1,028 matches
-
să-l plasăm la o revistă. Multă lume s-ar bucura văzând cum i se mai taie din nas lui Fanny Tarrant. Cunosc pe cineva la Chronicle care-ar fi fericit să publice așa ceva. — Nu mă-ndoiesc, Șam, dar... Șam țopăi prin încăpere, extaziat de frumusețea planului pe care-l născocise. — S-o batem cu armele ei pe nemernica asta! Ia-i un interviu în timp ce are iluzia că ea te intervievează pe tine! Află câte ceva despre trecutul ei. Încearcă să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
de diferite forme și mărimi. Mă aflam în grădina casei mele. În liniștea care mă împrejură, am ațipit și m-am lăsat purtat de aripile unui vis ciudat. Se pare că mă aflam într-un uriaș labirint și lângă mine țopăia obositor o creatură nemaiîntâlnită. La început m-am îngrozit și, în ochii mei, se citea uimirea. Încercam să-i vorbesc, deși nu știam dacă mă pricep. Mi-am dat seama că este un spiriduș, ființa fantastică despre care citisem prin
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
de o viață: să duc și eu o veste ieșită din comun. Să mă sărute lumea de bucurie. Ca după război. Și să strige: Am Învins, completă plictisit Șendrean. Asta era! Asta era! țipă Gheretă. Ce anume? Mesajul! Gheretă jubila, țopăia fericit ca un copil În jurul porcului Înjunghiat. De unde știți? Fiecare om vrea să câștige un război, sau măcar o luptă acolo. O Încăierare cât de mică cu viața. Domnule profesor, În general e cum spuneți dumneavoastră. Acum Însă e vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
să-l creadă? 8. În timp ce Flavius-Tiberius Învăța să moară, Gusti Careja, În stare de arest preventiv, Însoțit de doi polițiști amabili, Își căuta porcul fugar printre blocuri. După o oră și ceva de căutări, dădură peste o familie numeroasă care țopăia fericită În jurul unui porc uriaș pârlit sumar, dar tăiat În bucăți mari, frumos așezate pe un cearceaf alb: capul, șuncile și trunchiul Împărțit și el În două părți egale. Într-un lighean uriaș se vedea clipocind Încă sângele, În altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
într-o suflare de vânt. Am cuprins-o cu brațele, găsindu-i mijlocul subțire, dar ferm sub jacheta mare de camuflaj. M-am adăpostit după ea pentru a împiedica țigara să-mi arunce scântei portocalii în ochi. Geanta lui Nimeni țopăia incomod la îndoitura brațului meu. — Mai e acolo? M-am întors. La mai puțin de cincizeci de metri în spatele nostru și ținând pasul, idei, gânduri, fragmente, frânturi de poveste, vise, amintiri țâșneau din iarbă într-o aversă rapidă. Sub ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
plăcea vremea. Fidorous ședea în scaunul de pescar la pupa navei, undița și firul puternice, industriale, venind încet după noi. Găsise undeva o șapcă Park Rangers verde și și-o trăsese peste ochi, prefăcându-se că doarme. Hainele mele ude țopăiau la capătul firului său ca momeală, un ghemotoc de aproape-mine cu un cârlig mare și greu agățat în capăt, pregătit. Vechea mea haină vălurea, se legăna și se rostogolea în apa de-un albastru pur și mie îmi părea rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am legat rechinul de-un butoi. Rumen la față și plin de adrenalină, bătrânul flutură harponul spre mine ca dovadă. — Tekisui și Susumu. E ca-n vechile povești, Eric, exact ca-n vechile povești. Am urmărit butoiul gol cum saltă, țopăie și împroașcă repede apă, îndepărtându-se pe valuri, apoi m-am lăsat să alunec încet și dureros pe scândurile de lemn ale peretelui cabinei în jos. 31 Sentimente sau mai știu eu ce Butoiul goni pe urmele umbrei rechinului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
după el îl încetinesc, îl obosesc. Iar noi folosim cărțile de anul ăsta și apeluri reale, întâmplări actuale. Or să-l țină la suprafață, așa cum vrem noi. Sprijinindu-mă de peretele cabinei, m-am ridicat în picioare. Butoiul aluneca și țopăia pe apă înaintea noastră. — Nu pare să-l încetinească destul. Nu, dar n-o să poată continua așa mult timp. O să mai leg unul de el, doar ca să fim siguri. Cum te descurci cu nodurile? — Păi, mă descurc... Am tăcut, arătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
