7,108 matches
-
bătaie de lună plină copacii întorși din uitare răniți de stigmatele timpului freamătă aduceri aminte o blândă neliniște lunecă prin iarba deasă destăinuit vălurindu-o în copaci și prin iarbă se arată urcând de sub pământ într'o levitație de auz tremurător șoaptele morților Ursita cerne ursita cerne din înalte văzduhuri cenușa uitărilor fruntea și umerii se'mpovărează de pulberea timpului dus în sita vremuirii sclipesc trei înstelări mântuite de ardere ar fi să fie semnul și dărnicia unei dăinuiri nevisate
poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/14177_a_15502]
-
Emil Brumaru ( Enorm sîmbure răsucit în carnea odăii) Existau semne, semnale, profeții, portofele, portofolii! Rezultatul? Majoritatea zîmbea, minoritatea nu mă auzea (mijloc infailibil de-a se apăra), timpanele nu vibrau la șoapta, la țipătul, la "grosolănia" mea de-a anunța inevitabilul. Și eu tocmai descoperisem prima frunză galbenă, receptasem claxonul divin! Și mă sîcîia și Rilke, dulce, metodic, cu acea carte rătăcită, căutată, intruvabilă (Însemnările lui Malte Laurids Brigge) în cotloanele încăperilor
Iminență autumnală (2) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14594_a_15919]
-
plante care-i curăța rinichii. Ascultîndu-l, mustața blajină i se zburli. Dar îi căzu înapoi la loc, treptat, fir cu fir. Deși nu era cu nimic vinovat, prin ochii bătrînului trecu o licărire gălbuie de remușcare. "Lasă frățioare, zise în șoaptă, dacă noi omorîm mai puțini dintr-ai lui, poate și neamțul omoară mai puțin de-ai noștri..." Satul Bălăria era așezat între dealuri. Pe culmea dealului de apus se săpaseră tranșee de apărare. Locuitorii, cei mai mulți, plecaseră în refugiu. Cei rămași
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
iulie 1958 cu Pescarul Amin pe care ne-a citit-o în casa mea părintească, unde ne mutasem, după ce am fost nevoiți să părăsim casa Pillat. Toți din jur ascultam cu sufletul la gură vocea sa acidă, nuanțată, supravegheată până la șoaptă cu care povestea întâmplări fantastice, clocotitoare de vitalitate, forțe primare și mister pe care le năștea realitatea însăși, străbătute de nădejdea de sfințenie a ființei sale. Treceau iernile și verile cu povestirile și cu Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare
Ultimul mag, poetul Vasile Voiculescu by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Imaginative/14749_a_16074]
-
energie, deși am trecut prin atâtea scene și am simțit atât de multe emoții. Nu urci să-ți vezi cameră?, mă invită Maria. Ba da, cum să nu? Mi s-a rezervat iatacul otoman, un hogeac decadent care invită la șoapte și huzur. În mijlocul patului tronează un plic enorm pe care zăresc de la o poștă sigla Scabal. Ce-i asta? Cadoul tău, îmi explică Dalila, care filmează conștiincioasa totul. Deschide-l, ce mai aștepți? Nu-mi vine să cred. Încă un
Ce-şi doreşte omul cu mâna lui by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82587_a_83912]
-
e niciodată iarnă. acum m-au lăsat în urmă și ei. morții mei iubiți. dar unde să mergem acum, câine drag? și morții au fugit din mine. și ei m-au alungat. între cei patru pereți chitara nu se-nfioară în șoapta cântecelor pentru altădată. șapte cântece pentru altădată. atât mai am. ia-le și treci mai departe. șapte cântece pentru altădată. pe care, iată, le-ai și uitat.
