507 matches
-
al tatălui ei să fie înregistrată și vocea precoce a Cleopatrei. Peste două luni, în toamna anului 2005, Pavel Stratan își lansează albumul, unde este nevoit s-o invite și pe Cleopatra. La apariția micuței pe scenă, lumea a rămas înmărmurita, si nu se mai opreau din aplauze. Vocea Cleopatrei, pur și simplu i-a copleșit pe spectatori. Pavel văzând ce se întâmplă, și-a dat seama că trebuie urgent și micuței să-i scoată un album. Ceea ce s-a și
Cleopatra Stratan () [Corola-website/Science/308036_a_309365]
-
cuviință. În preajma Crăciunului am fost ultima dată la București, la adunarea generală a Acad[emiei] de [t]iin[e] Soc[iale] și Pol[itice]. Cu acest prilej am auzit despre respingerea docenței dșumițtale de către Consiliu. Am rămas pur și simplu înmărmurit. Cum adică, noi, câțiva oameni albiți în muncă cinstită și necurmată, am proclamat un zevzec? Și judecata noastră pe conștiință să fie la cheremul unor neisprăviți? N-aș fi crezut ca uneltirile ticăloase să ajungă așa de departe și mai
Noi completări la biografia lui Liviu Rusu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4191_a_5516]
-
încurcătură. Maria sugerează să dea cu vopsea cearșaful, ca să îi păcălească pe nuntași. Numai că singura vopsea pe care o găsesc în cameră este de culoare verde. Disperați, folosesc vopseaua verde, iar mirele scoate cearșaful pe balcon. Toți nuntașii rămân înmărmuriți, numai unul strigă: - Bravo, mă, i-ai spart fierea!
BANCUL ZILEI: Ion și Maria au probleme în noaptea nunții by Andrei Daniel Vasilescu () [Corola-journal/Journalistic/61923_a_63248]
-
supraveghearea tribunalului de comerț din Berlin și sub mâna cea grea a guvernului prusian! La acest cuvânt puternic, în prezința acestui tablou luminos al viitorului acestei convențiuni în care toată lumea vedea încurcăturile primejdioase ce ne așteaptă, auditorul, deja numeros, rămăsese înmărmurit și cu ochii țintiți la guvernul cel rău al României, la sirena fatală sub auspiciile căreia atâtea nenorociri se revarsă asupra țării. Nu făcea diversiune la acest tablou atrăgător decât unii din membrii majorității Senatului cari, cu un aer stupid
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
și le-au dus Într-un bloc separat, Într-un alt lagăr și În altă baracă, am reușit și eu să intru printre ele. Când ne-am prezentat la muncă și m-a văzut meșterul care fusese acolo, a rămas Înmărmurit: „Tu iar ești aici?” -„Dar ce v-ați gândit? Eu trebuie să stau cu soră-mea”. Și atunci a văzut că nu mai are ce să facă, a venit și m-a șicanat câteva zile acolo, la muncă, dar pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
fără să-și împlinească opera era copleșitor. Nu puteai crede că există în România așa ceva, și nu în România, ci într-un amărât de oraș tembel precum al nostru, care-ți seca în trei ani orice virtute creatoare, așa încât ieșind înmărmurită din sală, n-am găsit decât o explicație pentru rezistența lui Oleg Danovski la insidioasa lucrare a morții provinciale. Pe care am și exprimat-o, prompt, însoțitorilor mei: "Ăsta e Dracu". Deseori îi citisem apoi, reluată de presă până la sațietate
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
Mă voi apăra cu strășnicie în fața lui Dumnezeu, mă voi bate pentru mântuirea mea. O să-i vorbesc Domnului ca de la ovrei la ovrei", spusese Steinhardt. M-am oprit din citit, nu ca să văd dacă fraza avusese efect asupra ei, ci înmărmurită eu însămi de efectul ei. Dacă până atunci fusese doar atentă, exercițiul de o viață se dovedea hotărâtor, și tăcând, doar mă rugase din când în când să citesc mai rar, la fraza aceasta, Monica a tresărit și a exclamat
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
rănită scoase un pumnal cu vârful ascuțit și apăsă, la Început ușor, apoi, cu un gest precis, Îl adânci În rană și Îl răsuci. Bolnava scoase un țipăt lung de durere și Își pierdu cunoștința. Fetița privea cu ochii mari, Înmărmurită, strângând brațul tatălui ei. - Vă rog, Înălțimea Voastră... murmură, pierdut, Shigeru. Samuraiul scoase vârful Însângerat al săgeții și Îl arătă șefului său. - Aceste săgeți nu aparțin armatei regulate care luptă pe străzile capitalei, spuse, nervos, Tachibana, ci grupului de elită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și zâmbi. - Nu... Dar a ajuns fratele meu... Pietro se opri la doi pași de cei doi tineri luptători. Ștefănel Își Întoarse Încet spre el privirea senină și albastră. Apoi zâmbi ușor. Era, totuși, un zâmbet trist. - Dumnezeule... șopti Pietro, Înmărmurit. Așadar... tot ce se știa... În spatele său, Apărătorii descălecară. Cei din primele rânduri auziseră discuția și nu-și puteau stăpâni curiozitatea. Întregul Ordin al Scutului și Spadei trăise tragedia petrecută În familia căpitanului Oană cu optsprezece ani În urmă. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
