219 matches
-
de zăpușitoare părea și mai curios, mai nepotrivit. Nu îndrăznea să se ridice. Luna scălda zidurile, linia ferată și câmpul într-o lumină albă, secetoasă. Dunga neagră a pădurii se deslușea undeva la orizont ca un început de nor, dar țârâitul liniștit al greierilor anunța că nu erau încă speranțe de ploaie. ― Și ce vom face acum? mă întrebă ea cu o voce sugrumată. ― Nu știu. Poate plouă. Asta e, i-am răspuns iritat și tăios. Eleonora se sculă și se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
decât cele puse pe poarta Infernului, pe care eu le-am interpretat totdeauna în sensul că infernul începe acolo unde nu mai e nici o speranță. Oricum, aici nu se mai întîmplă nimic în afară de faptul că vântul seceră în fiecare noapte țârâitul greierilor și se sfârșește vara. Din când în când ridic privirea și mă uit în zare. "Spre pădure. Apoi aud ciorile cârâind. Îmi amintesc de procesele pe care le-am judecat. Pe eșafod și-au făcut ciorile cuib, toată lumea e
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
urma. De asemenea, trimise copii șefului poliției și inspectorului sanitar șef. Inspectorul sanitar șef nu primi copia sa după plan deoarece stătea în spatele ușilor închise, într-o stare febrilă de ipohondrie avansată. Bând litri întregi de suc de ceapă, ignorând țârâitul insistent al telefonului, schița, cu o mână tremurătoare, propria propunere de pace pentru Shahkot. Veți fi, poate, surprinși să aflați că un om atât de preocupat de propria-i sănătate reușise să-și distragă suficient de mult atenția pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
ce simți când ești lovit de o săgeată, toți ne închipuim că e ușor de imaginat: senzația de a fi neapărați, fără adăpost în fața a ceva venind spre noi din spații străine și necunoscute - asta se potrivește perfect și pentru țârâitul telefonului; în plus, senzația inexorabilă, peremptorie, ezitările existente în vocea cuiva pe care nu-l văd. Încă înainte ca vocea să spună ceva, pot prevedea nu ce va spune, dar măcar reacția pe care o va suscita în mine ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de târâit, iar prezența mea, care nu mai e cea dinainte, condiționată fiind de voința obiectului care cheamă. Cartea ar trebui să înceapă redând toate acestea, nu o singură dată, ci ca o diseminare în spațiu și în timp a țârâiturilor, ce rup continuitatea spațiului, a timpului și a voinței. Ar fi poate o eroare să afirm că inițial existăm eu și un telefon, într-un spațiu finit cum ar fi casa mea, când ceea ce trebuie să comunic este situația mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
voi ști niciodată dacă apelul era pentru mine. Sau când sunt pe stradă, și aud sunând telefoanele în case necunoscute; chiar și atunci când sunt în orașe necunoscute, în orașe unde prezența mea e ignorată de toată lumea, chiar și atunci, auzind țârâitul, primul meu gând vreme de o fracțiune de secundă e că acel telefon mă cheamă pe mine, și în fracțiunea de secundă următoare simt ușurarea de a ști că pentru moment sunt exclus de la orice apel, de neatins, la adăpost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pe lângă case de lemn cu două etaje, cu grădină, diferite și totuși la fel; din când în când aud sunând un telefon. Asta mă enervează; involuntar încetinesc pasul; ciulesc urechea să aud dacă cineva răspunde și-mi pierd răbdarea dacă țârâitul continuă. Alergând mai departe trec prin fața altei case în care sună un telefon și mă gândesc: „E un apel care mă urmărește, cineva caută în cartea de telefon toate numerele din Chestnut Lane și cheamă o casă după alta, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
casele sunt tăcute și pustii, pe trunchiurile copacilor aleargă veverițele, coțofenele coboară să ciugulească grăunțele puse pentru ele în vase de lemn. Alergând, simt o vagă senzație de alarmă, și, chiar înainte de a capta sunetul în ureche, mintea înregistrează posibilitatea țârâitului, aproape îl cheamă, îl aspiră din propria absență, iar în acea clipă, dintr-o casă ajunge, mai întâi atenuat, apoi mereu mai distinct, sunetul clopoțelului, ale cărui vibrații fuseseră culese deja de o antenă din străfundurile ființei mele, înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