sapte cântece pentru altădată by Leon Volovici () [Corola-journal/Imaginative/10288_a_11613]
-
zîmbească, amintindu-și de privirea dreaptă, înclinarea capului și de agitația brațelor micuței turuitoare. Klaus își atinse buza de sus, plimbă buricul degetului peste vîrful limbii și închise ochii. În urechi începură să-i răsune, ca dintr-o altă lume, șoaptele, cuvintele și exclamațiile micului Klaus, el însuși un bombănitor pe cinste, cu mult timp înainte de a deveni psihologul logoped, care era acum. Mica crestătură de pe vîrful limbii și adîncitura de pe buza de sus, i-au reamintit de anii și de
Poetul din Hadernsee by Florin Gabrea () [Corola-journal/Imaginative/10849_a_12174]
-
păstrat dintr-un bulgăr de gheață topit și scurs în pămînt. nimeni, nimic nu mai este după salcîmi. doar întuneric boțit în roci ascuțite și oarbe. și dacă dumnezeu ar exista, în liniștea fără fisură i-aș auzi chiar și șoapta. iar dacă totuși există dar nu mă strigă pe nume, ale cui sînt mîinile palide? și fața asta a cui? test de realitate doar povestite, toate devin reale și de teroarea lor mă curăț. noaptea, cînd doar galopul inimii sub
Poezie by Mariana Codruț () [Corola-journal/Imaginative/11252_a_12577]
-
urbi et orbii din macaroane cu brânză seneca sencha și bach ornat cu leuștean s-a retras să se formuleze lent înainte de atingerea turnului balsam regina nopții și-a scos inelul și mănușa răspândea nori de pudră și pace peste șoaptele conspirative ale pionilor prinși în FILM inginerii gramaticii supersonice au constatat că e prea mult gerunziu în lume și asta ar mări considerabil pericolul de a fi influențați de găini fel de felii de comunități creșteau ca ciupercile dar comuniunea
Despre actul gratuit sau de grație by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/11047_a_12372]
-
pustiul de gheață din dreapta zidului pentru îmblânzirea morții, gura mi-aș asmuți-o împotriva mâinii vorbele împotriva faptelor gestul melancolic și indecis împotriva preciziei dezlănțuite a strigătului veți vedea: sub tunica prea strâmtă, pieptul mi-l voi detona cu o șoaptă! Nocturnă pentru Simina și Andrei Sunt atât de plin de mine încât noaptea la fiecare tresărire a gambelor mă revărs puțin câte puțin în afara marginilor acestui trup catifelat dar puternic în care cu puține sforțări un altul ar mai putea
Circul domestic by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/11341_a_12666]
-
fără să-l pot pune la loc, nici acesta de acum, cu pielea scrijelită de urma femeilor umbră, sac în care se tot îndeasă zilele ca niște colivii din care au zburat canarii, arse de apele reci, ca-n țipăt șoapta abia auzită, - nimeni în urma mea, așa cum, nimeni înaintea mea, un foșnet de stuf prin alcoolul învechit la buzele sub care mocnește vulcanul unei străzi pietruite de pași zburători ca liliecii în biserici de ceară, - vei auzi, atît, vei auzi cum
Cuta din cearșaf by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/11226_a_12551]
-
mai bun și cel mai talentat poet al epocii noastre sovietice"3). Parodia dedicată lui Dan Deșliu îl surprinde pe autor la "casa de creație", răsfoind complezent catalogul său de imagini: - Să-nvolbur pe strune un aprig poem își spune cu șoaptă șoptită. Deci fără zăbavă în sprijin să chem Poetica mea recuzită. Veniți-mi în preajmă voi, sute și mii De flamuri, drapele și steaguri, Să fluture-a voastre văpăi purpurii Pe-a versului falnice praguri. Și voi buciumați-mi mărețul
De la A. Mirea la Maiakovski by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11702_a_13027]
-
