197 matches
-
zi frumoasă cu soare, pelerini la mănăstire, pentru că e sărbătoare nu lucrez în biserică, am isprăvit tabloul ungerii din Betania, cu caietul de schițe prin curte aș vrea să merg spre, o recunosc de departe pe Floarea, Florița din Drăgosteni, înfofolită în cojocul ei înflorat și învelită cu baticuri colorate de lână, la piept șiraguri de mărgele, clopoțeii, coborând pe cărare n-am cum s-o ocolesc, ne îndreptăm unul spre celălalt, ea urcă de la izvor cu fața albă neatinsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
sâmbătă tocmai fantastică. Se trezise foarte entuziasmată, cu gândul la Marcus Valentine. Curioasă și nerăbdătoare, se simțea glorios de pregătită - pentru o întâlnire, un flirt, o doză de răsfăț. În mod sigur, pentru ceva... Dimineața a petrecut-o stând degeaba, înfofolită în plapumă, cu cele mai favorabile energii în alertă maximă. Dar, când a simțit că ziua se epuizează și telefonul nu sună, zâmbetul său interior s-a transformat în iritare. Să-și ocupe timpul și să-și consume energia, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
lui Ashling un proiect, pentru că era încântată că avea ocazia să se revanșeze pentru toți anii de neglijență. Era o după-amiază plăcută de toamnă și ele se plimbau sub soarele blând. Ashling se sprijinea de cotul moale al mamei sale, înfofolit de multe straturi de haine. După vizita la farmacie, Ashling s-a trezit plimbată prin parcul Stephen’s Green, unde a fost obligată să stea pe o bancă și să se uite la lac prin lumina soarelui care apunea. Păsări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
răsucea paharul gol de plastic Între degete. — Îmi... Îmi pare rău. Se opri și Începu să răsucească paharul În sens invers. Logan Încuviință. — Și mie, spuse el și se depărtă. 4 Agenta de poliție Watson Îl aștepta la recepție. Era Înfofolită până la urechi Într-o geacă de poliție greoaie și neagră, pe care străluceau picăturile de ploaie. Părul Îi era strâns Într-un coc sub șapca ei cu cozoroc; nasul Îi era roșu precum un far de avertizare. Zâmbi În timp ce Logan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pierdeau În cacofonia de zgomote. Polițistul conduse atent prin mulțime, până la poarta Încuiată. Apoi se auzi vocea pe care o aștepta Logan: — Laz, era și timpul, omule. Mi-au Înghețat boașele aicea! Colin Miller, cu obrajii Îmbujorați și nasul roșu, Înfofolit cu o haină neagră, cu ghete groase căptușite și pălărie Îmblănită. Foarte rusesc. — Urcă. Reporterul se sui pe bancheta din spate și un alt bărbat Înfofolit bine i se alătură. Logan se răsuci brusc, strâmbându-se de durere când stomacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
La fel ca data trecută, oftă Insch și scăzu vocea astfel Încât copiii care nu erau morți să nu-l poată auzi. Vreun semn de agresiune sexuală? Doctorul aprobă și Insch oftă din nou. — Ai de ce. Doctorul se Înveli și se Înfofoli și se Încheie la haina sa În multe straturi cu izolare termică. Dacă nu mai aveți nevoie de mine, mă duc s-o ard Într-un loc mai călduros. Cum ar fi Siberia. O dată decesul declarat, echipa BI se apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
la temperatură, nu moare de cald. Leigh n-avea de gând să recunoască faptul că ei chiar îi era cald — prea cald — dar că existau circumstanțe atenuante. Chiar dacă Adriana a întrebat, cu siguranță nu dorea să audă că Leigh se înfofolise fiindcă nu-i plăcea ca brațele și coapsele să i se lipească de canapeaua din piele. Firește că și-ar fi dorit să stea într-o pereche de boxeri și un top, dar senzația pe care o avea când pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
de parcare puțin mai jos pe stradă. Ploaia se transformase în ceață. Se ridica de pe asfalt, ducând cu ea mirosul putred de canal. Un bărbat plimba un câine cu trei picioare. Doi băieți se stropeau într-o băltoacă. O femeie, înfofolită într-o pelerină și cu un batic pe cap, îi ocoli. Nici unul nu se uită la mine. Ușile întorceau fețe suspicioase spre stradă. „Vezi-ți de treabă“ plutea în aerul umed al dimineții. Eram departe de Indian Hills. Fațada de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
