559 matches
-
Blackrock-ul1. Ani de zile se aruncau acolo bicicletele ruginite (ale noastre) și sticle goale de Johnny Walker (tot ale noastre), și asta pentru că, spre deosebire de alte familii, mai harnice și mai la locul lor, noi aveam un grădinar: Michael, un bătrân încovoiat și irascibil care obișnuia să nu facă nimic. O ținea pe mama în ger în timp ce-i explica de ce nu poate tăia iarba („Microbii intră prin tăieturi și apoi vă treziți că vi se usucă“). Sau de ce nu poate tăia gardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
vaierele luptei fără vreun răspuns. Reluă goana, trecând pe lângă fiecare căruță, apoi răsuci calul și se Întoarse spre corturi, continuând să strige numele copilului. Un grup de patru călăreți tătari scăpați din măcel se năpustiră asupra lui, rotindu-și săbiile Încovoiate. Îi Înfruntă din fugă, zbură sabia primului cu o mișcare din Încheietură, iar celui de-al doilea Îi tăie umărul cu o răsucire. Se aplecă pe șa, trase de frâu, Întoarse calul, dar nu mai văzu pe nimeni În spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
opri În marginea unui asemenea cerc, iar Nogodar intră În vorbă cu câțiva tătari care purtau pe cap calpace din blană de vulpe, cu coada atârnând la spate, cu scuturi mici și rotunde prinse la umărul stâng, cu arcuri dublu Încovoiate și cucură de săgeți la oblâncul șeii. Bătrânul le spunea că, odată ce soarele apune, e interzis să mai ceri intrare la marele han pentru prezentarea cadourilor din partea lui Ulatay baatur, mare vânător În pădurile din susul Niprului. Dar, dacă vestiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
zăpezilor. Apoi, Într-o dimineață, Îi adusese lui Ștefănel botfori Îmblăniți, cojocel și glugă din blană de lup și urcară Împreună prin pădurea Înghețată. Tânărul avea la spate două arcuri și două tolbe cu săgeți. Unul era arcul lui dublu Încovoiat, mult prea greu de Încordat pentru Ștefănel. Celălalt era un arc simplu, făcut de Amir special pentru copil. Îl scosese, Îi pusese una dintre tolbele cu săgeți În spinare și Îi arătă un brad la douăzeci de pași. Copilul scosese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de Toledo, legate câte zece și Înfășurate În blană de râs, zece arcuri mici, cu dublă curbură, care băteau până la o mie de pași, cinci sute de săgeți cu vârf de oțel În tolbe de câte cincizeci, treizeci de pumnale Încovoiate, ornate cu pietre de safir, În teci aurite, și cincizeci de cămăși din zale de Samarkand, cele mai fin lucrate de pe fața pământului. Toate acestea odată Încărcate, bătrânul cumpără, de aproape toți banii rămași, o pungă de pietre prețioase: rubine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ridici până nu te chem! Îi spuse lui Alexandru, care privea totul cu ochi nedumeriți. Oană coborî scările În fugă. Ușa se sparse sub o lovitură puternică. Slujitorul care ieșise să vadă ce se Întâmplă căzu sub lovitura unei săbii Încovoiate care Îi tăie pieptul. Din bibliotecă, ieși contele Matteo, intrigat. - Nu! strigă Oană, repezindu-se spre ușă. Înapoi! Contele se retrase, simțind că, după atâția ani, viața Îi e din nou În pericol. Nu avea nici o armă la Îndemână. Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
a bunicului. Ba nu, În salonul de primire, e o panoplie cu două săbii și două pumnale din Arabia. - Vreun arc? Arbaletă? Săgeți? - Nu, nu cred... - Adu-mi cele două pumnale. Alexandru fugi Înăuntru și se Întoarse cu două pumnale Încovoiate, cu incrustații În limba arabă. Oană și le puse la centură. - Gata. Ne vedem În curând. Nu uita. Nici o privire afară, nici o perdea trasă. Nimic. - Am Înțeles, tată... Oană calculă În gând cel mai rapid drum posibil până la Palatul ducal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
De pe culmea dealului se auziră chiuituri puternice și un grup de călăreți coborî panta, năpustindu-se asupra avangardei ienicerilor. Erau Îmbrăcați În straie de țărani, peste care purtau platoșe din piele. Nu păreau a avea alte arme decât săbii ușor Încovoiate sau, unii, chiar iatagane turcești. La brâul unora dintre ei străluceau junghere lungi, Încovoiate și ele, după moda balcanică. Atacul avea suficientă forță ca să spargă rândurile ienicerilor. Avangarda fu dezorganizată pentru câteva clipe, dar turcii depășiră repede momentul surprizei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
