311 matches
-
așternute cu un scris mărunt. Scrisorile miroseau a sărăcie, a teamă și a odecolon. Babulea le Închidea În sipet. Încetul cu Încetul, mirosul se răspândea În toată casa și, odată cu el, și groaza de Siberia. Dincolo de graniță, rareori se zărea țipenie de om. Câteva pufoaice veneau la vremea cositului, coseau iarba dintre cele două fâșii și apoi dispăreau. Niciodată nu răzbătea de acolo nici un glas. Oamenii păreau muți, iar coasa ce foșnea prin iarbă nu se auzea nici ea, de parcă tăișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
vor dispărea definitiv...! Încă ceva, dar Îți povestesc pe drum, să mergem.” Bravo, inginerule. Ai imaginație, nu glumă...” Ieșiră În partea dreaptă a șantierului, direct În Piața Matache Măcelaru, unde avea să constate În tot perimetrul pieții, nu se afla țipenie de om. Desamăgit, Șeful Șantierului care era obișnuit să abordeze orice cunoscut și necunoscut făcând paradă oratorică și declamând unele bancuri pe care Tony Pavone le auzise de sute de ori avându-le tipărite În memorie, Șeful Șantierului Îi făcu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
le înfrâneze, nu ca acefalele de femei. Am vorbit lung, poticnit și dificil. Femeia era o comoară de cunoaștere a artei persane. Dar în rest, am vorbit de copii și de feluri de mâncare. Ea politică nu putea face (nici țipenie de televizor sau radio la reședință. Lucruri drăcești!!) și nu era învățată cu nici un fel de polemică sau dispută. Eventual răspundea plecat la întrebări. Dar asta nu înseamnă că nu ardea să vadă o femeie în aprige controverse cu bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
lor cât timp ei dau o fugă până la magazin. Racey - fe dornic de intimitate - are o casă mare, propriul parc, porți electrice și ziduri înalte cu țepușe în vârf. Am parcat pe stradă și n-a ieșit sau intrat nici țipenie de acolo. Nici măcar poștașul. Ce plictiseală. Mi-am făcut serios griji ca nu cumva Racey să fi plecat la Marbella și să trebuiască să mă duc și eu. Apoi, la cinci, s-au deschis porțile și apare Racey. Arată bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mă potriveam decorului. Am dat peste o procesiune magnifică de lumini verzi, suspendate, apoi am zbughit-o din taxiul galben. Ca într-o curte de școală de corecție, în sălile interioare sunau clopoțeii și bâzâiau soneriile și nu se vedea țipenie de om, în afară de o gagică agitată care ne-a gonit drept în stal. Deoarece întârziaserăm la uvertură, ne-am croit drumul, împiedicându-ne, și izbindu-ne, până la culoarul central, chiar când marea roșie a cortinei începuse să se desfacă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
unei tăceri ce se resimțea și În stomac. În fiecare zi, În fiecare ceas, circulau noi zvonuri și șoapte. Îmi amintesc de o noapte cînd, Întorcîndu-ne spre casă, Miquel și cu mine coboram pe Ramblas. Era pustiu, nu umbla nici țipenie. Miquel privea fațadele, chipurile ascunse pe după obloane pîndind Întunericul din stradă și zicea că se pot auzi cuțitele ascuțindu-se dincolo de pereți. A doua zi ne-am dus la magazinul de pălării Fortuny, fără mari speranțe că-l vom găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și el s-a prăbușit În hău, mai bine zis, s-a sprijinit de zidul igrasios al fostului cienmatograf „Republica”, iar când și-a revenit În simțiri, era pe peron. Ieșise din casă dis-de-dimineața, când pe stradă nu era nici țipenie de om, acum era trecut de mult de amiază și gara gemea de oameni. În ciuda agitației, Noimann Își păstrase o oarecare eleganță, mersul său era distinct, ca de obicei, și ținuta Îngrijită. Doar ochii Îi aveau o lucire neobișnuită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și mânecile Îi era pline de păianjeni mai mici și mai mari ce alergau cu iuțeală Încoace și Încolo, lăsând În urma lor dâre subțiri și lipicioase. Noimann Întoarse capul, privind cu precauție În jur. Pe stradă nu se vedea nici țipenie de om, doar păianjenii care Își Întindeau pânzele de la un stâlp la altul, de o clădire la alta, și mașinile parcate de o parte și de alta a trotuarului, Înfășurate fiecare Într-o pânză subțire de mătase. Unele artropode erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
