279 matches
-
iubești. Vipsania se crispează și, fără să vrea, își înfige unghiile în mâna care o mângâie. — Dacă n ar fi Asinia, murmură cu ură în glas, de mult mi-aș fi pus capăt zilelor, ca să scap de acest coșmar. Sughite întretăiat. Nimeni nu o crede, pentru că nimănui nu-i dă prin cap cât de înfiorător este să fii spionat tot timpul. Să ți simți sentimentele interogate, privirile observate, să ți se numere până și bătăile inimii. Să-ți fie interceptate scrisorile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Asinius Gallus înalță din sprâncene a mirare. Scribonius Libo explică: — Tata le-a scris numele în cerc, așa că nu s-a putut cu noaște ordinea eliberării. Se îneacă. Tușește de-i ies ochii din cap. Într-un târziu ros tește întretăiat: — Mi-am dat toată osteneala, zău. Și mama a discutat cu prin cipele, că doar era vorba de voința unui decedat... Răsuflă greoi: — Să o respecți înseamnă decență... Ridică din umeri neajutorat: — Dar n am rezolvat nimic. Puteați să vă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
zgâlțâie totuși fără prea multe menajamente: — Ce s-a-ntâmplat? — Fugiți! mai apucă să spună rănitul. Se scurge moale din brațele germanului și se prăbușește la pământ. Cei doi se apleacă asupra lui. — Unde e băiatul? întreabă Rufus cu glas întretăiat. Ganymedes șoptește stins: — Cred că a murit... ne-au călcat în picioare... Evreul ridică privirea și ascultă cu atenție. Forfota se apropie de ei ca talazurile unei mări dezlănțuite. — Mulțimea s-a revoltat..., geme nenorocitul. Își încleștează degetele de pelerina
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dezmeticit încă. Germanul însă țâșnește în picioare: — Principele are nevoie de mine. S-ar putea să fie în pericol! CAPITOLUL IX Prinde aproape temător între palme obrazul delicat, atinge în treacăt fruntea bombată, ca de copil. Se apleacă cu respirația întretăiată și își trece buzele fierbinți peste sprâncenele arcuite. Linge apoi pielea mătăsoasă. Simte sub degetele tremurânde con turul fin al pomeților. Nu e nevoie s-o vezi, chiar și ascunsă de umbrele nopții, chiar orb de-ai fi, tot îți
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Întrebări lui Familiar 39, care, după cum intuiesc În acel moment, este Cagliostro Însuși În persoană. Și iată că Începe partea neliniștitoare, pentru că fata pare că se chinuiește cu adevărat și suferă serios, asudă, tremură, bolborosește, Începe să rostească niște fraze Întretăiate, vorbește de un templu, de o poartă ce trebuie deschisă, spune că e pe cale să se creeze un vârtej de forță, că trebuie urcat către Marea Piramidă, Brambilla se agită pe scenă lovind gongul și chemând-o pe Isis În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ochii. Fanfara Începu să cînte un alt cîntec. Îi știa cuvintele și Începu să-l fredoneze Încet. „Soldatul are ceva! Are ceva! Are ceva ca lumea! - ca lumea!ca lumea!“ Undeva, Într-un cărucior, plîngea un bebeluș; Îi auzi respirația Întretăiată. Un cîine lătra pentru că stăpînul lui Îl Întărîta cu-n băț. Dinspre lacul cu bărci se auzeau scîrțîitul și pleoscăitul vîslelor, ștrengăriile fetelor și băieților, iar dinspre străzile care mărgineau parcul, desigur, geamătul continuu al motoarelor. Dacă se concentra, i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-mi dai un brînci În sus? zise ea. Helen se ridică În picioare mai rapid. — Eu sînt mai aproape, spuse ea. O să le iau eu. — Ești sigură? — Bineînțeles. Nu-mi ia mai mult de-o clipă. Își simțea respirația la fel de Întretăiată. Se cățără cu dificultate trecînd peste pervaz și aterizînd cu o bufnitură lîngă toaletă. Mai era timp să mai spună ceva. Își dorea mai mult ca oricînd. Iar țigara Îi va calma nervii. Își Îndreptă fusta. Viv strigă prin fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
picioarele lui Helen și zise Încet: — Isuse! Ești atît de umedă că nu te simt. — Bagă-ți degetele În mine! șopti Helen. Împinge-le În mine. Julia Împinse. Helen Își ridică șoldurile să se plieze pe mișcarea ei, cu respirația Întretăiată. — Acum mă simți? — Da, te simt, spuse Julia. Simt cum mă prinzi. E uluitor.... Probabil că avea patru degete În Helen, vîrÎte pînă la burice, dar degetul mare era În afară și-i freca Încet carnea umflată. Helen Își ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
