încordându-se pe sub pielea albă-albă, mișcându-i pulpele, brațele, răsucindu-i mijlocul, boxerii mari întinzându-se pe rotunjimea șoldurilor și-n jos, între coapsele ei, elasticul din talie strângându-i stomacul, și sub partea umflată, goală, a boxerilor cu nasturi - da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
într-o parte, surprinzând pentru o fracțiune de secundă privirea lui Scout. Iat-o din nou, acea goliciune, acea plajă pustie. Și încă ceva; o altă emoție pe care n-o înțelegeam bine; ceva secret, ascuns în furia care-i încorda mușchii feței. Clipi și o reprimă, strângând încet mâna pe spatele pantalonilor mei și șoptind mai târziu, toate astea fără a-și abate atenția de la doctor. Bătrânul era pe cale să răbufnească la rândul lui, un baraj verbal schimonositor de sub masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mine. Asta e camera Primului Eric Sanderson. Un impuls de panică și un alt soi de instinct își făcură apariția - Fidorous spusese că întregul edificiu era blindat împotriva rechinilor, dar totuși - expresia lui Mark Richardson se așternu peste a mea, încordând mușchii, schimbându-mi fața. — Bine, mi-am spus. Am tras aer în piept să mă calmez, i-am dat drumul încet. Haide, nu poate să intre aici. Există sisteme de apărare. Dar ceva din scrisorile Primului Eric se ivi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ale paginilor. Clio. Ghidul lui Clio. Adevăratul scris de mână al lui Clio Aames chiar în fața mea. Cuvintele și urmele de pix se întrepătrunseră și se rostogoliră laolaltă pentru o secundă. Ceva lovi pagina cu un pleoscăit zgomotos. M-am încordat, gândindu-mă din nou la Nimeni și la capcanele din cartea lui, la luxofagi, franciscani și ludovicieni. Apoi am băgat de seamă că fața, obrajii mei erau uzi. Am coborât din nou ochii la constelațiile de notițe ale lui Clio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
trage, trage cușca, și eu strigând nu-l văd ca lumea. Butoaiele agitându-se prin spumă și vinciul scârțâind și apa și spuma și umbra, o coadă uriașă ieșind din apă. Fidorous, strigând ceva indescifrabil în zgomotul acela și vinciul încordându-se și eu strigând ceva și butoaiele și coada și apa agitată. Orpheus aplecându-se spre apa nestatornică și metalul și eu ținând sulița și strigând. Fidorous spunând s-a încâlcit și s-a încâlcit în cablu și butoaiele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Bărbatul plin de manhood, cum se închipuie în alt autoportret, Pictor la maturitate, cu o pînză albă-n talie, într-un eden: ostrovul încercuit cu stuf, străpuns de ciocurile cufundarilor (Mondrian?), nu mi-a plăcut. Cît orgoliu țîșnește din gîtul încordat de lup alb, singuratic. Din umerii încordați. Din rînjet. Om stăpîn pe stările lui, de orice natură s-ar dovedi ele. Îi șade scris pe frunte. Și, neașteptat, în colțul de jos: mărul tăiat în două de o sabie șogun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
vorbesc mai încet: "Nu-ți șade cînd te enervezi și ridici tonul. Unchiul tău, bătrîn și morocănos ca toți moșnegii, nu suportă voci sonore". Mai încet, tot mai încet. Făceam prea mult zgomot. Așa-i cînd trăiești peste posibilități. Ești încordat, te agiți, zgîrîi timpane. Mai și gemi de durere. Într-o noapte cu vînt, între pocnetele oberlichtului lăsat deschis, am înțeles că resemnarea are un substitut, acceptarea. L-am acceptat așa. Căsătoria ultimă putea fi un alibi pentru legătura puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
legat de acele întâlniri, nici măcar trupul ei gol nu mi-l pot reprezenta. Singura imagine ce-mi vine în minte, când mă gândesc la acele clipe, este un cearșaf uriaș cu valuri, sub care abia se putea intui un trup încordat de dorință. Cearșaful avea fluiditatea și transluciditatea unui lințoliu, ce se mișca singur deasupra ei. De sub el, încrețit în valuri, doar picioarele i se dezveleau de la genunchi. Pe ele le recunoșteam, da; ființa, ce părea neînsuflețită din prelungirea lor, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]