13,572 matches
-
la înlocuirea instrumentului de lucru al scriitorului cu unul ,de fabricație stalinistă, limba moldovenească", Nicolae Popa constată ,însingurarea scriitorului de limba română" în Republica Moldova. Cea mai mare parte a criticii basarabene - bună sau rea - pare să se fi adăpostit sub acoperișul literei C a alfabetului: Vasile Coroban, Mihai Cimpoi, Ion Ciocanu (prezenți cu pagini substanțiale în antologie), Simion Cibotaru (absent din sumar). Să nu-l uităm pe istoricul literar Ștefan Ciobanu, stabilit în România de dincoace de Prut după 1940, care
Ieșirea din provincialism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11521_a_12846]
-
care-și rîde autodidactul isteț, Zare Popescu. Da, doar că numele lui nu vine, cum crede toată lumea, de la ,al popii" (nu erau, oricîți copii ar fi avut, atîția popi cîți Popești), ci de la pop, un fel de par care sprijină acoperișul caselor de țară. Carevasăzică, un arac. Ce țin, în fond, aceste proptele? Cine pe cine învață, cine cui povestește? Romanul, în loc să se așeze pe colonade masive ce, la o scuturare, nu mai au cum se mlădia, stă, de-acum, pe
Toate numele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11559_a_12884]
-
poate citi cu ușurință în desenele lui Alexandru Olian. Casa lui Agârbiceanu, de pildă, afișează o sobrietate aulică, linia ei este scurtă și decisă, iar frontonul supraînălțat ce marchează corpul central reverberează în geometria lucarnelor care supraînalță, și ele, panta acoperișului. Mult mai liber și mai eliptic este realizată casa lui Ion Barbu, amestec de vegetație și geometrie, de hașură compactă și linie în tremol. Casa lui Bacovia este o aglomerare ilizibilă de planuri și de volume, un fel de cazemată
Desenul și memoria by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11638_a_12963]
-
un pretext pentru a vorbi incontinent despre sine. Olian vorbește simplu, sfios și, de multe ori, naiv, doar despre ceilalți, le mitologizează urmele și caută să descopere, în interioare, în ziduri și în fațade, în ochiurile de geam și în acoperișuri, amprentele exemplarității și insemnele permanenței. Indiferent dacă se numește Grafică sau, pur și simplu, desen evocator, munca de o viață a lui Alexandru Olian, de o mare modestie și de o rară delicatețe, este un apel la memorie și un
Desenul și memoria by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11638_a_12963]
-
Moș Crăciun și președintele Americii. Fenomenul este extraordinar și prin faptul că se confirmă astfel existența a patru personaje despre care se crede că sunt doar mituri. Ei bine, cei patru și-au depus băleguțele, câte una de fiecare, pe acoperișul minunatei clădiri a Parlamentului, după care au dispărut din nou în vehiculul spațial." Fără a fi o realizare majoră, volumul lui Adrian Buz merită citit măcar pentru că reprezintă un alt mod de a face literatură, diferit de al colegilor săi
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
o direcție, dar nu putea, că-i slăbise puterile, obosise, simțea că se coboară tot mai jos, tot mai la fund, apa se făcea mai rece, mai întunecată), după ce-a văzut satul și privirea a găsit o margine din acoperișul casei lor (cealaltă era în dosul copacilor, iar căsoica nu se vedea deloc) și numai a apucat a se gândi: ŤDacă mă vede vreun soldat de dincolo? - și acolo trebuie să fie de aceia care au pușcă cu ocheană - dacă
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
alungi cu apă rece cîinii ce sfidau partitura vieții" (Eudaimonia avea un bonsai suficient de sceptic). Sau: "nu știu să urc pe scara ce descătușează trupul din fălcile ființei/ știu doar că-n podul unde stau și privesc de sus acoperișul/ pe care se plimbă curajoasa mea pisică nemuritoare/ oamenii nu vin și nu chibițează/ și ninge întruna a nesfîrșită împăcare" (poem înainte de a mă înfiripa din bucurie). Sau: "doctorul nu mi-a mai spus nimic privind relația lui cu realul
