208 matches
-
E confesiunea cuiva definitiv marcat de memoria abisală a comunității. Coexistă în descendentul acelora un ins al timpului său, impacient, febril, excedat de proiecte; frecventat de singurătate, dar găsind suport în revelația christică, el se implică în dezbaterile ontologice europene, abjurând (momentan) spaimele trecerii. Poetul din Vămile pustiei se vrea "Sein und Lichtung / Pithie și vrăjitoarele Diotimei" -, un vizionar amintitor de Hölderlin. Fără să fi avut un program estetic declarat, în deceniile al șaptelea și al optulea ale secolului trecut se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
altfel pe Cioran decât bunul valah?! Nici o mirare că într-un loc vorbește despre noi, cu referire la poporul pe care-l disprețuiește și în care se cuprinde. Se recunoaște, deci, perfect în ceilalți, pe care îi contestă sau îi abjură. Iată-l spunând: „Noi românii suntem niște ratați. Asta e originalitatea noastră și pe drept cuvânt îi detestăm pe străini, biete ființe care s-au realizat” 22 februarie 1991 Ă 582). Vorbind despre „sărmanii ardeleni”, despre care spune că nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
primii pași ai înțelepciunii” (I, 101). Sau: „Judecând bine, sensibilitatea mea se înrudește cu aceea a romanticilor ș...ț, îmi iau umorile drept lumi, le consider substitute ale realității” (I, 110). Ceilalți, atunci când îi condamn, când îi incriminez, când îi abjur, nu-s altceva decât eu însumi, spune Cioran în momentele de luciditate, acele momente când iese din sine însuși pentru a se putea privi, cu răceală, ca pe un altul. Dar cel mai adesea Cioran nu se suportă pe sine
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Când nu ai privilegiul să fii cinic sau naiv, viața este o încercare de fiecare clipă, o rană de nelecuit” (III, 315). Or, nefiind nici cinic până la capăt, nici naiv, lui Cioran nu-i rămâne decât scepticismul, pe care îl abjură în permanență, îngrijindu-și-l. E boala lui de nelecuit, e rana lui, fără de care Cioran știe că și-ar pierde rostul. Ciudat, în aceste condiții, să-i dăm dreptate lui Cioran atunci când se crede „prin fire, violent Ă prin
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
făcut și ea parte dintr-o strategie de construire de sine împotriva propriului sine, deja intuit în precaritatea sa), el este apreciat pentru nihilismul pe care-l transformă în profesie, pentru abandonul devenit cauză și pe care, pentru moment, îl abjură. Cum îi privește cu invidie sau măcar cu melancolie pe toți cei care își hrănesc existența cu o idee, de înțeles dezorientarea și panica identitară. De fapt, Cioran mărturisește într-un loc că a fost în permanență străinul: „Întotdeauna am
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
răspuns” (II, 192). În adâncime, crede că, pentru asceză, pentru proiectarea în vegetal, pentru a deveni sihastru, nu are vocație spirituală. Poate că, mai mult decât atât, nu se poate sustrage păcatelor eului. Prezența celuilalt, pe care îl contestă, îl abjură, îl ucide, este, de fapt, fundamentală pentru ființa cioraniană. Căci în realitate, Cioran nu suportă singurătatea. Își spune: „Suferim de îndată ce avem nevoie de cineva sau de ceva. Să facem astfel încât să depindem cât mai puțin de lucruri și de oameni
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de când mă străduiesc să fiu inactiv și, pe legea mea, am izbutit” (III, 21). Nu ne întrebăm aici cât de iluzorii sunt faptele pe care se întemeiază o astfel de convingere. Cert este că, dincolo de urmele de nostalgie, Cioran își abjură trecutul în care nu el sălășluiește, ci un altul. În fine, dacă Cioran pare să se fi vindecat de nostalgia energetismului, el nu s-a vindecat și de boala propriei țări. Neputința de a se rupe de trecut și de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
exclusiv de sine. Oricum, el identifică în propriul portret imaginea țării, în propriile defecte, defectele alor săi, în negativitatea sa, misterul unei țări care supraviețuiește. Iar dacă la el ura de sine e însoțită de orgoliu, să nu uităm că, abjurat de Cioran, care își aprofundează, asemenea strămoșilor săi, neantul, orgoliul e semnul omului cel vechi. După teribilele experiențe ale tinereții, ceea ce caută Cioran este, în fond, extazul neantului, pe care ai săi îl asumaseră dintotdeauna și pe care Cioran îl
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
adevăr, o imagine seducătoare, dar, cred, înșelătoare: examinarea operei sale românești ne face să descoperim nu numai un Cioran înainte de Cioran, ci și un Cioran secret, chinuit de istorie, încântat într-o vreme de o utopie pe care o va abjura mai tarziu, obsedat, în sfârșit, de trecerea de la o identitate națională la alta"5. Chiar dacă consideră că marile sisteme nu sunt, în fond, decat "strălucitoare tautologii", Cioran asculta fascinat cursurile profesorului de metafizica, Nae Ionescu, mai ales cursul despre plictis