prin ușă și pe scări în jos. Am ieșit cu o pungă de plastic conținând caietele cu Fragmentul becului și celelalte lucruri din camera Primului Eric. Alunecând înapoi spre linia apei, le-am pitit în bărcuță lângă pisoi. Miau. Ian țopăi ca să-l ridic de acolo. L-am mângâiat pe cap și el se frecă insistent de mâna mea. — Știu, știu, dar trebuie să stai acolo. Îmi pare rău, dar trebuie s-o faci. Ai înțeles? Nu-i sigur pentru... Orpheus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
picioare nelămurite, unele tăcute, altele zornăitoare ca mărunțișul căzut pe asfalt și mărturisitoare, nemulțumite, lașe, părtinitoare, înțelegătoare și, ciudat, picioare care renunțau. Blestematele! Păpușa avea picioare șleampete, scurte, înduioșător de durdulii. Încrâncenate în adversitatea lor pentru mers, știau doar să țopăie și Mioara o învăță toată istoria dansului, puțin din istorie, o firimitură din fiecare, un sâmbure din ceea ce citise sau văzuse la TV, privind specificul, zona, rolul, simbolistica, limbajul, explicat amănunțit cu privire la bătaie, zbor sau fâlfâire, cu laba oprită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lungime de braț, să fim între noi în timpul vorbirii pașilor și în cântecul horei. Trebuia să ghicim singuri. Să dislocăm copacii din locul lor, să inventăm alt cer dacă se poate, numai să dansăm în ritmul limbii române și să țopăim bătând românește podișul vieții. Sigur că de la primii pași am văzut sub noi abisul. Acum nu știu dacă el exista dinainte sau noi l-am creat. Tu, în prostia ta, spuneai că fiecare om are de la naștere propriul său abis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de televiziune montat în vîrful Casei Scînteii. Simți cum ochii încep să-i lăcrimeze la colțuri din cauza frigului, și își trase batista din buzunar. Te-ai găsit tocmai tu să faci pe patriotul, se gîndește, ștergîndu-se pe furiș, începînd să țopăie ca să-și mai dezmorțească degetele de la picioare. A naibii hardughie, dom’ Președinte, nu mă mir că tocmai de aici v ați gîndit să trageți sforile, privește dintr-un capăt în altul al clădirii care seamănă cu o pușcărie imensă, dîndu-și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ce altceva poate fi vorba? Am rămas fără un sfanț, dar cel puțin acum sîntem chit, începe Roja să repete pentru sine, clănțănind din dinți, trăgîndu-și fermoarul pufoaicei pînă sub bărbie, zgribulind de frig. E singur în stradă, începe să țopăie pe loc neștiind în ce direcție s-o apuce, i-auzi cu ce trăsnăi îmi mai venise și secătura asta de Patru Ace, începe să-și refacă în minte dialogul, e leit unchiu-său, își spune, oriunde mergi dai peste ei
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
o reprezentare metafizico-fiziologică devine frecvent una doar fiziologică, în consonanță cu „mizerabilismul“ la modă azi în rândul tinerilor autori: „icnetul se moleșește-n suspine și omul nostru cu părul vâlvoi și dorința stârnită - mijlocul ars șalele dislocate de neastâmpărul care țopăie sapă o groapă între picioarele acestui bărbat și pula în vagă erecție o va străpunge pe mama - acum își răsuflă vigoarea și o împrăștie [...]. clipoceli și strănuturi; cuvinte mototolite scârțâie - grohăind râgâind încurcându-se se descâlcesc individualizându-se organe interne
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
nerecunoscut dragostea - sentiment invocat de el aproape în fiecare poem: „La colțul străzii am văzut femeia. / Ea mi-a aprins în suflet iar scânteia. Am alergat cu brațele deschise / Porțile iubirii erau închise. // Am așteptat, i-am căutat privirea / Am țopăit, m am întrecut cu firea / Puteam să o ating, dar nu am îndrăznit / Femeia este, încă, al vieții mit.“ (Femeia este...) Este greu de înțeles cum poate o femeie văzută la colțul străzii să aprindă în sufletul unui bărbat scânteia
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
sufletul unui bărbat scânteia. Să presupunem că a fost vorba de un coup de foudre. Dar ceea ce urmează tot nu are logică. În special, metoda folosită de bărbat pentru cucerirea femeii este bizară (se mai întâlnește numai la canguri): „Am țopăit, m-am întrecut cu firea.“ În mod inevitabil, o femeie care te vede țopăind în preajma ei, își „închide porțile iubirii“. De altfel, Alex Vâlcu pare mai curând un misogin, decât un iubitor al femeii. Într-un catren intitulat Sfat, el
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
