283 matches
-
industriei publicitare, în așa fel încât "statul-întreprindere" să fie lipsit de principalul stimul motivațional 27. În Europa, revalorizarea politică a individului că agent moral și voință liberă s-a înscris în polemică stângii marxiste și postmarxiste cu școala friedmaniană care absolutiza logică impersonala a pieței, precum și cu stalinismul care subordonă funcția activă a conștiinței, determinată mecanicist că reflectare secundară a structurii economice. Amintim aici teoria lukácsiană despre instituirile teleologice, care deducea legitatea din însumarea și transpunerea calitativa a scopurilor individuale, si
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
frunzele"), acțiunea ei e complementară, conducând la o sensibilizare a eului, care primește un trup, respectiv a divinului, care devine vizibil. Când sensibilul e pus în paranteză, inteligibilul se sensibilizează, apare în locul părăsit de lume. În ambele cazuri uitarea se absolutizează, se golește de propriu-i obiect, până când dispariția acestuia dobândește forma unei stranii apariții: trupul văzut ieșit la lumină din noaptea uitării de lume. Și în această din urmă ipostază, a fi umbrit înseamnă a nu fi văzut, a ieși
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
e, deopotrivă, adevărat și fals: adevărat prin ceea ce afirmă în mod relativ, dar fals prin ceea ce afirmă în mod absolut. Sau într-o reformulare unde accentul cade pe temporalitate: adevărat în raport cu stadiul pe care îl reprezintă, dar fals dacă este absolutizat în raport cu etapele ulterioare. Este tocmai ceea ce face, orgolios, Hegel cu propriu-i sistem. Și ceea ce i-a atras acuzația de dogmatism și a stârnit așa cum am văzut revolta împotriva Sistemului său. Am zice că tocmai sistemul care se dorea a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
tranziției în care se pare că noi ne-am împotmolit. Descartes a știut să treacă, să înlocuiască o paradigmă devenită nefuncțională, fără să renunțe complet la ea, cu o paradigmă nouă, utilă, de care veacul avea nevoie, fără să o absolutizeze și fără să distrugă filosofia în favoarea științei. De aceea, din punctul nostru de vedere gîndim ca fiind utilă reiterarea demersului cartesian și reconfigurarea acestui drum unic, acțiuni prin care devine posibilă înțelegerea efortului grație căruia raționalismul se derulează în filosofia
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
a mult lăudatei minți omenești... ele s(nt fapte ale naturii" (Eminescu, 1905, p.1, apud. Călinescu, 1976, vol. 2, p.13). Ideea determinismului cauzal (n viața socială orientează atenția către "interior", către destinul fiecărui popor (n parte. Fără a absolutiza ideea consecințelor negative ale influențelor unora ce vin din afară, se accentuează ideea că suprapunereea unor elemente ș( a unor proiecte străine națiunii considerate este (n măsură să nu permită evoluția firească, naturală a acesteia. (ndepărtarea prejudecății naturaliste cu privire la societate
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
ar începe, în fapt, cu ea și, în cel mai rău caz, s-ar termina cu o altă tragedie similară. Suferinței trăite îi răspunde astfel suferința imaginată și viitoare. Devenit obiectul unui cult, evenimentul se sacralizează, iar memoria lui se absolutizează. Nu întâmplător un cercetător al Holocaustului ca Alvin Rosenfeld cere ca memoriile, poezia și proza dedicate acestui subiect să fie tratate ca "texte sacre", nu doar literare. La rândul său, Arnold Lustin afirmă că o parte din ficțiunea produsă pe
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
teritoriu al lui ca și cum, de la mimesis la antimimesis, de la imitarea lumii reale ori a discursului despre ea (în sensul anticilor) până la invenția de lumi posibile"43. Simplificând, observăm că acest ca și cum definitoriu induce înțelegerea textelor ficționale drept texte imaginative 44. Absolutizând criteriul ontologic, "segregaționiștii" consideră că discursul de ficțiune ar avea denotație nulă, pentru că nu desemnează referenți "reali" (aspect exprimat de G. Genette prin sintagmele "pseudo-referință" și "denotație fără denotat"), de vreme ce "textul de ficțiune nu conduce la nici o realitate extratextuală, fiecare
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
de principii de construcție noi, opuse celor deja stabilizate. Constatăm că problema diferenței specifice, care ar permite stabilirea distincției literar/nonliterar cere mai degrabă a abordare pragmatică. Paul Cornea, cel care ajunge la concluzia că aspectul lingvistic nu poate fi absolutizat în definirea literarității 77, creditează acest tip de abordare, ceea ce presupune ca cititorul confruntat cu un text despre a cărui apartenență nu are nici o informație să decidă dacă e sau nu literar printr-un proces de "recunoaștere". Despre varianta "recunoașterii
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
