197 matches
-
tații, posedatul răcnea și măscări cîteodată, trebuia gonit. Un pictor fără atelier era aproape ratat; unul fără alcool era aproape mort; un drog de care nu s-au lipsit nici Gauguin, nici Van Gogh; vedeau după un pahar mare de absint culori și forme pe care altfel nu le-ar fi distins. W., Într-o bună zi, va picta o femeie care va sări de pe pînză și va Începe să cînte, va și dansa, Își zicea uneori Thomas, exagerînd, firește. Minune
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
spunem pe-a dreaptă, e chiar puțin xenofobă. Scuzabil însă, pentru că o face fără să-și dea seama. Pur și simplu așa îi vine. Se căsătorise de foarte tânără cu un algerian la fel de loialist. Dar care s-a dovedit mai loial absintului. A murit la 42 de ani, după ce a orbit în prealabil, lăsând după el nici un regret și o pensie penibilă. Spre norocul ei, n-au avut copii, așa că a înfiat blocurile la parterul cărora a locuit și a funcționat ca
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
de carne moartă. Asist neputincioasă la spectacol, cum ielele îmi descântă altă soartă. Uit să mă-ntorc în mine și rătăcesc aiurea. Mă ascund prin vechiul labirint. Poate e un joc și doar mă amăgesc; și amintirile mă’neacă în absint. Vreau să le uit și-aș vrea să-mi strig iubirea ce încă o caut ca pe un răsărit. Cum să-mi răscumpăr astfel, împlinirea pe care-am avut-o, și-acuma-i doar un mit? Un bici pocnește-n
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
el acasă. Nu prea știam cum o să primească fraza pe care mi-o pregătisem. — Am venit să vă văd din partea soției dumneavoastră. — Tocmai ieșeam să sorb o băuturică înainte de cină. Ar fi mai bine să vii cu mine. Îți place absintul? — Îl pot bea. Atunci vino. Și-a pus un melon care nu mai fusese periat de mult. Putem cina împreună. Știi, îmi datorezi o masă. — Firește. Sunteți singur? Mă măgulea satisfacția că am izbutit să plasez foarte firesc întrebarea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Parisul? l-am întrebat. — Nu. Am fost aici doar în luna de miere. De atunci n-am mai venit. — Dar cum Dumnezeu de v-ați găsit hotelul ăsta? — Mi-a fost recomandat. Căutam unul cât mai ieftin. Ni s-a adus absintul și cu solemnitatea cuvenită am picurat apă peste zahărul care se topea. — Cred că ar fi mai bine, să vă spun de la început pentru ce v-am căutat, i-am zis, nu fără oarecare jenă. I-au sclipit ochii: — Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
am învoit ca Stroeve să treacă pe la mine în seara următoare și să mă ducă la cafeneaua unde aveam șansa de a-l găsi pe Strickland. Mi s-a părut interesant să aflu că este aceeași cafenea la care băuserăm absint împreună când venisem la Paris să-l văd. Faptul că nu se schimbase câtuși de puțin sugera o toropeală lenevoasă a deprinderilor, care mie mi se părea caracteristică. — Uite-l colo! spuse Stroeve când ajunserăm la cafenea. Cu toate că eram în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
convins că ai vrea să afli ultimele vești despre ea. A râs scurt și ochii i-au clipit șireți: — A, am petrecut o seară agreabilă împreună. Cât timp să fie de atunci? — Cinci ani. A mai cerut un pahar de absint. Stroeve, vorbind volubil, i-a explicat cum m-a cunoscut și prin ce întâmplare a descoperit că amândoi îl cunoaștem pe Strickland. Nu știu dacă acesta îl asculta. S-a uitat de vreo două ori gânditor la mine, dar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Câtuși de puțin. A ricanat: — Te lauzi. Dacă aș face-o cu adevărat ai fi copleșit de remușcări. — Încearcă și o să vedem, i-am replicat. I-a licărit un zâmbet în ochi și a continuat să-și amestece în tăcere absintul. — Ai vrea să facem un șah? l-am întrebat. — N-am nimic împotrivă. Ne-am așezat piesele și le-am privit mulțumit. Există într-adevăr un simțământ de satisfacție pe care ți-l dau piesele pregătite de luptă. — Chiar ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
am spus: — Uite ce e, dacă ești la ananghie, arată-mi tablourile. Dacă există ceva care-mi place, cumpăr. — Du-te naibii, mi-a răspuns. S-a ridicat și a dat să plece. L-am oprit: — Nu ți-ai plătit absintul, i-am spus zâmbind. M-a înjurat, a trântit banii pe masă și a plecat. Nu l-am mai văzut câteva zile, dar într-o seară când ședeam la cafenea și citeam ziarul a venit și s-a așezat lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
