229 matches
-
care au diferite probleme: un soț care află că soția este bolnavă de cancer și care după câțiva ani revine împreună cu soția vindecată. Vin soți ce s-au despărțit de soțiile lor, preocupați de viitorul lor. Vin proaspeți pensionari, îngândurați asupra vieții lor viitoare, vin mulți ce vor să-și petreacă concediul într-un mod diferit de al majorității. Fiecare este un caz în sine, dar toți se întâlnesc pe camino, și aici se simt uniți cu toți ceilalți, indiferent
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
tristețe de vreme ce dezamăgirea și durerea lui nu erau decât o dulce așteptare, aproape sigur fără nicio promisiune la capăt? Elena ședea în fața lui, la o masă de patru unde numai cele două locuri ale lor erau ocupate, senină și totodată îngândurată în slaba lumină care venea din tavanul sălii. Îi spuse: Era singura ocazie să intru cu tine într-o biserică. Observă exact ceea ce se aștepta să vadă: o tresărire de neliniște în ochii ei; neliniștea însă se instala ca o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și o scoate astăzi după 20 de ani! Așa s-a întâmplat cu poetul Emilian Marcu. Se știa că-i poet, dar cărțile sale dragi mocneau sub jarul așteptării. Și acum, iată-le: „Lecție pe Ostrov”, Editura Junimea, 1995, și „Îngândurat ca muntele de sare”, Editura Helicon, Timișoara, 1996. În paginile lor, nici urmă de idealuri politice. Fiecare sonet distilează din tescovina existentului înconjurător, vegetal sau carnal, îndepărtat sau apropiat, idei esențiale. Poetul monologhează cu o ființă se pare iubită dar
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
o bună zi/ Când cețuri groase-ți vor lovi-n perdele/ șiatuncea care cine-și va mai aminti/ de aceste clipe blânde sau rebele...Șiatunci țărână fi-voi și tăcere/ Și ploaia va cânta nunta-n durere” (Sonetul 56 din “Îngândurat ca muntele de sare”). Prin dramatismul discursului poetic, Emilian Marcu îmi amintește de Omar, acum când este lăsat să-și arate adevărata sa chemare poetică. 30 septembrie 1996
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
am învîrtit, degeaba am strigat. N-a ieșit nimeni. Mai departe am dat de o miriște la marginea căreia putrezeau, fără să păzească nimic, sperietori făcute din paie, cu pălării vechi de postav pe cap, arătând ca niște paiațe. Mergeam îngîndurat pe câmpul scăldat de lumina lunii când m-am înfiorat auzind, nu foarte departe, urletul unui lup. Sta la marginea unor tufișuri, privea spre paiațele de paie și urla. Pe mine nici nu mă vedea parcă. M-am retras repede
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care se făceau în toate camerele și-n gospodărie. Satul își avea spiritualitatea sa de neclintit, clădită în jurul bisericii ortodoxe și a legii morale. Oamenii trăiau solidar evenimentele și idealurile. Își cunoșteau bine rostul lor pe pământ și nu se îngândurau de graba timpului. În centrul virtuților stătea ortodoxia, făcând prezent trecutul, străluminând viitorul, exact cum spune Părintele Stăniloaie: „ortodoxia reprezintă poporul român, temelia tuturor legilor sale de viață”. (Ortodoxie și românism, 1936) În 1931, când Savel avea șapte ani, familia
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
paragină astăzi, în satul depopulat, îmbătrânit și fără perspectivă de viitor. Este opera înfăptuită de orânduirea comunistă, care a distrus satele pentru industria ce pregătea. Astăzi satele sunt așa cum sunt, iar industria a fost și nu mai este. Eu priveam îngândurat spre locul unde era via nobilă a tatei pe care o păzeam până plecam la școală. Câte cărți n-am citit eu și ce frumusețe de struguri avea tata atunci, în timp ce astăzi totul e părăginit, părăsit, dezolant, deprimant... După acest
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
vorbindu-i până când ar fi fost prea târziu să mai fugă. Am avut o conversație cam furtunoasă. Și apoi, de la începutul atacului, s-a similarizat la bordul navei lui Paleol. Secoh se întrerupse și ochii mai pierduseră din înflăcărare. Zise, îngândurat: - Enro este un om foarte abil. Recunoștea, n-avea încotro. Dar faptul în sine dădea măsura propriei abilități. Necapturarea lui Enro era o înfrângere majoră; și totuși, deja se adapta. - Atunci, zise Secoh, ești pentru mine, sau contra mea? Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
