340 matches
-
ei. Doar să fiu cât mai mult lângă Lia. Când mă plictiseam, ieșeam afară și o așteptam, plimbându-mă prin jurul Bibliotecii. Mă atrăgea mai mult grădina de la „Cina“. Răzbăteau de acolo zumzet de voci și sunetele unei orchestre, cu melodii învăluitoare. Îmi era însă rușine să intru la „Cina“. Mi se părea că sunt prea țăran pentru un astfel de local. Una dintre primele mele experiențe bulversante din contactul cu Bucureștii am trăit-o însă la colțul străzii Boteanu cu actuala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întruna draperiile trase. „Ascultă“, mi-a spus Ghidale, trecând în fața mea. A început să îngâne o melodie într-o limbă necunoscută. Îi auzisem de multe ori pe evreii din R. vorbind, dar cuvintele cântate acum de prietenul meu sunau altfel, învăluitoare, chemătoare, venite parcă pe o pală de vânt. Cântând, Ghidale făcea și unele gesturi, de parcă implora spre cer, parcă îi arăta Celui de sus că îmi cântă mie cântecul acela neînțeles, bucurându-se că poate face asta în fața mea, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ce, n-aveam și la Moscova votcă?“ L-am urcat în taxi. Aproape adormise. I-am spus șoferului unde să-l ducă. Matvei începuse să cânte ceva. Avea o voce groasă, răgușită, venind parcă din plămâni cavernoși. O voce ciudată, învăluitoare, ca un geamăt de om bolnav, crustat de tăieturi adânci, care nu se mai ostoiesc. O voce stranie, în trupul lui firav, de lungan gata parcă să se îndoaie după cea mai mică pală de vânt. Părea fragil Matvei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ea. Oricât am încercat să mă feresc, tot o simțeam pătrunzând în mine (sau eu în ea?), într-o abandonare neputincioasă, fără rezistență. Una din obișnuitele atingeri în înghesuiala din transportul în comun. Agasantă și scârboasă, uneori. Excitantă și învăluitoare, alteori. Oricum, prilejuri de apropiere dintre necunoscuți, anoste, animalice și efemere. Nu astfel de apropieri, de atingeri mă fascinau la ea. Cât misterul unor coincidențe din acestea. Începusem să fac din aparițiile ei un fel de semne prevestitoare ale celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în R. și despre Ghidale, cu timbrul lui cu marele fluture care tot zbura. I-am spus atunci și despre cântecul de Hanuca pe care mi-l cântase Ghidale, melodia lui zglobie și cuvintele acelea neînțelese pentru mine, dar calde, învăluitoare. A zvâcnit din pat și, făcând o adâncă plecăciune, a murmurat câteva cuvinte. „Astea erau?“, a zâmbit Ester. Și tot ea a adeverit. „Astea, că le cântam și noi în copilărie, la Botoșani. Ne lua bunicul de mână și înconjuram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rușinam, ca niciodată, de dorința izbucnită. Mă lăsam doar copleșit de mica taină pe care Ester o oficia chiar atunci, pogorâtă ca dintr-un timp din care nu mai răzbeau decât lumina stinsă a orașului de afară și cuvintele acelea învăluitoare, ciudate. Păreau, într-adevăr, cuvintele pe care mi le cântase Ghidale. Am rugat-o să-mi traducă acele versuri. Ester a izbucnit în râs: „De ce vrei să afli ceea ce nu-i pentru tine? Nu se pot traduce astfel de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fel de râcă a sufletului, o surdă neliniște: dar dacă, totuși, mi-a fost dat să scriu ceva și nu voi mai reuși să-l scriu? Dacă mi-am irosit viața doar pe câteva himere? Și pe băutură... Tot mai învăluitor sentimentul singurătății. Mă simt fără liman. Cei foarte apropiați mie, de care mă legau amintirile profunde ale vieții, fie au murit, fie s-au înstrăinat, eu depărtându-mă de ei. Legăturile de viață mi s-au împuținat, subțiat. Nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care le-au purtat, care le-au dezmierdat. Uneori, ștergându-le de praf, simt parcă, încă vie, căldura strânsorii mâinilor de peste timp. O solidaritate, blândă și supusă mângâiere de peste vremi, venită de la cei de demult, întăritoare în zădărnicia ei, dar învăluitoare, amețitoare ca un sorb care te cere, te ia și te duce iar și iar în golul acela de timp în care instinctiv te ascunzi când toate pierdute îți par. În golul de timp al istoriei tale din străfunduri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o doresc. O dorință amestecată cu furie, cu scârbă, cu stupoare. Și cu frică. Parcă aerul din amfiteatrul acela, îmbibat cu frică, pătrunsese în mine. O frică surdă, absurdă, difuză, fără un chip anume. Simțeam doar cum undeva, în preajmă, învăluitoare, pândea amenințarea. Începuse să-mi fie frică și de Lia. Întărâtat i-am spus: „Vreau să te fut“. O împingeam spre o bancă de lângă cuier. „Ce te-a apucat?“ „Vreau s-o facem acum!“ M-a privit dintr-odată schimbată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
