1,080 matches
-
trebuie că erau firești; întrebarea asupra motivației unei fapte nu exista, iar mirarea trebuie că era suspectă. Humanoidul nu făcea diferența între viață și moarte, tot așa cum nu făcea nici o diferență între el și ani mal. Crea însă un clivaj abisal între el și un altul, co-spe cimen de-al lui. Îl deranja faptul că celălalt „gândea“ și acționa altfel decât el, lucru care ne deranjează și astăzi. Cum am zice acum, era schizofrenic, iar schizofrenia îi ținea loc de morală
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
la care a turnat și partea a doua, excelent pentru genul horror sau SF, dar fără subtilitățile filmului care l-a adus în atenția cinefililor. Acolo există o întreagă rețea de jocuri dintre cele mai bizare și o istorie complicată, abisală, un traseu destinal sub semnul indelebil al Moirei, ceea ce apropie filmul de sensul tragediei grecești și de romanul lui Paolo Maurensig, Varianta Lüneburg (1993). Story-ul lui Babluani este mai simplu, - să nu uităm că tot el scrie și scenariul filmului
Și oamenii se împușcă, nu-i așa? by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9433_a_10758]
-
umane în fața morții", aducând în prim plan drept erou "un lucid care se autoanalizează fără menajamente" (p. 101) și are sentimentul că prin asemenea trăsături A. Holban s-ar apropia de G. Bacovia, prozatorul fiind un "analist al stărilor sufletești abisale". La nivel stilistic, exegetul apreciază utilizarea tehnicii jurnalului intim și conchide că "textul se împletește cu metatextul, anticipând proza de factură postmodernă" (p. 102). Trama romanelor din această serie este punctată concis și la obiect: dacă în O moarte care
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]
-
tot/ Ce-l porți pe aripile tale/ Că pe un rug/ Ce așteaptă fierbintele sărut,/ Al impasibilei făclii?// O, viața cum te-aș plânge/ Te-aș topi/ Într-o lacrima de sare/ Care sa-nghete zborul/ Într-o pala și abisala mare,/ Ce vă să spele veșnic/ Morții și a lor visare." (Dacă ne-am opri doar la talentul morții de-a ciopli pânze, și tot am fi aflat ceva nou!) în fine, iată o mostră și din poeziile personale ale
Post restant by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7721_a_9046]
-
rămasă să-și plângă cernerea În tenebrele timpului. ** Când soarele va coborî peste crestele Înaltului entuziasm, când umbrele serii se vor așeza la povești, ecourile zilei se vor stinge și tăcerea se va lăsa peste toate, ca o rană deschisă, abisală... ** Când zorii Își vor spăla trupul În roua florilor abia trezite din vis... când lumina lor se va strecura În primele adevăruri netrunchiate, eu voi fi călătorul pribeag, Într-un gând nenăscut, rămas să contemple iarba crescută pe un mormânt
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
alte bucurii și vise ce nu cunoșteau hotare... “Când soarele va coborî peste crestele Înaltului entuziasm, când umbrele serii se vor așeza la povești, ecourile zilei se vor stinge și tăcerea se va lăsa peste toate, ca o rană deschisă, abisală...” “... ia-ți partea de glorie, “seară de jertfă”, și lasă omenirii lumina din muguri...” ( Ca o seară de jertfă) Laudatio Iată sărbătoarea! Se Împlinesc ( déjà) cinci ani de la apariția primului număr al revistei “Tecuciul literar-artistic”, ce apare la editura “Eleonora
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
dar acum mai bine să stea aici în preajma Mariei, să prindă puteri, clapele pianului au început să se miște, degetele urmăresc claviatura, muzica izvorăște din trupul ei sfârtecat, aude cum cad stelele, deschide ochii, peștera se umple de o muzică abisală, clapele pianului se mișcă singure, sunetele roiesc în jurul capului ei ca un nor de albine, peștera s-a umplut de lumină, Maria în rochie de mireasă cântă la pian, în cealaltă parte a peșterii stă băiatul din Clădirea Albastră, închide
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
am primit și eu un bilet de gală la marele spectacol al vieții?! Iluziile pierdute în copilăria întreruptă, sfâșiată și călcată în picioare mi-au lăsat în urmă cicatrice severe, iar din preaplinul sufletului împătimit de ură izvorăște un monolog abisal al anticomunismului. Dacă-l voi face cât de cât cunoscut, trecutul odios nu are dreptul la pace și liniște, așa cum nu are iadul celor înțărânați fără cruce. Când se îmbată gândul cu licoarea senzuală a visului, incurabilă este beția de
