260 matches
-
acest foc al morții toți dintre voi vă gătiți hrana în casele și în câmpiile voastre. Adevărat vă spun, acesta este totdeauna focul care vă distruge hrana și trupurile, tot așa cum focul răutății și perversității vă pângărește gândurile și vă înrăiește sufletele. Pentru că trupul vostru este chiar ceea ce mâncați, iar sufletul vostru devine, până la urmă, exact ceea ce gândiți. De aceea, este bine să nu mâncați nimic din ceea ce un foc mai mare decât focul vieții a distrus acea hrană. De aceea
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
nevoie de un medicament trebuia să bată mult până să i se deschidă, iar farmacistul vorbea de după zăbrele de fier. Din spatele lui se auzea un mârâit. Curând s-a văzut că scepticii avuseseră dreptate. Calmul s-a dovedit șubred. Întunericul înrăia probabil câinii, încît aceștia săreau gardurile și mușcau pe oricine se apropia noaptea de casele pe care le apărau. Era ceva în bezna orașului care îi înnebunea parcă. Pe stradă, noaptea, dacă stăpânul, silit să iasă dintr-un motiv sau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
spre nicăieri. Cum au suportat și nu s-au dus în mlaștină să uite? Dar, oare, n-au făcut tocmai asta? Pustiul e în stare să sălbăticească un om. Aici, dacă nu ești sfânt, riști să devii îmblînzitor. Nimic nu înrăiește, poate, mai mult decât zădărnicia. Așa am ajuns la o ipoteză care mă frământă acum. Dacă există într-adevăr îmblînzitorii din mlaștină, oare nu sânt ei, cumva, cei care au dirijat altădată trenurile în gară? Au suportat cât au suportat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
bisericești să umble cu lucrul diavolului...Parcă nu-i prea bine... „Așa erau vremurile, fiule, și este târziu să le judecăm.” Mă închin părerii tale, părinte. Cu gândul la o crâșmă în care un purtător de sutană drege paharul unui înrăit la băutură...răsfoiesc la hârțoage fără încetare. În cele din urmă, găsesc un rezumat după un ispisoc al lui Gheorghe Duca voievod, din 20 octombrie 1670 (7179) - scris la Țuțora - în care se spune că vodă a dăruit mănăstirii sale
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
îndemînă tot confortul! . . . Maxențiu însă, care se credea asasinat cu premeditare, trecuse acum la lupta fățișă. Nu mai avea prudență, nici stăpânire de sine. Pusese chestiunea din nou cu violență; rostise injurii pentru Lică, amestecîndu-1 în chip periculos discuției. Acla, înrăită de acuzații deslușite, refuzase hotărât, așa cum Maxențiu nu credea că va avea curajul. își închisese deci singur drumul. Acum, când îi era interzis, Leysins îi părea tot mai mult singura lui salvare. Nu mai era locul necesar dar ponosit, ci
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
pe sub osia lumii și apucând brusc laba de urs bine fiartă și buzele de crap încă molfăind ațos a supărare, înotând în sosuri grase și în nămoluri tăcute, și iar se dedulcea cu subsuori de rinocer aduse tot de pirații înrăiți în patimi slinoase, procurate și vândute pe bani grei, grei ca țărâna de pe mormintele imperiale și apoi legumea încet-încet stomacuri de greieri și piciorușe de lăcustă până simțea că sângele îi aleargă buiestru pe sub pleoape, amestecându-se cu lumina, la
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
cel drept, din care pricină, când mergea, era aplecat într-o parte ca o balanță strâmbă. Mâinile îi tremurau, de aceea și le ținea, de obicei, vârâte în buzunarele sutanei. Infirmitățile și boala, căci era și bolnav de plămâni, îl înrăiseră, în loc să-l smerească. La început, păruse prietenos, cu toate că urâțenia lăuntrică îi ieșea prin piele. Într-o seară, însă, m-a auzit zicând, într-un moment de derută: "Doamne, dă-mi un semn și voi crede în Tine". M-a dojenit
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
peste chipuri de oameni de care alții se tem și fug. Poate că întâmplarea mi-i scoate-n drum, ca să-mi arate, cine știe, că nu-s chiar așa de răi precum îi crede lumea. Sunt doar niște ființe umane înrăite de viață, de cei din jurul lor, de jocul norocului care lor le-a jucat feste destule. Uite, Stelică Dogaru e-acum un om în puterea vârstei. Însurat de-a doua oară, tată a doi copii, rămași din prima căsnicie (doi
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