foudre. Dar ceea ce urmează tot nu are logică. În special, metoda folosită de bărbat pentru cucerirea femeii este bizară (se mai întâlnește numai la canguri): „Am țopăit, m-am întrecut cu firea.“ În mod inevitabil, o femeie care te vede țopăind în preajma ei, își „închide porțile iubirii“. De altfel, Alex Vâlcu pare mai curând un misogin, decât un iubitor al femeii. Într-un catren intitulat Sfat, el se adresează astfel iubitei: „Ești mereu cu curu-n sus / Dar nu ai nimic de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
spus că am făcut schimb de flori, petalele tale sunt și ale mele, ale mele sunt și ale tale. Bine, ia-mi tot copacul, cu frunze, cu tulpină, cu rădăcină cu tot! Genia zâmbea, se alinta, radia de fericire. Genia țopăia peste un șotron imaginar. Tu ești vânt răcoros, eu sunt frunza ta. Tu ești pământ afânat, eu sunt copacul tău. Tu ești cântare de fluier, eu sunt pădurea ta. Tu ești cuib de pasăre, eu sunt zborul tău. Tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lux, poetă, îl descânta pe Dumnezeu de umflături toată noaptea. Cine există intens nu are timp să viseze. "Gata! Nu mai rezist, cad câteva ore pe orizontală, mâine o iau de la capăt. Apăs butonul, trag jaluzelele și: pauză de viață. Țopăie îngerii și moartea la capul meu, până vor face bătături în talpă!" Cine visează intens nu are timp să existe. "Pe aia o voi fute, pe ăla îl voi trage în piept, pe celălalt îl voi face de identitate. Ruleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
munților într-un cuib de pasăre, într-un ou de pasăre, într-un zbor neînceput. Dansează! Suntem în Cana Galileei, s-a terminat vinul, Iisus va face prima minune; sângele său va domoli toate însetările, toate bețiile lumii. Privește cum țopăie Domnul desculț pe jeratic, semn că și-a băut mințile, că și-a cauterizat simțurile, că și-a împietrit inima! Nu fi tristă, astfel de nuntași se întâmplă să vină neinvitați la petrecere, veselia le resuscitează invidia de oameni singuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în jurul omului, absența adâncește gropi. Of, Dumnezeule, până și apa, după ce-și înghite înecații, sporește în burțile scoicilor! Până și focul Da, doamne! focul, ce l-am pus în biserică descleia sfinții de pe catapeteasmă și îi lăsa slobozi să țopăie deasupra flăcărilor, până și aerul ia forma mângâierilor. Au trecut 20 de ani și încă îi mai simt atingerea pe obraz când adie vântul. În inima omului singur, nimicul ridică zid. În acea zi de primăvară, în Copou, aerul avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vreau să zic, i-a rămas invizibilă autorului, numeroase priveliști și figuri au țîșnit din pagină ca să i se atîrne cititorului de gene. De geana lăuntrică, de bună seamă, fiindcă Victor Hugo, În timp ce-l plăsmuia pe Gavroche, nu-l contempla țopăind pe masa lui de lucru, Tolstoi nu și-a scris epopeea În chip de spiriduș strecurat În coafura Annei Karenina și purtat de ea pretutindeni, iar Rebreanu nu a ținut el de coada sapei cu care George l-a altoit
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
îi arătasem că nu pot întinde piciorul, când colo, piciorul meu se întinsese, sănătos și lucind în ploaie, ca și celălalt. Am zvâcnit în sus, pe amândouă picioarele, și am rupt-o la fugă prin ploaie și m-am întors țopăind când pe un picior, când pe celălalt, râzând și strigând de bucurie. Oaspetele rămăsese lângă focul care ardea cu flăcări mari, în ploaia care cădea... "Hei, tu, "cel cu suflet mare", vino la masă!" Venim acuma, uite-acuma!" Ce nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Virgil îi dădu Marianei cu un aer plin de satisfacție mașina de gătit și o pofti pe maică să ia loc la masă. Maica se închină și dădu să se așeze, dar copilul, nemulțumit, se porni să țipe și să țopăie prin cameră, ca să-i atraga atenția. Ei, ce e, ce spui tu acolo? îl întrebă mama sa amuzată și nedumerită. Ce vrea copilul ăsta al tău, Mițo? se miră și maica. Mmmm, mmmm!... se porni s-o cheme Ștefănel, așezându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de parcă l-ar fi văzut intrând pe Moș Crăciun în persoană: Unchiul Virgil, a venit unchiul Virgil!... Da mari v-ați mai făcut! îi lăudă Virgil și le dădu câte cutiuță cu bomboane. Copiii luară bomboanele și se apucară să țopăie prin casă în culmea bucuriei. Norica avea, însă, o figură abătută și, după ce schimbă cu sora sa câteva cuvinte de complezență, Virgil vru să afle ce se întâmplase. Norica, de felul ei o persoană care știa să-și țină cumpătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]