și a trecut mai departe, continuând să caute ca un orb. S-au rotit cocorii și au dispărut. Vântul se domoli În spatele geamurilor. Se lăsă o liniște Înghețată. La unsprezece fără un sfert Fima se răzgândi iar, se Îmbrăcă, se Înfofoli În palton, coborî În strada pustie unde frigul era aprig și mușcător. Merse până la telefonul public de la centrul comercial din capătul celălalt al cartierului. Dar când ridică receptorul, Îi răspunse și telefonul public cu o tăcere mormântală. Poate că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
se văzu obligat să o lase pe Tosca acasă și să Îi Îndure schelălăielile și privirile Încărcate de reproș În timp ce ieșea din apartament. Smith avea să o scoată la plimbare mai târziu. Traversă Kensington Gardens și apoi parcul spre Piccadilly, Înfofolit În palton, mănuși, fular și căciulă. Era o dimineață cenușie și rece, cu un vânt mușcător, după cum Îi promisese valetul, dar mișcarea Îi făcea plăcere. Serpentina era acoperită cu gheață, care Însă era subțire și transparentă ca sticla, cu pancarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
convins că nu l-ar crede dacă i-ar povesti. Și atunci se auzea soneria. În pragul ușii pe care o deschidea cu nedumerire se ivea Ioana Sandi, cu obrajii înroșiți de ger, cu căciula de blană îndesată peste urechi, înfofolită în fular, speriată de gestul ei. „Mă bați?“, șoptea. „Nu. Intră.“ Cu o expresie pierită își lăsa în hol hainele groase, intra cu pași mărunți în camera lui, se așeza pe un scaun pliant. „Ai să mă-njuri că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de la jumătatea trimestrului și s-a dovedit că Richard uitase să Împacheteze cizmele de cauciuc ale copiilor. Nu știu ce m-a făcut să-mi ies din minți În halul ăla. Da, copiii aveau picioarele ude, dar se simțeau atât de bine. Înfofoliți În trei straturi de haine, Ben și Emily se joacă mulțumiți lângă șuvoiul de culoarea cafelei cu lapte care iese la suprafață din coasta dealului din spatele golfului Whitesands și spumegă pe stânci până să se verse În mare. Emily a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
picioarele mele era o carte poștală destinată personalului de la Clubul Nautico. CÎnd i-am Întins-o, am văzut că ilustrația reproducea o fotografie, făcută de un turist, cu ea și cu Frank În fața barului Florian’s din Piazza San Marco. Înfofoliți În haine groase ca să facă față unei ierni venețiene cețoase, zîmbeau larg ca niște Însurăței În luna de miere. Văzusem cartea asta poștală pe biroul lui Frank, dar abia dacă-i aruncasem o privire. — E a ta? am Întrebat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
totul era în regulă. Se descălță rapid de botine și și le puse sub calorifer, să se usuce. Se dezbrăcă de hainele jilave și se vârî sub duș, lăsând să curgă peste ea multă, foarte multă apă fierbinte. Apoi se înfofoli într-un halat de baie alb și gros și se vârî tremurând sub pătură. O apucase un tremur incontro labil. închise ochii, încercând să se liniștească. Dar și cu ochii închiși vedea același lucru: chipul de fată cu ochi imenși
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
lungă, solidă, scăpată ca prin minune cu zidurile întregi. Numeroasele ferestre fără geamuri sunt întărite cu traverse de lemn din spatele cărora se ghicesc țevile negre ale mitralierelor. Intrarea este protejată cu un parapet înalt din pământ și bârne. Două santinele înfofolite în mantale, degeră stoic. La apariția lor salută regulamentar și după un control riguros al actelor sunt lăsați să intre. Înăuntru, între pereții al căror var de abia își mai arată culoarea originală se aude țăcănitul permanent al teleimprimatoarelor precum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ale soldaților, care ascultaseră ca vrăjiți piesa lui Grigoraș Dinicu ce le aducea aminte de horele din sat, fac pe Suflețel să se îmbujoreze ca o fată mare sfioasă, sărutată prima oară. Iovuț cioplește o jucărie pentru un puști slovac, înfofolit într-o haină militară românească, care se atașase de el. Cu înghițituri lacome, copilul hăpăie din gamela plină ochi cu fasole, oprindu-se doar să muște din pâinea neagră, cazonă. Măi Americanule, ți-ai asigurat un loc în dreapta Tatălui, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu „Băi boule, asta-i meserie? Păi un zidar sau o casieră de la «Distrigaz» câștigă de două ori mai mult ca tine!“ Despre cum se terminau zilele, în cârciumă, la lumina lumănărilor, nu-și mai amintește nimeni. Picoteam pe mese, înfofoliți în paltoane sau canadiene, cu căciulile rusești pe cap, legate cu șnur sub bărbie. Beam bere gheață, ne ieșeau aburii din gură, parcă fumai când vorbeai. Sticlele se înghesuiau pe diagonale, le apucam stângaci, copilărește, cu mănușile gonflate, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