piept, medicul se bucura de viață. În sfârșit, scăpase de coșmaruri. Cohorta de costume rămăsese undeva În spatele său. Noimann Își Întoarse capul și privi, prevăzător, În urmă. În depărtare, casa lui strălucea În soare. Pe stradă nu se afla nici țipenie de om. Fericirea pe care o simțea Înăuntrul său se revărsa și În afara lui. Totul În jur respira prospețime. PÎnă și umbra ce se ondula În fața lui pe trotuar degaja lumină. Aburi ușori de ceață se ridicau din asfalt. Deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vagoane de vite și au tot sperat să ajungă vii la destinație! Coboară În G. tocmai când se crapă de ziuă. E singurul pasager care coboară aici la o asemenea oră. Pe străzile noroioase ale satului nu se vede nici țipenie de om. Se apropie totuși de impiegat și-l roagă să-i spună În ce casă locuiește cu chirie tovarășul profesor Radu G. Grințu. Nu e prea departe - i se explică. Îl scoală pe terist din somn tocmai când cocoșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ne întoarcem, am să-ți dau o baniță învârfonată cu ovăz! Ca și cum ar fi înțeles vorbele lotrului, calul și-a lipit botul de umărul lui. Mergeau la pas. Când au ajuns la poarta țigăncii, aceasta era zăvorâtă și în jur... țipenie... I s-a răcit inima. „Să știi că Zaura mi-a tras clapa. Altfel nu se explică. Unde-i?” S-a tras cu cal cu tot la umbra nucului din colțul uliții. Simțea că arde de furie. Nimeni n-a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
sigur!” Când a ajuns la han, a rămas o vreme la fântână, cu urechea ciulită. Nici o mișcare. Tiptil, s-a dus până sub fereastra bucătăriei, unde avea patul hangița. Liniște deplină. A deschis ușa cu cea mai mare grijă, dar... țipenie! „Unde-i?” - i s-a înfipt întrebarea în creier, ca un cuțit! „Poate îi în camera mea” - a încercat să-și liniștească sufletul... A deschis ușa. Pustiu! „Înseamnă că sunt la bordeiul lotrului!!!” În clipa aceea, a simțit că inima
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
locul cu pricina... La fiecare pas se oprea, să asculte și să se orienteze. Nu a trecut multă vreme până să se împiedice de fantoma căzută cu fața în jos și acoperită de ninsoarea neostoită... A stat întâi să asculte... Țipenie. Și-a rezemat durda de un copac și cu mâna sănătoasă l-a întors pe individul căzut cu fața în sus... „Ptiu! Om lipsit de judecată! Ai vrut să te răzbuni pe mine! Păi, dacă aista ți-o fost gândul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
la pământ. Și am horhăit prin pădure până către ziuă, când am văzut că sunt în marginea ei. Eram pe aici pe undeva. Am ieșit la lumină și am cercetat cu grijă fiecare dâmb sau tufă de pe islazul din fața mea. Țipenie! Am luat-o pe drumeagul pe care m am întors adineauri. Am mers ca un lunatic, scotocind fiecare viroagă. Simțeam că pic din picioare de oboseală și de foame, dar poate cel mai tare de frică. <Ce am să pățesc
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
dincolo de șanțul de pe marginea drumului. Scrâșnind din dinți, Todiriță l-a apostrofat: ― Dacă te mai întâlnesc vreodată, poți să-ți iei adio de la viață, nenorocitule!!! A privit apoi în lungul drumului, pe unde trebuia să se întoarcă muierea cu copiii. Țipenie. A ieșit grăbit pe poartă și a pornit în neștire în susul uliței. La prima cotitură, s-a întâlnit cu ea. Ducea de mână pe cel mare și pe cea mică în brațe. Venea aproape alergând, smiorcăindu-se. Todiriță i-a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
privit spre soare. Când mi-am coborât ochii către locul unde ședea “lotrul”, am găsit doar iarba tologită la pământ, semn că cineva abia s-a ridicat din acel loc... Clipesc de câteva ori nedumerit și privesc în jur. Nici țipenie! --Te aștept pe Podul Gunoaielor, prietene! Grăbește pasul! - i-am auzit glasul, ca un ecou hăulit de văile codrului... Nici nu știu când am ajuns în locul unde mă aștepta gândul de veghe. În coasta Curții domnești, pe Podul Spânzurătorilor, cum
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
fundul grădinii se auzea cuvânt de dojană rostit de bătrân. Am rămas surprins, fiindcă nu l-am auzit niciodată mustrând pe cineva... În timp ce mergeam spre locul de unde se auzea glasul călugărului, îmi încordam privirea ca să văd pe cine mustră... dar... țipenie! Ajuns mai aproape, am deslușit și cuvintele: „Da’ ce crezi tu, Martine, că eu ascund aici găvănosul cu miere? Te apuci și rupi bunătate de gard și... mai zici că suntem... prieteni. Ar cam trebui să-ți fie rușine la