năpustindu-se asupra avangardei ienicerilor. Erau Îmbrăcați În straie de țărani, peste care purtau platoșe din piele. Nu păreau a avea alte arme decât săbii ușor Încovoiate sau, unii, chiar iatagane turcești. La brâul unora dintre ei străluceau junghere lungi, Încovoiate și ele, după moda balcanică. Atacul avea suficientă forță ca să spargă rândurile ienicerilor. Avangarda fu dezorganizată pentru câteva clipe, dar turcii depășiră repede momentul surprizei și organizară apărarea În formație compactă. Se vedea că erau trupe experimentate, care luptaseră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cu ceilalți, nici chiar cu tatăl tău. El era excepția. N-am mai avut niciodată un asemenea elev. Care, de altfel, m-a depășit În scurt timp. - Îi tremurau și lui picioarele? glumi Alexandru, privind diferitele spade drepte și săbii Încovoiate Înșirate pe pereți. - Nu știu. Cred că nici el nu știa. În momentul În care Începea lupta, totul se schimba pentru Cosmin. Uita absolut tot ce era În jur. Devenea un fel de animal de pradă, o felină, așa cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nou, ușor amețit. Locul În care fusese lovit nu era ales la Întâmplare. Încetul cu Încetul, simțea că Își pierde simțul echilibrului. Privi În jur și văzu sulița pe care o scăpase, dar se răzgândi și scoase sabia lungă și Încovoiată. Așteptă câteva clipe, Încordat. Amețeala se accentua, iar experiența de luptă Îi spunea că trebuie să-și ucidă adversarul repede. Făcu trei pași rapizi mânuind sabia pe ambele laturi, cu mișcări largi care nu lăsau nici un spațiu de contraatac. Călugărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
spunea „arabul”. Cerșetorul se târî În fața lui, Întinzând o mână tremurândă. Arabul nu-l luă În seamâ. Dar, după câțiva pași, duse mâna la ceafă, ca și cum ar fi simțit o pișcătură de insectă. Cerșetorul se apropie de el, cu spinarea Încovoiată. Arabul se clătină, cuprins de o amețeală ciudată, și căută un sprijin În jur. Găsi brațul cerșetorului, care, spre mirarea lui Alexandru, se dovedi suficient de puternic ca să susțină greutatea Înaltului dregător. Dispărură amândoi pe prima străduță ce pornea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
a ritmului bătăliei. Privi În spatele lui, unde se aflau cele două căruțe identice. Tatăl lui deschisese ochii, și, poate, simțea și el același ritm crescendo pe care Îl simțea Alexandru. Erina stătea lângă el, cu mâna pe mânerul sabiei ușor Încovoiate, moldovenești. Ca să ajungă la el, dușmanii ar fi trebuit să treacă de rândurile Apărătorilor, să treacă de grupul moldovenilor, aflat În jurul căruței și al Erinei, și, poate, să treacă de zidul de săgeți al Cuceritorilor lui Amir Baian. Deocamdată, căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nevăzut. Fugiră spre liziera pădurii, iar acolo găsiră doi cai Înșeuați. Era cai mongoli, mici și iuți. Aveau agățate de șei săculeți cu merinde, câte o ploscă cu apă, câte un arc, o tolbă de săgeți și câte o sabie Încovoiată. Nimeni nu se vedea În jur. Doar focurile taberei turcești care luminau dealurile Sucevei. Cei doi Încălecară și mai așteptară câteva clipe, crezând că salvatorul lor va sosi. Dar nu se auzi nici un zgomot și nu se văzu nici o siluetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
rău că acești oameni, incapabili de o concepție puternică, duc statul din rău în mai rău, din espedient în espedient; dar nici suntem în stare a le lărgi craniile și a le face mai încăpătoare, nici a le lărgi piepturile încovoiate și a face bătaia inimei mai energică, mai liberă, mai generoasă. În vechiul nostru obicei al pământului existau mijloace de înlăturare. "Om vrednic de râs și de ocară" nu se putea face după olachale nici popă, nici ostaș, nici dregător
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
foarfeca mea imensă de spațiu verde. Semănam cu personajul Edward interpretat de Johnny Deep, băiatul cu foarfeci în loc de mâini din filmul lui Tim Burton, Edward Scissorhands. Autobuzul, la întoarcerea în oraș, este plin ochi de filipinezi, sud-americani cu nasuri bizare, încovoiate, vorbind o spaniolă ciudată, cântată. Plus un român, ars de soare, prăfuit, cu pânze de păianjen pe haine, în păr, în nas, dar mai bogat cu 100 franci elvețieni, bani cinstiți, munciți, meritați. Banii mei. 30 iunie 2004 Bienvenue à
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cu tătarii, respingând năvălirile acestora sau năvălind ei în ținuturile controlate de tătari. “Oamenii sunt de felul lor șireți, cu trupul înalt și vârtos și sunt cruzi în război. Sunt înarmați cu sulițe foarte lungi, cu scut și cu sabie încovoiată, arme îndeosebi turcești, câțiva folosesc buzdugane de fier și cei mai mulți securea. Se încaieră la luptă cu atâta îndrăzneală, cu atâta dispreț de dușman și încredere în sine încât deseori cu puține forțe au bătut chiar oști puternice ale vecinilor... Ei
