2,732 matches
-
cu sine, ca pe o plapumă până peste cap, lumea în care s-a născut. Lucrurile stau așa: când te naști, lumea ta e cea mai mare cu putință. Orice este posibil. Pe măsură ce crești, lumea ta se micșorează. Tu crești întruna, la început îți cresc oasele, pe urmă amintirile, oase ceva mai îngălbenite. La un moment dat lumea din jurul tău se face atât de mică, încât pur și simplu nu mai ai unde să crești" (p. 80). Cartea șoaptelor, de Varujan
Un Pateric armenesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6950_a_8275]
-
de el violent. - Ai putea să fii atent! a strigat orbul. N-ai văzut felinarul? - Nu, a răspuns omul, pentru că e stins. Să devenim unul singur Se povestește, în India, că un bărbat și o femeie abia căsătoriți se certau întruna. Nu se puteau înțelege în nici o privință. Fiecare îi reproșa celuilalt micile mizerii ale vieții zilnice. Traiul lor era numai amărăciune și scandaluri. La sfatul unor prieteni, cei doi au mers să discute cu un guru din vecinătate. Fiecare și-
Jean-Claude Carrière - Povestiri filosofice by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/6981_a_8306]
-
de blue-jeans, două perechi de încălțăminte sport și niște produse cosmetice. În cazul celor trei a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru furt calificat l Începutul lui 2006 se găsește, la graniță, sub semnul capturilor pe patru roți: pică întruna vehicule în neregulă cu actele, unele dintre acestea fiind sustrase din străinătate. În data de 27 februarie, a fost depistat la Cenad un Fiat radiat din circulație. La volanul mașinii era Zoltan M. , de 43 de ani, din Târgu Mureș
Agenda2006-09-06-politie () [Corola-journal/Journalistic/284804_a_286133]
-
Post, unde locuiam, un piano mare de concert pe care îmi făceam exercițiile pregătitoare pentru concert. Fără să aibă cea mai mică pretenție pentru o oarecare taxă de chirie și transport. „Sie erinnern mich an den jungen Liszt” îmi spunea întruna cu admirație în timpul concertului. Presa a fost foarte entuziasmată, așa că acest prim debut în metropola austriacă, a fost cât se poate de promițător. După puțin timp plec la Berlin spre a cunoaște pe celebrul impresar al Firmei Wolf, Fermio [?], care
Muzicieni rom?ni ?n texte ?i documente by Viorel Cosma () [Corola-journal/Memoirs/84346_a_85671]
-
și-l proslăvesc, Fiindcă-n jar și friguri mă topesc Și lanțul greu al mortii-l port prostește, Cu sârguință și încrâncenare Îți sorb iubirea, noaptea ta o sorb Cu-ncrâncenare, Doamne, negrul corb Îmi soarbe moartea lentă. Cu răbdare. Fiindcă-ntruna trupul ți-l doresc, Fiindcă-n hăul de nimicnicie Mă prăbușesc, și noaptea ta mă-mbie, Și vreau să mor și veșnic să trăiesc În trupul tău. Dorință, boală grea. E tot ce vei găsi la moartea mea. Antonio Garmendia
Poezie spaniolă () [Corola-journal/Journalistic/4345_a_5670]
-
se preface? Un răspuns liniștitor nu putem da nici atunci, nici acum, deși între al cincilea și al șaselea hapciu, cunoscându-i până la un punct situația, am zice că mai degrabă se preface. - Ce te-a apucat, madam Kovács? Denunțăm întruna, denunțăm, ai? Ți-ai pierdut mințile sau te pomenești că n-ai ce face, că acuși îți dau eu! - Cum să n-am, domnule Székely? - Pe dracu’ domn. S-a zis cu domnii. A trecut vremea domnilor, madam Kovács. S-
Bogdán László: Blazonul cu două lebede (fragment) by George Volceanov () [Corola-journal/Journalistic/4213_a_5538]
-
alții, Matild! Cadristul hârâie, își aprinde o țigară, la flacăra chibritului îi vedem fața buhăită, are ochii pungiți, mâna îi tremură vizibil. - Nu știu, zău, ce-ar zice alde Kis, Szántó și surorile Béldy, dacă ar ști că te ții întruna de denunțuri. - Dar, tovarășe Székely, eu în interesul comunității... - Acum eu vorbesc. Bagă la cap o dată pentru totdeauna că te bag la balamuc dacă nu te potolești cu denunțurile. Cămașa de forță te așteaptă. Ai priceput?! - Mă faci să râd
Bogdán László: Blazonul cu două lebede (fragment) by George Volceanov () [Corola-journal/Journalistic/4213_a_5538]
-
versiune, văzută și revăzută toată săptămâna. Anthony Perkins în rolul lui Norman Bates, gâtul unui stârc, chipul unei păsări din profil. Filmul îl făcea să se simtă ca o persoană care urmărește un film. Sensul acestui fapt îi scăpa. Simțea întruna chestii ale căror sensuri îi scăpau. Dar acesta nu era chiar un film, nu-i așa, în sensul strict. Era o casetă video. Dar era și un film. În sensul mai larg, urmărea un film, o peliculă, o imagine mai
Don DeLillo Punctul Omega by Veronica D. Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/4273_a_5598]