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Învăluit de mireasma puternică a trandafirilor nenumărați și multicolori, care erau pretutindeni În cameră. Drogul parfumului lor Îl Înnebunea. Respira intens și profund, umplându-și coșul pieptului din ce În ce mai tare, până când simțurile i se pierdeau deplin În nebuloasa ființei, În zone abisale, de o puritate doar de el cunoscută, care-i colorau sufletul și inima, fericindu-l. După filozofia proprie, atunci și acolo Întâlnea Sublimul. Întâlnea Desăvârșitul. Uneori, În ceasurile crepusculare, când Întârzia la nesfârșit cu bărbia sprijinită În palme, cu pleoapele
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
lui Slavic este o lume concomitent reală și ficțională, dură și suavă, clocotitoare și senină, logică și absurdă, sacră și profană, buimacă și armonioasă, tristă și emoționantă. Detectăm aici aceeași frenetică trăire a oamenilor simpli, care, fără să-și pună abisale întrebări ontologice, vibrează plauzibil, palpită în acord cu ritmurile canonice ale existenței, în imediat, în biologic și mult mai puțin în transcendent. Când Nietzsche a spus: ,,Dumnezeu este mort!”, nu rostea o blasfemie ci ne avertiza tragic asupra unei eventualități
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
fără să Se mire de nimic, fără să spună un cuvânt. Mi-am închipuit mereu că exact așa va fi prima noastră întâlnire. Părea cufundată într-un somn profund, fără sfârșit; trebuia să fi plonjat într-adevăr într-un somn abisal, ca să ai un astfel de vis. Pentru mine, tăcerea aceasta ținea de viața eternă, pentru că nu se poate vorbi în veșnicie, în starea fără început și sfârșit. Pentru ochii mei, era femeie, dar avea, în același timp, ceva supraomenesc. Fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
al meu, ce zici, HAI SĂ PUNEM ID LA LOC ÎN YID! Eliberează libidoul acestui evreiaș simpatic, hai, te rog! Dacă e cazul, poți să majorezi și prețul - plătesc oricât! Dar m-am săturat să mă fac mititel în fața plăcerilor abisale, întunecate! Mami, mami, ce-ai vrut să faci din mine, de fapt, un cadavru viu ca Ronald Nimkin? De unde ți-a venit ideea că cel mai minunat lucru ce-aș putea fi eu în viață ar fi să fiu ascultător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sunt două creaturi care se încârligă simbiotic. Mizilul, așa-zisul comunist „liberal”, „progresist”, în fapt un politruc sfertodoct, prevăzut cu o cultură de almanah și perfect reglat de Partid să debiteze propoziții juste până la deces. Crapul Gonflabil, scriitorul așa-zis „abisal”, așa-zis „disident”, în fapt un pește rotund de apă caldă și nămoloasă, mereu cu gura deschisă, capabil, după caz, să se aplatizeze ca un calcan sau să se umfle ca un guvid, să zboare sau să se târască pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
semnificația poeziei „Limb“, pe marginea căreia, În treacăt fie spus, doamna Nina Roth‑Swanson a bătut câmpii. „În limbaj poetic un torent de apă semnifică anume refulări onirice, iar asociația cu o apă curgătoare, mai degrabă presimțită - este expresia sunetului abisal ce sugerează deopotrivă murmurul vorbelor și susurul urinei.“ (Aici, Într‑adevăr, s‑a Întrecut pe sine.) Deci domnule, Mendel Osipovici n‑a fost soțul meu, mi‑a pecetluit Însă existența, iar eu i‑am „ușurat pătimirea“. (A se vedea poeziile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sau asemănătoare cu cea a lui Gulliver în țara piticilor, a uriașilor și a cailor. Coboară în propriul inconștient, inclus la rându-i în inconștientul colectiv, al umanității, sursa miturilor și a basmelor. Prin călătoria aventuroasă în propriile zone sufletești abisale, eroina povestitoare își recuperează o dată cu fantasmele vârstei paradiziace, eu-rile virtuale. Acesta poate fi sensul grupării episoadelor narative în trei cicluri: Animus, Anima și Animus și Anima. Psihia umană sugerează această distribuire a textelor prozastice e complexă, multiplă, eterogenă, contradictorie. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
înfățișarea, nu mai este la fel de înfricoșător și straniu cum mi s-a părut atunci, în ziua accidentului, și multă vreme după aceea. Cu vârsta, și-a lărgit coapsele de la baza vârfului, iar umerii ascuțiți de ghețar tânăr din trecătoarea stâncilor abisale nu mi se mai păreau atât de amenințători, zăpada și-a pierdut acea consistență rugoasă și cristalină făcând schiurile să geamă la fiecare cotitură. Continui să vin aici să schiez de unul singur, ca să mă pot gândi și să pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
larg și lin din burta umflată a ghețarului. Acolo l-am pierdut pe prietenul meu. Nu-mi pot explica cum. Căci îmi amintesc perfect și astăzi cum am auzit scrijelitul schiurilor lui în urma mea, după ce-am sărit peste peretele abisal, chiar și respirația i-o mai aud și astăzi deosebit de clar. Și totuși el nu a mai venit. I-am pierdut urma. L-am căutat preț de câteva zile cu echipele de salvamontiști. Nu s-a găsit nicio urmă de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
