203 matches
-
între zidurile acelea, multe trebuie să se fi petrecut odinioară. Așa am aflat cum a fost unul Petrișor care a trăit bine la hanul Aniței... Privind la han, am întrebat, și oameni de altădată mi-au povestit acestea, pe când tomnițele țârâiau dulce în ierburile luncii, în jurul nostru, în noaptea de august. Cântecul amintirii, 1909 Povestea cu Petrișor a fost publicată prima dată în Viața românească, nr. 9 din septembrie 1908. Această povestire, în care apare un Han al Aniței, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o vacă care se răslețea: — Nea, Preoteasa! na! fă-napoi! - Glasul iute se stângea, și liniștea cucerea întinderile. În răstimpuri neregulate picura o talangă, vitele răspândite înaintau încet păscând otava. Pe deasupra vălcelei trecea din când în când o prigorie, care țârâia în înălțime; părea o pasere rătăcită, venită cine știe de unde în aceste singurătăți. Lepădatu descălecă și-și priponi calul. Începu a grăi cu băieții; îi întreba de numele vacilor și de năravurile lor, și ei îl purtau printre vite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
netezit o clipă penele cu ciocușorul, pe urmă s-a uitat la celălalt pui de rândunică din oglinda gârlei. Vârful vergii a tresărit svâcnind de două ori scurt și a treia oară înclinându-se prelung. Puiul și-a luat zborul țârâind. Am smuncit strunga și crapul cel mare, pe care îl vestise uncheșul, s-a învăluit învolburând apa. Pe când eu îl țineam în coarda adânc încovoiată a vergii, Mitrea s-a înălțat la gard, stând nalt și negru în răsăritul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mișcare rectilinie verticală inițială. După câteva secunde, lumina începe să pâlpâie și se stinge. Liftul se oprește. O defecțiune, sau o pană de curent? Caut pe panoul cu tastele etajelor butonul de alarmă. Apăs la întâmplare și soneria începe să țârâie anemic și lung. Ceva îmi spune că o aud doar eu. De fapt, unde ar putea suna? Scot telefonul din buzunarul de la spate al blugilor și văd că este nouă și opt minute. O să-l sun pe Robert să vină
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
din obraji Înainte să ajungă la ușa din față. Cei doi agenți dispărură după casă. Înăuntru erau câteva lumini aprinse, iar sunetul televizorului răzbătea din sufragerie. Logan auzi cum se trage apa de la toaletă, și apăsă pe sonerie. Telefonul Îi țârâi În buzunar. Înjură În gând și răspunse. — Logan. — Ce pui la cale? Era Insch. — Pot să vă sun eu Înapoi, domnule? șopti el. — Evident că nu poți! Tocmai am primit un telefon de la centru. Mi-au spus că ai luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
în nici un fel - în pofida preponderenței informațiilor legate de Sleepy Lagoon. Însă fusese interogat de un membru al echipei marelui juriu. Danny îl sună pe Mal Considine la Procuratură, unde nu-i răspunse nimeni, apoi sună acasă la Ellis Loew. Telefonul țârâi de trei ori. — Mda? Cine-i acolo? se auzi vocea cântată a lui Buzz Meeks. — Detectivul Upshaw. Mal e pe-acolo? — Nu-i aici, detective. Sunt eu, Meeks. Ai nevoie de ceva? Individul avea un ton liniștit. Danny întrebă: — Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
despre el. Are capul pe umeri din punct de vedere științific. Putea fi țeava asta. Putea să fi rulat bancnotele strâns, În suluri mici. E chirurg. Are priceperea și răbdarea. Brusc țâșnetul se opri. — Uite! A Închis-o. Doar mai țârâie. Ura! spuse Wallace. — Doctorul Lal! — Ce ușurare. A găsit robinetul. Cine e tipul ăla? — Profesorul V. Govinda Lal. — Ce profesor e? — Biofizica, mi se pare, e domeniul lui. — În orice caz, Își folosește clar creierul. Nici nu mi-a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
am intrat. Totul era stins. Lea a murit într-un sezon de grădină japoneză, cu pești roșii în geana de lac artificial, orhidee galbene și mov căscându-și gurile lipsite de parfum în firida de lângă scară și o cascadă miniaturală țârâind în fundul curții, dintre pietre cenușii, teșite. Când ne-am dus noi acolo, se veștejiseră toate. Se trecuseră brusc. Parcă nici n-ar fi fost. Casa de la numărul 14 dormita într-o curte obișnuită, cu tomberon ruginit la intrare. Bălți fără
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