proces reducționist al anamorfozei este Struțocămila, personaj care stârnește râsul tuturor prin prostia sa nelimitată. Violența anamorfotică a lui Cantemir construiește o mască grotescă, atât prin folosirea tehnicii simplificării (specifică caricaturistului, care reduce ansamblul la o funcție pe care o absolutizează), cât și a tehnicii amplificării (un detaliu este amplificat până la a fi transformat în emblemă - spre exemplu, craniul gol al Struțocămilei), dar și prin combinarea elementelor eterogene, ce dau naștere unui personaj hibrid și hidos, “pasire dobitocită”, “dobitoc păsărit”, “cămilă
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
începând cu mine, le observ peste tot acolo unde nu ar fi firesc să apară și anume, chiar în unele colectivități sahaj. Sau, poate, tocmai aceste observații ale mele trădează simptomele de baloane debordante? Aș fi un negativist dacă aș absolutiza: nu, am fost la multe puja naționale unde bucuria puternică și pură estompa sau chiar îngropa toate relele lumii! Calitățile, forța și decizia lui Shri Ganesha permit lui Kundalini să se înalțe și să ne înnobileze, dar natura umană ne
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
că este un nimeni - altfel n-ar mai începe nimic. De aici, cred că trebuie să se desprindă un corolar : ca scriitor (sau artist, în general) necunoscut, trebuie să pui în paranteză felul cum te privesc ceilalți, publicul, și să absolutizezi încrederea ta în tine. (Hulk Hogan, campionul de wrestling, deși nu mai este la primii pași ai afirmării, glăsuiește de pe un poster : „Trebuie să-ți faci rugăciunile, să-ți iei vitaminele și să crezi în tine“.) Să nu vă pară
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
nostru compatriot Emil Cioran și altele. Dar cum, cam de la plenara mai sus citată, frontul literar se scindase brutal În două, „anticomuniștii” și „apoliticii”, cum erau numiți, literatura ca atare nu-și mai afla locul. Fiecare „tabără” Încerca să-și absolutizeze punctul de vedere, cu un plus de agresivitate În rândul „anticomuniștilor” care se revendicau de la „Piața Universității”. Față de vechiul conformism al „apoliticilor”, ei au inventat un altul, unul „nou”, cel care miza pe noutatea absolută a carierelor politice. Totul plecând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și de mase umane. Sau În Franța anului ’68! Ne așteaptă aceleași fenomene?! Mi se va spune - pentru a reveni la tema noastră! - că tocmai pentru acest lucru trebuie „să ne schimbăm!”. Sau... aș spune eu - dar fără să-mi absolutizez punctul de vedere! -, poate tocmai „de aceea” trebuie să ne păstrăm principiile, cei care le avem și care au dat, În timp și În condiții vitrege, roade interesante În varii domenii ale creației. Problema, de fapt, este aceea a adaptării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
nedefinit, sunt prinse în secvențe autentice și coerente. Și în Obsesia (1946), componenta erotică este văzută ca una din trăsăturile esențiale ale răului uman, făcând mai pregnantă viziunea întunecată asupra lumii ca ființare anarhică, absurdă, tragică. Oameni de lut (1947) absolutizează această perspectivă. Ultimul roman, Document (1964), aparținând scrisului sociologizant, este o demonstrație tendențioasă a modului cum erau oprimați țăranii în trecut. Și în literatura de călătorie, se manifestă două maniere de a consemna realitatea. În căutarea mea (1933) cuprinde însemnările
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285830_a_287159]
-
completeze și îmbogățească. Perspectivele diverse ale științelor nu se sprijină doar pe limitele cunoașterii umane, care nu este capabilă să depășească nici una din științe. Sunt prezente în realitatea însăși: realitatea lumii și omului prezintă aspecte diverse, niveluri, dimensiuni. Iar cine absolutizează o singură dimensiune nu mai reușește să le vadă pe celelalte. Însă ar trebui să descopere altele noi. Rezultatul: în cele din urmă nu doar fizica invită la a rămâne deschiși marelui mister al cosmosului, de unde își trag originea constantele
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
nu, relația cunoaștere-putere este omniprezentă în critica lui Said. Cunoașterea și posedarea Orientului coincid: Orientul era mereu obiectul de studiu, era văzut, observat, cercetat de către subiectul care era omul de știință, studentul, savantul. Orientul era pasiv, Apusul era agresiv. Orientalismul absolutizează astfel o reprezentare a orientalului prototipic inferior biologic, înapoiat cultural, previzibil pentru a-l fixa în termenii dominației culturale și sexuale. Cât privește Balcanismul sau discursul occidental despre sud-estul european ori Balcanii, acesta nu este, pretind specialiștii, o simplă preluare
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