sîntem singuri. Mult mai fericiți. Dan a Început să plece de acasă Înainte să mă trezesc eu. SÎnt mereu trează la ora aia, dar stau Întinsă În pat și mă prefac că dorm. Mușchii Îmi sînt tensionați, respir iute și Întretăiat și număr minutele pînă se Închide ușa de la intrare și mă pot relaxa În sfîrșit. Îl trezesc pe Tom și luăm micul dejun Împreună, bună parte din mîncare ajungînd pe podea sau Întinsă pe fețișoara lui. Acum spune „mama“ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
geme ea când vârful degetelor lui i se strecoară înăuntru, da, fă-mi-o, bagă-mă-n boală, iubitule! El își îngroapă fața între sânii ei și nu mai aude decât cum îi pulsează sângele. — Hhm? ezită el cu vocea întretăiată, neînțelegând prea bine. Ea slăbește ritmul. Nimic. Nu te opri. Era doar un cântec. Astarte geme. Te rog, nu te opri. El îi dă înainte, privindu-i chipul, cu sclipiri roșii și aurii în lumina difuză. Ține ochii închiși. Deranjant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
are valoare și ce nu. Ești cel mai autentic englez pe care l-am cunoscut. E de bine, cred. Nu se poate abține să nu râdă, și râde, râde, îndoindu-se de mijloc, cu mâinile sprijinite de genunchi, cu răsuflarea întretăiată. Oamenii se adună în jurul lui, este nebunul care urlă pe stradă fără motiv. Când ridică privirea, vede în fața sa un gigant cu căciulă de astrahan. De la vârfurile cizmelor roșii, până la vesta de oaie care cu greu îl cuprinde, este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Încurcat lucrurile. — Nu... O aud că se ridică În picioare și că vine Înspre mine. Îi simt atingerea ușoară pe gât. Mă masează, degetele ei mari de la mână Îmi frecționează ceafa cu pete maronii de la ficat, și plânge În hohote Întretăiate și violente. Nu știu ce să spun... behăie ea. Mă uit În sus la ea și Îmi las vocea să tremure. — Spune-mi numai că nu simți nimic pentru mine, zi-mi că sunt un nemernic, cu nimic mai bun decât ticălosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
vii să mă vezi Bruce... Bineînțeles că da, zic eu cu blândețe În receptor. E ceva special Între noi, nu-i așa? O să vin imediat la tine să te fut curvă mare și grasă. — Așa cred, spune ea cu vocea Întretăiată, dar n-o să stau niciodată În calea carierei tale, n-o să fac niciodată nimic să ți-o bușesc. — Bunty, nici n-ai idee cât de mult Înseamnă pentru mine să te aud că-mi zici asta. Toată viața am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
a solicita de urgență întăriri și personal medical. Alarmați de zgomot, mai mulți trecători se adunaseră pentru a asista la acest spectacol gratuit. - Ajutați-mă! Nu pot să o scot singur! vorbi din nou bărbatul către Bell și Sachs. Vorbea întretăiat, ca și cum nu ar mai avea aer și ar fi ajuns la capătul puterilor. - Un bărbat a legat-o și a aruncat-o în apă. A încercat să o omoare! Sachs își scoase pistolul și îl îndreptă către el. - La naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
bătea mai tare. Probabil cei aflați în acel moment la ieșire au crezut că sunt împușcături și s-au întors panicați spre interior, în căutarea altor ieșiri. Aproape instantaneu, incinta fu umplută de o singură voce colectivă, ca o respirație întretăiată. Un murmur al groazei, un muget. Apoi totul a scăpat de sub control. Țipând de groază, mulțimea se învălmăși spre ieșiri. Sachs fu lovită din spate de mulțimea îngrozită. Se izbi cu putere cu obrazul de umărul unui bărbat care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Frate, ce m-ai speriat, spuse el schițând un salut și privind în trecere insigna noului-venit. Apoi cercetă fața acestuia. Tu ești înlocuitorul? - Exact. - Cum ai intrat? Ți-au dat cheie? - Am luat de la centru. Vocea îi era răgușită și întretăiată, ca și cum ar fi fost răcit. - Ce noroc pe tine, murmură Luis. Va trebui să împarți cu mine. Corvoada. - Unde e domnul Grady? - În bucătărie. Cu nevastă-sa și cu Chrissy. Cum de ai ajuns așa devreme? - Habar n-am, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
la rândul său pe Balzac cum închide ușa, separându-l pe vrăjitor și pe ucenicul său de restul lumii. Capitolul XXXV - O să repet. Dacă vrei, poți avea un avocat cu tine. - Am înțeles asta, murmură Erick Weir cu vocea lui întretăiată. Se aflau în biroul lui Lon Sellitto, în sediul central al NYPD, One Police Plaza. Era o cameră mai degrabă mică, în care predomina culoarea gri, decorată cu - după cum ar spune chiar el dacă ar scrie un raport pe tema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
