418 matches
-
și moliciune: părul, fața, hainele și mai ales mișcările și gesturile. Când se dădea cu cremă Împotriva țânțarilor arăta ca o zeiță. Câtă grație, cât rafinament. Purta un fel de sarafan negru și o eșarfă mare și colorată, cu Încrețituri, Înfășurată și legată În așa fel Încât părea Îmbrăcată Într-un sarong, un șal origami, un sari, toate aceste iluzii vestimentare abia așteptând să fie Îndepărtate de o briză, o șoaptă de amor târziu În noapte. Firește, se temea ca nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și bătrâni, puțini erau Îmbrăcați În costumele tradiționale pe care le vedeai la spectacolele de dans și muzică. Să fi fost acesta un trib autentic și nu unul Îmbrăcat ca să pară tradițional? Pânzele pe care bărbații și femeile le purtau Înfășurate În jurul capetelor aveau În mod clar un scop funcțional și nu unul decorativ. Păreau niște prosoape murdare turcești Înfășurate fără a ține cont de cum arată. Iar femeile și fetele În sarong purtau materiale În carouri de culori stridente și modele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Începe cu „a“, spuse Heidi. Bibi Îl pomenea În notițele care sunt la hotel. Probabil ei sunt, tribul Armaladon. Wendy adăugă: —Îți dai seama că sunt un trib după culorile roșu și negru pe care le poartă bătrânii - și chestiile Înfășurate În jurul capului, turbanele din material flaușat. Ăsta e un semn clar. Se făcuse deja ora trei, remarcară prietenii mei. Dwight Înjură: —Naiba să te ia, Walter, oriunde ai fi, noi coborâm și sper să ai o explicație foarte bună pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
timp ca niște sfinte moaște la care să mă rog de fiecare dată când ceva avea să meargă rău. Mă vedeam lipit pe vecie de locul ăsta unde începuse totul, stăpân pe frigiderul „General Motors“ și bucătăria cu faianță albă, înfășurat protector în perdelele și draperiile catifelate pe care, cine știe de ce, bunicu’ Vitalian nu mă lăsa să pun mâna, plesnindu-mă de fiecare dată când mă apropiam de ele. Visul meu prostesc mirosea a cuișoare și dulceață de vișine, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
consistența ligamentelor. Nu există voluptate mai mare decât să le cuprinzi pe retină și să pleci cu ele, fără știrea nimănui. M-am așezat apoi pe pat, calm și nerăbdător. Numai în filmele americane femeile ies din duș cu prosopul înfășurat în jurul taliei, ca un pansament enorm și colorat. E vară, e cald, ce interes ai avea să te plimbi prin casă legat în cearșaful sufocant? Și chiar dacă nu-i vară, merg caloriferele, îți vine să țopăi liber dintr-o cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pescari care reveneau pe gheață fiindcă bărcile fuseseră prinse de Îngheț pe malul celălalt. Acest grup a ucis străjile noastre de la Dunăre și le-a luat locul, semnalizând că trecerea poate Începe. Fluviul a fost trecut repede, cu copitele cailor Înfășurate În cârpe, ca să nu se audă pe gheață. Apoi nu s-a mai Întâmplat nimic. În pivnițele vornicului Isaia s-a găsit un tunel de prelungire, care putea adăposti peste o mie de oameni. Alții au rămas probabil În păduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
acasă, unde mănâncă pe săturate, cu "burta", nu cu suta de grame, ca aici. După trei zile: îi regăsesc pe aceiași țigani ardeleni la cursa de autocar de București, încărcați ca niște furnici recuperatoare cu televizoare stricate, haine vechi, covoare înfășurate ca niște plăcinte uriașe etc. Cel mai mult mă impresionează niște boxe vechi, imense, ambalate în saci de gunoi negri sugrumați bine cu niște cârpe galbene obiectul rezultat seamăna cu o "instalație" dintr-un muzeu de artă modernă. Numai că
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
nici urmă de viață, confirmă poetul, scrutând pustietatea de la castel prora. Pe Îngustul coridor central nu se zărea nimeni, după cum nimeni nu ținea cârma. Corabia părea În perfectă stare, ca și când abia ar fi tras În port, cu marea velă latină Înfășurată frumos pe catarg. Simți cum un fior Îi străbate șira spinării. Era de neînchipuit ca râul Arno să fi fost navigabil, la câteva mile de la vărsare, pentru nave atât de mari. Acea prezență era... ce mai Încoace și-ncolo, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de unde, În zare, se vede țărmul mării. În plină lumină de Miazăzi. Castelul de la Santa Maria al Monte. Tremurând, bătrânul se ridicase, urmărit de privirile tuturor. Se apropie de peretele din fund, unde erau aliniate niște rafturi pline cu foi Înfășurate și cu lăzi Întărite cu benzi de fier. După ce umblă la