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
-l atingea. Îi dădea fiori numai gîndul la contactul cu alt corp. Iar o faci pe nebunu'?! Știi bine că n-o să-l mai găsești. Și-apoi nici nu tre' să-ți pese de-o prostie de aia. Cornel încremenise încovoiat, cu toți mușchii încordați. Nu avea să mai facă nimic, chiar dacă Radu s-ar da la o parte din calea lui. Acum totul i se părea inutil. Radu a avut o idee. Venise pe balcon și făcuse toate chestiile alea
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
fixa În tăcere, cu singurul său ochi, care lucea În Întuneric precum ochiul unei pisici. - Acolo, familia Colonna și alte mari familii romane ar fi fost gata să vă acorde sprijin cu armatele lor, numai să se descotorosească de gheara Încovoiată a lui Bonifaciu, ajutați de banii Serenissimei! continuă poetul. Acesta era proiectul Credincioșilor, nu-i așa? Aceasta e comoara despre care tot vorbiți cu toții: sipetele lui Petru. - Vino cu noi, priorule. Glasul lui Monerre sunase calm, distant. Dar exista o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lupta esistenței noastre și cu 10 națiuni maghiare, nu numai cu una. După noapte vine și ziua, vine pentru că trebuie să vină. Și daca somnul nostru a fost lung, cu-atît mai puternică va fi manifestațiunea vieței noastre. E pietroasă și-ncovoiată calea dreptății, dar e sigură. Știu că ne-ați închide gura de-ați putea fără ca să vă scuipați vouă însăși în față, dar nu veți închide-o și vom protesta mereu, nu vom [fi] cu toții decât un protest personificat. Nu
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
hotelul lui Moulton. Trăgea de mine să stau cu el până își termina următorul capitol cu marțieni. Nu putea să-și sufere munca; în primul rând singurătatea pe care o implica. Eu ședeam pe acoperiș, lângă camera lui, cu umerii încovoiați, cu mâinile acoperindu-mi genunchii și priveam spre munții înnodați și îmi tot băteam capul meu prostit de atâta căldură întrebându-mă unde ar putea fi Thea. Ieșind din camera lui cenușie de atâta fum de țigară, ca să se gândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
mițoase, toate păreau a împărtăși un raison d’etre aproape mort, inutil, brutal, sau nu păreau decât o grămadă informă, o harababură, când ea nu se simțea bine. Iar ea, la rândul ei, arăta obosită, cu gâtul înțepenit, și umerii încovoiați. Nici măcar mirosul ei nu era cel normal. Și era împresurată de sus până jos de cea mai cumplită gelozie; dorea, tânjea să îmi facă rău. Am crezut, nu știu de ce, că starea asta o să îi treacă repede. Dar tremuram și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cale, dar infailibilă, de a ști că suntem frați. Nasurile și bărbiile. Bărbiilor, desigur, le pot face vânt într-un minut, spunând că eram aproape lipsiți de ele. Nasuri, însă, aveam categoric și erau aproape identice: două organe mari, cărnoase, încovoiate ca niște trompe, care se deosebeau de orice alt nas din familie cu excepția, evidentă, a scumpului stră-străbunic Zozo, al cărui nas, bulbucându-se dintr-un vechi și timpuriu dagherotip, mă alarmase considerabil în copilărie. (Apropo de nas, Seymour, care, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
oamenii se încovoiau pe zi ce trecea, ca și cum erau ei înșiși făcuți din ceața cenușie. Timpul curgea odată cu norii, cu ceața, cu ploaia care nu era ploaie. Oamenii îmbătrâneau și dispăreau în ceață, alții apăreau, așa, deodată, din ceață, tot încovoiați, fără să se privească, fără să se mai cunoască, fără să-și vorbească. Nu aveau nimic să-și spună. Știau ce aveau de făcut. Când nu mai puteau face lucrul pentru care fuseseră trimiși, intrau înapoi în ceață și alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sforăitului, erau proiectate în acea expresie botoasă, dominatoare, care-l caracteriza. Ochii închiși, în orbitele lor pătate, erau ușor încrețiți. Pomeții înalți se afirmau la fel de imperativ în fața flască, iar șanțurile adânci, de o parte și de alta a nasului mare, încovoiat, păreau două văiugi create prin eroziunea apelor. Pe fruntea la marginea căreia părul creț, cărunt, nu începuse să se rărească, pielea se aduna, roză și moale, ca niște cârnăciori plați, între, zbârciturile adânci. O umbră de barbă țepoasă, de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]