aur cuferele sultanului (care nu mai e, de mult, Al-Walid, ci Hișam). Așa apare Isabel la segunda. A patra cafea. E frig acasă la Alex. După ce a adormit de câteva ori în fotoliu, David a cedat tentației. Apa de la duș țârâie cald. Crăpături neliniștitoare în faianță, ca niște vinișoare în care pulsează, cumva, umbra lui. Patul lui Alex. Alex care nu mai e alx. E Alex de când erau mici și purta puloverul ăla gri, pe gât, și cobora câte două trepte
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
baia pe care o împărțiseră toți patru, atunci, demult, când locuiau împreună. Abțibilduri scorojite pe pereți. Flashback no. y. Salteaua cumplit de tare. Plapuma grea. Senzația că e din nou mic. Nu covârșitoare. Dimpotrivă. Așa. Ca o apă caldă, care țârâie. Țârâie liniștitor. Conștiința faptului că are barbă. David nu a avut barbă niciodată. Never say never, nu? Mama lui, în vis, cu degetele trecându-i alene prin păr și cu zâmbetul acela care alungase, odată, cu mulți ani în urmă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pe care o împărțiseră toți patru, atunci, demult, când locuiau împreună. Abțibilduri scorojite pe pereți. Flashback no. y. Salteaua cumplit de tare. Plapuma grea. Senzația că e din nou mic. Nu covârșitoare. Dimpotrivă. Așa. Ca o apă caldă, care țârâie. Țârâie liniștitor. Conștiința faptului că are barbă. David nu a avut barbă niciodată. Never say never, nu? Mama lui, în vis, cu degetele trecându-i alene prin păr și cu zâmbetul acela care alungase, odată, cu mulți ani în urmă, poate
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
vacile când se Întâmpla să treacă prin apropierea porții lui!? Mulți l-au Întâlnit stând În zori pe trepied, lângă fântâna lui Buig, Îmbrăcat Într-un halat alb precum frizerii și mulgând mânecile unui alt halat, la fel de imaculat, din care țârâia laptele ca dintr-un șiștar... Și oare de ce, pe măsură ce gălețile lui se umpleau, ugerele vacilor secau sau se umpleau de puroi și sânge!? Și abia după ce erau descântate și tămâiate cu smirnă și smocuri de păr smuls din coada unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nu trebuia să-și mai facă sânge rău intrând În vorbă cu unul sau cu altul, astfel că Începu să meargă tot mai des la cimitir. Acolo era liniște și pace. Păsările zburau ciripind de la o cruce la alta, greierii țârâiau În iarbă, melcii se târau pe pietre, lăsând În urma lor dâre luminoase ce aduceau atât de mult cu Calea Lactee, Încât sufletul bătrânei se Înfioră, cuprins de o bucurie fără margini. Gânduri dintre cele mai ciudate Îi zumzăiau În cap, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
agheasma, Mașa desprinse dintr-un cui găletușa, se Îndreptă spre grajd, unde căprița ei, pe care bunica ei o botezase Evlampia și pe care Mașa o alinta cu Evlavia, o aștepta behăind nerăbdătoare cu ugerul doldora de lapte. În timp ce laptele țârâia clipocind În găletușă, Mașa se gândea la ale ei. Prin fața ochilor i se perindau chipuri cunoscute: mama ei Îmbrăcată Într-un palton lung, cu pliuri largi, purtând pe umeri șalul de cașmir, tatăl ei, În costum maro cu dungi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb... și-am început să-l strig - Stam singur lângă mort... și era frig... Și-i atârnau aripile de plumb. Pastel Buciumă toamna Agonic - din fund - Trec păsărele, Și tainic s-ascund. Țârâie ploaia... Nu-i nimeni pe drum; Pe-afară de stai Te-năbuși de fum. Departe, pe câmp, Cad corbii, domol; Și răgete lungi Pornesc din ocol. Tălăngile, trist, Tot sună dogit... Și tare-i târziu, Și n-am mai murit... Decor
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
erau moștenire de la familia ei și el n-avea nici un drept asupra lor, că ăsta era un coate-goale când s-a măritat cu el, mânca la cantina studențească pe bonuri de la alții, că trăia din meditații și umbla cu flaneaua țârâită-n coate, jigărit. Ea e din familie bună, fiică de doctori cu școală veche, interbelică, fată educată, ăsta mai talpa țării, să-l fi văzut și la nuntă cum stătea, nu știa săracu’ să poarte costum, n-a adus pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