Pasionalitate livrescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11696_a_13021]
-
Cine știe numărul exact al oamenilor și animalelor rămase fără adăpost, în ochii cărora se citește spaima de moarte ? Un câine, un "Ciobănesc" uriaș, se lasă purtat pe brațe către platforma unei remorci; un cocoș - paradoxul paradoxurilor - stă pe un acoperiș de casă, inundată până la jumătatea ferestrelor, și cântă. Poate strigă după ajutor, poate cheamă zorile unui cer albastru, fără urgia ploilor, poate e chiar modul său de a cere Providenței clemență... Doar femeile, încă mai pot plânge, tot mai greu
Urgia apelor și a unei simulări by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11756_a_13081]
-
șanțurile săpate odinioară de roțile căruțelor, ce duceau acum spre grajduri pustii, crescuseră bălăriile. Câmpurile pe care Melmont le privise cu ochii copilului trimis cu vitele la păscut, fuseseră de mult abandonate. Ceva mai încolo, nici o colibă nu mai avea acoperiș. Cu o presimțire neagră crescându-i în piept, Melmont începu să urce poteca de munte. Ajunse în cele din urmă la casa care-i aparținuse bunicii sale. Era o construcție pipernicită din lemn, cu o mazuzah 1 mică și ruginită
Snoo Wilson - Isprăvile lui Melmont by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/11754_a_13079]
-
piept, Melmont începu să urce poteca de munte. Ajunse în cele din urmă la casa care-i aparținuse bunicii sale. Era o construcție pipernicită din lemn, cu o mazuzah 1 mică și ruginită atârnând încă la intrare. Nu-și pierduse acoperișul, în schimb nu mai avea nici uși, nici ferestre. În preajmă, nici țipenie de om. Lui Melmont i se întoarse stomacul pe dos când văzu vechea sobă din bucătărie făcută țăndări. Abia atunci înțelese că zvonurile care-i ajunseseră la
Snoo Wilson - Isprăvile lui Melmont by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/11754_a_13079]
-
vis, sau într-un coșmar), povestește, în această din urmă carte, niște amintiri ciudate, dobîndite, parcă, printr-un ritual al privirii peste casă, de pe scărița pentru porumbei, de unde se văd "mările îndepărtate, umflate de furtuni". Și se mai văd, prin acoperișurile celorlalte case, scene de familie care dau în vileag bine păzite secrete. E, Scrisoarea lui Lavoisier, un mic roman de mistere distorsionate de înțelegerea unui copil, înțelept și trist, în felul Catiei din Interior. Prima parte, numită Abel și Abel
Roman de mistere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11812_a_13137]
-
mînat de o voință feroce, în stare să-și controleze subiectivitatea incomodă și să-și dureze o imagine plesnind de seninătate și obiectivitate, sau insul cotropit de spaime, căruia aproape îi e teamă să înnopteze cu sine însuși sub același acoperiș?" (p. 306). În finalul demonstrației sale, autorul găsește însă patru elemente care ar putea constitui o chintesență a maiorescianismului. Toate derivă din convingerea criticului junimist că este singurul deținător al adevărului și că menirea sa este să împărtășească lumii acest
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
noastre a unor idei izvorâte din conceptul existențialist al iconoclastului filozof danez, și din nihilismul rus lansat de Turgheniev în romanul său “Părinți și copii”, publicat în 1862... -Noa așe!, am exclamat ca un ardelean uimit că tocmai căzuse de pe acoperiș într-o tufă de urzici. Cine mă pusese să-l provoc? Adevărul că nu-l credeam în stare de asemenea înălțări filozofico-literare, deși când are sclipiri de inteligență - rare, e drept - vorbește despre Kierkegaard ca despre un fost coleg de
Existențialism kierkegaardian by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12940_a_14265]
-
