400 matches
-
era scris cu slove letenești, și acele slove să înțelegea așa: «Costandine, cu aceasta vei birui». Și i să întâmplă de-i fu arătată întâi când vru să să bată cu Maxentie împărat. Deacii, deaca muri și să sfârși Maxentie înecat, iar el mărturisi semnul sfintei cruci pretutindinea, și făcu cruce mare și o puse în mijlocul cetății Romei și o scrise cu slove letenești, așa zicând, adecă: «Aceasta au izbăvit cetatea noastră den muncă»”. Nu trebuie exclusă ideea că acest recurs
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
lui cel mai amarnic, atunci când fugise. Dar, cu ea sau fără ea... Când străbătuse un sat ars, găsise cele două găleți noi, azvârlite lângă un puț pe fundul căruia i se păruse că-și recunoaște imaginea, în chipul umflat al înecatului. Iar când părăsise locul ăla mort, zărise o iapă legată de un copac. Abia se mai ținea pe picioare, iarba din jurul trunchiului era mâncată până dăduse de pământul gol, iar copacul nu mai avea scoarță până unde putuse ajunge cu
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
cărămizi se apropiau, drumul începea să răsune sub roți, Rîndunica luneca printre grădinile în care, prin ostrețele gardului, se zăreau statui, cîte-o movilă plantată cu viță-de-vie, tise tunse și un scrînciob. Apoi dintr-o dată apărea orașul. Coborînd în amfiteatru și înecat în ceață, orașul se lărgea nedeslușit dincolo de poduri. Cîmpia se ridica apoi într-o ondulare monotonă, pînă ce, în depărtare, se împreuna cu dunga vagă, ștearsă a cerului palid. Văzută astfel de sus, întreaga priveliște părea nemișcată ca o pictură
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
era gata să o calce în copite pe preoteasă. Ca orice erou care a biruit monstrul, își primește răsplata și devine ibovnicul femeii cucerite astfel. Cei doi încearcă să fugă cu sania peste Dunăre, dar gheața se rupe și sfârșesc înecați. Dragostea, dezlănțuită până la sfidarea tuturor limitelor, îi încearcă și pe bărbați, și pe femei, care se lasă orbește în seama patimii. Hangița Iana, din nuvela Pe drumul Bărăganului (1908), dominată sufletește de argatul Mitrea Cazacu, e o variantă feminină a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289464_a_290793]
-
cămara soarelui, marelui": "Sună-mi trei, clare chei"... Ici-colo, ar mai putea fi identificate urme similare, În contrageri și deformări sintactice specifice, evidențiate și de "materia" unor imagini pe care le-ar fi putut furniza, de pildă, concentratul poem barbian Înecatul ("În sare, cîte, mările le spală / Lumini, atîtea, În mărgean se strîng"), În "unanima apă" din alt sonet (Fuga poetului), ori, din nou, un vag ecou, mai curînd sintactic, dar și imprimat "geometric" În două din versurile sonetului Mai nevăzut
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
auzit, oră de oră, dangăt de clopot pe ariile mării, stranii preotese prohodind un rege mort. Căzut în adânc, dar nu să putrezească și să se destrame, ci ca să devină incoruptibil și etern, prefăcut de ape (care alta fac cu înecații) într-o relicvă rich and strange, fastuoasă și ciudată, nesupusă firii, cu oase de roșu coral și ochi de perle albe, un giuvaier al mării. Cântecul acesta este mai sus de sfera omenescului și a pieirii, străbate în el închipuirea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
fiecare privire-i câte o casă părinteasca / Cu mese bune, cu surori mai mici, / Cu ghiveciuri de flori la fereastra. // Trece frigul pe coridoare când inserează / Că un șarpe lung târându-și coadă pe lespezi. / Lacul e cusut cu ață, / Înecații ies la suprafață - ratele se depărtează...// La vecini, părintele-și săruta față, indiferent. Îi face morală de despărțire. / Baltă s-a închis că în urma unei fete porțile de mănăstire, / Gâlgâitul sinucisei a speriat - broaștele au încetat un moment. / Mă duc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
și a anxietății existențiale. Spectrul cataclismului final bântuie versurile, agresive coșmaruri aherontice, ierni polare și toamne bacoviene amenințând viața și spiritul: pădurile „se bejenesc”, „cad ploi de păcură ropotitoare”, marea e un paradis în derivă spre care migrează „nămolul” și „înecații”. Paralel, se întâlnește solitudinea cosmică a eului liric - „întemnițat și temnicer” zidindu-se zilnic -, dar și, compensator, intervine întoarcerea lui către începuturi, cu valoare de repere pure și purificatoare în mitologia personală a poetului: „pădurile primordiale”, dealul copilăriei, lumina celestă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
