1,168 matches
-
o parte și-n alta, îl simte încruntat crispat, cu mâinile strânse pe volan. Vrea să murim, îi trece prin minte Carminei și o pace plăcută i se instalează în creier, uite că până la urmă o să fim împreună, gândește ea, ațipește pe banchetă zgâlțâită din când în când de denivelări. Viața anostă de zi cu zi își lăsase asupra ei amprenta, parcă rămăsese tot undeva în oraș, departe, confuz, dormea percepând vag în creier, huruitul mașinii, ușoara trepidație a carcasei metalice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de mânuit. Și o omletă era greu de preparat. Se credea bolnavă, spera că este bolnavă, numai așa își putea justifica o asemenea modalitate de a trăi. Liniștitor era faptul că începuse să gândească foarte puțin. Vocea interioară, sâcâitoare altădată, ațipise și ea. Îi era frig, se simțea amorțită. Dimineața nu mai știa cu ce să se îmbrace. Buzele îi erau crăpate, ochii adânciți în orbite, nasul i se ascuțise. Credea că o să moară și faptul n-o alarma deloc. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
te ridicai încet de lângă mine, te mișcai ușurel deși știai că nu dorm, îți plăceau gesturile furișe, te prindea ipostaza de a te retrage din casa mea ca un vinovat. Atunci însă ai adormit profund și într-un târziu am ațipit și eu. Mă trezeam des și pipăiam locul să văd dacă mai ești lângă mine. Faptul că te găseam îmi crea o stare de liniște, ațipeam iar și durata între două treziri mi se părea enormă, îmi era bine încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mea ca un vinovat. Atunci însă ai adormit profund și într-un târziu am ațipit și eu. Mă trezeam des și pipăiam locul să văd dacă mai ești lângă mine. Faptul că te găseam îmi crea o stare de liniște, ațipeam iar și durata între două treziri mi se părea enormă, îmi era bine încât aș fi vrut să nu se mai termine noaptea, să dorm, să mă trezesc, să te caut, să te găsesc, să te încolăcesc cu brațul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
până și liniștea orașului toropit de căldura de la amiază, când în sfârșit Tache și Lache și Mitică au ajuns acasă după discuții înfierbântate despre soarta țării, purtate în fața unei halbe de bere: ,,Căldură mare, dom’le! Căldură mare!”. Birjarii au ațipit tot așteptând un client și morfolesc vise frumoase despre un bacșiș bun. Doamnele se pregătesc pentru ,,five o’clock tea”. Un reporter adună știri senzaționale pe o bancă-n Cișmigiu. Pălăriile albe paie au rămas cu borurile pleoștite de soarele
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
În casă e cald. Bunica a făcut focul, iar afară e puțin frig. Eu trebuie să învăț la geografie. Oh, oceanele! Ce rău e când trebuie să înveți și nu ai chef, Oceanul Pacific l-am învățat, și pe Atlantic. Am ațipit puțin. Ah, dar nu suntem în Oceanul Pacific! Am trecut prin strâmtoarea Bering spre Oceanul Arctic. E o călătorie neplăcută. Simt cum frigul se apropie. Am trecut și de acest Ocean Înghețat. Acum mergem spre Atlantic. E mai bine. E mai cald
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
dinaintea lui, salutându-l ca pe un mai mare al lor. Eu stăteam ghemuită lângă vânturi, pe când nebunaticul meu prieten nu mai avea stare. Ei tot șușoteau, dar nici că-mi păsa. M-am întins acolo lângă ele și am ațipit. Apoi m-am trezit și i-am observat pe prietenii mei departe, într-un tufiș, culegând niște flori. Au venit lângă mine și mi-au spus că m-au văzut dormind, dar nu au vrut să mă trezească. Ne-am
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
clasa a VII-a E Familia viitorului Era o seară plăcută de iulie. Pe cer începeau să se aprindă stelele ca niște lumânări de diferite forme și mărimi. Mă aflam în grădina casei mele. În liniștea care mă împrejură, am ațipit și m-am lăsat purtat de aripile unui vis ciudat. Se pare că mă aflam într-un uriaș labirint și lângă mine țopăia obositor o creatură nemaiîntâlnită. La început m-am îngrozit și, în ochii mei, se citea uimirea. Încercam
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
care, trezindu-te dintr-un coșmar și pipăindu-ți mâna pe care o credeai pierdută, Îți spui: Sunt Întreg! 6. Pe masa curată, un bilet. „Am plecat să mă plimb. Sau de tot.” Carevasăzică plecase. În timp ce el dormea. Mai degrabă ațipise câteva minute. Singur În toată casa. Doamna Ster era, ca În fiecare an de o vreme Încoace, la Feldiu. Se ducea acolo la culesul viilor și se Întorcea după Bobotează. În ultima vreme s-au văzut foarte rar. Doamna Ster
