6,323 matches
-
în rinocer. Botard observa imediat: ,,Ca o amazoana!“ ,,Pompierii sunt pe drum... Rinocerii există - asta-i totul și nimic altceva.“ Primul tablou din actul ÎI al spectacolului se încheie că în piesa lui Eugen Ionescu: urcați spre fereastră, eroii acestei absurde pățanii tragi-comice se invită unul pe altul să coboare: ,,După dumneata. După dumneata. După dumneata... - repetat de fiecare în parte, în total de nouă ori. Artistul vizual Robert Wilson - care a renunțat la toate pauzele dintre actele piesei - creează un
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
o extravaganța, un joc... Disecția sursei rinoceritei pleacă de la compararea ei cu gripă (,,Dar dacă vine din colonii? - se întreabă Berenger... Sunt într-adevăr imun? “) și ajunge, în opinia lui Dudard, până la prezumția că ,,Există și boli sănătoase“, sintagma la fel de absurdă precum ,,curat murdar“ din Scrisoarea pierdută a lui I.L. Caragiale. Zgomotele rinocerilor, care trec chiar pe sub fereastră casei lui Berenger, sunt contrabalansate de Robert Wilson prin geana de lumină, tot mai generatoare de speranțe, adusă, în plan sonor, prin glasul
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
Neamț, Suceava și Vaslui, la care se adaugă și o serie de activități interactive cu publicul. Citește tot... “Pluralul englezesc” sau ce se-ascunde în bucătărie @ Casă de Cultură a Studenților, 18 februarie Suntem cu toții lipsiți de înțelepciune, ridicoli și absurzi când nu ne gândim decât la noi înșine, așa cum fac cei șase protagoniști din comedia “Pluralul englezesc”, scrisă de prolificul dramaturg englez Alan Ayckbourn. O comedie vintage, dar la modă, care triumfă prin temele atemporale pe care le abordează: inversarea
Culturale [Corola-blog/BlogPost/94539_a_95831]
-
întreg sau doar raiul în care este respectat întru totul Dumnezeu și absolut deloc constituția... UNITATE DE TIMP ȘI ACȚIUNE De regulă pentru teatrul unui actor sunt scrise piese care exclud sinuciderea la începutul sau în mijlocul spectacolului însă în teatrul absurdului ar putea exista excepții. ANALOGII ÎN TIMPURI Un bătrân și doi tineri înțeleptul senin și îndrăgostiții disperați beau bruderșaft: Socrate Julieta și Romeo... NEAMURI DE PIETRE Țărmul mării are două neamuri de pietricele primul din ele gândindu-se la Socrate
Poezie by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/3783_a_5108]
-
de albine, treceau neînțelese pe lîngă urechile lui Tiberius enervîndu-l. - Zer! Dîrz! Mînz! strigă la nimereală romanul, epuizîndu-și astfel vocabularul dacic. Părțile în litigiu se mai potoliră. Doar un bătrîn continua să mormăie un cuvînt care conținea alăturarea de sunete, absurdă pentru Agillus, "z-d-ă". - Varză! spuse aspru cuceritorul, amintindu-și încă un substantiv. Ceilalți tăcură și femeia începu plîngerea. În chip ciudat, Hunarus era cam stingherit și Agillus îl bănui că nu traduce cu acuratețe. Foarte autoritar, îl invită să tălmăcească
Proză by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/6593_a_7918]
-
oroarei abia urma să-l plătesc... Intrasem bâjbâind pe strada destul de strâmtă a Colței, când prin negreala aceea densă din cauza norilor de praf îngreuind respirația și iritând ochii am deslușit drept în față o formă de relief nemaivăzută, o orografie absurdă, inexistentă cu un ceas-două înainte, derutându-mi orice simț al orientării: un masiv înalt și prăpăstios, un carst, un deal negru, un pisc neregulat care îmi interzicea atât înaintarea, cât și abaterea prin părți. Înapoi oricum n-o mai puteam
Aveți curajul să citiți ce urmează? by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/6672_a_7997]
-
e-atâta liniște încât îl auzi pe Socrate adultul mângâindu-și pisica de Angora. Platon se-arată în ușă ținând de ghidon bicicleta și stă acolo-n lumină bătut de-o rafală de grindină - un orb străveziu mut, anodin și absurd ca o Grecie fără piatră, ca un dumnezeu fără fiu. Fregata Un sac (probabil gol) legat la gură și abandonat pe țărm nu departe de glezna monstruoasă a unei macarale. un sicriu legat cu o funie de un catarg. luna
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
în Ardeal conviețuirea a șase popoare a fost mereu bună. Autocritica săsească ajunge să fie întinsă până la limita iritării spiritului etnic, derapat, într-un mod flagrant necritic, în hitlerism și nazism. Complexele germanului inferior, impur, degenerat, coboară și la ideea absurdă de incest etnic sau - prin expresie antisemită - transformare în "jidani". Organizatorul edificiului livresc întreabă o dată direct: Ť" Și n-ai avut pic de conștiință?" Roland: "Nu."ť Aici aceasta este regula, aproape fără excepție. Conștiința fiind (sin)ucisă, cine sau
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