-
ei de optzeci de ani. Spune că suntem singurele ei rude și e datoria noastră s-o ajutăm. Iar tata completează: „Și singurii moște nitori“. Cele două ore de conversație cu tanti Neli, în timp ce mama deretică prin casă și bombăne întruna despre vechiturile care se prăfuiesc zadarnic, nefolosite și uitate, mă plictisesc mai tare decât calculele cu radicali, dar n-am scăpare, mama susține că prezența mea e ca un „izvor de apă vie“. Când eram mică i-am propus să
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
care ei îi muncesc. Fiecare dintre ei a primit un nume de la mine. Puștiu - cel din stânga. E puber, mic de statură și nu face niciodată tranzacții. El e doar acolo; tot timpul. Ca să învețe probabil. În dreapta, sub televizorul care merge întruna pe un fel de Realitatea, numai că în turcă, stă Zimbru. Îi spun așa pentru că e cel mai sumbru dintre toți. E lungan, vorbește rar și e foarte serios mereu. Iar în centru - Mustăciosul. El e pionul central. El e
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
cele negre, cele albe pe cele cafenii. Cele mai tragice, în efortul suprem, erau veverițele. Botișorul lor delicat de petală trandafirie căuta mereu sumețit în sus, cu-o speranță de isihast flămând, amușinând aerul cu nările delicate, străvezii, rotindu-și întruna ochii spre cer invadați de cețurile morții. Șoarecii și șobolanii, supraviețuind încă din smârcurile și grotele dinozaurilor, se târau epuizați, lăsându-se striviți sub copitele femeii Cerboaice care înainta stăruitoare, înlăturând obstacol după obstacol din calea ei, contopindu-se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și-a spus: "E îngrozitor! Trebuie făcut ceva! Așa nu se mai poate! O să înnebunesc." Era a treia noapte de când ochiul ei veghea drumurile, câmpurile, făgașele și malurile apelor cuprinse de acel terifiant elan irezistibil. De unde mai ieșeau!? Dar ieșeau întruna șoarecii și șobolanii, prevestitorii oricăror cataclisme. Șoarecii îngrășați din carnea și hoitul războiului, mari cât pisicile, și șobolanii ajunși cât cățelandrii înainte de împreunare, cu cozile spiralate, boturile ascuțite și capetele cât căpățânele de berbec. Toate fiarele și răpciugile împuțite zămislite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de cărbune, că-ți vine rău, leșini, și noaptea, când ieși afară să te uiți, vântul suflă așa de tare, de te apucă groaza și-ți vine să urli. Mă gândesc zi și noapte la Astrid, și mi se pare întruna c-o văd cum iese pe coșul fabricii morții ca un porumbel, ce-a mai rămas din sufletul ei, ca o păpușă îmbrăcată în rochia care-mi plăcea mie, de mătase, de culoarea piersicii crude, cu nasturi de sidef, decoltată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
puțin în ea din ce vedea. Un nor de colb întuneca totul. Aerul înecăcios mirosea a motoare încinse, a benzină arsă, a fum și duhoare râncedă de motorină, de uleiuri și parcă de praf de pușcă, de moarte. Mașinile huruiau întruna, rostogolindu-se la vale, zguduind pământul. Cerboaica ar fi vrut să aibă iarăși în față marea de la Vama Veche, să pășească leneș, răscolind nisipul mai puțin fin decât la Mamaia, însă mai plăcut jucându-și umerii în mers, nepăsătoare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Își duse mâinile urechi să nu mai audă. Ajunge! Stăpânește-te! o încurajă bătrâna. Nu-l vezi că moare? Cum o să moară? Trebuie să-l salvăm. Trebuie să-i oprim sângele. Cum să-i oprim sângele? Nu vezi că sângeră întruna? Norocul lui. Dac-ar avea hemoragie internă, ar fi și mai rău. Vorba-i cum îl ducem și unde-l ducem de-aici. Mi-i sete, șopti rănitul. Dă-i să bea, o rugă bătrâna și ascultă, ca o șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și pentru asta nu-i trebuia mult să stea pe gânduri: un tufiș întunecos, o râpă, o văgăună găsea oriunde. Avea închipuirea vie și puterea sau slăbiciunea asta, care era o boală când nu și-o putea alunga, îl hărțuia întruna, trăgând spaima după el. Asta e! Închipuirea. Toate pornesc din închipuire... Gândul i se opri retezat de fascicolul reflectorului. La doi pași înaintea lui, în marginea unui vagon de vite, deslușea silueta santinelei. Nu mai putu nici mâna să și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Un câine se zbătea în lanț, zgrepțănând pământul cu ghearele, horcăind gata să se stranguleze! Ajutor! Oameni buni! Fraților! Salvați-ne! Anunțați familiile noastre..." Glasurile erau ascuțite, tremurate, înăbușite de bătăile de pumni în pereții vagonului... Fugea și-și ciulea întruna urechile năucit de vocile acelea îndepărtate, rămânând mereu parcă îndepărtate și de horcăielile apropiate ale câinilor. Încetini fuga, să asculte mai bine, apoi se strecură grăbit și atent prin rambleurile înalte. Peste față și mâini, frunze reci, aspre și zimțate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
