395 matches
-
deplină a postmodernismului literar românesc e identificabilă în scrierile unor optzeciști apărute către sfârșitul anilor ’80 și mai ales în anii ’90, precum și în contribuția unor promoții mai noi. Caracteristice o. în poezie sunt considerate renunțarea la gravitatea modernistă, refuzul înfiorării patetice sau a tonului înalt, de vaticinație pe teme ontice, respingerea exprimării măiestrite și promovarea tonului familiar, colocvial, ironic și autoironic; biografismul truculent și colorat, dublat de magnificarea hâtră a derizoriului, sordidului sau a insignifiantului prin recuperare manierist-cărturărească, de fapt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
înăuntrul căreia poftește exteriorul numai pe alese, trecându-l mai întâi protocolar, aspru-mângâietor, printr-o sumedenie de anticamere și șicane calorifere, până capătă fragilitatea abordabilă a convivialului. Doar când devine tremurător ca și el infinitului i se dă cuvântul - chiar dacă înfiorarea aparține de fapt unui miraj. Lui Ian, arhitectura îi revelase că glaciala nemărginire nu e deținătoarea focului; abia prin frecarea de febrilele noastre praguri casnice ea ia foc. Deși poate sustras olimpienilor, în vetrele noastre focul e mai acasă decât
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
și circumspecte în calea ei. Își parazitase astfel propria așteptare, sugându-i lent vlaga și agilitatea formală pentru a o transforma într-o uscăciune izomorfă - o paralitică mână întinsă către plăsmuiri virtuale. În ea paralizia și penuria se generau reciproc. Înfiorările lui nu deveniseră niciodată talazuri pentru ca nu se lăsaseră purtate de vânt înspre praguri ale profunzimii dătătoare de măreție și strălucire; trăise între două ape. Copilăria femeii fusese bântuită de spectrul desprins efemer din brațele eternității - la a cărei lipsă
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
copacii unei păduri; apoi, în alt registru, strigătele de chemare și de îndemn ale aheilor sunt ca țipetele pe care le scot cocorii când pleacă, toamna, departe, spre marginile lumii. Uneori nu e vorba tocmai de zgomot, ci de o înfiorare a masei de războinici, un freamăt neauzit care seamănă cu al valurilor pe care le înnegrește în larg vântul aspru care bate dinspre apus. Și pulberea câmpiei: se înalță deasă ca o negură de munte sau îi albește pe luptători
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ei însăși. Ahile găsește cuvinte impunătoare, care descriu, în densitatea lor, marile trăsături ale vieții lumii și cu deosebire, pentru acest fiu al unei zeițe a mării, marea cu întinderea ei, căreia îi simte talazurile, și cu adâncul de sub negrele înfiorări; și toate apele pământului, de la izvoare și fântâni adânci, până la marile râuri care curg puternic spre mare 110 cu ape bogate și vârtejuri de argint și până la marele fluviu de obârșie, Oceanul, care împrejmuie lumea și curge sub stele, cu
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
confiscat lemnul de salcâm de la vie, când erau zdrobiți cu procese penale pentru nepredarea integrală a cotelor de cereale, mi s-a plâns mămica: Ne-a uitat Dumnezeu. Parcă și Dumnezeu ține cu comuniștii. Atunci mi-am adus aminte, cu înfiorarea că ni se poate întâmpla și nouă, ca și femeiei din Ucraina, căreia i se uciseseră șapte fii de către bolșevici, care, mamă zdrobită, a privit către cer, și a strigat: Doamne, dacă mai exiști, ar trebui să-mi ceri iertare
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
nici alternarea facilă de procedee, în scopul evitării monotoniei compoziționale. Senzația de stereotipie, de mecanică improvizație persistă, ca în fragmentul ce ilustrează stângaci, în maniera rezolvării unei teme pentru acasă, toposul ubi sunt?, fără a izbuti să trezească în conștiință înfiorarea legitimă: Dar unde sunt acum Nereu și Proteu? Unde e Amfitrite, "zeița ilustră ce nutrește o mie de monștri la sânul său, zeița bocitoare ale cărei valuri se sfarmă cu zgomot de stâncă"? Unde e Triton, cântărețul maestru din concă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
zămislitoare ulterioară. Existența comunicării cu lumea cealaltă, reală, ireală sau abstractă, precum la Blaga, Bacovia sau Nichita Stănescu, fără a înspăimânta, este transmisă prin vers, la marginea ordinii și armoniei, o simțire de destin eminescian, o licărire de conștiință ascunsă înfiorării convenționale. Cosmosul e construcție în jurul pielii noastre și respirația lui pătrunde prin toți porii să impregneze celulele capabile de rezonanță cu undele neantice. O nouă semnificație pare a se naște din înțelegerea simțului tactil, la rândul său cuprins și transmițând
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
