887 matches
-
marcat și mascat pentru totdeauna de al lui. E greu să explic ceea ce este, până la urmă, inexplicabil, dar am să încerc. Citindu-l, aveam senzația unui déjà vu, déjà vécu. Vinovată că ne-a făcut cunoștința a fost chiar mama, țărancă isteață cu cinci clase primare, care mi-l povestea cu intenții adormitoare și o făcea cu atâta har că m-a trezit din pruncie. Rezumatele și comentariile ei, cu o intonație fără pereche, cu detalii și adăugiri care făceau din
În loc de Prefață la Amintirile… lui Creangă by Ion Pecie () [Corola-journal/Journalistic/6272_a_7597]
-
punctul unghiular al expoziției. Gauguin abandonează aici tradiții ale picturii occidentale vechi de sute de ani, legate de perspectivă și modularea culorilor, pentru a reprezenta, în două secțiuni separate de trunchiul unui copac, lumea „tangibilă”, în alb și negru, a țărăncilor bretone și cea imaginară, în roșu și mov, a mitului biblic. Pictorul va continua să îmbine realitate cu legendă începând cu 1891, când se stabilește în Tahiti. Nemulțumit că în locul unui paradis pierdut întâlnește aici o societate în care tradițiile
Expoziții la Galeria Națională din Washington by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/5407_a_6732]
-
a greșit că suferă și se căiește. De ce oare? Servește la ceva? Și încet, încet, ajung și la Oskar, sibianul Oskar Pastior, inventatorul unei limbi noi "Krimgotisch", marele poet care povestea mereu de căldura din bucătăria și din sufletul unei țărănci rusoaice; cum îi punea pe masă un castron cu supă și în mînă batista lui Grișa care nu se mai întorcea de pe front; poate că acolo, în mina din Donbas, își descoperise Oskar adevărata lui poezie/ limbă ascunsă. Ciudate chipurile
Cînd numele se-mbracă în chipuri by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/6696_a_8021]
-
o reproduce, de fapt, pe aceea a ediției Minerva din 1906. Volumul are la sfârșit un tabel de „cuvinte mai neobicinuite" alcătuit de Al. Vasiliu, învățător, și de G. T. Kirileanu. Pe copertă, un desen cu sugestii semănătoriste, cu o țărancă torcând și cu un flăcău cu plete care-i citește dintr-o carte. Ediția aceasta din Creangă a fost tipărită de vechea Editură Cartea Românească, aceea care a funcționat în imobilul de pe Calea Victoriei, de lângă Capșa, distrus de bombardamente în 1944
O carte veche by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/6090_a_7415]
-
glasul poetului își caută, înfiorat, obârșiile: „Vin verile Transilvaniei/ cu umede ierburi,/ cu păsări și cer...// Vin verile Transilvaniei,/ le aud prin sânge ușoare cum trec - / miresme de sânziene/ și de porumb încruzit,/ cântec de greieri prin care/ calcă sfioase, țărăncile...”. De altfel, interogația revine obsesiv de-a lungul versurilor acestui volum, devenind un topos privilegiat, de indiscutabilă anvergură („Abia atunci înțeleg că e toamnă,/ că în apa fântânii/ umbra ei se apleacă - / semn viu de-ntrebare...” - Umbră în amurg, sau
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
mai sunt cuprinse o trapeză, un hotel, casa catolicosului, școala, turnul de apă, alte clădiri. Și muzeul, de care aminteam, unde rămân surprins ce mult și înduioșător până la indicibilă smerenie seamănă Maica Domnului din exponate cu o simplissimă - și altissimă! - țărancă. Munteancă. În Fața Ei, mă gândeam la mama mea Anastasia, născută Munteanu, fiica Magdalenei și a lui Chiril din Negurenii noștri de pe malul Răutului, între Soroca și Orhei... Pe aici, în preajma stelelor de piatră de Urartu, epitetelor parcă li se ia
Jurnal de Armenia by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/4958_a_6283]
-