meu. Credeam că o rescriu. Nu simțeam decât cum textul se revărsa peste mine, înghițindu-mă. Începuse coborârea. O simțeam, fără să o pot încă numi. Venea doar spre mine, molcomă, unduitoare, cu boare de gheață și amețitoare dogori, ademenitoarea, învăluitoarea, plina de liniștite spaime, minunata suflare a Morții. Acolo, la Karanphilou, am simțit, fizic, nu doar ca o părere, Moartea pornită spre mine, definitivă, fără gând de întoarcere. Poate mersese chiar, câteva stații, în același tramvai cu mine. Fusese poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceea tânără care se așezase lângă mine pe scaun și mă privise câteva clipe nedumerită, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva, apoi și-a dus și ea privirea spre capătul vagonului, urmărind orbul cu muzicuța și cântecul acela învăluitor. Mă cercetase Moartea, mă ademenise cu gândul că am găsit acea povestire pierdută de demult, ascultase cum cuvintele cad în mine, aduse poate de cadența toiagului alb al orbului lovind peretele vagonului, lovituri surde, grele, înăbușite, ca picurii ploii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
arzând, Boboci suavi, în jurul meu se-adună... Cuvintele, cu mlădieri de cânt, Șoptesc lângă urechea ce le-așteaptă Și-n ele se mai zbat săgeți sub vânt Și doruri, avântate către faptă... Nălucitoare visuri tot mai bat Din aripi frânte, învăluitoare, Descoperind tărâm imaculat De gingășie, liniște și floare... Doar sufletul îl ocrotesc de-acum, Iar inima uitărilor pierdută O las plecărilor, ce se aștern pe drum, Pentru-mplinirea cea necunoscută...
A?TEPT?RI by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83747_a_85072]
-
care nu reușesc să fie publicați. —Kelly, nu e deloc ceea ce pare. Să-ți explic. După cină, pur și simplu am... —Bette, știu exact ce s-a Întâmplat. Și sunt Încântată! —Serios? Eram convinsă că era doar modul ei foarte Învăluitor de a mă concedia. — Normal! Ascultă, ăsta e scenariul ideal. Philip Watson, Bungalow 8, firma e menționată. Singura chestie pe care ți-o cer e ca data viitoare să te asiguri că și Page Six e pe fază. E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
de a-și petrece timpul e să râdă. Ce bine de el! — Ar trebui să aprinzi lumina, i-am sugerat Ioanei, căci glasul ei în întunericul crescând suna din ce în ce mai departe. Razele lămpii, trezite din beznă, ne readuseră în cal dul învăluitor al încăperii încărcate de amintiri. Foto grafiile, tablourile, instrumentele muzicale, culorile și volumele își reluară prietenoase locul uzurpat de lăsa rea nopții. — Iar m-ai păcălit! M-ai pus să vorbesc numai eu, se încruntă Ioana. — Nu e încă timpul
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
ale cărui aspecte nu prind pe plăcile sensibile, ci dau clișee voalate, atunci când nu privești printr-un interes viu. Pentru acel care e un locuitor indiferent, care nu și-a pus acolo mobilul existenței, realitatea orașului are încă o membrană învăluitoare și defensivă; pe când dezvelită, dă acelui care își converge spre ea tot sufle! ui, o ating, TO vie. Mini se opri un minut, întrebîndu-se dacă vroia să cotească pe aci sau pe dincolo. Xu. Cetatea ei vie nu o clădise
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de a-și petrece timpul e să râdă. Ce bine de el! — Ar trebui să aprinzi lumina, i-am sugerat Ioanei, căci glasul ei în întunericul crescând suna din ce în ce mai departe. Razele lămpii, trezite din beznă, ne readuseră în cal dul învăluitor al încăperii încărcate de amintiri. Foto grafiile, tablourile, instrumentele muzicale, culorile și volumele își reluară prietenoase locul uzurpat de lăsa rea nopții. — Iar m-ai păcălit! M-ai pus să vorbesc numai eu, se încruntă Ioana. — Nu e încă timpul
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Cu toate că nu era membru al consiliului și deci nu avea cum să prindă glas pe acolo, când s-a propus proiectul de hotărâre în privința aceasta, a pornit să cuvânteze el. Niciodată nu am auzit un glas mai dulce și mai învăluitor, care îndemna să votăm cea ce dorea el, vorbea atât de frumos, de curgător și convingător încât simțeai de emoție cum îți sar, pe rând, toate plombele din gură. După o asemenea cuvântare, demnă de un discipol strălucit al preacuviosului
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