sticlă, frunzișul de-a pururi/ foșnind, ne vor crește pe umeri și brațe, și nu va fi vânt,/ ci o baltă de umbre va fi, în care nu prinzi rădăcină,/ un lac înghețat, în care-și dispută coroana de solzi înecații,/ iar viața e barca la mal, părăsită de vâsle./ Un glas va veni dinspre flăcări spre noi să-și păteze cu sânge argintul,/ s-anunțe, întors din incendiu: Nu eu, ci ei singuri știu ora!/ Și-atunci vor porni din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286157_a_287486]
-
șină în sus copilul, liniile de transport ca pe hartă, DN 61 larg segment, arbori maturi, soare buricul de deget împuns, o dată, prin stratul de zare, s-a făcut înghițitură, nici în nor nici sub pămînt, prefacerea unui soare de înecat! toate Videle se rotesc în sensul sistemului, sondele în mișcare, bec rotitor pe mașina de intervenție, valea ferește orașul în frunzișuri negre, tencuiala Liceul industrial de petrol și gaze, personalul Videle Giurgiu locomotivă de serie nouă smulsă cu viteza de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
bubuitul mării și bătăile inimii mele. Începuse să mă cuprindă acea somnolență vecină cu coma. În mod cert, înotul schimbase ceva în mine. M-am gândit la Titus. Pe urmă am început să mă gândesc la mine ca la un înecat și mi-am adus aminte că, în noaptea reînvierii din cazanul lui Minn, dormisem pe podeaua din camera aceasta, în fața unui foc duduitor, întrebându-mă, cu gratitudine, cum de eram încă viu. Și parcă mă vedeam zăcând acolo, mișcându-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ca pe un dop de plută. În orice caz, înghițisem atâta apă, încât ajunsesem aproape la capătul puterii de a respira și de a mă zbate. Îmi mai aduc aminte că în acea anume clipă, însuși James arăta ca un înecat, îmbibat de apă, cu valurile săltărețe șiroindu-i pe cap. În măsura în care îmi pot aminti vreunul din gândurile care mi-au trecut atunci prin minte, s-ar părea că îmi revine senzația: „Așadar și James se îneacă“. Numai că nu părea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sic!) și mai încolo, tot digu e făcut numai de deținuți. Și acolo, nu știu în ce an, cu ăștia care erau considerați deținuți politici, erau și drept comun, și a venit Dunărea mare, și au murit zeci și sute înecați... Așa e cu digu’ de acolo... Cum petreceați Crăciunul sau Paștele în detenție? Corect! Domne, bune întrebări! În penitenciar n-aveam cum, era imposibil... Cel mai frumos Crăciun care îl făceam noi, a fost la secția Salcia... Era o secție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
viața în orizont rural e văzută sub specia durității morale, a împietririi sufletești. S-a vorbit chiar de pesimismul lui G., legat poate de influențe naturaliste prin intermediul lui Maupassant, din care și traduce. Câteva narațiuni, de un realism crud, Punga, Înecatul, Nucul lui Odobac, Ochiul lui Turculeț, au drept protagoniști rurali aspri, în genere lipsiți de emotivitate. Nuvela Punga, reprezentativă prin poetică, alternând între ironie tăioasă și observație glacială, nu departe de mizantropie, este o compoziție remarcabilă. O altă nuvelă, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287168_a_288497]
-
alese, I-II, îngr. și introd. Teodor Vârgolici, București, 1963; Nuvele, schițe, însemnări, îngr. și pref. Teodor Vârgolici, București, 1974; Nucul lui Odobac, postfață Constantin Cubleșan, București, 1982; Când stăpânul nu-i acasă, Craiova, 1992; Meșterul de oglinzi, Iași, 1994; Înecatul. Darul lui Dumnezeu, București, f.a.; Suflet de femeie. Întâmplarea. Conu Iordache Iovu, București, f.a. Traduceri: Alphonse Daudet, Nevestele artiștilor, București, 1908, Sapho, București, 1908; Guy de Maupassant, O viață, București, 1908; Eugène Brieux, Brândușa (Blanchette), București, 1911; Lucien Descaves și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287168_a_288497]
-
siliți să intre În apele Nistrului și circa jumătate din cei porniți la drum, câteva sute, au fost Împușcați În apă”. Sau : „În noaptea Întunecoasă se auzeau glasurile și strigătele de disperare ale celor aruncați În apă [...] Mulți au murit Înecați” (693, II, pp. 254 și 290). 615. Cătălin Turliuc, „Procesul locuitorilor din Darabani (1878)”, În 617, p. 165. 616. Eugen Glück, „Contribuții privind istoria antisemitismului din Transilvania”, În 617, p. 136. 617. Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae, vol. V
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
