49,940 matches
-
se gîndească la trecut, așa că trăiesc într-un fel de prezent continuu, dar nu un prezent ce evoluează treptat, după cum am spus, ci în salturi. Noi sîntem mult mai orientați către viitor decît nemții, italienii sau românii. Aici, oamenii proiectează întotdeauna ce vor face anul următor, sînt obsedați de nou. Chiar dacă America nu mai este o țară nouă, ea continuă să se privească pe sine astfel. în ceea ce privește prezentul, putem vorbi de o criză a domeniilor umaniste? Care este soarta capitalului cultural
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
de muncă în domeniu, iar combinația aceasta de factori are un efect depresiv pentru tineri. în parte, e vina noastră ca profesori - atît timp cît vom simți că studierea literaturii trebuie să aibă o justificare externă, atunci lucrurile vor fi întotdeauna problematice, iar decanii vor da din bugetul pentru departamentele umaniste către cele tehnice. Dacă priviți un catalog de cursuri de la Stanford, departamentul de engleză este neafectat, dar celelalte limbi continuă să piardă teren, ceea ce este foarte trist, pentru că engleza nu
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
au înțeles acest fapt destul de bine. Spre deosebire de ei, Homi Bhabha folosește literatura doar ca exemplu: un roman ca Beloved de Toni Morrison demonstrează pentru el un anumit lucru, dar nu este treaba literaturii să demonstreze lucruri. Marea literatură a fost întotdeauna aceea care poate fi interpretată în multe feluri și nu există pentru a exhiba, să zicem, liminalitatea. Sînt scriitorii niște buni critici? Poetul Charles Bernstein a spus cîndva că în loc să facem o analiză derrideană pe Gertrude Stein mai bine am
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
trebuia să aibă un rol negativ, așa cum o vede el. Definiția lui e mai puțin aplicabilă azi, cînd distincția înalt/ trivial nu mai este ce era pentru moderniști. Adorno consideră din start că există o industrie a conștiinței și că întotdeauna cultura este o anomie, încît arta și cultura se află într-o relație dialectică. Să presupunem că este adevărat că, într-o cultură de masă ca a noastră, cea mai bună poezie va fi întotdeauna antagonistă într-un fel și
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
industrie a conștiinței și că întotdeauna cultura este o anomie, încît arta și cultura se află într-o relație dialectică. Să presupunem că este adevărat că, într-o cultură de masă ca a noastră, cea mai bună poezie va fi întotdeauna antagonistă într-un fel și trebuie să se constituie automat într-o critică - deci că poezia este o formă de critică socială sau culturală. Totuși, nu poate fi privită numai așa. Adorno nu ia în considerare poezia umoristică sau poezia
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
Chivu Prologul cărții de față este însăși povestea celor 18 ani în care "divinul columbian" a notat, a scris și a rescris cele câteva povestiri până la a deveni, așa cum mărturisește, "cartea de povestiri cea mai apropiată de aceea pe care întotdeauna mi-am dorit s-o scriu". Din șaizeci și patru de subiecte, Márquez n-a mai recuperat decât jumătate după distrugerea accidentală a carnetului în care erau comentate lapidar. După rescrieri repetate n-au mai rămas până la urmă decât cele
Despre alte morți "anunțate" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15416_a_16741]
-
de spaimă ale copiilor speriați de monștrii anume trimiși să le calce pragul în timpul nopții. Întreg potențialul de energie astfel dobîndit este administrat cu scrupulozitate de către cei ce diriguiesc Monstropolis. Un adevărat megalopolis a cărui turnantă este ușa, simbolizînd ca-ntotdeauna trecerea dintre două stări, dintre două lumi, dintre lumină și întuneric, dintre cunoscut și necunoscut. Pragul dintre cele două tărîmuri se-ntîmplă să-l treacă o fetiță a cărei imbatabilă armă este rîsul (o altă posibilă trimitere livrescă la "Numele trandafirului
Carte - film - carte by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15432_a_16757]
-
l-au părăsit pe acel Vadim Tudor al clipei opțiunii lor pentru P.R.M., ci pe tiranul de astăzi, întunecat și intratabil, tot mai afectat de încetineala Reformei, de al cărei dor nu poate închide nopțile ochii, de extinderea corupției - și întotdeauna necinstea altora te scoate din sărite - de aroganța Puterii - iar aroganța altora te ucide - de faptul că între averea salariatului mediu și aceea a sa, este cam deosebirea dintre Măgura Odobeștilor și crestele Himalayei. Ca să nu mai vorbim de noianul
Polca pe furate by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15412_a_16737]
-
le-a șters repede urma. Fața ei, Virginia Gruber scria: „Mama a fost plină de viață, plină de farmec, frumoasă, doamnă perfectă și avea o voce superbă. În societatea aleasă pe care o vizită, din cauza acestor calități superioare, făcea umbră Întotdeauna În jurul celorlalte femei”. Nemuritoarea muză eminesciană s-a născut În Năsăudul ardelean În ziua de 22 aprilie 1850, În același an În care la Ipotești s-a născut „Luceafărul poeziei românești”, Mihai Eminescu. Tatăl Veronicăi, Ilie Câmpeanu, a fost un