spuse: - Ce-ai fi făcut cu Enro, dacă l-ai fi prins? Seniorul gardian zâmbi. Gosseyn se uită în curtea care Se transforma. Se ridicau spânzurători. Douăsprezece erau gata, iar la nouă atârnau deja niște forme inerte. Gosseyn se uită îngândurat la morți, nici șocat, nici impresionat. Oriunde oamenii acționau în mod talamic, se găsea o mulțime de spânzurați. Secoh vorbi iar: - Enro a reușit să fugă, dar i-am prins pe unii dintre înverșunații lui prieteni. Mai încerc încă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
vorbindu-i până când ar fi fost prea târziu să mai fugă. Am avut o conversație cam furtunoasă. Și apoi, de la începutul atacului, s-a similarizat la bordul navei lui Paleol. Secoh se întrerupse și ochii mai pierduseră din înflăcărare. Zise, îngândurat: - Enro este un om foarte abil. Recunoștea, n-avea încotro. Dar faptul în sine dădea măsura propriei abilități. Necapturarea lui Enro era o înfrângere majoră; și totuși, deja se adapta. - Atunci, zise Secoh, ești pentru mine, sau contra mea? Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
spuse: - Ce-ai fi făcut cu Enro, dacă l-ai fi prins? Seniorul gardian zâmbi. Gosseyn se uită în curtea care Se transforma. Se ridicau spânzurători. Douăsprezece erau gata, iar la nouă atârnau deja niște forme inerte. Gosseyn se uită îngândurat la morți, nici șocat, nici impresionat. Oriunde oamenii acționau în mod talamic, se găsea o mulțime de spânzurați. Secoh vorbi iar: - Enro a reușit să fugă, dar i-am prins pe unii dintre înverșunații lui prieteni. Mai încerc încă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
dublat când de puberul inocent din satul Priponești, când de adolescentul elev la Școala Normală sau de tânărul învățător, devenit apoi profesor. Oricum, reflecțiile sunt ale omului matur și cad sentențios. Dăm ca exemplu o vizită în satul natal: „Priveam îngândurat spre locul unde era via nobilă a tatei, pe care o păzeam până plecam la școală. Câte cărți n-am citit eu și ce frumusețe de struguri avea tata atunci, în timp ce astăzi totul e părăginit, părăsit, dezolant, deprimant...” (p.17
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
să aștept un moment mai prielnic pentru a-i prezenta o propunere ce-mi trecuse prin cap. Lucrurile însă nu s-au arătat mai favorabile, și regele nu-mi mai vorbea. Iată de ce într-o zi, pe când l-am văzut îngândurat în grădină sub un tei, m-am hotărât să-l înfrunt. - Rotari, îmi recunosc vina de a te fi îndurerat, dar durerea aia poate fi și o armă. Spune-i Gailei că ești gata să poruncești depunerea în secret a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
acceptat cu blândețe rugămintea mea. La douăzeci și nouă de ani era și mai frumoasă decât prima dată când o văzusem, trupul și trăsăturile căpătând o anume moliciune. Cele două minuscule riduri dintre ochi i se vedeau doar atunci când era îngândurată, dându-i o expresie înțeleaptă. Formele ce i se întrezăreau prin tunică atunci când se mișca aveau o senzualitate care mă făcea să-mi plec capul și să am un sentiment de vinovăție. Cred că nimeni nu înțelegea de ce refuza ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
droguri miliardari și printre proxeneți. În mijlocul acestei vieți dezlănțuite, al acestei urgii, voi uita tristețea omului occidental. Sophie, ai dreptate: când ajung acasă, mă duc Întins la o agenție Nouvelles Frontières. Sophie Îl privi atent o vreme, chipul Îi era Îngândurat, un rid Îi Încrețea fruntea. — Probabil ai suferit foarte mult..., spuse ea În cele din urmă cu tristețe. — Sophie, exclamă din nou Bruno, știi ce-a scris Nietzsche despre Shakespeare? „Cât trebuie să fi suferit acest om ca să simtă atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ar mai fi încăput. Da le-a pus-o-n coș Dej, la plenara ceceului din aprilie sau mai. Le-a dat o declarație, că era și chestia cu China, de-a intrat Hrușciov la idei. Bătrânelul privi și el îngândurat spre musca prinsă în capcana lipicioasă a hârtiei. Clătină din cap, mustrător: - A stat și s-a gândit Hrușciov, am polemică cu chinezul, mai vine și românul și mă bagă la polemică, vine și ungurul, și polonezul, că abia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
