1,108 matches
-
lui Iuda ghinionistul, desemnat de hazard să-l trădeze pe Isus, deși, dintre cei doisprezece apostoli, Iscarioteanul Îi era cel mai devotat Mântuitorului, visul etajat din repetabilele coșmaruri care mă cutreierau uneori când adormeam culcat pe partea dreaptă, cu genunchii Îndoiți, și mă visam În somn, culcat pe dreapta pe canapeaua pe care mă aflam trântit În realitate, visând că sunt culcat pe acea canapea și că visez că dorm și visez că dorm culcat În aceeași poziție, pe aceeași canapea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
i-ar fi cărat o droaie de pumni după ceafa. Ți-era mai mare mila să-l vezi: roșu la față, apoi vânăt, tușea în rafale, hârâind, înecându-se, căutându-și batista prin buzunare și scoțând din neatenție un pumnal îndoit pe care-l ascunse repede înapoi, povârnindu-se deasupra mesei mai-mai să se răstoarne și alte și alte mișcări convulsive de care e cuprins îndeobște un om de peste 70 de ani ce tușește din copilărie. Oaspeții plecară privirile jenați, pironindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cintezoi, buze, cocostârci, pelicani și alte cunoscute și necunoscute animale își duceau viața lor secretă. Cormoranul îi făcuse o impresie deosebită lui Simon. O pasăre de deltă lungă, neagră, cu gâtul și capul împestrițate cu alb. Ciocul era lung și îndoit, încât peștii înghițiți trebuiau să vireze înainte ca să ajungă în gât. Simon a imitat pentru noi țipătul cormoranului când se împerechează, un cântec erotic care dura cinci minute. Știa să imite de minune păsările astea - gâtul lor întins, ciocul deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
În locul lui rămăsese o pată roșcată, ca o atingere de ruj ce săruta chenarul, pe care se putea citi adresa expeditorului: Penélope Aldaya Avenida del Tibidabo, 32, Barcelona Am deschis plicul și am scos scrisoarea, o foaie de culoare ocru, Îndoită ferm la jumătate. Un scris cu cerneală albastră aluneca Într-o nervozitate impetuoasă, pălind treptat și recăpătîndu-și intensitatea la fiecare cîteva cuvinte. Totul pe acea filă vorbea despre vremuri apuse: firul scrisului dependent de călimară, cuvintele zgîriate pe hîrtia groasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
neagră și tânăra cu ochelari fumurii, ce ciudată întovărășire, era de înțeles că neajutorarea orbirii îi apropiase, dar trecuseră patru ani și, dacă pentru o femeie tânără patru ani nu înseamnă nimic, pentru un bătrân e ca și cum s-ar număra îndoit. Și continuă să fie împreună, gândi comisarul. Sună la sonerie și așteptă. Nimeni nu veni să deschidă. Își lipi urechea de ușă și ascultă. De cealaltă parte, liniște. Sună încă o dată pentru a respecta rutina, nu pentru că spera să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
era să apară bătrânul cu legătura neagră, nu atât din cauza a ceea ce credeți, să urmărești o femeie tânără și drăguță este, evident, mai atractiv decât să umbli în urma unui bătrân, ci pentru că tipii ăștia care au un singur ochi văd îndoit, nu au altul care să-i distragă sau care să se încăpățâneze să vadă altceva, am spus deja ceva similar mai înainte, dar adevărul trebuie repetat de multe ori ca să nu cadă, sărmanul de el, în uitare. Și eu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
om. Apoi trecu pragul, apropiindu-se. Din rană cursese sânge din belșug, stropindu-i veșmintele și țâșnind pe o foaie peste care Încă mai zăcea mâna dreaptă a mortului, exact În centrul unui octogon trasat cu cărbune pe pergament. Capul Îndoit părea să se fi Întors cu fața către trupul de care Începuse să se desprindă. Priorul fu nevoit să Își Învingă o amețeală neașteptată, Înainte ca ochii săi să se hotărască Încotro să privească, Înspre care dintre cele două părți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Se Îndreptă spre cel care Îl chemase. Omul părea să caute ceva printre resturile carbonizate și se agita frenetic, continuând să strige. Într-adevăr, era ceva. Mai Întâi i se păru să era vorba de o plantă arsă. Cinci vreascuri Îndoite ca o gheară spre cer. O mână carbonizată. Trupul zăcea cu fața În sus, preschimbat Într-o statuie de cărbune. Căldura imensă care, probabil, fusese descătușată În punctul acela uscase orice fluid din trup, reducându-l la o mumie fragilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ajunseră să se urască. Bassepin începu negustoria cu monumente. Unul din primele pe care le furniză fu, de altfel, pentru noi: un soldat cu steagul în mâna stângă și cu pușca în dreapta, cu tot trupul aplecat înainte, cu un genunchi îndoit și, lângă el, un cocoș galic, imens și tare mândru, surprins în clipa în care cântă, ținându-se drept pe picioarele