des puiată pe jumătate, gâdilată de dresorul de porumbei și râzând vulgar. Cristian Vasile era la o cârciumă din preajmă. Nu mânca niciodată în localul unde cânta. Îl găsi la cârciumă, stând la o masă, singur, cu un pahar de absint. I se așeză în față. Băură îm preună, vorbiră ore-n șir (ce-și spuseseră nu vom ști nici odată), se apucară de mână, ascultară înlănțuiți vioara arsă a unui țigan bătrân și, adânc în noapte, plecară amândoi. În noaptea
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
De inimă albastră...“ („Romanță 1897“, „Dama cu inima sgîriată“ ș.a.), Sergiu Dan („Rocambole. Mare roman de aventuri“), Felix Aderca („Scrisoare disperată. Din carnetul intim al d-lui Aurel“), Filip Corsa („Fantome“), F. Brunea („Povești pentru bolnavii de ochi“), G. Mănciulescu („Absint anonim“). O trăsătură particulară a avangardei istorice constă în persiflarea categoriilor tradiționale de specie și gen prin parodieri minimaliste și precizări „generice” derutante, cu caracter ludic și iconoclast. Principala victimă este, desigur, romanul - specie „burgheză” prin excelență: romanul clasic, romanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
75 al aceleiași publicații, textul „Fantome“ al lui Filip Corsa (discutat deja anterior) este prezentat ca un „fragment din romanul Crucișătorul M.O.B”. Jacques G. Costin își subintitulează „fabula” Bîrna și paiul: „Proect de roman pentru sfîrșitul săptămînei engleze”. „Absint anonim, proza experimentală erotizantă și „toxicomană” a lui G. Mănciulescu (necitat de nici un comentator al avangardei noastre), șarjează caricatural stereotipiile prozei „înalte” și a literaturii „clasice” de dragoste, lansează autoironii burlești („Ultima și cea mai deplorabilă secrețiune a creierului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
circ („Povești pentru bolnavii de ochi“, de F. Brunea) devine pură halucinație urmuziană, imaterialul materializîndu-se aberant: „ceea ce-mi amintesc e un parfum în formă de șolduri și o privire deasă și complicată ca un nod de corabie”. În „mitul” „Absint anonim“, evadarea onirică din realitate e provocată de magia absintului, viața e cînd vis, cînd film (analogia dintre cinema și visul modern...), iar decorul este un „Cosmopolis” citadin, cu jazz, baruri luminate electric și lupanare de lux. Refuzul „anecdotei” (al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pură halucinație urmuziană, imaterialul materializîndu-se aberant: „ceea ce-mi amintesc e un parfum în formă de șolduri și o privire deasă și complicată ca un nod de corabie”. În „mitul” „Absint anonim“, evadarea onirică din realitate e provocată de magia absintului, viața e cînd vis, cînd film (analogia dintre cinema și visul modern...), iar decorul este un „Cosmopolis” citadin, cu jazz, baruri luminate electric și lupanare de lux. Refuzul „anecdotei” (al epicii) și al figurativismului tradițional, permutarea și mixarea abracadabrantă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
iar din când în când troiene cresc pe verbe de iubire. Cină Spre largul iubirilor mele mai este tihnă la cină și-n gusturi avide palpită jeleuri cu gelatină, cuvinte suave-n pahare au gura plină cu vinuri, în sticle absinturi viclene reflectă blânde satinuri. Și-așteaptă întinse pe masă fructe cu pielea pustie, desfrâul molatic se toarnă din negre lămpi de hârtie, trunghiuri perfecte valsează atunci, acum și acolo, șiraguri de ciocolată și melci în costume de polo. Agude albastre
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
m-au spânzurat. Și mă dor plutirile hoinare, gânduri ninse încă mă mai dor! Ani topiți în lacrime de zare, s-au pierdut prin ceața unui zbor. De inimă sărată Mă dor plămânii, Tată, de-atâta dăruire, căci am băut absintul din cupa despărțirii. Și încă sunt puternic, același derbedeu, ce-l știi de când, părinte, n-ai somn de răul meu. Nu s-a aprins vreodată în Tine nici-o teamă și-orfan de dragoste curată n-am rămas, caci tot ce
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