enorm și colorat. E vară, e cald, ce interes ai avea să te plimbi prin casă legat în cearșaful sufocant? Și chiar dacă nu-i vară, merg caloriferele, îți vine să țopăi liber dintr-o cameră într-alta, nu să te înfofolești în metri de bumbac. Maria a apărut goală, așa cum o așteptam. După un an, corpul femeii pe care pretinzi că o iubești nu-ți mai oferă nici o surpriză. După doi, e bătrân și consumat, nici nu-l mai bagi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
imagina. Putea fi din orice, mai puțin din ce scria pe etichetă: din câte știu eu, încă n-a auzit nimeni să crească prune pe la Constanța. „Am uitat să-ți spun ceva.“, a început Maria. Tremura cu fesul pe cap, înfofolită în jacheta ei albă, strânsă cu un cordon la brâu. „Legat de?“ „Legat de întâlnirea de diseară. Mă rog, mai degrabă prin ricoșeu. E vorba de tabloul lui Luchian.“ „Ce-i cu el? Are vreo ușiță secretă, care se deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de-un bacșiș potrivit, chiar măricel. Exact cât să nu dea naștere la suspiciuni. Mi-am recuperat hanoracul din cuier, bucurându-mă că mănușile și căciula sunt la locul lor. Încă o dovadă că eram la Viena. Apoi m-am înfofolit și, cu Pif-ul vârât în în compartimentul impermeabil al hanoracului, am ieșit din cafenea. Afară, m-am oprit pentru o clipă, înainte să traversez. Firma „Rocco“ sclipea tulbure, deșirată de frig. Literele nu se mai distingeau toate, filamentele subțiri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și ciocîrlia s-a înălțat ca să-și prezinte repertoriul. Era semnalul că oamenii se pot odihni pentru cîteva minute. Dumitru, cocoșos ca de obicei, povestea cum era el Sfarmă-Piatră și Strîmbă-Lemne, Voinicul Voinicilor, Eroul Eroilor. Fetișoara îl asculta admirativ. Era înfofolită cu o broboadă groasă, ca să nu o ardă soarele. Dorea și ea să fie albă la față ca femeile ținute în puf de soții lor mai avuți. Cum cei trei prășitori își recuperau forțele, la vreo 800 m, pe vale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
prăpăstios al Pângărâciorului, își îndeplineau misiunea, și, treceau Bistrița pe la Bicaz, pierzându-se în inima Ceahlăului. Trupele de securitate nu le-au dat de urmă niciodată. .. Iarna aspră și geroasă, care a urmat, au înfruntat-o în ascunzătoarea de sub Toaca, înfofoliți în cojoace mițoase într-o fumărie groasă, s-o tai cu cuțitul, mistuiți de gânduri și speranța absurdă... în așteptarea americanilor. Seară de seară, cu urechile lipite de stația de radio, așteptau cu înfrigurare „ora” când „Radio Londra” și „Vocea
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
era foarte frig, și m-am reîntors la foc. Cum sosise, pare-se, ora prânzului, am mâncat puțină supă și pe urmă le-am spus că vreau să fiu lăsat singur să mă odihnesc. M-am așezat în fotoliul meu, înfofolit în pături, și am început să reflectez. Ploaia făcea atâta zgomot, încât nu mai auzeam marea. Cel care mă atacase era Ben, nu mai încăpea nici o îndoială în această privință. Ultimele cuvinte pe care mi le adresase fuseseră: „Am să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un grup... Nu mai pot să le spun numele acuma la toți. Și pe urmă de Sorin Botez mi-aduc aminte și de el la Canal, că noi mergeam la lucru, și el venea în schimb de noapte și era înfofolit complet, și avea mustața albă de brumă... Așa mi-l amintesc cu mustața albă de brumă, înfrigurat tot. Era un băiat foarte inteligent așa, și când eram la izolare ne povestea din Alexandre Dumas, și tot felul de romane dintr-ăstea
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
până ce strânge suficienți bani pentru oamenii aliniați în spatele lui. Apoi își duce companionii fără adăpost la o pensiune și le plătește șederea pentru acea noapte. "Când ultimul dintre ei a dispărut pe scara ponosită, el iese în aerul rece, se înfofolește în mantou, își coboară borurile pălăriei și hoinărește solitar și tăcut prin noapte" (172). Până aici, se poate bănui că și Căpitanul este un om fără adăpost. Dar acest lucru nu este niciodată confirmat, iar cititorul este lăsat să se
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]