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
încerc a mă dumiri dacă țiganca urmează aceeași cale sau... Abia când am ajuns în pădure mi-am întors capul și am privit înapoi. Mă așteptam s-o văd pe țigancă venind în urma mea, dar cât ți-i calea nici țipenie... Doar din când în când câte o pasăre săgeta văzduhul... Soarele era deja două suliți pe cer, iar eu mai aveam încă destulă cale de străbătut... 26 aprilie 2008 Vasile Ilucă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
ciocnindu-se și un șuierat scârțâit lung, ondulat, subțiat, vicios. Apoi, acum, cascadă de hohote vesele, roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul diavolului. Izbuti să coboare de pe îngusta canapea uzată. Se îndrepta orbit spre spre spre, spre niciunde. Nu era nimeni, țipenie în toată casa. Numai scârțâitul acela lung prelung al ușilor de la dulapuri, iarăși și iarăși. Țiuiau lung prelung sinistru ușile, țiuiu hâr hâr iuiu hârhâr și încă. Până a reapărut, în sfârșit, după o veșnicie, Marcu Vancea... Se tot bălă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
apropiată. Apoi se întoarse la biserica în ruine, verifică încă o dată starea armelor și așteptă răbdător, sprijinit de perete, încercând să nu se gândească decât la drumul pe care îl avea de făcut ca să ajungă la Palat. Nu era nici țipenie în acea casbah cufundată în noapte când o străbătu în tăcere, speriind pisicile, și un orologiu înșiră lent trei bătăi sonore, când ajunse la prima stradă asfaltată. Ridică privirea spre cadranul luminos, care îl observă ca un ochi mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
școlii, cu porți din țeavă pentru handbal, și dincolo de pâlcul de case împresurat de blocuri amestecate și risipite în vârtejul de cenușă al cerului, scufundate într-un nor uriaș de cenușă; cenușa și fumul, și umezeala, și nu se vede țipenie de om, abia a trecut de cinci dimineața... Tresare. Ăsta chiar nu-i în firea lui. S-a sonat definitiv, auzi, că nu puteai să fumezi cât a fost geamul deschis?... După șapte ani, ți-e dat să afli că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
se găsea grădina comună a zonei rezidențiale, cuprinzând o zonă de joacă pentru copii, cu propriul său gărduleț, și o Întindere de iarbă ca vai de capul ei, ici și colo cu bănci pictate cu grafitti. Nu se vedea nici țipenie. De altfel, nici nu era o vreme bună de stat pe afară. Îngândurată, am ocolit clădirea și-am intrat În sală. Lesley ședea la recepție, citind o revistă. Nu urmărea cuvintele cu arătătorul, dar pun pariu că asta era doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Pornit“. L-am schimbat pe „Oprit“ și-am coborât la subsol. Momentul era perfect, căci nu era mai nimeni prin preajmă. Când am ajuns la ușa cu pricina, am respirat adânc, am privit Împrejur, am constatat că nu era nici țipenie, mi-am făcut curaj În cazul unor eventuale proteste, m-am sprijinit de bară și-am deschis ușa. Urmarea a fost mai degrabă dezamăgitoare, ca atunci când te duci la un film căruia i s-a făcut enorm de multă reclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
spate. Tresăream la cel mai mic zgomot și am privit de zeci de ori înapoi. Când am ajuns în dreptul mașinii, am stat să mă uit iarăși și iarăși în stânga și în dreapta și numai după ce m-am convins că nu e țipenie de om pe stradă, m-am încumetat s-o traversez și să mă urc în mașină. Cu spinarea încovoiată, burta suptă și fundul tras înăuntru, alergam cât puteam de repede. Nu îndeajuns de repede pe cât mă îmboldea frica mea, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
acestui curs, să îl acceptați așa cum este el. Iar și iar pleca în drumeții, uneori singur-singurel, dormea în corturi, în fel de fel de locuri uitate de lume, se întorcea cu ochii strălucind, vreme de trei zile nu am întâlnit țipenie de om, îmi povestea el cu mândrie, ca și când ar fi reușit să evite în ultima clipă un pericol iminent. Niciodată nu se plânsese din pricina inundațiilor, a furtunilor de nisip, a înțepăturilor de insecte, le accepta pe toate cu multă înțelegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]