cariera în Marea Britanie, Statele Unite și Franța. Filmul care îl consacră este „Chinatown” (1974), o construcție perfectă, în manieră clasică. Polanski abordează genuri, specii și maniere stilistice diferite de la un film la altul: horror („Repulsie” - 1965); parodie („Balul Vampirilor” - 1968); comedie absurdă („Ce?” - 1973); adaptare („Tess” - 1979). Filmele anilor ’90, printre care controversatul „Luni de fiere”, nu i-au adus succesul scontat. Cu peste o duzină de premii mari (Oscar, BAFTA, Globurile de Aur, Cesar, Palme d’Or la Cannes...) „Pianistul” vine
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
un blestem. Exemplele ar putea continua, fiind, fiecare, la fel de neașteptat și incitant, stârnind, fiecare, aceeași poftă de a descoperi ce se află dincolo de povestea mereu prea parcimonioasă în amănunte, aproape întotdeauna indiferentă la context și dezinteresată de explicații până la pragul absurdului. Lectura extensivă a colecției pe care o propune, acum, Constantin Eretescu ar putea fi, în acest sens și pe un prim nivel, un fascinant excurs prin labirintul care este imaginarul omenirii de astăzi, mai ales pe traiectul care vizează înțelegerea
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
vorbă familiei că va lipsi de la domiciliu până dimineața, nu este de găsit nicăieri în localurile familiare grupului, nu vine la birou toată ziua următoare, în fine, dar nu în ultimul rând, sinuciderea. Cu atât mai de neînțeles - stupefiantă și absurdă - le apare vestea că, la deschiderea casei, nu se constată nici o lipsă. Bulversați și perplecși, cei trei descind la morgă unde cel mai tânăr, „plângând ca un prost”, lansează sfâșietoarea întrebare: „De ce?... de ce, nene Anghelache?”. Au trecut, iată, mai bine
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
scenele de viață cotidiană banale, iar semnificațiile multiple și deloc futile. Timpul de trecere, postdecembrist, este urât și greu, oamenii mărunți sunt dezorientați de viața promiscuă care le frânge și orice urmă de moralitate. De aici și întâmplările crude, grotești, absurde ce par scoase parcă din știrile senzaționale ale ziarelor. De fapt, acesta este mediul care furnizează presei paradoxurile existenței, pentru că aici, unde viața e compusă doar din amănunte, „centrul cunoașterii e pretutindeni”. Ultimul text al volumului, inedit, este un reportaj
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
paradoxurile existenței, pentru că aici, unde viața e compusă doar din amănunte, „centrul cunoașterii e pretutindeni”. Ultimul text al volumului, inedit, este un reportaj din Transnistria, o relatare impresionantă care surprinde nud o realitate cu atributele senzaționale ale unei scrieri perfect absurde. Textul este, de altfel, intitulat Postfață sau despre distanța iluzorie dintre ficțiune și realitate. Povestirile sunt în mare parte, așa cum s-a spus deja, antologabile. Remarc și eu, extrem de selectiv, De-a întunericul, Cinci, cinci și jumătate sau Ca de
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
fără chip, a cărui voce se ghicește în spatele unui difuzor ce transmite neîncetat un reportaj stupid despre succesul industriei polietilenei. Soldații sunt propriu-zis victimele (dar, mă întreb, nu asta e, de fapt, realitatea?) efortului animalic al stagiului militar, al capriciilor absurde și umilitoare ale sergentului, într-un ritm, paradoxal, rutinier. Izolați și la cheremul unui sistem totalitar (acțiunea e localizată antedecembrist), soldații ispășesc pedeapsa de a exista și de a avea „priviri inteligente”. Piesa se încheie simbolic cu o nuntă grotescă
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
că nu poți să faci chiar tot ce-ți trece prin cap și bineînțeles că multe lucruri se materializează deformat, chiar pervers (și aici avem exemplul utopiei comuniste). Avem tot felul de proiecte, dintre care unele pot să fie chiar absurde; dar foarte multe dintre aceste proiecte au o noimă și se și realizează. Așa și cu Europa: dacă se dorește să existe o Europă, se va face, cu toate ezitările, renunțările și deformările care vor apărea în raport cu proiectul ideal. - Întorcându
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
Preda. Farsa, a doua povestire din volumul Eclipsa, e o transpunere modernă a poveștii biblice a lui Cain și Abel. Umorul e negru, povestea se joacă cu lipsa de sens - finalul trimite mai degrabă la mitul lui Sisif și la absurda, necontenita repetare a aceleiași unice istorii. Jurnalul unui locatar e o istorie fantastică. A fost de altfel inclusă în antologia de nuvelă fantastică românească The Phantom Church. Dar pînă la urmă fantasticul nu e aici decît o simplă deghizare: o
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
stranie se abate asupra blocului în care locuiește personajul-narator și toți locatarii mor. Fotografii de nuntă, din volumul Într-o după-amiază de vineri, ar putea aminti de Cănuță om sucit: eroul trebuie să se însoare, dar totul merge, în chip absurd, pe dos - apartamentul e inundat și apoi ars, costumul de mire se rupe, portierele mașinii nu se deschid, în aparatul de fotografiat n-a pus nimeni film, fereastra apartamentului e spartă și noaptea nunții se consumă cu mirii îmbrăcați în