Veronica Micle. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/81_a_329]
-
Al. George ajunge să identifice tînărul necunoscut, întîlnit de E. Lovinescu în Cișmigiu (Coriolan Carei), care "îmi dă poezii și îmi cere o prefață", îi află date despre viață și ca, traducător din literatura maghiară, a tradus din Petöfi. Nu întotdeauna distanțat în interpretare, în schimb ostentativ schematic, în rolul său de a comenta identități concrete, Al. George este atent la prezențele în cenaclu și reține în ce măsură numele acestora au fost trecute de E. Lovinescu în paginile sale de istoric literar
Monumentalitatea epică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15424_a_16749]
-
unor note austere, substanțiale, de o concentrare a esențialului în citate și în rezumate, cu capacitate deosebită de a plasa scriitorul în contextul literaturii române, de a fixa fără îndoieli interdependența dintre scriitor și epocă, printr-o concretețe a informației, întotdeauna depistată la sursă. Extrem de elaborată, pînă la austeritatea formulării, cum am mai observat, nu fac decît să enumăr contribuția la cunoașterea lui F. Aderca, Lucian Blaga dramaturg, în confruntarea cu Victor Eftimiu, în calitate de director al Teatrului Național, Anton Holban și
Monumentalitatea epică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15424_a_16749]
-
lecția înaltei devoțiuni. Numai pentru entuziasmul polemic al vremii ar fi pagini întregi demonstrative de reținut în această cronică. Sistemul critic lovinescian sub tirul critic al lui G. Călinescu, pe prim-plan. Pentru "anchetele literare" și "interviuri", de asemenea. Întrucît, întotdeauna este loc de mai bine, țin să observ că Elena Iordache-Străinu a publicat în 1970, nu în 1984, cum apare în "notă" (vol. I, p. 240), romanul Păuna și copiii ei, nu Păuna și ai săi. Iar despre unii scriitori
Monumentalitatea epică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15424_a_16749]
-
Este foarte mult "fard" în Umbre și lumini, piedică serioasă pentru cititorul contemporan, din ce în ce mai puțin atent la retorici, dar o posibilă sursă de rare delicii de lectură. Textul urmează regulile "aristocratice" ale expunerii. Maruca nu vorbește doar despre ea, vorbește întotdeauna în numele unei familii, al unui spirit și chiar în numele unui loc: Tescani. Orice analiză interioară se confundă fatal cu o genealogie scurtă a caracteristicilor "alor săi". De aici provine un soi de omnisciență memorialistică, arhaică și fermecătoare în același timp
Poveștile Marucăi by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15447_a_16772]
-
Rodica Zafiu Simetria perechilor antonimice în care un termen este construit cu prefix negativ e tulburată de multe excepții: evoluții semantice diferite au făcut ca unei regularități formale să nu-i corespundă întotdeauna același raport între semnificații. Cel puțin în sensurile lor principale și uzuale, bun și nebun, apărat și neapărat, smintit și nesmintit s-au distanțat mult (ultimele două perechi și prin specializare morfologică), astfel încît nu mai realizează un raport simplu
Pertinent/ impertinent by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15474_a_16799]
-
Manolescu rezistă la reeditare și s-ar putea să fie totuși cel mai spectaculos moment al acestui an Caragiale. Povestirile din Misterul camerei închise ne arată o altă față a autorului, deși nu una neașteptată, pentru că Florin Manolescu a arătat întotdeauna o constantă preocupare pentru literatura SF. Plăcerea speculației din aceste povestiri era și ea anticipată de jocurile din cealaltă carte și s-ar putea spune că autorul îl întîlnește pe Caragiale în efortul de legitimare a genurilor mici. Povestirile nu
Florin Manolescu și Florin Manolescu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15471_a_16796]
-
să surprind individul în stilul prozei mele - oferind astfel lectorului receptiv un mijloc de a descifra natura exactă a scrierilor lui. Cu ce începeți, când vă apucați de un roman? O stare de spirit sau o istorie? Vă planificați incidentele? întotdeauna am mai întâi istoria, dar cu greu se poate face o separare între poveste și 'starea de spirit' pe care încerc s-o induc. Moartea e o temă obsesivă pentru sensibilitatea Desperado, de la Graham Swift (Last Orders) la Julian Barnes
Peter ACKROYD - Mintea este suflet by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15460_a_16785]
-
studiului Egoismul în filozofia germană, al lui George Santayana, care au fost publciate în 1915, respectiv în 1916. Dewey a insistat asupra doctrinei kantiene a celor două realități - "una exterioară, materială și necesară, cealaltă interioară, ideală și gratuită (...), prioritate avînd întotdeauna cea interioară", într-o viziune specific germană; la fel a procedat și George Santayana (...) Pentru el perversitatea gîndirii germane ar fi constat tocmai în glorificarea egoismului, de care alte națiuni încercau să se debaraseze cît mai repede, considerîndu-l un impediment