docil în palmă, ca un șoim. Când zici că-l cunoști, ți-e teamă de faptul că ești stăpân sau știi și ți-e teamă că știi și nu vrei să tulburi această apă sumbră, tăcută, atotștiutoare, aparent calmă, dar abisală. Faptul că Mioara își cunoștea abisul îi dădea un sentiment de supremație: acest dar îl au doar zeii, de aceea sunt tăcuți, deșertăciunea abisului le-o spune pentru că și conștientizarea lui creează alt abis, care duce la inevitabilul de ce?, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aceea sunt tăcuți, deșertăciunea abisului le-o spune pentru că și conștientizarea lui creează alt abis, care duce la inevitabilul de ce?, la obsedantul cum?, la tulburătorul unde? Și toată străduința lor de zei se năruiește ca un castel spălat de apele abisale, dar infinitezimalul din ea o făcea puternică, îi oferea căldură, hrană spirituală; chiar dacă gusta o felie, era fericită. Chiar dacă era udată cu lacrimi, era fericită. Satisfăcea răspunsurile colosului-zeu, care era Ea. Mama o simțise și de aceea o ferea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
uimită la Mioara 1. Cum iese din cabina de probă, îmbrăcată în mireasă, mai frumoasă decât îngerii care se adăpau cu apă pură de antimaterie țâșnită din urechile copiilor cu viorile sub braț. Mai frumoasă decât petecul de cer, mai abisală decât gândurile ascunse ale oamenilor, mai tulburată decât moartea când și-a văzut Creatorul mort, mai mică decât însușirile oamenilor lipsite de veșmântul remușcărilor, atunci când își atrocizau semenii, îngropând pornirile lor în viitorul urmașilor într-un lanț nesfârșit de crime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lor interior, mai întins decât Europa, mai bogat decât dedesubturile ei, viața lui interioară e o lume pe care nici Autorul, nici povestitorul nu o știu. E cunoscută prin incantația unor fraze sacre ce țin nu de sacerdotal, ci de abisal. Pentru unii abisul înseamnă frică, tu o știi, caricaturalul, crucificare fără judecată. Nimic mai fals. Abisalul este o ușă spre libertate. Totuși, are o cheie la tine. Un soare în miniatură luminează rece și deschide ușa inefabilă. Celulele fotoelectrice acționează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lume pe care nici Autorul, nici povestitorul nu o știu. E cunoscută prin incantația unor fraze sacre ce țin nu de sacerdotal, ci de abisal. Pentru unii abisul înseamnă frică, tu o știi, caricaturalul, crucificare fără judecată. Nimic mai fals. Abisalul este o ușă spre libertate. Totuși, are o cheie la tine. Un soare în miniatură luminează rece și deschide ușa inefabilă. Celulele fotoelectrice acționează asupra intrării doar dacă iubești cu putere. Dragostea pentru mine, Mitică, te va ajuta să treci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
glas dezacordului său față de un anume univers... spirit de mare finețe intelectuală...“ Doru Timofte despre Octavian Doclin: „Coborând în profunzimile semioticii docliniene, revedem, cu volumul în discuție, drumul parcurs de poetul hermeneut, drum al interogațiilor, al incertitudinilor centrate pe zona abisală a actului creator.“ Ion Roșioru despre Arthur Porumboiu (mai exact, despre momentul nașterii acestuia, pe care Ion Roșioru îl evocă emoționat, ca și cum ar fi fost de față): „...pruncul dolofan de patru kilograme și jumătate n-a scos nici un țipăt, așa cum
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
docliniene“ reprezintă doar începutul. Pe parcursul investigației, autorul monografiei se scufundă până peste cap în adâncurile acestei lirici: „Coborând în profunzimile semioticii docliniene, revedem, cu volumul în discuție, drumul parcurs de poetul hermeneut, drum al interogațiilor, al incertitudinilor centrate pe zona abisală a actului creator.“ Chiar și dacă s-ar referi la Eminescu, comentariul ni s-ar părea bombastic. La urma urmelor, este în discuție opera unui om și nu a lui Dumnezeu. Doru Timofte îl tratează pe poetul din Caraș-Severin ca
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
care este lumea mea" (poem al lui Genji către Akikonomu), sau "Doamna de lângă pod își poate afunda mânecile În lacrimi însingurate de noapte dar nu pentru mult timp" (poem al lui Niou către iubita sa, Nakanokimi). Suferă acestea comparație cu abisalele versuri citate de Filimon? Lăutarii lui strigă așa: Cine la amor nu crede N-ar mai călca iarbă verde" și adaugă, într-un acces de superb afflatus, că "pe la timpi se auzea câte un oftat (torturant este că nu vom
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]