timpii care vin aud cum grîul crește și pîinea cum se coace. Luînd în piept stihia, eu merg de ger niznai cînd polul nord cu urlet asupră-ne coboară; deodată mi se pare că sînt în luna mai și-ngîn în șoaptă stihuri ce-am să le scriu la vară. S-alerge cît îi place ursirea de prăpăd! încrîncenarea firii eu știu că-i trecătoare și contemplînd ninsoarea aievea parcă văd prin sită cum se cerne făina viitoare. C-așa-i omătul
De la A. Mirea la Maiakovski by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11702_a_13027]
-
gemetele înfundate mirosul de iod ne intrase în plămâni ne priveam unul pe altul gustând cerul cu vârful limbii prin aer săgetau veverițe virgine soarele se izbea de un zid înalt căptușit cu iederă - despre el vorbim și azi în șoaptă. Am trăit în capul tău M-ai strâns de pe drumuri m-ai lăsat să trăiesc în capul tău mi-ai dat aripi noi vaporoase m-ai hrănit cu resturi de civilizație elină. Ce strâmt era sub osul frunții tale dar
Poezie by Irina Nechit () [Corola-journal/Imaginative/11835_a_13160]
-
fără să facem zgomot. nu-l vom da nimănui". își așază mâna pe fruntea lui apoi își ia mâna de pe fruntea lui. apoi mâna ei nu mai știe ce să facă. rămâne încremenită în aer. "o să-l păzim". vorbește în șoaptă. nu se uită la mine. "n-o să-l dăm nimănui". genunchii ei se ridică de lângă el. "n-o să zicem nimic". nu am zis nimic. apoi genunchii ei nu mai știu ce să facă. merg acum. repede. se opresc. încremenesc în
Poezie by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/11787_a_13112]
-
el. "n-o să zicem nimic". nu am zis nimic. apoi genunchii ei nu mai știu ce să facă. merg acum. repede. se opresc. încremenesc în aer. aerul împietrește în jurul lor. "o să-l păzim" n-am știut nimic. vorbea repede. în șoaptă. nu mă privea. "mă duc să fierb niște apă o s-o aruncăm peste el până se dezgheață. îl așezăm în pat și-l păzim. nu trebuie să afle nimeni că n-a murit de tot." * în '84, când a fost
Poezie by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/11787_a_13112]
-
se lăsa alene pe limbă. realității îi puneam coarne cu fiecare gest. între noi amănuntele creșteau cît zidul, guri căscate ne așteptau din loc în loc. muza, cu mîinile goale, ne tot îndeamnă la primul păcat. pagină cu pagină, murmurul greu, șoaptele sepulcrale, ploile arămii pornite din grindă. în timpul acesta, cu degete care scormonesc viitura, avalanșele uitării, purtate dintr-un cuvînt în altul. norii scorojiți care anunță seninătatea, calmul prăbușirii. surîsul ligamentelor ce țin trează toată armătura coșmarului. materia apocaliptică din care
poeme de uitare și descompunere scîndura neagră de cer by Ioan F. Pop () [Corola-journal/Imaginative/11492_a_12817]
-
paharul acesta. rămînă doar otrava cea dătătoare de viață. toate treacă în galop de fum și cenușă. căci noi știm să ne închinăm doar la ceea ce am fost. la mortul nostru din care mușcăm zilnic. printre tropote de rouă, printre șoapte de cruci. treacă toate, cu sîngele lor irosit în pustiu. unde atotputernică crește nebunia. dincoace de bine și de rău. așa, ca într-o iarnă prost pictată, brațul tău a pipăit, dar n-a urlat: ecce homo. n-a venit
poeme de uitare și descompunere scîndura neagră de cer by Ioan F. Pop () [Corola-journal/Imaginative/11492_a_12817]
-
acesta era amenințător. Apoi s-a instalat liniștea apăsătoare, ca o lespede de mormânt ce ți se fixează pe piept, te acoperă pentru totdeauna. Până la căsuța din Serbia trebuiau să traverseze un spațiu descoperit, ca-n palmă. Au hotărât în șoaptă să meargă târâș, prin ierburile și bălăriile care năpădiseră locul. Înaintau încet, atent, de-a bușilea, mai aveau puțin, se considerau ca și scăpați când, din senin, a răsunat din mai multe piepturi aceeași amenințare, Stai, stai că trag! Apoi