grea... Ba fără doar și poate că eu sunt cel care atârnă de el, În canadiana asta de fâș negru nespălată de cine știe când și cu fața asta de ieșit din subterană. Aia e, că m-am agățat ca Înecatul de el recunoscându-l și Încă sper, măcar că n-avem nici un motiv să stăm aicea pe bancă-n parc precum niște vechi combatanți povestind despre jaful de front pe care ne-am mâncat tinerețile, decât acela că nici mie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ora - mireasă; / Bem din această palmă / Și după ce-a secat izvorul”). Apelând la surse livrești - motive biblice sau ale culturilor antice, greacă sau egipteană -, autorul încearcă încifrarea simbolică a lumii, aspirând spre o poezie ermetică, ce cultivă paradoxul: „Un înecat care ajunge în deltă / Este epilogul celorlalți / Delta n-are culoarea înecului”. Câteva motive ordonează materialul poetic: delta, diamantul, arborele vieții, amfora, acestea fiind preluate și într-un volum de eseuri, Marele Inchizitor (1993). Alcătuită din trei părți, inegale ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290043_a_291372]
-
și fetele mari, la Paști, de la biserică, să se uite în fîntînă, ca să fie ca apa de frumoși tot anul. în ziua de Drăgaică [Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, 24 iunie] să nu se scalde nimeni, căci e ră u de înecat. în ziua de Drăgaică, cine va trece o apă de trei ori înot fără să se înece nu se va mai îneca tot anul. Cînd dai sîmbăta apă, ai pomană. Marți sara și sîmbătă sara își fac fetele „de mărit
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
după apusul soarelui e rea. Șoimanele joacă noaptea la izvoare și fîntîni. De vrei s-o bei, toarnă de trei ori din ea în foc. (Gh.F.C.) Știma* apei este o femeie albă și rece. Ea îi cheamă la ea pe înecați. (Gh.F.C.) Cînd bei apă din rîu sau te scalzi, suflă peste ea, ca sufletele păcătoșilor să se ducă departe. (Gh.F.C.) Pentru a îmbuna apele, oamenii le dau poame și bani. (Gh.F.C.) Nu boteza doi copii în aceeași apă. (Gh.F.C.) Aplecate
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
numai floare. Descîntecele de dragoste se fac la lună nouă. (Gh.F.C.) La lună nouă, unii zic că e bine să sameni, alții, că e rău. (Gh.F.C.) De lună nouă nu e bine să umbli noaptea, că ies strigoii și sufletele înecaților. (Gh.F.C.) O casă tencuită de lună nouă se umple de greieruși. (Gh.F.C.) Primăvara, oile se tund cu puțin înainte de crai nou, ca să crească lîna odată cu luna. (Gh.F.C.) Verdețurile din grădini se culeg de lună nouă. (Gh.F.C.) Crăciun în ajunul Crăciunului
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
bagi o broască în sîn, ca să nu te îneci. înecat Noaptea de e senin, și dacă ieși afară și întorcîndu-te-n casă vei spune că afară e senin, nu e bine, căci se zice că în nopțile cînd e senin cei înecați ies afară, și îndată ce-i spune aceasta ei sar înapoi în baltă. însurătoare în an mare nu-i bine să te însori. Se crede că Dumnezeu pe oameni nu-i împărechează totuna, ci așa, că un bărbat harnic trebuie să
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
inima. De ai vreo lumînare aprinsă în mînă, să nu lași să ți-o stîngă cineva, că e rău de moarte. Lumînarea, cînd n-o mai poți ținea în mînă, pune după ușă lumina cea mică, căci e lumina celor înecați. Dacă la botez cură* vreo lumină, apoi se zice că copilul prin toată viața lui va plînge. Dacă pe lumea aceasta nu dai lumînare de pomană, n-ai lumină pe lumea cealaltă. Cînd se face acatist contra vreunui făcător de
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
elevi, doi colegi de clasă. Și aici mă văd pentru prima oară ca adult, după ce am fost împins în apă de câteva ori de prieteni, înțeleg că cineva se luptă pentru viața lui acolo, și nu se joacă „de-a înecatul” așa cum făceam la piscină sau pe plajă, unde știi bine care e limita. Și apoi mă trezesc în situația de a trebui să-mi ajut prietenii, să scot mai mulți oameni din apă, pe unul îl scot - cu noi sau
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
Duhan, om voinic, nu se dădea mort cu una, cu două. Băuse din zeama aceea scîrboasă pe săturate. Îi crăpa stomacul de plin ce era. Sătenii se zbat, îl trag, îl scapă și, în sfîrșit, îl agață. Scos afară, aproape înecatul mirosea ca naiba. Oamenii își țineau respirația. Duhan își băga mereu degetele în gît, gîdilînd omușorul. Ce faci? întreabă Luca. Vreau să vărs, răspunde Duhan. Nu, ține în tine spurcatule! Mănîncă-ți supa dracului, e opera ta. Dar Duhan n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]