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
parte de piept sau pulpe. Atmosfera se destinse din nou abia când se observă cu Încântare că nașul nu folosea nici cuțitul, nici furculița, În spiritul unei tradiții sănătoase care spune că nu e bine să lași pasărea din mână. Ațipi cu mâinile Înfundate În buzunarele adânci ale jachetei bej, pure laine, cu glugă tivită cu vulpe polară. Sub jachetă simțea căldura protectoare a shetlandului pufos, luat direct pe piele, destul de larg ca să ascundă rotunjimea sânilor și delicatețea taliei. O treziră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Și ea se prefăcu, ca În basme, Într-o canoe lentă În care el vâslea cu apa până la glezne. S-au Întors În oraș târziu În noapte, cu ultimul autobuz. Au tăcut tot drumul. Ea a avut timp să și ațipească câteva minute cu capul pe umărul lui. S-au despărțit spunându-și la revedere, după un sărut grăbit, timid, ce restabilea o distanță anulată parcă din greșeală. Apoi a venit toamna. A urmat o iarnă obișnuită: lungă și posomorâtă. Odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În viață... Să iei Viena cu asalt, te pomenești, zise Iolanda râzând... Cam așa ceva..., admise cu modestie Petru. Ce mare lucru să cucerești astăzi un oraș sau chiar o țară? Ca să nu mai vorbim de un cartier Întreg. 2. Iolanda ațipi câteva clipe chiar În mijlocul bătăliei de la l683. Când se trezi, neatinsă de vreo armă și măcar de privirea vreunuia din miile de soldați prinși În acel asediu care nu se mai termina, Îl văzu pe Petru, gol, punând În locul picturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-o în dictafonul cel nou, am apăsat pe PLAY și din difuzor se auzi înregistrarea familiară. Am zâmbit. — Hei. Fata se materializă dintr-un nor nebulos în ceva solid și clar. M-am frecat la ochi. — Scuze, am zis. Am ațipit. Stătea în pragul ușii de la baie, îmbrăcată într-unul dintre tricourile mele și-o pereche de pantaloni largi, cu cureaua legată într-un soi de nod. Își uscase părul negru uscase frecându-l cu prosopul și acum era umflat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dăruită. Da, avea o figură dăruită pentru scenă. Îmi alunec degetul pe cuta de pe frunte nu-i plăcea s-o ating -, pe buzele curbate estetic, mă apropii cu fruntea de fruntea de carton, mă uit în ochii alungiți pînă amețesc, ațipesc, adorm. Somn fără vise. După el: soarele e mai rece, tăcerea orașului, în prima zi a Anului Nou, mai apăsătoare, mirosul de benzină al străzii mai sufocant, claxoanele mai ascuțite, cupola cerului mai joasă, "orizontul misterului" cît un punct. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
asta nu prea miroase a nas de om. Și se depărtează de gard, țîfnos. M-am întors la imaginea celor doi adolescenți curați și goi, pe margine de lac, sub cerul ca un lac. Lac albastru. Odată, am încercat să ațipesc în inima iazului, plutind pe spate și ascultînd broscoii orăcăind cu accent britanic, așa cum numai pe iazul Dorobanț au. Înotam, fără s-o știu, fără s-o vreau în "cutia ochilor", cum și spune Poetul. Tristan Tzara. În cutia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
l-a compus pe clapele dinților, genunchilor negri, coastelor mele. Purtam o basma mov, cu bănuți alămii și mereu altă petunie la ureche. Ieșeau aburi din pîlnia petuniei. Cristoase, vorbesc despre nopți de dragoste din mileniul II, secolul trecut. Cînd ațipeam pe țărm, nu visam lei, ci pe Iordan, ghepardul. El, nu marea, era apa tîrînd o scoică; nu soarele, el îmi arămise sînii în palme, cu palmele. Pixul hîrșîie enervant pe hîrtie cînd scriu toate astea. De la început a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