Relatare despre moartea mea by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/10968_a_12293]
-
nerăbdare, de admirația inteligentă a unui tineret avid de originalele-i interpretări și asociații critice, un tineret care amplifica spațiul sălii prin prezența pe culoar, până unde răzbăteau sonurile vocii lui acute și unde, din când în când, câte o șoaptă a câte cuiva temător că nu-i prinsese toate cuvintele, rostea alarmată: "Ce-a zis? Ce-a zis?" Vivacitatea lui de-atunci și licărul neostoit al luminilor din ochii-i de o extraordinară mobilitate, excepționala lui inteligență, prin medierea căreia
Mâna by G. Pienescu () [Corola-journal/Imaginative/11883_a_13208]
-
lua rămas-bun de la el prin prezență fizică. Nu eram singur în holul Ateneului Român. în preajma mai depărtată a catafalcului era un grup de tineri cercetători din Institutul de Istorie Literară și Folclor, care întrețineau aprinse flacările lumânărilor și vorbeau în șoaptă: unul din ei, cu sufletul încă neviciat de raționamentele urbane, le spusese (îl auzisem) - și-l crezuseră - să vorbească-ncet, pentru că trei zile aude tot ce se spune-n preajma lui. M-am apropiat de catafalc și încă o dată i-
Mâna by G. Pienescu () [Corola-journal/Imaginative/11883_a_13208]
-
de ani. străzi pierdute în vopsea scorojită cu lemnul ferestrelor nedeschise vreodată lipit. eram deprimat. gheorghe observa și el că sunt deprimat mă vedea de departe stingea luminile nu voia să aibă de-a face cu mine. gheorghe! ziceam în șoaptă bucuros c-am găsit în fine unul de-al meu. vezi-ți de treabă mi-o tăia rece aici nimeni n-are numele lui strada mihai popescu timpul unu. nu-mi plăcea strada mihai popescu pe care locuiesc timpul doi
Poezie by George Geacăr () [Corola-journal/Imaginative/11927_a_13252]
-
de-o lumină purpurie crepusculară Și de-al clopotelor cântec din noaptea învierii. Cunosc eu sfânt tîrâm-EDENUL meu din vis Pe unde-alerg în noapte și-n ZORI m-adăp din nou Din cupele-mbujorate ale florii suave de cais Și din șoaptele izvoarelor ce se-nalță ca un ecou. Veniți cu mine-n ZORI! Veniți pe-al meu tărâm! Să ne-mbătăm în roua pură a cupelor de crin Și-n miresmele-nzăpezite ale ciorchinilor de salcâm! EDENUL E TERESTRU, doar visul
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
înmiresmat al verii,Inundată de-o lumină purpurie crepuscularăși de-al clopotelor cântec din noaptea învierii.Cunosc eu sfânt tîrâm-EDENUL meu din visPe unde-alerg în noapte și-n ZORI m-adăp din nouDin cupele-mbujorate ale florii suave de caisși din șoaptele izvoarelor ce se-nalță ca un ecou.Veniți cu mine-n ZORI! Veniți pe-al meu tărâm! Să ne-mbătăm în roua pură a cupelor de crinși-n miresmele-nzăpezite ale ciorchinilor de salcâm!EDENUL E TERESTRU, doar visul e divin
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
din 20 ianuarie 2017. Tatălui meu Zbor albastru sideral Pâlpâiri zglobii de vânt, Tandru zbor crepuscular, Sunet mov:un flaut cânt. Albe unduiri de ape Peste praguri reci de stânci, Unde cerbii vin să-ngroape Visul lor, în ape adânci. Șoaptă de izvor: răcoare; Galben clinchetul din ram Culori fierbinți aprind în soare Înaltul zbor de ciocârlan. Ochii nopții: taină neagră, Zbor sinistru către stele. Cine știe să-nțeleagă Dorul nopților rebele? Vis oranj incandescent Ca o blondă zi de vară
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]