Wolf Lepenies - Europa și paradoxurile culturii germane by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15482_a_16807]
-
această comasare a fost o opțiune neinspirată. De-a lungul timpului am avut cu Horia Patapievici divergențe de ordin politic. Horia are calitatea, dar și defectul, că recurge prea repede la absolut. Stă bine - ca să zic așa - cu absolutul. Are întotdeauna fermitatea unui punct de vedere extrem de tranșant, de impozant și intervine cu o grilă absolută în teritoriul de obicei plin de semitonuri și nisipuri mișcătoare care e viața politică. De aceea unele dintre judecățile lui mi s-au părut, de-
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
gata făcut în discursul nostru intelectual e aici pus în cauză, inclusiv idolatrizarea modernității înseși. Asta nu poate fi făcut decît de cineva care are curaj și care ia lucrurile acestea foarte în serios. I se reproșează că nu vine întotdeauna cu soluții. O carte nu e un rețetar, nu e o procedură medicală: diagnostic și pastile. Patapievici vorbește totuși de două soluții: una este discernămîntul (e o temă care apare masiv în carte și tocmai discernămîntul a lipsit în judecarea
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
frecvența cuplului de o fină intelectualitate Șerban Cioculescu - Vladimir Streinu și, cu o notă aparte chiar pentru surprinderea trăirilor autorului lor, suita portretelor lui Anton Holban, pînă la cel de pe urmă, rostit la căpătîiul nepotului dispărut. Atmosfera cenaclului nu este întotdeauna trecută cu îngăduință prin spiritul critic al lui Lovinescu, cu toate că i se reproșa energia irosită în ascultarea oricărui cititor, ca și cum l-ar fi avut în față pe creatorul epopeelor grecești, înșuși. Cișmigiul, este păstrat cu farmecul întîlnirilor la "Buturugă" sau
Două decenii de scris zilnic by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15517_a_16842]
-
în diverse reviste, am citit cîteva dintre ele în Dilema. Felul în care își justifică însă opțiunea de a face o carte din fragmente trebuie să recunosc că m-a pus serios pe gînduri și mi-a arătat că nu întotdeauna e vorba de vanitate: "Opțiunea pe care am făcut-o a fost dictată de respectul pe care îl port peticului. Mă tulbură să văd cum din petice se compune un întreg. Există, cred, o memorie a peticului pe care el
Irina Nicolau, scriitoarea by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15514_a_16839]
-
fi aici o explicație pentru felul în care articolele Irinei Nicolau își cîștigau cititori, și eu am fost printre ei, fără ca acești cititori să aibă vreun interes în domeniul respectiv. Textele grupate în rubrica Cotidian și sărbătoare, de pildă, erau întotdeauna mai mult decît o judecată a etnologului, erau, așa cum autoarea explică aici, "un mod de a judeca lumea" de azi. Cu alte cuvinte, autoarea se înscrie în acel tip de intelectual, foarte activ și important în alte țări, care folosește
Irina Nicolau, scriitoarea by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15514_a_16839]
-
superioritate. În structura acestuia, megalomania apare mixată cu o aparență de modestie, sub forma nemulțumirii de sine a geniului romantic: "Conștiința insuficienței mă stăpînește mereu, cu toată aparența de infatuare". "Modestia, observă cu justețe Valentin Ionescu, e a omului excepțional, întotdeauna însă falsă, ea nu are decît un sens social, este mai repede o politețe față de cei mai puțin înzestrați. Cufundarea în anonimat, apoi, a geniului e o postură livrescă ("Firescul meu este livrescul")". Credem a vedea în duhul facețios al
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
multor temporalități, unele dintre ele ciclice, altele liniare, unele cantitative, altele calitative, unele interioare, altele exterioare" (pe care autorul le analizează în felul în care ne străbat sau ne supun zi de zi). Pe urmele lui Heidegger, timpul cotidian este întotdeauna timp potrivit sau nepotrivit, databil (databilitatea ținînd mai curînd de structura relațională a timpului, și nu atît de precizările calendaristice), considerat sub aspectul intervalului dintre două momente, spațiat ("acum" nu este niciodată punctual). în plus, "el nu este numai trăit
Despre Cetate și timpurile ei by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15533_a_16858]
-
Fildeș). Alteori "cronica" nervoasă a zilei se dilată prin infuzia de fabulos, prin ramificarea, de un amar umor, a consecințelor unui punct de plecare arbitrar: "Tratatul cu Ucraina/ nu este un compromis istoric,/ ci unul anistoric.../ Românul e atemporal/ ca întotdeauna./ Cine nu crede,/ să-l citească pe Blaga/ sau oricare variantă/ a Programului de guvernare/ al lui Victor Ciorbea./ Noi nu vom renunța/ niciodată/ la Insula Șerpilor./ Din păcate,/ șerpii au hotărît/ să renunțe la ea./ Oricum,/ ucrainienii din România
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]