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
insereze în subsolul romanului și, încă, nu oriunde, ci tocmai în finalul jurnalului lui Fred Vasilescu?! Prezența cvasi-ocultată a lui Dumnezeu în multiplele sale forme de a se manifesta (Creator imperfect dar și atotcuprinzător, stăpân pe soarta geniilor care-L abjură datorită imposibilității lor de a se pune de acord cu lumea materială etc.) dimpreună cu enumerarea ființelor primordiale, care supraviețuiesc până astăzi, îndreptățesc disponibilitatea romanului la analiza arhetipală. Cel puțin aceasta este calea pe care o urmează exponenții școlii americane
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
monolog concluziv la spartul nunții, În cămară. Primul vers evocă vara și, prin urmare, la impactul cu cele ce urmează, arșița, ardoarea - acum Însă sfîrșite. Ultimul, lipsa firească a cămășii În asemenea Împrejurări. Versul din mijloc, care tăgăduiește, se leapădă, abjură, este de fapt o surdină, poate pudică, dar care reușește acea performanță exemplară de a amplifica ceea ce vrea să tăinuiască. Frumusețea poemului ține de felul În care erotismul este doar sugerat prin jocul atitudinilor și prin cuvintele aluzive. Golind desaga
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
viața firii, ca un zeu, și să se joace cu legile și cu făpturile ei. Ostenit de atâtea fantasmagorii, la un pas să creadă în însăși inconsistența universului, el numește toate acestea this rough magic, vrăjitoria asta grosolană, și o abjură, pentru a se întoarce, bătrân, la condiția obștească. Iar clemența lui, capacitatea de iertare și de împăcare, care crește în el cu trecerea vremii și cu o sporită 155 înțelegere a oamenilor și a întâmplărilor, este, cum spune Benedetto Croce
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
viața firii, ca un zeu, și să se joace cu legile și cu făpturile ei. Ostenit de atâtea fantasmagorii, la un pas să creadă în însăși inconsistența universului, el numește toate acestea this rough magic, vrăjitoria asta grosolană, și o abjură, pentru a se întoarce, bătrân, la condiția obștească. Iar clemența lui, capacitatea de iertare și de împăcare, care crește în el cu trecerea vremii și cu o sporită înțelegere a oamenilor și a întâmplărilor, este, cum spune Benedetto Croce (în
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
227. Vintilă Mihăilescu era de părere că acest imbatabil "complex al strămoșului" de care suferă cultura română reprezintă o reacție la angoasa schimbării, și de aici "respectul tradiționalist, adesea egolatric" față de strămoșesc, iar figura dictatorului, subliniază Gabriela Adameșteanu, a fost abjurată doar în persoana lui Ceaușescu, și nu ca instituție ori soluție politică. în Raoul Girardet op. cit., p. xi. Lucian Boia mai adaugă că această instabilitate a Panteonului care îi caracterizează pe români reflectă o instabilitate efectivă a României pe plan
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
și lat. via, respctiv sp. vía „drum, cale, itinerar“. „Spre vrerea sa, iar vrerea Lui ni-e pace.“ (Trad. G. Coșbuc.) „Și totuși se mișcă!“, cuvinte atribuite de legendă lui Galileo Galilei, care le-ar fi murmurat după ce și-a abjurat teoria heliocentrică în fața Tribunalului Inchiziției În româna veche sau regională „lume“ (< lat. lumen) avea și sensul de „lumină“ („nu-mi văd lumea înaintea ochilor de năcaz“, Ion Creangă). Pentru a reda sensul activ atribuit de Unamuno sp. lumbre recurg însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
exemplu, alt uriaș paravan: Buze de iubire, pe care sărutul avea să le-apropie, au zis, ca-ntotdeauna, nocomoco. Vă mărturisesc cavalerește că la Început chestia cu nocomoco mi-a scăpat. Treacă de la mine Încă o mostră: Bușeu! neglijența aștrilor abjură docta astrologie. După câte știm, cuvântul inițial al frumosului distih nu a suscitat nici cea mai mică instrucție preliminară a autorității competente; moliciune care se justifică Întru câtva, deoarece bușeu, derivat din lat. bucco, „gură mare“, apare la pagina 204
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ca să nu-mi iau adio de la ei pentru totdeauna: "De pildă, zise, despre Giordano Bruno! A fost ars pentru ideile lui!" Da, așa era, se putea scrie despre acest italian care combătuse scolastica, dar și aristotelismul, și care nu putuse abjura până la capăt. Să te târăști în genunchi la propriu și să-ți renegi convingerile, cu speranța că, trăind, le mai poți încă răspândi printre oameni, se putea face o dată, dar nu de mai multe ori, fără a risca să ți