Încuietoarea unei asemenea lădițe, scotoci Îndelung Înăuntru, apoi se ridică iar cu un aer triumfător, arătându-le un fascicul de pergamente prăfoase. - Iată-l! Ochii Îmi sunt obosiți, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sugestii, vocea lui neagră se spărgea, iar flacăra lui micuță de cocoș se aprindea clară, stranie și posacă. Bătrânul lui părinte, morocănos și batjocoritor, dar amuzat, stătea pe șezlong asemeni unui Buffalo Bill al etruscilor și avea prosopul de baie înfășurat ca un burnus ca să nu-l orbească soarele - de care se apăra din când în când și ducând brațul lui moale, cărnos la frunte - iar gura sa blănoasă era deschisă de atâta râs. Iii-dii-otule! îi spunea lui fiu-său. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
izmene și halat de brocard deschis în față, lung până la călcâie, de-abia ținându-se pe picioare în bucătărie și refuzând sprijinul natural al spetezei scaunului, independent. Da, tată, a răspuns Einhorn, cu starea neplăcută a unei fapte nedemne atârnând înfășurată nu prea strâns de două ori în jurul gâtului; și fără umor, ci anevoie și aproape încrâncenat, s-a uitat la mine. Acum aflasem cu certitudine că el era autorul focului, și probabil se gândea că am să-i aflu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
tribunal din toată lumea. Și: Ei, acuma nu o să mai poată să se ascundă cu pântecăraia și să spună că nu există nici o amoebă. Și: Căcănaru’ ăla gălbejit! Măcar i-am tras-o! Ascultându-l, mă simțeam straniu la rândul meu, înfășurat cum eram în bandajele mele, cu cărțile de joc, cu banii de toate naționalitățile, cu inima cât un purice și tălpile care mă mâncau. Mă simțeam ca cineva căruia-i apare unui teozof în vis, sau cam așa ceva. La cină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
arnici" în loc de "mătase colorată", da' cred că nimeni nu mai știe acuma ce e ăla "arnici" abia dacă mai știe ce e un costum național). Așa că noi eram, ca duminica, îmbrăcați în costumul nostru, alb ca zăpada. El stătea acolo, înfășurat cumva într-un fel de pătură roșcată ne-am gândit că trebuie să fie tare zdrențăroase hainele, dacă nici duminica nu-și dă jos pătura aia. Stătea și întorcea capul după fiecare. Sfânta Liturghie se sfârșise, oamenii ieșeau pe ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
montat în perete care, în lumina intensă, nu producea decât o licărire stinsă și tristă. Astmul diabolic pe care-l învinsesem prin băutură și oboseală înainte de a mă culca, nu dispăruse și simțeam cum îmi strivește pieptul ca un pansament înfășurat din ce în ce mai strâns în jurul corpului meu. Din plămânii mei ieșeau din când în când șuierături și bolboroseli. Am încercat să respir rar. Mi-am înnodat cordonul halatului și am deschis fereastra, dar am închis-o imediat după ce am tras o gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Rochia mea-i o copie a Giulgiului din Torino cumpărată la solduri, maro cu alb, drapată și croită așa încât nasturii de-un roșu lucios să țină loc de stigmate. Apoi am pe mine metri întregi de voal negru de organza înfășurat în jurul feței și cusut cu mici stele de cristal austriac tăiat manual. Nu-ți poți da seama cum arăt, dar tocmai asta-i ideea. Aspectul general e elegant și profanator, și mă face să mă simt sacră și imorală. Haute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Rona tocmai și-a operat nasul. Câștigă doar cincizeci de gologani pe articol, dar femeia asta economisește destul pentru o operație estetică la nas de o mie de dolari! E primul ei miracol. Deci, Rona-i în spital, post-rinoplastie, cu capul înfășurat ca o mumie, când intră un prieten și-i povestește că la Hollywood se zice că e lesbiană. Miss Rona, lesbiană! Sigur că asta nu-i adevărat. Femeia-i o zeiță, așa că țipă și țipă și țipă până i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mătase neagră, strânse pe brațe. Tocurile sunt vertiginos de înalte. În jurul țesutului meu cicatrizat înfășor kilometri de tul negru spuzit de scântei pe care mi l-a dat Brandy, peste strălucitoarea plăcintă de vișine unde mai demult îmi era fața, înfășurat strâns, până când îmi rămân doar ochii afară. E-un look sumbru și morbid. Senzația e că am depășit puțin limita. S-o urăsc pe Evie cere mai mult efort decât înainte. Toată viața mea se îndepărtează de orice motiv pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