urmărea reducerea spațiului cucerit de romani în est și mascarea faptului că Grecia a căzut prima sub stăpânirea romană și că de acolo romanii au înaintat treptat spre nord, timp de peste cinci secole, până la Marea Baltică. Pentru realizarea scopului propus el absolutizează valoarea unei demarcații medievale în Balcani numite după autorul ei: linia Jireček. Această denumire a apărut pentru a marca limita nordică a influenței culturale grecești intervenite la câteva secole după ce peninsula balcanică fusese supusă procesului de romanizare, anume în epoca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuvântului, nu poate explica. Se face astfel loc, prin etichetarea ca română a laturii semantice, pentru tot ce există în română și nu se explică prin latină. În această privință Philippide se deosebește de Hasdeu, care proceda invers, urmărind să absolutizeze caracterul latin al limbii române prin circulația sporită a cuvintelor de origine latină și prin etichetarea ca latină a laturii semantice a limbii române, latură învelită pe alocuri în ambalaj nelatin, cu precădere slav. Teoria etimologiei populare este o încercare
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mentalul arhaic și ca gesturi cu încărcătură ludică, dar textele populare care însoțesc practicile ceremoniale, chiar și îmbogățite de o mimică a performerului foarte talentat, nu vor fi percepute ca joc, ci, pregnant, ca rânduială. Puterea evocatoare a cuvântului se absolutizează prin acțiunea care instaurează o lume în mijlocul cotidianului „dar nu numai ca reprezentare, ci ca identificare. Ea repetă acel eveniment”. Colindele cântate în interspațiul temporal au capacitatea de a anula durata cronologică și de a da timpul de la început prin
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cea logică - a cauzalității, a substanței, a terțiului exclus etc., ca unica „posibilitate”, cale de a Înțelege și descrie miracolul și miracolele În care a fost „aruncat”. Nu-nu, mai este o cale, cea a „neînțelegerii”, dacă prin Înțelegere acceptăm și absolutizăm doar „calea logicii”, a bunului-simț comun și, În general, „calea simțurilor”; organe minunate de cunoaștere, dar, o vedem, Înșelătoare nu de puține ori (și vechii Greci știau astaă, iar unii dintre ei, scepticii, se Îndoiau chiar de capacitatea omului de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
din vara lui ’71, atât de preocupat de cultura În care se născuse, ce-l formase și care trecea printr-o dramă atât de dureroasă, de neașteptată, de gravă! Ca și Cioran - spre deosebire de Ionescu, Însă! -, Eliade, cel „de atunci!”, nu absolutiza criza majoră a culturii și a poporului român, nu o catastrofiza la extrem, nu vedea În perioada nefastă de după al doilea război și ocupația bolșevică o vină a Românilor! Nu știu dacă mergea atât de departe Încât să privească și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
considerării lui Hegel drept panteist se ridică Wolfhart Pannenberg, care face trimitere la Filozofia dreptului: Fiecare poate defini credința în Dumnezeu cum vrea, dar dacă persoana nu este acolo, definiția este inadecvată"110. Păcatul lui Hegel este de a fi absolutizat nu doar Spiritul, reducând taina Sfintei Treimi la o abstracție filozofică cognoscibilă, ci și forma de guvernare a timpului său, monarhia constituțională, amputând astfel orice proiecție eschatologică. Pentru urmașul său, Feuerbach, Dumnezeu este proiecția omului conștient de propria infinitate. La
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
de „tropisme sociale”. Foștii noștri amici, inși excelenți în orice situație, să nu fi fost ei apți, în fond, de ceea ce se numește prietenie?! Sau, noi înșine, printr-un sentimentalism deplasat, acordăm o prea mare greutate acestei noțiuni de prietenie, absolutizând-o, dându-i o prioritate „exagerată” față de alte forme de conviețuire psihologică și socială?! Izbit, lovit dureros de „schimbarea la față brutală” a unor apropiați prieteni, am început a mă acuza eu însumi de „inerție psihologică”, de „sentimentalitate excesivă, demodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
al antecesorilor lor dintre războaie, lucid fiind că un popor vital, însetat de cultură și creație, nu poate fi înăbușit de niște marionete penibile, oricâtă forță fizică sau diplomatică ar concentra în mâinile lor! Nu a făcut greșeala de a „absolutiza răul” și în asta Țepeneag a stat alături și de Cioran, și de încă foarte puțini, sperând într-o „trecere” fericită spre alte vremuri, lucru care s-a întâmplat mai curând și mai pașnic decât se aștepta toată lumea, și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
încă neegalate după mai bine de 15 ani de libertate politică și socială. Eugen Ionescu, marele dramaturg și cercul din jurul său, fiica sa Marie-France și soții Ierunca, precum și veleitarii care le cântau în strună, nu au crezut la fel: au „absolutizat răul”, cum o spuneam mai sus, și, intrând într-o justă luptă contra camarilei ceaușiste, au „aruncat copilul cu apa din căldare”, nu au fost capabili de calm justițiar, au „condamnat” de-a valma impostorii, oportuniștii și creatorii care rezistau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]