suntem ai lui. Să nu uităm că omul a fost creat să duhovnicească și să poetizeze acest neant deopotrivă al divinității și al poesiei. Spectacolul cosmic prezent ca o liturghie la Maxim Mărturisitorul, la Hans Urs von Balthasar devine o înfiorare, o beție de iubire și frumusețe, de poesie la Ungaretti, Holderlin, Trackl, Blaga, în Miorița. Acest spectacol covârșitor ca o cascadă de Cuvânt reușește, pentru cei ce l-au cunoscut în toată măreția sa, să dobândească valoarea atemporalității, iar din
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
zămislitoare ulterioară. Existența comunicării cu lumea cealaltă, reală, ireală sau abstractă, precum la Blaga, Bacovia sau Nichita Stănescu, fără a înspăimânta, este transmisă prin vers, la marginea ordinii și armoniei, o simțire de destin eminescian, o licărire de conștiință ascunsă înfiorării convenționale. Cosmosul e construcție în jurul pielii noastre și respirația lui pătrunde prin toți porii să impregneze celulele capabile de rezonanță cu undele neantice. O nouă semnificație pare a se naște din înțelegerea simțului tactil, la rândul său cuprins și transmițând
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Nu i se poate nega îndemânarea de stihuitor, care arborează o mină gânditoare. Expansiunile sufletești ale vârstei le proiectează mai ales în proză, nu în schițele cu tentă umoristică, firește, ci în formula clorotică a poemului în proză, cu despletite înfiorări de melancolie și de extaz. „Trubadur visător și solitar”, suspinătorul își mărturisește, îndurerat, amorul sublim pentru o copilă cu înfățișare diafană, de palidă madonă. Tonul plângător, cu impudice înduioșări, suferă de o incurabilă monotonie. Vocația lui S. se manifestă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
întâmpla numai după descoperirea vieții înseși ca formă manifestată a misterului... POMPILIU CONSTANTINESCU Universul său substanțial, sensul de explorație metafizică al viziunilor, intelectualitatea fără cadre raționale ale acestei lirici, iată chestiunile adevărate. Rezultatul cercetării este zguduitor. Cine va asculta până la înfiorare solemnul Testament? [...] Al doilea aspect profund al poeziei lui Arghezi, în afara oricărei poziții noționale, este sentimentul de oscilare materială între două lumi cu densități deosebite, cerul și pământul. E vorba, dar, nu de antiteza de concepte ideal - real, ci de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Milescu îi spune: "Deasupra ta va urma să atârne o sabie, până ce Dumnezeu va hotărî să nu-mi fie de folos și să te pot deplin ierta". Auzind că a fost prins Alecu Ruset, "Domnul avu un râs silnic", "simți înfiorarea bucuriei" și își pregăti buzduganul cel mic pentru a-l ucide pe beizade. El este "un despot de tip turcesc, machiavelic prin natură și tradiție" (N. Manolescu). De-atâta teroare și prefăcătorie, domnitorul nu este iubit nici de oamenii simpli
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
copacii unei păduri; apoi, în alt registru, strigătele de chemare și de îndemn ale aheilor sunt ca țipetele pe care le scot cocorii când pleacă, toamna, departe, spre marginile lumii. Uneori nu e vorba tocmai de zgomot, ci de o înfiorare a masei de războinici, un freamăt neauzit care seamănă cu al valurilor pe care le înnegrește în larg vântul aspru care bate dinspre apus. Și pulberea câmpiei: se înalță deasă ca o negură de munte sau îi albește pe luptători
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
ei însăși. Ahile găsește cuvinte impunătoare, care descriu, în densitatea lor, marile trăsături ale vieții lumii și cu deosebire, pentru acest fiu al unei zeițe a mării, marea cu întinderea ei, căreia îi simte talazurile, și cu adâncul de sub negrele înfiorări; și toate apele pământului, de la izvoare și fântâni adânci, până la marile râuri care curg puternic spre mare cu ape bogate și vârtejuri de argint și până la marele fluviu de obârșie, Oceanul, care împrejmuie lumea și curge sub stele, cu ape
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
bine de zece ani. Toate sunt pline de simțire sfântă și măreție melodică. Părintele Ion Pușcașu a rostit începutul Sfintei Liturghii: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh...” și noi am intonat „Amin”, lung, plin de înfiorare sfântă, amplificat de rezonanța neașteptată a Sfântului Lăcaș; ni se părea că s-au alăturat coruri îngerești preamărind pe Dumnezeu. Credincioșii, care umpluseră până la refuz Biserica, au întors capetele uimiți și au înțeles de ce paracliserul nu dăduse voie fetelor să
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
jur. Când am fost la Veneția, orașul era plin de inși care cântau. Nu cerșeau cu vioara, ci cântau singuri ori în triouri și cvartete concerte de Vivaldi, Albinoni și Mozart, iar trecătorii făceau roată și-i ascultau respectuos, cu înfiorarea pe care o simți când primești un cadou pe cât de neașteptat, pe atât de dorit. Ce-ar fi ca, într-o zi, să mă opresc în mulțime la Universitate și să cânt?! „Bă, frate-miu - ar zice oamenii -, ăsta nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