o văzuse pentru prima dată cu o valiză în brațe și o expresie supusă în priviri. „Deci despre asta e vorba - își spuse cu furie și umilință. Despre nefericita asta de două ori mai tânără decât mine; o servitoare, o țărancă nici măcar frumoasă.” Până atunci nu dorise nicio femeie mai mult de câteva ore și, fără îndoială, pe niciuna pe care să n-o fi putut avea imediat. Amorurile lui avuseseră întotdeauna acea urgență brutală a necesităților fiziologice, condiție impersonală și
JULIÁN RÍOS - Cortegiul umbrelor () [Corola-journal/Journalistic/4411_a_5736]
-
vremea cuvenită. Să explic de ce am ținut să reiau lectura memoriilor Lenei Constante. Îmi aminteam, și am constatat că nu mă înșelam, că foarte multe dintre deținutele cu care Lena a împărțit celulele de la închisoarea din Miercurea Ciuc, mai ales dintre țărănci, dar nu numai, se aflau acolo pentru omisiune de denunț. În prima parte a anilor ’50 au existat numeroase cazuri de fugari din fața noilor autorități comuniste, dezertori, aviatori parașutați în România de organizații occidentale în scopuri de spionaj, țărani care
Omisiunea de denunț by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4361_a_5686]
-
cu atât mai grav cu cât procesul vizează până și teritoriile sacralității: „Ctitori purtându- și în brațe cu greu / Mănăstirile,/ Ca pe un capital convertibil / La change-office-ul vieții de apoi; / Călugări tineri/ Cu doctorate la Cambridge / Și odăjdii sărutate/ De țărăncile bătrâne / Târându-se în genunchi...“ Poeta constată, deplângând-o, robotizarea generației „pe role”, lipsită de acces la firesc și la sensurile mai înalte ale umanului: „Ei trec pe role / Cu căștile bubuind la urechi,/ Cu ochii fixați pe monitoare, / Fără
Revenirea by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5759_a_7084]
-
ŕ Braďla, coucher ma joue sur la tombe de ma mčre, écouter oncle Dimi me parler. Impossible. Défense d'entrer, pour moi."15 Umbra ei de dincolo de mormânt îi apare ca o persecuție, ca o schingiuire sufletească. Vizualizând chipul acestei "țărănci nemuritoare", el n-o poate separa de geografia locului. Ascultăm cuvintele rostite în franceză ca pe o maree continuă, peste secole: "Mon Danube...ma mčre..." Era convins că numai printr-o scriere literară ar fi putut fi recuperată definitiv imaginea
Panait Istrati, scriitor român, scriitor francez, scriitor grec? by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Memoirs/7501_a_8826]
-
și ascultă. De la răsărit și apus nu se auzea nimic. Nu avea nici o scăpare." În viziunea expresionistă a lui Marin Bucur, urgia vremelniciei istorice capătă proporții stihiale, afectând până și cadrul de natură în care eroina își duce existența de țărancă nevoiașă, cu gesturi de o ritualitate ancestrală în actele ei gospodărești: „Pomii cei tineri erau smulși de la garduri, pentru că știau să stea în picioare. Pomii cei bătrâni sfârșeau aplecați unii peste alții. Era o moarte înceată, chinuitoare, o putreziciune treptată
Noi contribuții la bibliografia lui Dinu Pillat by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6244_a_7569]
-
de oameni sunt șubrede din născare. N-avem pe ce le susține. În zadar facem ziduri înalte. Ele ne despart de drumuri, dar nu de hăul de sub noi și de deasupra noastră."* Cu o admirabilă demnitate în suferință, mult încercata țărancă închipuită de Marin Bucur sfârșește prin a exprima în monologul ei interior o filozofie a dăinuirii în fața oricăror vicisitudini ale destinului, sintetizând reacția spirituală a unui întreg popor: „Noi n-avem case de dus în spinare. Trebuie să rămânem lângă
Noi contribuții la bibliografia lui Dinu Pillat by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6244_a_7569]
-
