1,198 matches
-
îi șoptea în ureche: — Aș putea să urc la bord? 6 Cum devine cineva ceea ce este Carol înțepeni. Nu, n-a fost chiar așa, am ales puțin anapoda cuvintele, ar fi mai bine să spun „îngheță“. Da, devenise atât de țeapănă, încât părea congelată. Ce era de făcut? Mâna lui Dan se îndrepta oare spre ea? Sau spre chestie? Nimic mai firesc pentru Carol decât să-l respingă fără drept de apel. Știa că erecția lui Dan e precară și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Central ginecologic. Tu te referi la un penis metaforic. Eu vorbesc despre unul cât se poate de real, dobitocule, iar „futut“ e cuvântul-cheie aici, pentru că eu mă refer la o sculă cu care să poți fute. Vorbesc despre o bucată țeapănă de țesut spongios, bine irigat, cu o cupolă roșiatică și bombată, din care țâșnește spermă, țâșnește viață: picături dătătoare de viață! Dumnezeule, ce misiune nobilă! Compania bărbaților mi se pare mult, mult mai plăcută, ție nu? Am întrebat, ție nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
că greața cu care lupta era, de data aceasta, reală. — Așa că de ce nu rămâi să auzi și sfârșitul poveștii, dragule? Vrei, iubitule? Hai, te rog? Figura de bebeluș îmbătrânit i se încreți într-un rânjet dezgustător, apoi reveni la expresia țeapănă, de păpușă. — Ce mă bucur! Așadar, prinzând încă o dată tivul, mâna lui Carol ridicase cu totul rochia, răsucind-o în jurul taliei; rămase așezată pe băncuță. Ciorapii îi strângeau bluza și lenjeria ca pe niște petale cuibărite într-o plasă transparentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
și sentimental. Sub efectul alcoolului, îmbibase umărul lui Carol cu lacrimi de recunoștință și autocompătimire. Ea desfăcu o sticlă albastră de bere groasă, dulceagă, produsă de un mic ordin religios din Wallonia. Bărbatul o bău pe nerăsuflate. Afrodisiacul îl ținea țeapăn. El însuși a rămas surprins, prin aburii beției, simțind că scula pricăjită i se scoală și cere acțiune. Ar fi fost și mai surprins să afle că și Carol simțea același lucru. Trilurile celor două păsări erau dublate de acordurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
curbă lină, întinzându-se spre vest. Picăturile ploii de primăvară biciuiau parbrizul, dar nu reușeau să schimbe traiectoria mașinii nici măcar cu un milimetru. Conducând cu vigoare și fermitate, își dădea seama, cu fiecare curbă străbătută, că podul suspendat forma conturul țeapăn al unei femei imense. Capul era bucla de la White City. De acolo pornea și un braț întins, care se termina la Shepherd’s Bush. Celălalt braț era aruncat peste capul siluetei. Se arcuia la cot în trei șosele, iar mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
efectuat cu fiecare zi ce trecea, și m-am trezit meditînd destul de des la moarte. M-am Întrebat ce s-ar Întîmpla dacă Jerry s-ar Întoarce Într-o seară acasă și m-ar găsi mort, cu bietul meu corpișor țeapăn și rece. Cred că aș avea gura ușor Întredeschisă, și mi s-ar vedea dinții galbeni. (De obicei, am grijă să-mi țin buza de sus bine trasă peste ei.) Ce-ar face atunci ? M-ar lua de coadă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
vei urma peste cîteva minute, iar ultimul vei intra dumneata, domnule Davis. Și spunînd acestea, atinse cu vîrful degetului pălăria de pe genunchii celuilalt. Dar despre ce-i vorba, domnule? Întrebă Davis, care se depărtase de Rowe, În vreme ce domnul Prentice ședea țeapăn pe strapontină, cu picioarele Încrucișate. Nu vă bateți capul, zise el. Fiți Însă cu ochii deschiși, și vedeți dacă recunoașteți pe careva În croitorie. Expresia ironică din ochii lui dispăru cînd taxiul trecu pe lîngă ruinele bisericii St. Clement Danes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
neapărat să-l supraveghezi pe omul nostru În toate oglinzile. Dumneata, Davis, numără pînă la o sută și intră, tot ca din Întîmplare; vei fi picătura ce va face să se reverse paharul. Davis și Rowe urmăriră din ochi silueta țeapănă a domnului Prentice; acesta avea Într-adevăr Înfățișarea unui om ce se duce la croitorul lui - un croitor modest și demn de Încredere, pe care-l putea recomanda și propriului său fecior. După ce merse vreo treizeci de metri, domnul Prentice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