am gândit... În starea În care eram... Abia pe urmă am realizat că nu aveam dreptul să fac asta, că nu eram singur. Mai erau și cei doi colegi care ar fi putut să sufere la fel. Toată lumea a rămas Înmărmurită, inclusiv gardienii... Toți așteptau reacția șefului. Și reacția șefului a fost surprinzătoare. În loc să sară să mă toace În picioare, Goiciu, care călca În picioare, sărea cu picioarele pe oricine și-l omora, a spus să ne scoată cătușele și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
asta e bătaie de joc, tovarășa! Scrie tot. Noi știm de ce ai plecat mata azi dimineață acolo, lângă I.A.S. Zori de zi. 184 Arma pe care ți-a adus-o neamțul de sărbători, unde ai ascuns-o? Îl priveam înmărmurită. Beat nu părea a fi. Instructorul de la C.C. își studia concentrat unghiile, fără a scoate vreun cuvânt. Nu știu despre ce vorbiți. Ai fost văzută și auzită de către milițian, la locuința unde au stat de sărbători familia neamțului Werner, în
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
cuvintele pe care gândirea le lăsase În urmă. Apoi, mintea Îi reveni din panorama de ipoteze pe care o explorase. - Acolo, În biserică. Relicvariul fecioarei. Omul ăsta e Guido Bigarelli, sculptorul morților. Cecco se uită la victimă cu o privire Înmărmurită, ca și când numele acela nu Îi spunea nimic. Dante, În schimb, părea din ce În ce mai dominat de o stupoare neliniștită. Nu se putea ca Bigarelli să se fi Întors la Florența ca să fie ucis tocmai atunci când una din lucrările lui reapărea În felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se simțea Înclinat să-l creadă. Asasinul neglijase obiectele de valoare, ca să ia o hârtie. Dar poate că hârtia aceea valora și mai mult. O comoară, Între fetru și fetru. - Eliberați-l pe omul acesta, ordonă el. Șeful gărzilor ascultase Înmărmurit. Cu un semn din cap, porunci ca dispozițiile priorului să fie executate. În timp ce străjerii Îl dezlegau pe nenorocit din frânghii, se apropie de Dante. - Dar ticălosul acela e vinovat de furt mărturisit. Și apoi... și apoi pare să știe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
privirile celor doi monahi care asistau năuciți, apucă de subțiori trupul lui Arrigo și Îl potrivi În poziția șezut. Apoi arătă spre plăcile Învelite În fetru, poruncind să fie dispuse de-a curmezișul, lângă cadavru. Călugării de la Misericordia erau din ce În ce mai Înmărmuriți. Sub greutate, oiștea carului gemea periculos. - Parcă e de marmură! exclamă unul dintre cei doi, leoarcă de sudoare pe sub glugă, pe când celălalt, ajutat de Dante, urnea căruța. Dar ce-i Înăuntru? - Un vis, murmură priorul, ștergându-și fruntea și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acestei țări. Dar se vede că deodată cu toamna anului acestuia a fost scris să vie și toamna acestei vieți iubite, căci același soare care a luminat bustul de marmură a lui Grigore Vodă au încunjurat cu razele sale fruntea înmărmurită a lui Constantin Negri și mormântul său, deschis să-l primească. Astfel pământul românesc primește în brațele sale pe copiii săi adormiți cu aceeași blândețe ca sânul mamei; el, în care zac comorile trecutului nostru, își adaogă câte o nouă
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
în camera mea, s-a rezemat cu mâinile de birou și s-a prăbușit pe un scaun. — S-a aranjat totul, au fost singurele ei vorbe. — Ce anume? — Totul. — Cum? Înainte de a vedea ce fel de casă este? am întrebat, înmărmurită. Mama a pus un cot pe masă, și-a trecut ușor mâna peste frunte și a oftat adânc. — Unchiul Wada spunea că e un loc foarte frumos. Îmi vine să mă mut cu ochii închiși. Și-a ridicat capul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