tindea către perfecțiune balistică. Când Îl Întâlneai, avea buzunarele și buzunărașele pline de copci la diferite prețuri, după calitatea materialului. Îi numărai bănuții și căpătai marfa pe care o chiverniseai cât se putea de bine. Pe bucățele de lemn avea Înfășurate zgârciuri de felurite grosimi, din care vindea măsurând lungimea cu palma. Cel mai gros zgârci costa de cinci ori cât unul subțirel, pentru mucea de grădiniță. Industria fraților Titel și Onel avea să cunoască avânturi nestăvilite atunci când copilărimea a descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
argint; Voi rîuri spațioase, de salcie acoperite cu lințoliu; Suiți-vă pe razele departe luminînd a' soarelui încoronat cu străluciri, Să ajutați îndoliații nouri ce distilează lacrimi. Voi aburi de otravă, peste capul meu zvîrliți-vă; Voi vipere colcăitoare, picioarele-mi înfășurați-le; Voi broaște,-împrăștiați-vă veninul pe cărarea-mi; Voi meteori nimicitori, străluciți asupră-mi. Voi anotimpuri împresurătoare, anul prindeți-l; Și interziceți răsăritul primăverii cu-ale ei splendori; Nu lăsați grînele s-apară, cele ce viața o păstrează; Iar vijeliile
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
Cluj, 1930; În credința celor șapte sfeșnice, I-II, Cluj, 1933; Cerurile spun, Sibiu, 1934; Nocturnă, Cluj, 1934; Alt glas, Oradea, 1936; Fără limită, București, 1936; Vecinul, București, 1938; De dincolo de râu, București, 1938; A trecut..., Oradea, 1939; Cu steagul înfășurat. Amintiri de la evacuarea Clujului, Sibiu, 1941; Manechinul lui Igor și alte povestiri de iubire, București, 1943; Teatru, Sibiu, 1945; Nuvele oltenești, Craiova, 1946; Amintiri din teatru, București, 1968; Ceartă oltenească, îngr. și pref. Titus Bălașa, Craiova, 1973; Teatru, îngr. și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288678_a_290007]
-
de arme și vase de ofrandă, în majoritatea mormintelor). De regulă, în inventarul sărăcăcios (când acesta s-a păstrat) au fost găsite doar obiecte de port, fie ele vestimentare sau de podoabă. În cazul fibulei romane din bronz, cu piciorul înfășurat, de la Fundu Văii-Vaslui, decorul a fost constituit din puncte și X-uri, sub forma unor cruci (cum se poate constata uneori, dar care nu se mai disting astăzi datorită procesului de degradare), incizate pe piciorul și arcul piesei. Conform stării
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
de apărare și de atac, acțiuni care le conservă identitatea, le conferă satisfacție și o stare de confort psihic, sentimentul de putere. Un complicat și subtil proces interacțional, un joc sociocognitiv al afirmării personale și disimulărilor. Fiecare personaj este Însoțit, Înfășurat, controlat de o putere obscură și dominatoare, uneori eterică, mângâietoare, alteori devoratoare, distrugătoare. Iar practica delațiunii se conjugă cu voluptatea purtării fantomei personale, semn al constrângerii și siguranței. Viața aceasta ascunsă semnifică nevoia intimității cu cei puternici, exprimă dorința construirii
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
când autoritățile Comunei din Paris, însoțite de cortegii imense cu muzici, coruri și copile îmbrăcate în alb, au instalat zeița rațiunii pe altarul catedralei Notre Dame. „înlăuntrul catedralei se construise un munte de carton încoronat de un templu grec și înfășurat în draperii. De jur împrejur, torțe aprinse și busturile lui Voltaire, Rousseau și Franklin. Au avut loc discursuri, cântece, muzică. Copilele se urcară pe munte și atunci din templu apăru o artistă de la Operă, care închipuia rațiunea!”(Pierre Gaxotte: Le
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ar putea-o face. Credința religioasă e certitudinea ordinii veșnice și a nemuririi personale. Arta e numai sugestia posibilităților. De aceea, marile avânturi, prin care ea ne smulge pentru moment din viața comună, nu se pot susține în zenit decât înfășurate ca iedera pe certitudinile credinței religioase. Una din numeroasele definiții estetice ale artei e paradoxul: „infinit sensibilizat în finit”, sau cu alți termeni: nemărginire condensată în mărginit. Ca să ne slujim de o imagine prea cunoscută, opera de artă e ca
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și în ea se sfârșește. A fost în ea ca eon virtual și sfârșește ca eon actualizat și eternizat cu toate realitățile trăite ca timp desfășurat. Și ea e baza lui"35. S-ar putea spune că eternitatea este timp înfășurat, iar timpul este eternitate desfășurată în eonul actualizat. Spre a nu aluneca în panteism, Părintele Stăniloae imaginează desfășurarea ca pe o scară. Urcușul pe această scară a fost numit de Eminescu încercare, căci scara aceasta urcă, într-adevăr, în cerc
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]