sorbi toată vrând să-și salte fața și să-i simtă buzele, dar se sfii de prezența mamei. Și meșterul? E pe culoar. Vorbește cu doctorul. Și ce spune? Nimic. Că n-ai nimic, îl liniști fata și-l mângâie întruna cu amândouă mâinile, ștergându-i sudoarea de pe tâmple. Nu. Bădița Ghiță, preciză el. Ce să zică? Ce zic toți. C-ai fost grozav. Nici nu-și pot reveni. Nu-nțeleg cum ai reușit și cum de s-au salvat. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-mbrace. Se-mbrăca, îl auzea bâjbâind după lucruri prin cameră, și vocea lui tot mai precipitată și nesigură: Armistițiu! Ce strigă? Ce aristițiu? Ce s-a-ntâmplat? Scoală-te, te rog! N-auzi ce-i jos? Vacarmul din piață urca întruna difuz, precipitat. Prin pereți, prin geamuri, strigăte înverșunate, chemări, râsete, da, ca niciodată nemaipomenit! izbucneau râsete, auzea oameni râzând, dispăruse huruitul infernal, clocotul metalic de pe drum. Ce-i chestia asta? Ce se-ntâmplă? Nu te enerva. O să afli. Dar tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
în lumină. Frisoane scurte îi străbătură corpul. Se-mbrăcă repede și coborî și ea. Acum îi părea rău că nu alergase după Tudor, să fie împreună. Unde să-l găsească? Îl mai putea găsi. Piața se lungea și se lățea întruna, parcă se adâncea în noapte, clătinându-se în pâlpâirea flăcărilor. Prinse să-și facă loc cu greu prin mulțime, prin valurile care se îngroșau. La Mitropolie au ieșit cu sfintele daruri! Nemții fug. Pe dracu! Bombardează Bucureștiul! Or să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
elegant, lungit pe-un pachet, cu o pălărie de pai de orez lângă el, îngropată-n următorul text: Era frica încarnată. Ședea pe scaunul său cu fața crispată. Broboane mari de sudoare îi curgeau pe frunte. Ochii lui se roteau întruna, ca niște bile. Se vedea numai albul lor. Nu poliția îi inspira frica asta, ci ferestrele. Deși în jurul lui stăteau douăzeci de polițiști, el se ghemuia mereu într-un colț, ca să nu stea în direcția ferestrelor. A trebuit să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Aceea-i altceva! Știu când. Când a venit tovarășu șef de la gară și i-am dat vin de coacăze negru, de nu mi-o adus nici-acu sticla-napoi. Atunci, Ghiță, atunci! Și lasă povestea cu sticla. N-o tot ține întruna până la învierea morților. Ți-am spus să vii să-ți dau câte glaje, șipuri și damigene vrei. Păi nu, doamnă, nu-ți cadă cu supărare. Asta nu, că nu matali ți-am dat. El să-mi înapoieze clondirul, că-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
în adîncul pădurii. Lupul avea să-i prezinte fiului împrejurimile. Avea să-l învețe sentimentul mîndriei de a fi stăpîn peste bucățica sa de pămînt. Lupoaica se odihnea, doborîtă de oboseală, sub crengile abia înmugurite ale unui stejar. De dimineață întruna alergase pe urmele lui Lupino. Devenea din ce în ce mai greu să țină pasul cu el. Puiuțul vroia să vadă tot, să înțeleagă tot, să știe tot. Răscolea fiecare cotlon, întorcea pe toate fețele fiecare piatră, mirosea fiecare fir de iarbă răsărit din
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
codrul aproape, Pe-ntinsele ape ?? am un cer senin ". „Nemuritoare ?i rece" asemenea fiin?ei poetului, lumina lunii alunec? pe cer deasupra izvoarelor ?i a vârfurilor lungi de brad, cu aceea?i „nep?sare trist?": „Pe când cu zgomot cad Izvoarele-ntruna Alunece luna Prin vârfuri lungi de brad". Sensul ultim al cunoa?terii eminesciene este prin urmare, aceast? expresie superioar? a „nep??? rii triste" {,, Piar?-mi ochii tulbur?tori din cale; / Vino iar În sân, nep?sare trist?; Că s? pot
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
și moartea lui Matei, dar și mai degeaba că ăștia au rămas În viață. Cât a stat acolo cu ei, la masă, nu a scos nici un sunet, nu a făcut decât să zâmbească și să dea din cap aprobator, ridicând Întruna spre cer trofeul speranței ucigașe, lacrimile nimicului, care, șerpuindu-i prin sânge, În inimă, deveneau lacrimile lui. Nu putea nici să plângă, nici să privească fețele mutilate de alcool care se aplecau asupra lui râzând și pupându-l pe obrajii
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]