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de mai nainte. Se poate să fie un ministeriu de alegeri și, pentru acest scop special, am dori în adevăr ca el să se constituie astfel încît să garanteze cât se poate de bine libertatea alegerilor. Astăzi, când roșii au abjurat formal republica, agitațiile de uliță, conspirațiunile, revoluția în permanență și turburarea de meserie, țara are nevoie de armonizarea intereselor ei, de armonizarea claselor ei, de-o politică în adevăr de stat și nu de partid. Noi credem că majoritatea partidului
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
în țara noastră, unde desigur e destulă plebe cosmopolită ridicată din gunoaie, slugarnică prin natura ei, niciodată, zicem, n-au văzut un om mai prosternat dinaintea mărimii lor pământești, mai gata de a-și renega tot trecutul, de a-și abjura principiile, de-a fi apostol al propriilor sale învățături decât pe acest republican Să trăiască românii " Romînului" zice d. Chițu. O dorință foarte justificată din punct de vedere bugetar. Românii "Romînului" sunt bunăoară d. Cîmpineanu, cu 40000 franci leafă; d-nii
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
cată să admitem că suveranul s-a deprins a desprețui oamenii din țara aceasta. Căci, în adevăr, ce opinie își poate forma cineva despre un individ care, pentru o pensie ori o funcție, își renegă tot trecutul, își {EminescuOpXII 418} abjură credințele? "Man muss es in diesem Lande nicht so genau nehmen " e poate un axion aplicabil față cu d-alde Candiano, C. A. Rosetti ori alții, față cu oameni ce nu se pot măsura decât cu propria lor micime; dar
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
idei liberale și conservatoare era acum doi ani încă atât de fundamentală încît atingea însăși forma statului, însuși modul de-a exista al țării și naționalității noastre. Cu ocazia proclamării regatului d. C. A. Rosetti împreună cu tot partidul său au abjurat formal ideile sale din trecut, s-au convertit la altă religie politică, au recunoscut monarhia ca formă definitivă și inalterabilă de existență pentru statul român. Vechii republicani, afiliații lui Mazzini, membrii comitetelor republicane au recunoscut monarhia, au devenit dinastici; "pionul
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
poarte arme, să provoace tulburări, &c. &c. De asemenea jur că împotriva oricărei pedepse cu excomunicarea sau a pierderii drepturilor mele, voi fi dedicat și fidel Maiestății sale &c. &. Și de asemenea jur că din toată inima detest, urăsc și abjur ca fiind necucernică și eretică această doctrină și regulă blestemată, care spune că prinții care sunt excomunicați de către papă pot fi detronați sau uciși de către supușii lor sau de oricare altă persoană. Și cred cu tărie că papa nu are
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
mișcările corpurilor cerești (Pământ și Soare) ca aparținând unui univers infinit, teză conformă adevărului științific, dar opusă dogmatismului mistic. Inchiziția, atotputernică, se revoltă, declarându-l trădător al credinței în Dumnezeu, un Anticrist. Adus în fața tribunalului Inchiziției el a refuzat să abjure. A fost declarat eretic și condamnat la moarte prin ardere pe rug. Copernic avusese noroc. Galileo Galilei (1564-1642), fizician și astronom italian, studiază cu ajutorul lunetei cerul; face observații importante și devine adeptul teoriei copernicane. De asemenea elaborează legile căderii corpurilor
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
servitorilor lui Dumnezeu", el nu cedează întîietatea Romei, trimițînd clerici misionari în provinciile occidentale și afirmîndu-și vocația de păstrător al adevăratei doctrine. Grigore cel Mare este, însă, mai ales apostolul convertirii și al evanghelizării barbarilor. În Spania vizigotă, regele Reccared abjură arianismul încă din 587, sub influența episcopului Leandru de Sevilla. În Italia, regele longobard Agilulf, soț al unei prințese bavareze catolice, se convertește, în 603, la credința romană și-și botează fiul. În Anglia, Grigore trimite un grup de călugări
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
excludă populația majoritară catolică din viața politică, religioasă, economică, socială, militară sau culturală a insulei. În 1698, The Banishment Act prevedea expulzarea întregului înalt cler catolic din Irlanda. Între 1704-1709 s-au votat legi care impuneau preoților catolici să-și abjure credință. S-a încercat distrugerea ierarhiei romano-catolice, fără de care, inevitabil, credința urma să dispară. Legile penale au barat accesul catolicilor la funcțiile și profesiile importante. Pentru a avansa în ierarhia administrativă irlandeză sau pentru a fi ales în Parlamentul de la
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]