fi mai bine?, încearcă să cumpănească omul politic. Cu ăștia nu te poți pune, mai ales când ești singur. Dacă nu-l expedia pe Nelu și ARO-ul lui, acum ar fi fost în siguranță, nu în fața ăstora care sunt înrăiți și flămânzi. Mai bine să-ncerce să facă ceva. “Bine, dragi oameni buni. Am să-ncerc să v ajut.” La auzul acestor vorbe, mulțimea începe să-și manifeste zgomotos satisfacția și-i face loc spre intrarea chioșcului. “Deschide! Sunt primul
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Poartă-te și tu mai atent cu el. E un copil, totuși". Biata mama. Era îngrijorată din pricina mea. Ce ghinion am avut să moară Dinu" era, aproape invariabil, răspunsul tatei. Aceste frânturi de discuție întretăiate de Plânsetele mamei m-au înrăit și mai mult. Vroiam din tot sufletul să-i dau dreptate tatei, să aibă motive să mă considere un diavol, un vagabond, o rușine. El nu-mi ierta faptul că nu semănam fratelui meu mort, eu nu-i iertam faptul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pantaloni și a început să-l bată cu ea. Simțea loviturile pe mâini, pe umeri, pe spate și a descoperit îngrozit că pe figura aspră a maică-sii nu era nici urmă de milă; se uita la el cu ochi înrăiți de furie și-l încuraja pe frate-său să-l lovească și mai tare. În cele din urmă mai mult din pricina acestui chip desfigurat de furie rea s-a înmuiat ca o cârpă. "Bine, o să fac cum ziceți voi, lăsați
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
învîrtit o dată roțile căruciorului și s-a apropiat și mai mult. "Domnule sculptor, să nu te încrezi niciodată în doctori. M-ai auzit?" Mă simțeam foarte stingherit în fața acelei femei care ar fi trebuit să fie, în mod normal, acră, înrăită de boală și posacă, dar care mi se arăta dintr-odată foarte volubilă, ba, mai mult, vorbea cu tonul impertinent pe care-l foloseam eu uneori în discuțiile cu Dinu. Susținea că o boală e o binefacere, fiindcă îți deschide
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Poartă-te și tu mai atent cu el. E un copil, totuși”. Biata mama. Era îngrijorată din pricina mea. „Ce ghinion am avut să moară Dinu” era, aproape invariabil, răspunsul tatei. Aceste frânturi de discuție întretăiate de plânsetele mamei m-au înrăit și mai mult. Vroiam din tot sufletul să-i dau dreptate tatei, să aibă motive să mă considere un diavol, un vagabond, o rușine. El nu-mi ierta faptul că nu semănam fratelui meu mort, eu nu-i iertam faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pantaloni și a început să-l bată cu ea. Simțea loviturile pe mâini, pe umeri, pe spate și a descoperit îngrozit că pe figura aspră a maică-sii nu era nici urmă de milă; se uita la el cu ochi înrăiți de furie și-l încuraja pe frate-său să-l lovească și mai tare. În cele din urmă mai mult din pricina acestui chip desfigurat de furie rea s-a înmuiat ca o cârpă. „Bine, o să fac cum ziceți voi, lăsați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
învârtit o dată roțile căruciorului și s-a apropiat și mai mult. „Domnule sculptor, să nu te încrezi niciodată în doctori. M-ai auzit?” Mă simțeam foarte stingherit în fața acelei femei care ar fi trebuit să fie, în mod normal, acră, înrăită de boală și posacă, dar care mi se arăta dintr-odată foarte volubilă, ba, mai mult, vorbea cu tonul impertinent pe care-l foloseam eu uneori în discuțiile cu Dinu. Susținea că o boală e o binefacere, fiindcă îți deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
GUFI: Nu vi se pare, totuși, că are un cap de rață? ARTUR: Un cap de rață? Da. Un cap de rață fiartă. Un cap ca o bucată de carne stoarsă de zeamă. E înrăit și buhăit. E atât de înrăit încât se aude până aici cum îi plesnesc tâmplele. GUFI: Mă bucur că gândim la fel. ARTUR: Nu îndrăznesc să vă contrazic. GUFI: Ei bine, puteți să-i plângeți de milă. ARTUR: Nu cred s-o fac. GUFI: Îl așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