m-ar surprinde în această clipă, semnalul „câine care latră“ e mai puternic decât cel de „telefon care țârâie“ și asta ajunge ca să-mi deschidă o portiță din cercul care mă ținea prizonier: reiau alergatul pe lângă copacii de pe drum, lăsând țârâitul în urmă, mereu mai atenuat. Alerg până unde nu mai sunt case. Mă opresc într-o poiană să-mi trag sufletul. Fac genuflexiuni, aplecări, îmi masez mușchii de la picioare ca să nu se răcească. Mă uit la ceas. Sunt în întârziere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
toate celelalte, iar unicul mod de a o distinge ar fi dacă telefonul ar suna din nou, lucru imposibil... Cu cât învârt gândurile astea în minte, alergând pe pantă în jos, cu atât mi se pare că aud din nou țârâitul acela, mereu mai clar și distinct; sunt din nou în apropierea casei și telefonul tot sună. Intru în grădină, dau ocol casei, alerg la fereastră. E de ajuns să întind mâna și să ridic receptorul. Spun gâfâind: - Aici nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
un Cititor, ca să-mi supună o problemă ce-l preocupă: a găsit două exemplare din cartea mea, Într-o rețea de linii ce etc., cu coperți identice, dar conținând două romane diferite. Unul e povestea unui profesor care nu suportă țârâitul telefonului, celălalt e povestea unui miliardar care colecționează caleidoscoape. Din păcate, nu-mi putea povesti mai mult, nici nu-mi putea arăta volumele, căci înainte de a le putea sfârși îi fuseseră furate amândouă, al doilea la mai puțin de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
care dreptatea sau ura omenească îi face să trăiască în spatele gratiilor. Și ca să sfârșim, singurul mod de a scăpa de această vacanță insuportabilă era de a pune din nou, cu ajutorul imaginației, trenurile în mișcare și de a umple orele cu țârâitul repetat al unei sonerii care totuși rămânea cu încăpățânare tăcută. Dar dacă era exil, în majoritatea cazurilor era vorba de un exil acasă. Și cu toate că povestitorul n-a cunoscut decât exilul întregii lumi, el nu trebuie să-i uite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se învârt în jurul meu. Nici măcar nu mai port ceas la mână. Ieri am stat întinsă într-un lan de fân toată după-masa cu Nathaniel, uitându-mă la fulgii de păpădie purtați de vânt, și singurul ticăit ce se auzea era țârâitul greierilor. Abia dacă mă mai recunosc. Sunt bronzată de la cât stau la soare în pauza de prânz. La vârfuri, am părul auriu. Am obrajii plini și îmbujorați. La brațe încep să fac mușchi de la atâta lustruit și frământat și cărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Lambert atinseră mai multe taste. ― Aici Nostromo, remorcher de comerț, înmatriculare unu opt zero, doi patru șase, în drum spre Pământ cu o încărcătură de petrol brut și rafinăria aferentă. Cheamă controlul de trafic special Antarctica. Mă recepționați? Recepție! Numai țârâitul sorilor din depărtări trecu prin difuzoare. Ghemuit între picioarele lui Ripley, Jones, motanul, mieună odată cu stelele, Lambert refăcu procedura. ― Remorcher de comerț Noslromo cheamă controlul spațial Sol Antarctica. Avem probleme de navigație. Acesta este un apel prioritar; răspundeți, vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
la înțelegerea umilă a nevolniciei artei sale față cu această ninsoare fabuloasă. Foaia albă este un pandant al zăpezilor de altădată. Creionul bont n-a putut birui, nici de data asta, candoarea inepuizabilă a poveștilor. Corneliu Traian Atanasiu Noapte geroasă - țârâitul greierului în dosul sobei O fi el greierul kigo de vară, dar acolo unde modernizarea n-a artificializat totul, într-o biată casă de țară, un greier își poate găsi sălaș lângă soba caldă și poate continua necurmat dialogul cu
COMENTARII LA POEME by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83883_a_85208]
-
concediu - râul copilăriei cu două brațe nori de furtună - clopotul mănăstirii în renovare nisip fierbinte - tot mai mulți oameni negri în România insomnii de vară - la numărătoare tot mai multe oi după furtună - redusă la tăcere gura-leului fân la uscat - țârâitul cosașilor tot mai aprins după grindină - cam toate caisele sunt începute vara-n cimitir - răcoare nerâvnită printre rădăcini nici-un nor pe cer - un zumzet de albine printre albăstrele vacanță de basm - fetița vede-ntre nori ursul și vulpea pescăruși în
Vara cu greierii ei by Cristina Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83680_a_85005]
-
păi crezi că l-am luat numai pentru mine? îl pun dimineața să sune, ca să ne trezim cu toții să nu întârziem la cursuri! Și noi care credeam că era un tip egoist! Dimineața, săream ca arși din pat, neobișnuiți cu țârâitul strident al soneriei ceasului. Și culmea, tocmai el dormea sforăind viguros, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Trebuia să-l zgâlțâim noi ca să se trezească. Azi așa, mâine la fel, încercam cu toții o ură nejustificată față de bietul mecanism care