printre care „ticăia bizar“ un ceas olandez) erau ca „un curcubeu ce strălucea În spatele umerilor lui“, ca „o aureolă ce-i Înconjura capul Înfumurat“. Gheața, vinul și apa râului Monongahela treceau din pahar În pahar. Saloon-ul mirosea a mosc, absint și coajă de lămâie. Lumina lămpilor cu camfan scotea la iveală asteriscurile Întunecate produse „de expectorație“ pe nisipul alb de pe pardoseală. Într-un alt an de grație - și anume 1941 - am prins câțiva frumoși fluturi de noapte la lumina de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nici o urmă de egoism. Nu mă mai bîntuie nici o individie, am realizat cea mai comodă sinucidere. Despre cer, despre teritoriile promise, despre nebuloasele roze, În care sufletul se lăfăie gol goluț ca un prunc durduliu, vorbiți voi, fetelor, care sorbiți absintul și țîțele vi se umflă și dinspre sex, unde puful foșnește ca un mănunchi de iarbă proaspătă, vă năpădește o boare metafizică. Aici În fața mea e un coș plin cu gogoșari scofîlciți. Am intrat În octombrie, părinții vecinilor mor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
narcotice ce se puteau procura cu ușurință în toate mediile. Baudelaire era un narcoman pasionat, fiind mare consumator de opium - pe care îl prefera -, dar și de alte substanțe psihoactive, în mare vogă în epoca respectivă, precum: hașiș, laudanum, dawamesk, absint. Poetul descrie în Paradisuri artificiale efectele intoxicării cu cannabis, dar pentru el drogurile reprezintă de asemenea o metodă de a se trata de un sifilis contractat din tinerețe, dar și de alte boli mentale 34. Totuși Baudelaire era conștient că
ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
sau nu de acolo, fiindcă aduce în poezia sa o mulțime de argumente care o pot situa în acest areal, destul de larg nu numai în literatura noastră. În vers liber, evitând adesea orice punctuație, uneori cu elemente de metapoem (de absint o să mai auzi probabil și în alte texte), cu ecouri dinspre creația lui M. Sorescu, a lui N. Stănescu sau a lui I. Barbu, ca să ne referim doar la câțiva posibili mentori într-ale scrisului ori cu care se întâlnește
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
caldă gata să-și reia fiorul / Se aprinde-n pleoape la-nceput de veac...; Zăpezile stelare ne-mbracă-n așteptări; Incendiază rana zăpezile stelare...; De-un timp zăpada, iată, ia foc în calendare / Nisipul în clepsidră-i de miere și absint...; Zăpada pleoapei e de-acum nuntire...; Păcatul nins îți tremură-n priviri... - cu trimitere la stări de spirit, sentimente, martoră, și, în același timp, pavăză contra prozaicului, pe care îl escamotează sau căruia măcar îi atenuează urâțenia. De o mare
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
fiindcă este remarcabilă vocația autorului pentru rafinament, distincție, ceea ce aduce o aură de noblețe imaginarului artistic pe care îl creează, construindu-și o recuzită din termeni, adesea livrești, care induc o atmosferă romantică, prin gesturile largi, declamatorii: lagune, valuri, stânci, absint, venin, bard, veșnicie, săbii, eroi, sceptru, a irumpe etc. Solemnitatea imaginilor însă, apetența pentru lumina amiezii, revenind frecvent în poeziile lui, înclină vădit spre statutul de poet clasic, solar al lui Adrian Munteanu, care (se) surprinde în plină maturitate: Nădejdi
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
femeia. — Da, pune și apă. Are gust de lemn-dulce, spuse fata, punând paharul pe masă. — Așa se-ntâmplă cu toate. — Da, aprobă fata. Totul are gust de lemn-dulce. Mai ales lucrurile pe care le-ai așteptat atâta - cum ar fi absintul. — Hai, termină. — Tu ai Început. Eu mă amuzam. Mă distram doar. — Păi, hai să-ncercăm să ne distrăm. — Bine. Asta și Încercam să fac. Am observat că munții arată ca niște elefanți albi. Nu-i o chestie deșteaptă? — Ba da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pielea de găină de pe brațul bronzat. Și tu-mi mai faci asta. Da’ acum e de la aerul condiționat. — E chiar rece. Minunat. — Ce bem? Vrei să ne amețim? Da, hai să ne luăm puțin. PĂi atunci eu o să beau niște absint. Crezi c-ar trebui să beau și eu? PĂi Încearcă-l. N-ai mai băut niciodată? — Nu. Am vrut să beau cu tine prima oară. — Nu mai inventa chestii. Nu inventez nimic. Chiar așa am făcut. — Fata mea, nu te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Fata mea, nu te-apuca să inventezi peste măsură. Nu inventez nimic. Nu mi-am păstrat fecioria pentru că m-am gîndit că te-ar plictisi și, pe lîngă asta, Într-un timp renunțasem să mă mai gîndesc la tine. Dar absintul l-am păstrat pentru noi. Pe cuvînt. — Aveți absint adevărat? Îl Întrebă Roger pe chelner. — N-ar trebui s-avem. Da’ am ceva. — E Couvet Pontarlier veritabil, de șaișopt de grade? Nu-i cumva Tarragova? — Da, domnule, Pontarlier. Pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]