care ne întâlnisem. Am mai descoperit ceva deasupra frigiderului. Închise într-un borcan, am găsit câteva bancnote, unele mototolite, altele pur și simplu împăturite. Am numărat, nu lipsea nici măcar o liră. M-am apropiat de fereastră. Soarele frigea pe viaduct, țârâia pe câmpiile de mărăcini. Lângă o rulotă o țigancă întindea rufe. Lângă grădina cu straturi întunecate, stropite de curând, trei găini pitice, cu ciufurile cozilor ridicate, mergeau în șir una după alta. Italia nu s-a atins de banii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pumnii și călcâiele, să respir în ritmul alergării, ca să fie clar că intruziunea mea nu e cea a unui hoț; dacă cineva m-ar surprinde în această clipă, semnalul „câine care latră“ e mai puternic decât cel de „telefon care țârâie“ și asta ajunge ca să-mi deschidă o portiță din cercul care mă ținea prizonier: reiau alergatul pe lângă copacii de pe drum, lăsând țârâitul în urmă, mereu mai atenuat. Alerg până unde nu mai sunt case. Mă opresc într-o poiană să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
foarte grele. — Mama ta e extraordinară, zic într-un final. — Îhâm. Las sticla jos și mă rostogolesc pe iarbă, cu ochii la cer. Simt mirosul pământului de sub capul meu și firele de iarbă lângă urechile mele și aud un greiere țârâind în apropiere. M-am schimbat. O simt cu toată ființa. Mă simt... mai liniștită. — Cine ai vrea să fii ? spun, răsucind un fir de iarbă în jurul degetului. Dacă ai putea să fugi în lumea largă. Și să devii cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
protesteze. Atât i-ar trebui. E duminică, 6 mai. Ne aflăm în garsoniera cu bucătărie americană, de la etajul patru, în care locuiește, cu chirie, Lionel Frunza. Ceasul electronic al radioului de pe noptieră arată 5.59. Exact când se pregătește să țârâie enervant de ora 6, Lionel sare ca un arc în capul oaselor și-l oprește; radioul începe imediat să difuzeze o muzică ritmată. Un zâmbet victorios se întinde pe fața lui Lionel, de la un obraz la altul: de când și-a
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
lui Lionel îi taie calea o oloagă, la drum de seară. Cântă Jacques Brel și Gilbert Bécaud, în această ordine. E luni, 7 mai. Ceasul electronic al radioului de pe noptiera lui Lionel arată 5.59. Exact când se pregătește să țârâie de ora 6, Lionel sare ca un arc în capul oaselor și-l oprește; radioul începe imediat să difuzeze o muzică ritmată. Un zâmbet victorios se întinde pe fața lui Lionel, de la un obraz la altul. E deja pe covorașul
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Roman e beat mort, Claude și Clovis nu pescuiesc nimic și Liliane face o cafea proaspătă. Cântă Lionel Frunza - prohodul. E marți, 8 mai. Ceasul electronic al radioului de pe noptiera lui Lionel arată 5.59. Exact când se pregătește să țârâie de ora 6, Lionel sare ca un arc în capul oaselor și-l oprește; radioul începe imediat să difuzeze o muzică ritmată. Pe Lionel îl doare puțin capul, dar asta nu-l împiedică să se simtă plin de energie. E
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
mobilizează, Lionel se sinucide de două ori la rând, lâmâiul primește o nouă șansă, iar pronia cerească primește o zi liberă: duminică. E miercuri, 9 mai. Ceasul electronic al radioului de pe noptiera lui Lionel arată ora 6.00. Începe să țârâie strident, răzbunându-se pentru anii în care a fost redus la tăcere. Cu ochii încă închiși, Lionel îi aplică o lovitură de karate precisă, rupându-l în două jumătăți egale. Deschide ochii și vede, ca prin ceață, o dezordine de
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
în viață. Mai ales când li se termină banii, și-au vândut deja paltonul și pe pantofii scâlciați nu pot lua nimic. Ca bețiv amator, Lionel trebuie înțeles că a luat această hotărâre. E ora 9.30. Se aude un țârâit de sonerie. Intrigat, Lionel ascunde banii în sertar și se duce la ușă: e îmbrăcat în boxeri și în maieu. Se uită pe vizor: e madame Agnès. Despre Agnès Agnès e o fată bună, chiar dacă nu mai e de mult
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
a ratat în cei cinci ani de abstinență cvasitotală, irosiți în așteptarea cetățeniei franceze. Oare câte femei din Nantes ar fi putut face fericite? Sau din Angers? Sau din regiunea Maine-et Loire? Se oprește aici cu geografia, pentru că aude un țârâit de sonerie. Ar putea fi un amărât care nu s-a putut învoi de la serviciu la timp și încearcă o ultimă șansă. Lionel îi strigă: Nu mai am nimic de dat! Omul de la ușă sau n-aude, sau nu înțelege
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]