nici nu-l auziseră și alergaseră toți în poiană, râzând, strigând. Atunci cabanierul îi spusese câinelui, care se luase pe poteca după el : "Tu stai aici și păzește copiii!" Iar câinele se întorsese spre casă. Se uitară unul la altul înmărmuriți. Ursei se făcuse și el mic (cât putea să se facă de mic un câine ciobănesc) și când se uitară la el nu le veni să creadă : lacrimi mari i se rostogoleau pe bot și se uita în sus, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în plin, peste obraz, c-o face să se rotească o dată, cît pe ce să cadă peste masă. Altfel nu se mai poate spune el înfruntîndu-i privirea stupefiată, amenințînd-o cu arătătorul întins către ea, gata s-o lovească iarăși. Copiii, înmărmuriți, se uită în sus, spre părinți, apoi, încep să plîngă. Ai grijă de ei spune soțul -, că vreau să adun mizeria de pe jos, să n-o ducă la gură. Șterge-i pe mîini. Femeia devine supusă, adună copiii lîngă genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lăsînd-o pradă deznădejdii: Nuu! țipă scurt Maria, înfigîndu-și cu sălbăticie coatele în abdomen, ca și cum ar fi fost înjunghiată; apoi se răsucește spre dreapta, cade lîngă calorifer, peste patul improvizat, cu tîmpla rezemată de elemenții fierbinți și rămîne așa un timp, înmărmurită, după care, cu mișcări de somnambulă, pătrunde sub cearșaf, cu fața în pernă, revărsîndu-se într-un plîns isteric, hohotind înfundat. În primele clipe, Mihai e îngrozit; se așteaptă la dezlănțuirea unei lungi crize de isterie și primul lui gînd de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
comise anterior și nu aveau de ce să mintă): „Eram aproximativ 1.000 de oameni, toți goi, unii răniți, sprijinindu-ne unii de alții. Și acest convoi a pornit spre o remiză a unui regiment. Pe drum am Întâlnit ofițeri bătrâni Înmărmuriți, cu mâna la gură de ceea ce vedeau”25 - așa s-a văzut pe sine Schneier XE "Schneier, Theobald" . Medicul-șef al orașului, dr. Aurel Mihăilescu XE "Mihăilescu, Aurel" , a văzut alte lucruri, pe care Schneier XE "Schneier, Theobald" nu le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
nu mă împac nici acum”. - „Taci! O să vină o zi - și tu crezi, asta, o să ne întâlnim din nou, numai că, s-ar putea să nu ne dăm seama, pentru că nu știm nimic esențial despre legile acestei lumi”. O ascultam înmărmurit. - „Atunci - o auzii din nou - timpul luneca spre vară, uituc de examenele de sinteză, de sfârșit de an pe care le dădeai, mă sărutai în bătaia limpede a lunii, eu mă înecam în ochii tăi, te îmbrățișam, intram în lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
familia noastră. Mi se uită drept în ochi, îmi strânse mâna și preciza: O mărităm pe Ana și am venit special să vă invit la nuntă: pe 20 luna asta. Să nu cumva să-mi spuneți că nu puteți. Rămăsei înmărmurit, vestea era pe neașteptate, căci nimic din ce fusese cu aproape un an în urmă când ne despărțisem nu făcuse previzibilă realitatea de acum; bucuria lui de părinte era abia stăpânită, îl îmbrățișai din nou, îl felicitai, ne sărutarăm, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mărturisi că nu pricepe nimic, spunea că „facem pe filozofii” și în final își expuse punctul de vedere foarte concis: - Eu știu una: Dacă ți-e dat să iubești, nu poți cu adevărat decât o singură dată în viață. Rămăsei înmărmurit: era răspunsul Ființei; exprimase, simplu, adevărul pe care încercasem să-l explic, probabil sofisticat, cu câteva minute înainte. Fără să știe, trase aceeași concluzie cu cea a „filozofării” noastre - a mea și a profesoarei - deși mărturisise că nu pricepuse nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
am venit aici, în mijlocul acestei câmpii să ne căsătorim. Ce te uiți așa? A sosit timpul nunții noastre.” Se apropie, îmi întinse mâinile, apoi mă îmbrățișă: „Nu e nimeni aici, suntem singuri, îmi spuse, apoi mă sărută pe obraji; rămăsei înmărmurit. „ Ne vom căsători aici, în mijlocul acestei câmpii, continuă, iar copacul acesta nu e un copac cum ai crezut, ci Pomul Cunoașterii. Ai crezut că e copac pentru că nu are roade, dar spre deosebire de cel pe care-l știi din Cartea Facerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
au hăituit și bătut, îi agățaseră două pancarte, prinse de umeri, una în față, cealaltă în spate, pe fiecare scria „Sabotor” cu litere mari, și când trecură prin piață începură să-l lovească cu ce apucau de pe tarabele țăranilor rămași înmărmuriți. Un abuz terorist al puterii, în chiar ordinea de drept ce o instaura, pentru că înainte de toate trebuia instaurată frica, teroarea. Ce fel de stat se naște? te întrebai. Cel arestat fusese adus la tribunal nu de gardieni, care nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]