uite că s-a prăsit și i-a trimis p-ăia acu’ să facă dreptate. Pișpirică se înflăcărase. Perora, plimbându-se iarăși, preocupat, dintr-o partea în alta. Intra în cămăruța lui cu calapoade, ocolea măsuța de lucru și revenea îngândurat în dreptul lui Pancratz. Oftă: - Că zicea și la televizor, cum comentează cine se pricepe, că din cauza lu’ unu, Nostrudansus, și mai era unu ca el care a tradus și-a aprofundat că gata, istoria se apropie de capăt. Adică, după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mesei, înfipt într-un suport de inox, un carton galben. Cu litere mari, roșii: „Fiți LACONICI! Fiți DECENȚI! Anunțuri AMBIGUEE nu primim! Respectați SPAȚIUL tuturor!“ Încercase să completeze până atunci mai multe formulare. Le mototolise nemulțumită pe toate. Privea acum îngândurată un altul, neînceput. Se juca cu un pix verde, un „West Point“, demodat, metalic, butucănos, cu biluță, ieșit din uz încă dinainte de evenimentele din acel decembrie de demult. Era singură în sala mare a Biroului de Publicitate „Periniță & Județul“. Dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și cu celelalte e de poveste. Fantezii de speranță. Să mori cu speranța-n tine, a mai zis Pigasie. Vergilnel abia atunci păru că-l aude. Se așeză și el pe bancă, nescăpându-l pe Biluță din priviri. Acela mânca îngândurat din pâinea sa, dând târcoale ciozvârtelor. - A bulit-o, șopti mai mult ca pentru sine Vergilică. I-a căzut beleaua pe cap și nu știe ce să facă. Nu-i amuzant, dom’ Aulius? Nici Aulius nu-l auzea. Își continua monologul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Să vină pompierii de la secția Centrală! Prins de un entuziasm fără margini, Verginel zdupăia aerobic, bătând din palme și arătând cu capul spre Biluță. Nepăsător, acela tocmai intra în cea de cincea cabină. ...Bărbosul ocoli banca. Rezemat în umbrelă, privi îngândurat spre Verginel care țopăia zvăpăiat. Se răsuci apoi spre Aulius. Se aplecă mlădiu și cu un gest îndelung exersat îi închise ochii, trecându-și molatec palma păroasă peste pleoape, coborând-o ușor peste obraji. Aulius Chiosea nu mai apucă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Și dacă n-o vezi, asta înseamnă că ea nu stă și așteaptă acolo? L-așteaptă pe țar, se zice... Și dacă odată și-odată are să vină țarul, ce-o să fie?“ Probabil îl mișca profunzimea gândurilor. Se răsuci spre Burtăncureanu, îngândurat: „Asta vreau de la tine! O poveste ca cum ar fi cu umbra asta care vine și te înghite. Cu mister. Cu taină. Cu fiorul ăsta de nu mai știi nimica din tot ce-a fost. Asta-i tot ce vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nou. Nu există om care să nu se gândească la dulcea copilărie, la năzbâtii și amintiri frumoase, la supărarea părinților sau la o notă proastă, poate... totdeauna îți amintești cu drag de-aceste clipe de vis. Oricât de trist și îngândurat ai fi, când auzi cuvântul copilărie și se ivește un zâmbet cald și luminat pe fața tristă sau îngrijorată. Viața unui copil e o perioadă măreață în care realizezi în ce lume minunată trăiești. Dar ce păcat că durează atât
Mofturile copilăriei. In: ANTOLOGIE:poezie by Raluca Gavrilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_678]
-
prea repede, însă din nou nu am dreptate. Eu am luat-o și mai repede, cum aș vrea să-mi spună? Mai bine o sărut și repetă neîncetat în tăcere pentru el. Iubito, iubito! - Hai, spune dragule, de ce ești mereu îngândurat? Nu ar trebui să fii, eu nu te plac! Te iubesc, înțelegi? Hai spune și tu măcar, mă placi? Știi, te iubesc de mult, de când m-am mutat lângă voi, off mai bine tac, poate vei înțelege mai târziu! Laur
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
altfel și expediția descrisă în detaliu este încununată de succes. Porniți în căutarea singurului fotograf din Craiova care „poza pe mălai”, cei doi reușesc până la sfârșit să obțină fotografiile necesare pentru înscrierea la școală: Și dintr-o dată mama s-a îngândurat: „Dacă-om avea noroc să-l găsim pe omul ăla...” - Care om? - Fotograful... - Păi, numai unul singur e-n toată Craiova? - Sunt mulți, dar unul singur pozează pe mălai, Îl cunoaște Floarea lui Ghiță, e un fel de prieten cu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dumitale... - N-am nici un talent! protestă Ioanide. Am numai avîntși iubire de muncă. Trăiesc pentru fapte și mor dacă sunt împiedicat de la ele. Cu tine trebuie să stau odată serios de vorbă. Și cu aceasta, Ioanide concedie pe Tudorel. Era îngîndurat. În casa lui, din sângele lui, se ivise o ființă care gândea altfel decât el și mai ales într-un chip pe care îl ignora. Arhitectul, turburat, se duse în odaia sa și se-ntinse pe pat. Trăise o zi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]