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
p. 51); Uite-am uita’ gițelu să-l închiz dă la vacă, nu știu ce, și suge pînă ne-om duce noi” (ib.). În recentele corpusuri de română vorbită se observă și mai bine rolul acestui nu știu ce : în secvențe care par adesea absurde, dezlînate, agramaticale, dar care în contextul lor situațional erau înțelese fără probleme. Formula apare de pildă ca termen final al unei enumerații suspendate, considerate suficiente pentru descrierea situației: „îi botezau, îi cununau, nu știu ce, mergeau la...” (CORV = Laurenția Dascălu Jinga, Corpus
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
principal, nu vizez o metaforă. Căci tocmai aici intervine marca personală a prozatorului ieșean: confuzia și glisajul elementelor din planul figurat spre cel propriu, din cel ideatic spre cel material, din cel obiectual spre organic; deseori, în dezvoltări tot mai absurde. O inversiune surprinzăroare și de efect se produce în fiecare povestire, ieșind brusc sau, dimpotrivă, cât mai firesc din limitele realității convenționale. Prozele par scrise din nimic. Găsirea unei perspective năstrușnice, mai neobișnuite e totul. Iar poanta pare să vină
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
fiind considerat sursa nefericirii ș.a.m.d. Imaginația lui Cătălin Mihuleac este, în primul rând, satirică. Umorul lui este cinism trecut prin filtrul ficțiunii. Prozatorul vânează orice așa-zisă slăbiciune umană, iar derizoriul este privit prin lentila fantasticului și a absurdului. De aceea prozele sale sunt, mai toate, niște farse, deși unora le pot părea pamflete deghizate. Sigur, pe undeva se face simțită și o firavă tendință moralizatoare, dar această impresie ține de natura subiectului în sine. Poate fi aici și
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
subiectele sunt de toată mâna. Pentru publicul de o zi al unui ziar, probabil absolut toate povestirile își păstrează savoarea intactă. Semnificațiile rămân la suprafața textului și nimic mai mult. Un kitsch cu morgă suficient sieși. De aici și expresia absurd de consum. Cititorii mai pretențioși vor zâmbi însă, forțat, ca la un banc infantil spus fără intonație. Diferențele de calitate dintre proze se văd imediat. De pildă, luând exemple din volumul Noapte bună, tâmpitule!, una e să asculți confesiunile de
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
televizate ale idolului lor, Nicolae Ceaușescu, ei uită ca prin farmec de problemele cotidiene ale balegii și nutrețului și caută să răspundă, în schimb, marilor chestiuni de geopolitică mondială. Din această perspectivă, CV -ul aceluiași Naslău Pavel cuprinde balansul ideologic absurd și dezaxat între preocuparea zootehnică și cea pacifistă: “Cum se crește o vacă - Povestea unei vieți zbuciumate ș...ț Paranteza pe care vreau s-o fac este o întrebare: «Ce-i de făcut cu armele astea atomice?»” (p. 17) Ecologistul
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
Monciu-Sudinski vorbesc cînd stricat, cînd șablonard, amestecă stilurile și registrele cu aplombul personajelor lui Caragiale și îmbină stereotipiile și agramatismele cu inconștiența discursurilor lui Nicolae Ceaușescu. Rezultă un comic desăvîrșit al textului, care, printr-o suspect de coerentă expresivitate a absurdului, poate face din nou cititorul și critica literară să pună sub semnul întrebării veridicitatea “reală” a interviurilor și neimixtiunea autorului în presupusa “bandă de magnetofon”. Problema “realității” Biografiilor comune se poate dezbate aici pe două direcții esențiale, în principiu autonome
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
critic de autoritate: „Dacă acest critic, așa cum a arătat F. Păcurariu, a lipsit de la Cluj, în condițiile ocupației horthyste, lucrul nu poate surprinde. Dacă el a lipsit - de la datorie - atunci în România supraviețuindă cataclismelor din 1940, pare de-a dreptul absurd. Criticii noștri reprezentativi, porecliți și estetizanți, refuză colaborarea cu regimul și se postează pe pozițiile intransigente ale esteticului, neacceptînd literatura angajată, indiferent în slujba cui: a regimului antonescian sau a luptei pentru idealurile de întregire națională. Refuzul disocierii duce la
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
fiecare susține altceva și îl lovește pe celălalt/ în plină figură. și fiecare are exact mutra mea caraghioasă” (bastonul de orb). Producția lirică decurge în continuare ca o tînguire a insului strivit de soarta inicvă, astfel încît figura contemporană a absurdului se deschide către jalea eternă, al cărui punct de reper îl constituie Eclesiastul. Asistăm la o orgie de zădărnicii. Împlinirea pare a se afla în neîmplinire: anii se rostogolesc precum perlele false căzute dintr-un colier rupt ori ca sunetele
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]