virtuțile lui, la orgoliul lui de intelectual, la umanitarismul lui abstract. Or, nimeni nu poate iubi „umanitatea“; pot fi iubiți doar oamenii. Nimic! Nimic! se căina domnul Prentice, plimbîndu-se de colo pînă colo prin Încăpere, cu picioarele-i subțiri și țepene. Apropiindu-se de o fereastră, dădu la o parte perdeaua și privi afară. Nu se mai vedea decît o stea - celelalte se topiseră pe bolta din ce În ce mai luminoasă. CÎt timp pierdut! exclamă el. Trei oameni morți, și unul În Închisoare... — Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
capotul mov de baie, de cutia toracică parțial protejată de-un înveliș de ghips alb, care i se întindea de la un umăr și până la subsuoara opusă, ca o rochie clasică de bal hollywoodian. Se hotărî să mă ignore și înaintă țeapăn de-a lungul coridorului principal, purtându-și cu ostentație furia și rana. În ultimele zile ale șederii mele la spital, n-am mai văzut-o pe Helen Remington, însă am continuat să mă gândesc, în salonul gol, la accidentul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
la marginea unui șanț abrupt, o donga, care traversa savana pe acolo. Era adânc de vreo doi metri, iar el s-a împiedicat și a căzut în șanț. M-am uitat și l-am văzut zăcând întins pe jos. Era țeapăn și nu scotea un sunet. Am coborât să văd ce-i cu el. Stătea nemișcat și când am încercat să mă uit la capul lui, să văd dacă s-a rănit, mi-am dat seama că-și rupsese gâtul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
dar toți ceilalți pe care-i cunosc m-ar fi plictisit cu întrebările lor. Partea bună cu Anatol e că nu se miră de nimic. Ai putea să te duci la el într-o zi fără cap și cu guler țeapăn de honved, cu o lavalieră bălțată, el n-ar face altceva decât să te arate cu degetul: - Hăăăhââî, pe gât, nu mai ai cap... Nu mai ai, nu mai ai, nu mai ai caaap... Și te-ar fi bătut tandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
până-n Copou. Dar asta mai încolo, pentru că e nevoie de multă pregătire, trebuie gândit totul... - Aha... ăla... o fac pe cunoscătorul. Ei, da... da... - A luat acum vreo două luni și-un premiu european c-o chestie beton de beton, țeapănă. Era îmbrăcat într-o salopetă cu petece, fiecare de altă culoare, își răsese jumătate de cap, pe partea cealaltă avea un soi de creastă, avea un scripete și s-a agățat de tavan cu capul în jos, asta ca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
că-s dotat de mic, a pus mesele cap la cap, a cinstit pe toată lumea, au cântat și m-a uitat acolo, de m-au găsit bucătăresele orăcăind pe-un scaun... Acu’ l-au regulat pe directorul de la Mătase, nomenclaturist țeapăn, nu? Iar el e-atât de tont, încât nu s-a băgat la nici un partid, a ținut-o pe-a lui... „Bă, comunizmu’ n-a fost așa de rău...” Ăilalți s-au aranjat, îs bine-mersi în Parlament, își plimbă fundurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nici măcar nu strigau, ca și cum liniștea din jur le-ar fi strîns gîtlejul În clește, iar puii aflați pe pămînt Își deschideau neîncetat ciocurile ca să caute aer, cu ochii dilatați de spaimă, spre a-și Întoarce curînd gîturile și a rămîne țepeni, cu capul dat pe spate, Într-o grimasă tragică. Focile răsuflau greu În golf, deschizîndu-și botul numai cît era necesar, iguanele marine dispăruseră de pe stîncile lor, deși fluxul se afla la apogeu. Un bărbat se mișcă În depărtare, cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
fiecare doctor și infirmieră și internist și om de serviciu, îngrijitor și bucătar din spital s-a oprit să arunce o ocheadă din cadrul ușii, iar dacă-i surprindeai lătrau: Felicitări, cu colțurile gurii lățite mult și tremurând într-un surâs țeapăn, apos. Cu ochii bulbucați. Așa-i descriu eu. Și-am ridicat același anunț de carton din nou și din nou, care le spunea: mulțumesc. Și-apoi am fugit. Asta după ce noua mea rochie de vară din crep de bumbac a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
miezul lor!, o pornea înviorat de gîndul că poate o să-l convingă pe Hariton să-i deschidă vinoteca, nu era Popianu bețiv, dar curios era, și numai ce vedea silueta prințului, mai ales pălăria de pai cu boruri late și țepene, iar cînd o vedea i se punea un nod în gît și simțea cum i se strînge stomacul ca un arici amușinat de vulpe. Atunci cotea brusc și se-înfunda în cine știe ce uliță, la capătul căreia tot dădea de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