terminate cu gheare. Primarul inaugură statuia pe 11 noiembrie 1920. Ținu un discurs cu voce tremurată, rostind cuvinte înălțătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se auzea nimic, nici vântul, nici freamătul Uzinei care se afla totuși aproape, nici cântecul păsărilor din parc. Pe fotoliul lui Destinat, era o carte deschisă, cu copertele în sus. Era o carte foarte veche, cu paginile uzate, cu colțurile îndoite, pe care niște degete o răsfoiseră o viață întreagă. Era un exemplar din Cugetările lui Pascal. Am cartea lângă mine. Am luat-o. E deschisă la aceeași pagină la care am găsit-o deschisă odinioară, când am fost la Castel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ce cântă ele, eheee!, ce bucurie pe capul lor, uneori, ce tristețe alteori! Nu-mi mai trebuie Bachianas Brasileiras nr. 5 !!!, și Maestrul se așeza pe scările casei, își lăsa capul în mâini și ofta, îl dureau tâmplele, ceafa. Stătea îndoit, fără să mai ridice ochii spre grădina de dincolo de gard... Auziți, Frumoasă Neli, cum au putut să-mi spună în cronica asta teatrală: Biata Loredana! O să-mi facă toamna praf, cu siguranță. Și o să-mi facă și viața praf, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mi-a plăcut teribil, mai ales că mi-am amintit cum a găsit Adrian, un coleg de-al nostru, apartamentul după ce-i dăduse cheia lui Johnny pentru o întrevedere: dezastru. Patul rupt, dulapul dizlocat, caloriferul smuls din perete și chiuveta îndoită. Ne povestea ăla cu o moacă năucită, iar noi ne tăvăleam de râs. ― Și mitocanul ce-a zis? se informează Ovidel. ― Ce să zic, mă, spune Johnny ( mitocanul, de!), era al dracului de sălbatică persoana, iar eu nu puteam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
aș fi știut că În New York se află un șofer de taxi sirian. Până am ajuns În Bowery, șoferul m-a boscorodit tot drumul că am fumat În mașina lui. Vagabondul docil japonez stătea lângă un panou metalic pe jumătate Îndoit pe care scria Bowery. Era așezat la ceva distanță față de ceilalți vagabonzi morți de beți și, la un interval de un minut, ducea la gură sticla de Jack Daniels Înfășurată Într-o pungă de hârtie. Mă privea cu o atitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
foarte cerească și amplă Mătanie a Frunților! Salut de pe scară de noapte, La sceptrul seral De trei ori spiral: Al lumii râu static de lapte; Plecăciune joasă, La fața păroasă, Suptă, care ajună Apusă-n cărbunii din lună; Mătanie adâncă, Îndoită încă Norului violaceu, Fumat lung, de soare, La ziua-n vărsare, Când pipăie sufletul meu. ÎNFĂȚIȘARE "Lo! 'tis a gala night."1 Edgar Poe Pudrează râul tragic în oglindă, Cu de-amănuntul, cristalin, de bal; Săltate-n coc, volutele să
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
un vânt de balamuc Se călăreau la vale pe ierburi multe, moarte. Și cel căzut cu capul în pălmi, pe vis năuc, De-atîta lâncezire scăpase un trabuc, Muc desfoiat și umed la capătul subțire: Din sufletul acelei amiezi de-ngălbenire. Lumina îndoită părea cu-un fel de apă; A drum, locomotive fumau dintr-o supapă; Era la ora albă, când nu știai să zici De-i patru, două numai, ori a trecut de cinci. Perechi duminicale de Else și de Hans Suiau
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
a face inteligibile anume capitole de teoria numerelor, se constituie autonom. Scheme din ce în ce mai cuprinzătoare (grupuri abstracte, semigrupuri, grupuri cu operatori, inele, ideale, structuri, conexiuni galoisiene, mulțimi parțial ordonate etc. ...) sunt izolate și cercetate pentru ele însele. În același timp o îndoită tendință se face simțită: 1. Preocuparea de "global" și neglijarea aspectului "atomistic" al temelor. Aceasta înseamnă cercetarea de preferință a marilor unități compozite, cum ar fi subgrupurile unui grup, independent de faptul că sunt un loc de elemente, de "atomi
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
zgribuleau, încercând să-și ascundă goliciunea. Gerul era puternic, până și fumul care ieșea pe hornurile caselor tremura de frig. Bătrânul, îmbrăcat cu o haină peticită, cu blănița de la mâneci roasă, purta pe cap o căciulă de miel, cu marginile îndoite. Pe sub haina de iarnă, purta un pulover roșu, împletit, de pe vremea când buna sa soție trăia. Ieșind din casă, fu întâmpinat de glasurile zgomotoase ale copiilor, care erau cât pe ce să-l dea jos din picioare. Dar, poți să
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]
-