unii cu alții. În Lucreția, ruptura dintre oameni în funcție de poziționarea lor de o parte sau de alta a regulilor regimului e lăsată la vederea cititorului și e cu atât mai frapantă cu cât, pentru personajele însele, totul rămâne opac. O țărancă se vede în fața situației de a fugi cu soțul ei în munți după ce socrul ei a fost arestat, iar amenințarea asupra tânărului cuplu devine iminentă. Grupul este hăituit de comuniști, vânat până la capturare, după ce rezistase unor situații și condiții mult
Povestiri din comunism by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/3792_a_5117]
-
își rememorează viața care s-a apropiat de sfârșit, aproape că nu mai au cui povesti. Mai este cineva dispus să asculte poveștile mărunte ale bătrânilor noștri? Povestea familiilor evreiești din Medio Monte sau a flașnetarului Otto Tabakov? Povestea unei țărănci, persecutate de comuniști, din Desiștea? A unui veteran de război? Personajele sunt supravie- țuitori ai unei lumi care își trăiește sfârșitul sau care a murit de mult. Oameni singuri, pentru care „ziua de mâine nu mai există”. Pentru că nu mai
„La noi în Desiștea…“ by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/3632_a_4957]
-
Elisabetei Rizea, pe care Irina Nicolau a știut să o provoace și să o structureze, este de aceea semnificativă pe mai multe planuri. Primul a fost deja evidențiat, în prefața la prima ediție a cărții, de către Gabriel Liiceanu: confesiunea bătrânei țărănci a ridicat, de fapt, vălul uitării de pe un capitol esențial al istoriei României postbelice. Cel al rezistenței anticomuniste armate, la care au participat toate clasele reprezentative ale vechii Românii - ofițeri ai Armatei Regale, aristocrați, intelectuali, dar și foarte mulți țărani
O carte întemeietoare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3165_a_4490]
-
al istoriei se organizează destinele feminine ipostaziate de Dan C. Mihăilescu în Castelul, biblioteca, pușcăria, istoria e personajul central, resortul ascuns care aruncă în derizoriu, într-o fracțiune de secundă, existențe excepționale, dedicate proiectului intelectual, ori viețile simple ale unor țărănci al căror portret moral e impecabil. Evocarea acestor figuri feminine e de cele mai multe ori empatică, acută, oscilând adesea între vocea apăsată menită să sublinieze grozăvia unor fapte din trecut și tonul admirativ, plin de reverență în care sunt descrise calitățile
Elogiu feminității by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/2939_a_4264]
-
fost acea critică literară pentru care sensul unei ficțiuni este totdeauna social. De exemplu, când un critic vedea în Capra cu trei iezi o poveste cu animale care reflectă în esență un conflict de clasă din lumea satului între o țărancă săracă și un chiabur care îi oropsește copiii. Criticul nu e altul decât încă tânărul Ibrăileanu. Ideea îi putea veni de la Gherea, care analiza printr-o prismă asemănătoare poezia lui Eminescu și teatrul lui Caragiale. Triumful, sociologismul vulgar l-a
Neo-sociologism vulgar () [Corola-journal/Journalistic/2913_a_4238]
-
rând, călător prin locurile în care somonii se întorc ca să moară (e cunoscută această caracteristică a lor), doamna Stoican face și ea experimente care să dovedească existența memoriei la pești; dacă, iarăși, tânărul întâlnește într-o stație de tramvai o țărancă mândră de bricheta ei chinezească dotată cu minilanternă, era în regula romanului ca, în altă parte, un taximetrist să se arate îngrijorat de posibila explozie a unei brichete pe care a scăpat-o în sistemul de ventilație al mașinii. Chiar
Stângăcii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3370_a_4695]
-
după cei noi = cât despre ultimii poeți, știm c-au murit prin sufocare, cu țăndările unei fraze înfipte-n gât eu dormitam de-a lungul orelor de isntrucție = seara își aduna pe creștet broboadele negre c-un gest istovit de țărancă vădană - mai venea cineva să ne smulgă tresele de pe umăr = pocneau oribil = le azvârlea în canal = holbați rămâneam, dârdâiam, nemaiștiind pe cine jignisem de moarte ei bine acestea sunt Fapte nu biete închipuiri (scorneli lângă sobă, masturbarea memoriei) = chintale de