aveai ce zice, dar o frumusețe decorativă care nu găsea nici un ecou în sufletul lui Radul Popianu și deci în sufletul nimănui. Ținea capul ușor plecat pe dreapta, gîtul întins, fără cute, pieptul nu se mișca în tăietura rochiei, degetele țepene, de marmură, S-a simțit impresionat ca în fața unei forțe necunoscute. N-avea de ales, ori o înfrunta, ori i se alătura. K.F. îî propusese de la ea alianța. În cîteva secunde și-a dat seama că va accepta, mai rămînea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a tresărit simțind privirea întrebătoare a bătrîneilor. Ca să iasă din situație, nu voia să dea explicații și nici să supere, oricum, se zicea că-l chemaseră în ospeție și chiar îi făceau curte, a bătut ușurel cu degetul în hîrtia țeapănă, era ca o pielicică uscată la soare "asta da, domnilor, ieftinirea traiului și sancțiuni drastice contra speculanților, punctul șase, asta poate fi o măsură de succes, o să aducă saci de voturi, vă spun eu, saci de voturi!" I s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să ajungă, pînă unde ajung. Avea răbdare, atîta, cel puțin, deprinsese la Vladia, să aibă răbdare. Da, da, da, foarte interesant, domnilor, foarte interesant. E o copie după un document, hm, ca să zic, important?" Colonelul Stoicescu îi luă grav hîrtia țeapănă, o puse pe masă și privindu-l cu ochii lui de șoarece, rotunzi, negri, luceau probabil și pe întuneric, "ei, și dumneata, copie! E documentul original, documentul care, cine știe, cine știe, va sta la loc de cinste între valorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dar nu reuși să scoată nici un sunet. August Stoicescu arătă cu degetul hîrtia de pe masă, avea ochii lucioși, de antracit, puteai să vezi stelele nopții prin ei, ca prin gura unei fîntîni adînci, ziua, în amiaza mare, arătă către hîrtia țeapănă, acoperită cu scrisul ordonat și plin de ascuțimi al maiorului, "Subscrii, domnule adjutant?" Radul Popianu s-a făcut palid. Nu era pregătit pentru așa ceva. Își subestimase adversarii, dacă erau cu adevărat adversari. Trebuia să cumpănească rapid și să găsească o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
neobservat, două santinele stăteau de o parte și de alta a intrării. Îi cunoștea, erau doi băieți de prăvălie care lucraseră o vreme la magazinul de stofe a lui Schneier, dar acum își pierdeau zilele jucîndu-se de-a soldații. Stăteau țepeni, cu picioarele desfăcute și brațele încrucișate pe piept. Dacă nu i-ar fi știut n-ar fi bănuit niciodată că tăiau strîmb cupoanele de stofă și mai și furau cînd puteau și de la client, și de la stăpîn. A trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prea avea importanță atunci cînd lucrurile erau privite de acolo, de jos. Singurul lucru care conta era faptul că totuși, undeva, ceea ce se năștea în imaginație, în dorința lor, își găsea un loc de adăpost, era îngăduit de realitate. Foarte țeapăn, acru chiar, Radul Popianu trecu printre cei doi centurioni care nici măcar nu-l priviră, grija lor era să arate cît mai țepeni, cît mai marțiali, fiecare își pusese cîte o mască, la fel ca toți confrații lor din așezare, împiedicînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se năștea în imaginație, în dorința lor, își găsea un loc de adăpost, era îngăduit de realitate. Foarte țeapăn, acru chiar, Radul Popianu trecu printre cei doi centurioni care nici măcar nu-l priviră, grija lor era să arate cît mai țepeni, cît mai marțiali, fiecare își pusese cîte o mască, la fel ca toți confrații lor din așezare, împiedicînd pe oricine, împiedicîndu-se între ei să-și vadă adevăratul chip și adevăratul suflet de băieți de prăvălie, mai tot timpul umiliți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Ăștia au mușchi și pe creier, prințe!" Și rîse de unul singur, hîrîit, un rîs care te poate speria dacă nu te-ai afla în fața lui, văzînd așa cum se chinuie, simțindu-și gîtlejul prins într-o gheară din ce în ce mai strînsă, mai țeapănă. Pangratty a continuat ca și cum ar fi fost doar o întrerupere pentru recăpătarea ritmului respirației. "Erau îndeajuns de multe motive ca să accepte, așa încît încă în acea seară am participat împreună cu Bîlbîie și cu Popianu la o întîlnire secretă a fasciei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]