civilizației” - cum suna cererea scrisă, cu acea ocazie, chiar de mâna contelui - vorbea de la sine despre efectul acestei arte asupra stăpânului său. ― Est-ce que vous désirez... quelque chose...du special, madame...? Valetul lăsa pauzele să lucreze, ca și ecoul timbrului învăluitor, fără să o privească direct. Femeia ignoră întrebarea și, după ce făcu un ocol prin salonul rotund, consideră că putea să-i acorde o oarecare atenție. Proceda în stilul inspirat din joaca pisicilor, atât de apreciat la Paris, numit „atingerea blănițelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lucruri ciudate petrecute la acea vânătoare cu șoimi. 1. Un spin tăie pantalonul prințului puțin deasupra genunchiului stâng și, prin acea despicătură, albeața pielii luă deodată conturul unei guri ademenitoare. În acel moment, Marioritza trăi o surpriză copleșitoare. O sfâșiere învăluitoare. O dorință absurdă, dar irezistibilă de a îngenunchea, de a săruta acea gură albă. Ca să nu alerge spre ea, își strânsese și chiar își petrecuse de mai multe ori frâul calului în jurul mâinii. Numai că imaginea rămăsese și chiar reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
tutun de Seres, cel mai fin și mai aromat tutun, pregătit cu mare dichis de un caiangiu priceput. Prințul privi lung darul. Era tutunul lui preferat, tutunul după care tânjise de când ajunsese aici, la Brașov. Zâmbi. Apoi, cu cel mai învăluitor ton, aproape șoptind, întrebă: ― De ce nu-mi iei tu viața? Pauză. Așteptare, o sclipire ironică de partea unuia. Surpriză, chiar încântare de partea celuilalt. Răspunsul veni tot în șoaptă: ― Hm! Aș fi putut s-o fac încă din acea dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
care a fost coleg cu bărbatul ei la școala militară. ― Uite ce îngeraș s-a abătut pe la noi, domnule Titu! suspină doamna Alexandrescu, topindu-se de duioșie. Tanța roși. Era înăltuță, delicată și avea niște ochișori verzi cu luciri umede învăluitoare. Tânărul se zăpăci puțin. Doamna Alexandrescu observă mulțumită, și, după câteva minute, interveni diplomatic: ― Ei, acum noi plecăm, că suntem, vezi, și îmbrăcați. Am vrut numai să o vezi și s-o admiri. Dar lasă, nu fi mîhnit! Uite, îți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un plic, noua adresă și apoi ea va veni negreșit... Titu ascunse scrisoarea, își însemnă adresa pe un petic de hârtie, fără nume. Îi era și lui dor de ea, de glasul ei blând și de ochii ei cu priviri învăluitoare. În zadar s-a bucurat, când s-a mutat de la doamna Alexandrescu, că a scăpat. Tanța îi rămăsese în suflet, de unde n-o putea smulge, oricât i se părea că e necesar să se despartă de ea. Lipsa ei îl
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și o strălucire de astru orbește privirea imprudentă a celui îndrăgostit. Aici survine întâlnirea inedită dintre excesul de lumină și cel al întunericului. Cele două se împletesc și își potențează reciproc efectele. Plutind în lipsa de contur și certitudine a beznei învăluitoare, cel captiv rezonanțelor erosului se apropie magnetic de nucleul luminii mult dorite sub magia hipnotică a unei senzuale rătăciri de sine. Deși nu se poate înlocui cu eul său ideatic, el trăiește ca și cum acest schimb existențial s-ar fi petrecut
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
binelui și respingerea tentației? A fi deschis întru dragoste presupune aici, reușita unei introspecții profunde și fidele propriei realități lăuntrice? Cel care își asumă constanta perseverenței în iubire poate intui, într-un final, transcendența ca adevăr ultim, ascuns, activ și învăluitor? Demonizarea eului și introspecția eșuată Se spune că din confruntarea cu răutatea celorlalți obținem o șlefuire, o maturizare a propriei interiorități. În lipsa acestei confruntări decisive rămânem naivi, adică la periferia revelației autentice asupra vieții cotidiene, asupra mundaneității proiectate întru temporal
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
plătind tributul decepției și-al sacrificiului de sine către zeul negativității umane. Maturitatea unui astfel de combatant învins și proiectat în obscuritatea resemnării survine din mijlocul acestei resemnări. După efectul copleșitor și debusolant al înfrângerii consumate, o liniște ancestrală coboară învăluitor peste spiritul celui rănit. Din această pace care echilibrează, care re-așează firea în tensiunea constantă ce a fost opturată de răutatea expansivă a celuilalt, spiritul învinsului își extrage amintirea propriei energii inepuizabile. În liniștea îndurerată el surprinde asemeni unor străfulgerări
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]