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
motivul tăcerii sale. Norul acela devenise acum opac, semănând cu o sferă neregulată. Se desprinsese de gura minei și începuse a se rostogoli încet către ei. Protuberanțe scurte se alungeau înainte, palpând terenul din față. Greierii care umpleau poiana cu țârâitul lor amuțiseră. Nici un ciripit de pasăre nu se mai auzea acum. Până și susurul pârâiașului se estompase. Calistrat îl prinse de cot, făcându-l atent: Știe că suntem aici, șopti el la urechea lui Cristian. Să nu scoți o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se abținu. Atât jarul încins, dar și mirosul fumului de tutun l-ar fi dat de gol. Căldura zilei se risipise de mult. Cerul fiind senin, se răcorise binișor dar nu era frig. Tăcerea nopții nu era tulburată decât de țârâitul greierilor. Din când în când, concertul cicadelor înceta pentru câteva clipe. În momentele acelea, liniștea era atât de profun dă încât auzea zgomotul acelor de brad căzând de pe crengile copacilor din jur. Își amintea de nopțile de vară de acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o vedea, știa că e acolo, simțea apăsarea colosală a greutății ei pe piatra muntelui, scrâșnetul rocii măcinate și susurul apei din pânza freatică din adânc. De o parte și de alta, pădurea se întindea întunecată, pierzându-se în depărtare. Țârâitul timid al unui greiere îi gâdilă plăcut auzul. În clipa aceea îl și văzu. Un gândăcel negru, pitit sub un smoc de iarbă, frecându-și piciorușele de elitrele lucioase. Un fâșâit urmat de pași ușori îl speriară și cântecul insectei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pentru o persoană e cald și cu adâncituri în locul unde a stat ea cu fundul, cu coapsele - ea pleca așa devreme ca să prindă autobuzul de dimineață spre serviciu. Dar la cinci n-a plecat încă, prin ușile deschise se aude țârâitul apei de la duș. Dușul Antoniei dura atât de mult, încât, până să se întoarcă ea în cameră, adormeam cu radioul deschis, ți-am mai spus de micul aparat cu tranzistori pe care mi-l făcuse cadou prietena din Germania; dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Ionuț după ce ascultă atent și privi gânditor pe fereastră. Da, copii! La țară oamenii muncesc în aer liber, este multă verdeață, aerul nu este poluat. Este plăcut să te trezești dimineața în cântec de păsărele iar seara să adormi în țârâitul greierașilor și orăcăitul broaștelor . În acele clipe Mia se asigură cu atenție și viră la stânga pentru a pătrunde pe un drum secundar, care era pietruit. Pădurea a apărut pe neașteptate. Mai întâi, o lizieră de tufe dese și pomișori tineri
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
terci cenușiu care păta fața de pernă înflorată. Carol se ridică de pe ceea ce mai rămăsese din Dan și căută cu ochii un prosop cu care să se șteargă. Era pe palier, legându-și cordonul de la halatul de baie, când auzi țârâitul soneriei. Holul de la parter era întunecat, dar, din locul în care se afla și unde răzbătea o lumină aprinsă în vestibulul din spate, distingea clar silueta asimetrică a lui Dave 2. Când murise, intestinele lui Dan se goliseră și, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
învăț de unul singur. Am încercat să învăț singur ce e autodisciplina. Și totuși, nu reușesc să merg până la capăt cu ea (nu e prea distractivă autodisciplina) și mai totdeauna povestea se termină ca un chef pe cinste. Am auzit țârâitul soneriei de la intrare și m-am ridicat în picioare, cu mâinile înfundate în buzunarul cu bani. — Ți-ai mai tras-o în ultima vreme? În fine, seara a ajuns la momentul promis, la faza pentru care era destinată. Tocmai ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ei masculinitate. O poți mirosi, lipsa de feminitate, acreala, hormonii neamestecați. Slavă Domnului, vizita mea aici se apropia de sfârșit. Curând voi fi iar afară cu banii și cu femeile mele. În timp ce mă apropiam de masa lui Alec, a explodat țârâitul strident al unei sonerii. M-am oprit. Îmi observă ușurarea de pe față și se învioră. Mă privi fix, cu vechiul lui spirit de contrazicere. — Contractul pentru lichidarea ta. — A, da, am răspuns eu cu răceală. Angajamentul de cincizeci de sterline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]