din belșug la Starbucks. Toate chelnerițele au pixuri acolo. E nevoie de el când semnezi pe bonul de la cardul de credit. - Chelnerița era ocupată. Nu am vrut s-o deranjez. - Și ce voiai să notezi? - Ăăă, rosi el cu vocea întretăiată, ora la care începea un film. - Unde e cadavrul lui Larry Burke? - Al cui? - Al polițistului care te-a arestat pe Strada 88. I-ai spus lui Lincoln Rhyme noaptea trecută că l-ai omorât și că i-ai abandonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
că distanța dintre noi este prea mare; important este să închid ușa după mine, speriată, dar fericită, ce părere are el, că mă face nefericită, iar eu nu i-o întorc, am impresia că aud în spatele meu un plâns ușor, întretăiat, ca gânguritul unui copil, dar nu mă răzgândesc, nu-mi pare rău, să-i pară lui rău de data aceasta. Nu ai uitat nimic, întreabă el, autoritar, gata să preia controlul și acum, lungit pe bancheta din spate, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
romantică narată sub forma unei povești pe care un tată (Ryan Reynoldsă i-o spune fiicei sale (Abigail Breslină. Tatăl e pe punctul să divorțeze, fetița e ageră (deși n-are ochelarii din Little Miss Sunshineă. Cu largi flashback-uri întretăiate cumva derutant de reveniri în prezent, filmul reia deturnările amoroase ale tatălui care s-a prins relativ târziu ce femeie iubește cu adevărat. Faptul că epopeea amoroasă e împletită cu implicarea politică a eroului care a lucrat pentru Bill Clinton
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
În echer față de calidor, Îl protejează. Nu numai de vânt. L-a protejat cât a putut. Calidorul casei din Mana este buricul pământului. Pe aici au trecut potecile de fugă, căile de bejenie, coridoarele de transhumanță, bulevardele de năvălire - cu toatele Întretăiate preț de câte un vad la apa Nistrului. Calidorul nașterii mele (la egală distanță de paralelele 46 și 47 - Însă nu chiar 47 - și cam pe unde coboară meridianul 29) a fost un asemenea punct obligatoriu de pasaj pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
în gura lupului și era gata să-i suporte tirania și capriciile sau gata să se lase alungată de zidul masiv al tăcerii și se miră singură, înduioșată, până unde o va purta slăbiciunea? Aștepta reacția lui Alexe cu respirația întretăiată, cu ciudă, îl privea cu amărăciune. O să tacă? Mintea îi era stoarsă, vlăguită, nici o idee salvatoare nu țâșnea din marea masă de neuroni inhibați. Abia își înăbuși oftatul de ușurare când îl văzu deschizând gura și slobozind primele vorbe. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Prin intercom se auzi: — Pata de pe vizor... nu vrea să dispară... par să roadă plasticul... și brațele mele... țesătura e... Vocea Tinei: — Jane! Jane, pleacă de-acolo! Imediat, zise Barnes. Spune-i să plece imediat. Respirația lui Edmunds se auzea Întretăiată. — Petele... nu mai văd bine... simt... doare... brațele Îmi ard... doare... mănâncă prin... — Jane! Întoarce-te! Jane! Mă auzi? Jane! — A căzut! exclamă Harry. Uite-o colo, lungită... — ...Trebuie s-o salvăm! strigă Ted, sărind În picioare. — Nu mișcă nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
scundac și grăsuliu, chiar rotofei, zîmbăreț, cu ochii lucind viu în lumina lumînărilor de ceară pe care Cantacuzino le aprindea numai cînd avea oaspeți de vază. Pe pîntecul rotunjit purta banda albastră a ordinului de comandor, făcea gesturi scurte și întretăiate și nu stătea o clipă locului. Dacă n-ai fi știut cine este și dacă n-ar fi purtat uniforma de o albeață orbitoare n-ai fi putut crede că el era unul din așii aviației mondiale. S-a apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în iarbă și în partea cealaltă s-a prăbușit el, cu măruntaiele răscolite, cu ochii plini de sudoare, cu gura amară de fiere. A crezut că soldatul se mai zbate, se chinuie încă, pentru că auzea cumva un fel de geamăt întretăiat, animalic, stătu cu gura în țărînă și cel mai bun lucru era acela că simțea pe buze gustul pămîntului. Nu era soldatul, era el cel care gemea. De jos, din apă se auzi strigătul barcagiului, "Îngere, unde ești, Îngere?!" S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]