aduce harul Sfântului Duh 34. Ele sunt un mijloc de verificare a atașamentului ostenitorului față de Dumnzeu sau față de lume și ispitele ei. Celor dintâi, spune Cuviosul Nichita Stithatul, adică celor ce sporesc în dragostea față de Dumnezeu, El le dăruiește har îndoit, în timp ce pe cei robiți lumii și amăgirilor ei, Dumnezeu îi biciuește cu ispite și necazuri și mai mari, până când vor ajunge și ei, prin lacrimi, să câștige neplăcerea față de lucrurile văzute și nestatornice, îndreptându-se spre Dumnezeu, sensul și rațiunea
P. I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361295_a_362624]
-
ele nevătămat. Iar dacă acesta se necăjește și se tulbură, se chinuie pe sine însuși și se vatămă, îgreunându-și suferința. Mai mult chiar. Potrivit Sfântului Isaac Sirul „toate greutățile și necazurile ce nu sunt răbdate, au în ele un chin îndoit. Căci răbdarea micșorează apăsarea lor”78. În toate pătimirile fără de voie trebuie să privim la sensul lor, profund duhovnicesc, să le privim ca pe lucrări de întărire a noastră. Calea de a scăpa de ele nu este revolta față de lucrarea
DESPRE SUFERINŢĂ, RĂBDARE ŞI NĂDEJDE DIN PERSPECTIVA CREŞTINĂ [Corola-blog/BlogPost/361292_a_362621]
-
ar lua asupra sa toată suferința pe care o citește pe fața lui. Băiețelul se uită la ea cu simpatie. Privită printre genele încărcate de lacrimi, străina îi pare o zână gata să-i sară în ajutor. Ea, cu genunchii îndoiți, ca să ajungă la înălțimea lui, îl întreabă pe ton cald, moale, studiind-l atentă: - A-nceput să treacă, nu? Copilul schițează un surâs nehotărât încă: îl mai doare, chiar dacă nu atât de tare la început. În clipa aceasta, gândul i
EROARE de VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363935_a_365264]
-
vrând să se așeze pe una din bănci, ca să răsufle ușurat, zări sub două farfurii de plastic de unică folosință, bine încleiat în muștarul uscat, cotorul unui exemplar al romanului său. Repede se aplecă și trase de coperta din față, îndoită și puțin sfâșiată, recuperând exemplarul șifonat, pe al cărui dos tocmai se uscase un start subțire de ketchup. Îl luă într-o mână și cu cealaltă ridică un șervețel mai curat rătăcit pe caldarâm, și șterse cumva haotica pată vișinie
NICOLAE SUCIU de NICOLAE SUCIU în ediţia nr. 2152 din 21 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362776_a_364105]
-
pe obraz și ieși pe ușa apartamentului. Georgeta încă neconvinsă că soțul său este curat ca lacrima își mai făcu de lucru până la ora când trebuia să plece și ea la liceu, apoi părăsi la rândul ei apartamentul, cu inima îndoită că este adevărat ce i-a spus soțul său. Începea să nu-l mai creadă. Prea multe lucruri contribuia la îndoiala sa referitoare la onestitatea lui. De la data când avu loc această convorbire trecură cam două săptămâni. În casa senatorului
ROMAN. CAPITOLUL SAPTESPREZECE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1866 din 09 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362419_a_363748]
-
Acasă > Strofe > Timp > IARNĂ SÂMBURILOR DE RODIE Autor: Lorena Georgiana Crăia Publicat în: Ediția nr. 2050 din 11 august 2016 Toate Articolele Autorului Cu trupul legat de o pluta Și jar sub genunchii-ndoiți, Trecea Persefona, măi muta Că sclavii de biciuri loviți. Pe malul din stanga pândeau Doi șoimi, cu limba de foc, Pe malul din dreapta zăceau Toți șerpii lui Seth la un loc. Din pleoapa, o lacrima grea Prelinge pe talpă de sfinx
IARNA SÂMBURILOR DE RODIE de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2050 din 11 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/361041_a_362370]
-
alteia, fără să se poată pierde. Persoana pusă în existență are totul din dăruirea celeilalte. Dar dăruirea e reciprocă între persoanele ce se iubesc, prin urmare și între persoanele divine. Astfel bucuria Persoanei divine care are etern inițiativa dăruirii este îndoită: aceea de a se dărui, punând în existență pe alta care să poată primi darul, care să se poată împreună-bucura cu ea de plenitudinea ființei, și aceea de a primi iarăși ființa dăruită, dar ca semn al iubirii celeilalte. Tatăl
DESPRE EXISTENŢA, MISIUNEA ŞI SOBORNICITATEA BISERICII ÎN DUHUL SFINTEI TREIMI. O ABORDARE DIN PERSPECTIVA TEOLOGIEI PĂRINTELUI PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE [Corola-blog/BlogPost/363188_a_364517]
-
Mai apoi, cât ai zice pește, dintr-o mână de frunze uscate și câteva surcele de pe sub pometul curții, încropea un foc cât să-și încălzească vasul și bucățica de cositor. După ce isca izvor de căldură, își petrecea poalele pe sub picioarele îndoite și lua poziția nomazilor de mereu, rânduiți în jurul focului. Își mai scotea te-miri-ce scule cu care să pregătească dinăuntrul vaselor înainte să le-ncălzească și să le înnobileze cu alb-argintiul cositorului. Și făcea totul cu atâta râvnă, de-ai fi
SPOI’TINGIRI, PRETINO! de ANGELA DINA în ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368049_a_369378]