precizeze că-i român: "Asta nu-i o laudă, că ești român") să mă mărturisesc: neînlocuita mea dragoste, neverosimila mea dragoste era ne-dragoste. Iubire din petice. Mestecam mere, nopțile, la volan, să rămîn trează, dar s-a întîmplat să ațipesc. Visam că am rămas însărcinată și că Iordan cînta balada în sol major de Chopin, să nasc fără durere. "Nu țipa, nu te doare. De ce țipi?" Nu spune Ibrăileanu că muzica e "țipăt perfecționat"? Copleșitor vis. Pruncul ieșit din mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fără a-i permite imaginației autodepășirea. Dar își făcea meseria și atât, de zugrav asemenea înaintașului său, Luchian, pentru a satisface gustul urât, doar ochi bine pictați și o Any mulatră cu mâini de ouvrier și pe deasupra foarte alintată. Uneori, ațipea și după minutele de toropeală, vioi, picta ceartă, deși îndrăgostiții se sărutau lung, desena ochi cu stări în privire, de pândă, de deochi, de curiozitate, de invidie, de nepăsare, de poftă, de dezgust și cei doi luau atitudine, sfidând toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
-Și de ce vrei asta? -De ce Ulise și oamenii lui vor să scape de pe insula lotofagilor? -Tocmai, am considerat mereu că fac o greșeală. Mai ales când vezi pentru ce peripeții se îmbarcă! În vreme ce ar fi putut rămâne preafericiții aceia ațipiți până la capăt! -Însă atunci Ulise n-ar fi regăsit-o pe Penelopa. -Nu mi se pare a fi și problema dumitale. -Să punem întrebarea invers. De ce n-aș pleca în fiecare dimineață? -Ca să rămâi lângă mine Izbucni în râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
credeți că au citit Discursul Asupra Metodei, Tratatul Logico-Politic, sau măcar pe Carpentier? — Dacă așa stau lucrurile, cred că nu-i mare deranjul să ne schimbăm, zice Petrică. — Să mergem, încuviință Monte Cristo, făcîndu-i cu ochiul lui Sena, care parcă ațipise în picioare amorțit de frig. — Discuția o putem continua și pe drum sau sus, pînă ne mai încălzim puțin, zice domnul Președinte, împingînd cu piciorul ușa garajului și scotocindu-și buzunarele în căutarea cheilor. Știu Mina, că tu ai încercat
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
prin placajul ușii și i se înfige în țeastă. Se trezea transpirată din creștet pînă în tălpi. Cămașa de noapte i se lipea de spate, obrajii îi ardeau ca două plite încinse. Se perpelea toată noaptea, abia dacă reușea să ațipească de două, trei ori, nu mai mult de zece, cincisprezece minute puse cap la cap. Cît era ceasul? Ce zi o mai fi și astăzi? Trebuia să spere în continuare, ce mai avea de pierdut? Dacă va aduce clipa ce
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
putea să adoarmă. Dacă înainte de a se demachia și a se spăla pe dinți nu simțea alunecîndu-i pe gît aroma fierbinte a ceaiului pe care-l cumpăra alegîndu-l cu grijă de la același Plafar, n-ar fi avut nici o șansă să ațipească decît spre dimineață. Singurul obicei al vremurilor de demult la care nu renunțase. Ce căsnicii mai pot fi astea de pe urma cărora toate amintirile plăcute cu care rămîi încap într-o amărîtă de ceașcă de ceai? Restul nu înseamnă altceva decît
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Va hălăduia cu alți copii prin Împrejurimi, avea șase ani și plecau În marginea pădurii și aducea câte o „schinari di lemni”, circa două brațuri de găteje cu care Maria făcea focul pentru a găti În serile târzii, când Va ațipea. Mergea pe la prietenii săi: Mihai Tufă, frații Ghiță și Vasile Zota, frații Ion și Petrică a lui Giugaru, dar și pe la Rozalița pe care o găsea jucându-se cu câte o fată. În amiaza acelei zile de vară, când razele
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cândva un răspuns. Dând pagină după pagină și citind reflecții de genul acesta, simțim de la un moment dat că bărbia ne cade în piept și că trebuie să o sprijinim cu degetul mare, în stilul autorului. Când suntem gata-gata să ațipim, o confesiune neașteptată ne trezește brusc, ireversibil, și ni se fixează în minte pentru toată viața: „Am visat cândva că în loc de penis îmi crescuse un cap de gâscan care se tot agita, pentru a mă prinde cu ciocul de nas
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de Cristeian Petre Argeș (Eminescu, București, 2001). Iată câteva exemple: „Un lup a înghițit o stâncă / și burta i-a pocnit ca o tobă.“ „Chiar și creierul / care strigă tăcând / e făcut / din nichel.“ „Transpirată via / pe-o tâmplă a ațipit.“ „De ieri, / mi atârnă pământul pe gură.“ „Flutură genele noastre, / ne curăță nopțile /... / cu piersici de stele.“ „Îmi iubesc inima, / o singură dată / de-aș putea-o ține în palmă /... / i-aș cădea în genunchi.“ „Fiecare om sărută zilnic o
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]