lipsit de argumentări și redundant nu o dată. SCRIERI: Exerciții de adorație, Cluj-Napoca,1989; Nudul și moartea, București, 1991; Marele Inchizitor, București, 1993; Veghea și Departele, București, 1995; Plânsul lui Bacovia. O interpretare psihanalitică, pref. Romul Munteanu, București, 1997; Frică și înfiorare, București, 1998; Reîntoarcerea la Eminescu, București, 1999. Repere bibliografice: Mihaela Ursa, „Nudul și moartea”, ST, 1993, 7; Ion Brădiceanu, „Marele Inchizitor”, „Gorjeanul”, 1994, 4 358; Nicolae Turtureanu, Chipul și asemănarea, RR, 2000, 2. M. Dr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290043_a_291372]
-
ci activitatea de cronicar dramatic i-a făcut lui C. notorietatea în cadrul breslei. Poezia (Palimpsest, 1969, Dezlegare de chaos, 1973, Suveranitatea lăuntrică, 1975, Inventatorul de numere, 1976, Plante de dincolo, 1983) vădește un amatorism acceptabil, cultivând nostalgii și senzația de înfiorare în fața miracolului lumii, uneori în tușe amintind de Lucian Blaga, alteori atent și chiar pretențios caligrafiată. Contribuția lui C. la literatură e de căutat în volumele intitulate Privitor ca la teatru (I-III, 1975-1982). Nu un demers coerent, programatic și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286312_a_287641]
-
cititorului (precum și a scriitorului)" (Politics and Poetics 93). Din acest motiv Frus cataloghează Hiroshima drept pur senzaționalistă, argumentând că se încadrează perfect în senzaționalismul definit de John Berger drept: reducerea experienței celuilalt la un adevărat spectacol în ramă ce atrage înfiorare sau șoc din partea cititorului" (Another Way 63). În mod implicit, prin bariera ridicată de condescendență, Celălalt poate fi ținut la distanță. Frus are dreptate în multe privințe, dar ea nu ține seama de ceea ce ar putea fi considerat drept subiectivitate
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
și pitorescul de limbaj. Seve de rusticitate pulsează în volumul liric de debut, Exod (1933), animând un peisaj evocat, în duhul lui I. Pillat, cu atotstăpânitoare melancolie. Zarea tremurătoare este aceea a ținutului natal, martor al zburdălniciilor copilăriei și al înfiorărilor primei iubiri. Stârnind regrete, întoarcerea în trecut e, însă, o cărare pierdută. Și în Aur vechi (1936), paseistul, mai împăcat, căzut pe gânduri, își apleacă urechea la felurite „glasuri de demult”, gata să capteze ecouri din vremuri scitice și, cum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
picturi de vitrină se frământă agonic hidoșenia ne-omenescului. În viziunea ateului, ferocitatea animalică desprinsă din jungle ancestrale domină esența unui astfel de spirit care, ratând orgolios tocmai sesizarea acestei realități a interiorității sale, se entuziasmează constant de sine necunoscând înfiorarea în fața propriei firi revelate drept grotesc și ipocrizie. Înaintând poate către deschideri și mai profunde, misticul indică corupția eului ca aderare și prăbușire în tentația aruncată de malefica inteligență a demonului. Susținând autoiluzionarea celui decăzut, el îl controlează transformându-l
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ale "trezirii" la conștiință. Momentelor de cutremur interior le corespund întotdeauna reacții fizice, brutale. Devastarea lui Bologa în urma dialogurilor de la popotă este mai grăitoare decît orice recunoaștere, prefigurînd o înțelegere dramatică: "se clătina pe scaun, cu fața zgîrcită de o înfiorare nestăpînită." Tezele exprimate în interiorul discursului romanesc alcătuiesc o rețea mai mult decît perceptibilă. Conținutul "ideologiei" care provoacă sau justifică manifestarea personajelor apare nu doar în expuneri de "teorii", cum sînt "concepția de viață" juvenilă, imatură a tînărului Bologa, sau ideile
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Alain-Fournier (Le Grand Meaulnes), romanul creează starea de poezie pe două căi: prin proiectarea schimbărilor sufletești ale adolescenței pe fundalul unei ambianțe citadine și naturale bine conturate și prin comunicarea acestor tulburări în autenticitatea lor. Anxietăți de sorginte erotică, primele înfiorări în prezența celuilalt sex, întâile îndrăgostiri, primele suspiciuni, așteptări frustrate, orgolii rănite, gelozii, certuri, împăcări, despărțiri se desfășoară nespectaculos, nepatetic, fără efuziuni lirice, cum se întâmpla în La Medeleni de Ionel Teodoreanu, și tocmai prin aceasta liric la modul sobru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289592_a_290921]
-
nu există, se simte, ușoară ca o boare, răsuflarea lui Dumnezeu. Peste casele care încă nu s-au prăbușit și peste gardurile încă nerisipite de putreda lor senectute, stăruie o blândă lumină. Nu știu ce stare sufletească este această indecisă și ocultă înfiorare care mă cuprinde. Este o așteptare, de o "venire"; dar și ea indecisă; ca într-o gară, de demult, când un bang-bang răsunător anunță o venire și ea greu de denumit. Se putea să fie un semn al ecoului. * Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]