He-he! Uite-așa începe pălăiala! (Din interiorul gropii țâșnesc picături.) BRUNO ( Luând o picătură pe deget și ducând-o la gură.): Încă-s ude. GRUBI (Același gest.): Nu mai e mult. BRUNO: Când începe căscătura să plescăie e rău. Se înrăiește de tot jur împrejur și încep să se scurgă pe dinapoia cazanului. La așa căscătură, așa pagubă. Tu știi cum m-a luat ăla cu lopata, când a venit? El a zis „ține”. Eu am zis „nu ține”. El s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Pe vremea mea obișnuiam să punem ace în scaunul capitonat al profesorului, dar asta e altă poveste. E bine totuși că se rezumă la glume inofensive. Încă se simte asupra lor influența benefică a autorității, deși odată cu vremea se vor înrăi. E nevoie de încărunțire în post ca să-ți dai seama de răutatea ce colcăie în ei. Cel puțin cu atâta înțelepciune să mă aleg de pe urma situației mele mizerabile, unde Bălăceanu m-a aruncat cu scârbă - sunt sigur -, pentru că l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
făcut trei întrebări. A fost Cristina pe aici. Te pup. - Și eu te pup... Pââr... pâââr...pâââr... A închis. Dragă Sidonia Îmi pare rău să aud că viața a fost dura cu tine. Sper că asta să nu te fi înrăit. Da, îmi spuseseși despre soț și fiică și, dacă el a fost un blestem pentru tine, fata trebuie să fie o binecuvântare. Mi-ai trimis și cele două fotografii - de la ele am avut neînțelegerea, iti mai amintești? Repet ce am
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
pe care și-l vârâse apoi necunoscuta în buzunar. În două secunde, în dreptul deschizăturii fostului pervaz, se ivi și spinarea viorie a rozătorului împăiat. Întâiul bețivan sărise deja în interior și se deplasa, cu subtilități de pisică, pe trei sferturi înrăită de sete, pe cimentul denivelat. 51 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Fugi, boangă, tare de aici! Nu li se scurge îngerilor și mastică din ochi? Nu zice ochiul vreunuia din ei: "Hai, bre, Bruță, să ne ciocnim și noi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ei nereușind să-și astâmpere foamea cu carnea ei de păcăleală. Mirosea concomitent a mortăciune, a urină de vacă și-a rumeguș. După o săptămână, își luară inimile în dinți (cercetînd și strungile dimprejur, și găsind liniște, dar fiind prea înrăiți de foame). Și, pe ocoluri ce nu le mai bunghea nici Regele, ca fost ciobănaș, coborâră spre București. Bătea într-un început de aprilie. În București, tot frig și foamete, dar cel puțin îți mai distrăgeau atenția cu mitingul de la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
că mama sa lucrase cu atâta abnegație, să-l crească pe el și pe soră-sa, că Raicopol nu va pierde ocazia de-a ne strivi, pe noi, de vreun cot de tunel. Așa că, în prima fază, nu l-au înrăit prin nimic. L-au lăsat în factorul lui psihologic. Omul ședea și el liniștit la postul lui de comandă... Și, c-o expresivitate neliniștitoare, continua să ne plimbe prin tumultoasa viață a domniei sale. Nu erai tot timpul conectat, dar îl
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
M-am gândit să fii pildă pentru sufletele pe care le păstoresc... El asculta cu respect. Popa o luă cu meșteșug, îi aminti că domnul Isus condamna beția și preacurvia, ori meseria lui era să îndîrjească oamenii, pentru că rachiul îi înrăia, de aia se și deschisese casa Domnului, să amintească păcătoșilor de calea cea bună pe care a umblat mielul lui Dumnezeu. Ori el, ca negustor de băuturi, avea multe păcate. Și ca să-l mai îmblînzească, spuse în cele din urmă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cerșetori în vitrine, adică pe trotuare, cu atât mai multă sărăcie pe rafturi și ticăloșie pe tejghea. E destul să ne numeri pe noi, betegii și pomanagiii, nu-ți mai trebuie metru de croitorie ca să măsori cu cât s-a înrăit lumea. Dar Coltuc nu-i spuse nimic despre toate astea Melaniei. Merse tăcut și drept, proptit pe căruțul lui, închizând ochii la fiecare hurducătură care-i frigea șalele. Înțelese durerea ei, când s-a ostenit pe drumul mai lung și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
l-au cam răscolit..." 357). Ivan Denisovici întruchipează răbdarea (își poartă crucea, care pentru el înseamnă detenție), blândețea ("fericiți cei blânzi") și cinstea în condiții extreme, în care puțini pot dovedi sau pot păstra aceste calități. El nu s-a înrăit în lagăr ("fericiți cei curați cu inima"), nu s-a abrutizat și încă se mai poate implica, responsabil, în muncă. Așa cum se știe din experiența monahilor, munca, mai ales cea manuală și însoțită de rugăciune, este o asceză purificatoare. În ce privește
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]