Aveam cântarea în nume by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/16278_a_17603]
-
pur și mai simplu, îmi vine să scot un muget, da, chiar așa, să scot un muget, «aș zbiera, doamnă, ca o vacă nu ca un om, dar vreau să știu că s-a limpezit lumea» - cum a spus o țărancă pe nume Elisabeta, schingiuită în închisori foarte roșii, - chiar așa, doamnă, chiar așa, Doamne. Dar, uite, lumea nu se prea limpezește, nu se limpezește, nu se limpezește. Și iată au și pornit satrapii cu lavalieră, ciobanii cu oile lor păscând
Cravata lui Gellu Naum by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/3136_a_4461]
-
patru! - și, într-adevăr, era o senzație să auzi, în Siberia, că niște bieți siberieni vorbesc limba ta. Era mai tare decât ce auzise răposatul Paul Anghel, povestindu-mi că, aterizând la Lisabona și trecând printr-un sat, auzise o țărancă portugheză țipând tare la altă portugheză: ...unde e vaca? - aproximativ. Europa însă este Europa. Pe când, Siberia... La întoarcere, în avion, confratele nostru budapestan, un tânăr simpatic, plin de umor, ne înnebunise pe toți în timpul zborului lung, lung, din când în
Ungurește by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11073_a_12398]
-
Era o ființă nemaipomenită, o voință incredibilă... Datorită ei sunt aproape tot ce sunt azi. Ea a decis: medicină! Eu am zis ,filosofie", am și dat admiterea la București, la Filosofie, dar mama mi-a suspendat veniturile. Ea, o biată țărancă din Maramureș, a venit în București, m-a luat și: ori faci medicină ori nu mai faci nimic! Tata mă visa, evident, preot. M.I. : Tatăl era miner. Și miner. A.B. : A fost și miner. A murit intoxicat cu plumb
"Am refuzat politica de partid în favoarea proiectelor mele literare" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11055_a_12380]
-
front. Eram în Ardealul de Nord cedat Ungariei. După perioada aceea groaznică a urmat colectivizarea, a mers la uzinele de plumb Phoenix din Baia Mare, unde s-a intoxicat cu plumb și din cauza acestei intoxicații a și murit. Mama a rămas țărancă. M.I.: Augustin Buzura este un scriitor în romanele căruia lumea din adâncuri, lumea de sub pământ, lumea minerilor, a cărei faimă este acum atât de întunecată, a existat încă de multă vreme. Și a existat fiind privită cu o undă de
"Am refuzat politica de partid în favoarea proiectelor mele literare" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11055_a_12380]
-
valoare inestimabilă. Dar cât de multe forțe - în noi și în afara noastră - își fac apariția, se coalizează ca să împiedice, să întârzie acest pas!" La Umberto Saba, sursele ,obiective" ale durerii ar fi destule: scurtă copilărie fericită în casa doicii, o țărancă slovenă, din brațele căreia este smuls de o mamă severă care îl forțează să ia calea practică a comerțului și să se integreze în comunitatea lucrativă a evreilor triestini; absența tatălui, pe care îl vede o singură dată în perioada
Umberto Saba și "privilegiul durerii" by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/10893_a_12218]
-
primar) Ioan Baraboi, Cârstea N. Brebeanu și Dumitru Ghica Moise - toți din Lopătari-Buzău, călăuze, în casele cărora erau ascunși prizonierii fugari, în așteptarea momentului de trecere. Alături de bărbați s-au aflat, la fel de curajoase, femeile: Clemența, soția lui Chilian - și bravele țărănci Sârbescu, Drăgan și Teodora Enăchescu, care-i îngrijeau pe cei bolnavi, oferindu-le îmbrăcăminte și hrană de drum. învingând tot felul de emoții, temeri, primejdii, ceata lui Vasile Chilian a izbutit să treacă dincolo de linia frontului peste două mii de ofițeri
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]