dulapuri masive de fier. Cu sertare, mai mult blocate. În încăpere mai este o măsuță, un taburet, un cuier-pom și un frigider în care a rămas uitat un mic bol albastru cu cremă de zahăr ars. Vederea dă în spate: acoperișurile anexelor, fiare, cutii, ambalaje. Deprimant, oricum. Tot e bine că ferestrele se deschid, deși îți trebuie curaj să scoți capul pe geam. Nu ești pe deplin asigurat împotriva unei posibile decapitări cu cadrul din fier al storurilor de lemn ușor
Ce mai contează titlul! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12959_a_14284]
-
de poezie. Spre a nu se răzleți prea mult de substanța presupus omogenă a lumii dintîi, creația poetică apare contrasă în obiecte, reificată. Realizată dar și „pedepsită” prin metaforă pentru ambiția ei de abstragere, de factice neatîrnare: „Poezia e un acoperiș lunecos, mîna atinge/ clapele pianului pentru a lăsa o priveliște/ cu fluturi dezbrăcînd florile de miros.(...) Poesia e un acoperiș lunecos, timpul/ detună-n oglinzi imaginea fără contur/ a iluziei - poesia rămîne” (Poesia). Sau e asimilată nopții romantice, acelei viziuni
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
în obiecte, reificată. Realizată dar și „pedepsită” prin metaforă pentru ambiția ei de abstragere, de factice neatîrnare: „Poezia e un acoperiș lunecos, mîna atinge/ clapele pianului pentru a lăsa o priveliște/ cu fluturi dezbrăcînd florile de miros.(...) Poesia e un acoperiș lunecos, timpul/ detună-n oglinzi imaginea fără contur/ a iluziei - poesia rămîne” (Poesia). Sau e asimilată nopții romantice, acelei viziuni „în stare naturală” care e suficient de intensă pentru a asimila biblioteca, pentru a o consubstanția cosmosului: „Această liniște e
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
a lui Vasile Șirli, dar și acordurile din Titus sau parcă și țambalele din Phaedra, și nunțile, voalurile albe, numeroase, din final, desigur, nu chiar cincizeci ca în Danaide... și ploaia, ploaia care își bate ritmul deasupra capatelor noastre, pe “acoperișul” imaginat de Purcărete ca un fel de pînză imensă. O corabie încă ancorată la țărm. Se aud picăturile cum cad. Se strîng, ca la țară, sau ca pe străduțele pustii ale orășelelor de provincie, în jumătăți de jgheaburi prăpădite - sisteme
În căutarea timpului pierdut (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12960_a_14285]
-
prim capitol cu notificări febrile ale nopții și solitudinii, precum un presentiment al nopții istorice și al izolării forțate de care va avea parte în curînd întreaga literatură, întreaga obște românească: “Mîinile difuze ale înserării/ au început să coboare pe acoperișuri,/ au început să mîngîie/ cu degetele lor calme/ frunțile din țiglă/ ale cartierului,/ în curînd ceața va invada străzile/ ca un gaz fumigen,/ ca un baraj, ca o graniță,/ izolîndu-mă și mai mult/ de restul lumii”. După o îndelungă tăcere
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
nume absolut necesare în sistem pentru a-l valida: Eminescu, Caragiale, apoi alți scriitori interbelici, ca Arghezi, Blaga, Bacovia, Camil Petrescu etc. Dar e o strategie greșită să lași temelia unei construcții la urmă și să începi cu tavanul și acoperișul, suspendate avangardist în aer; să începi, puțin credibil și cu enorme riscuri, tocmai cu literatura contemporană și încă, și mai fantezist, cu multe nume noi mai puțin convingătoare. Un canon (mai ales unul didactic, insist mereu asupra acestui accent) nu
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
în casa Mariei de pe strada Frumoasă. Când pot, trec prin zonă; construcția se află la numărul 14, nu la capătul ce dă pe Pod, ci la celălalt, care se afundă în mahalaua Buzeștilor. Leagănul prunciei mele s-a nimerit sub acoperișul unei înjghebări pricăjite, la care n-au tras pașii vreunei odrasle boierești, ci pașii unui deșucheat amploiat la RMS, une tique. Așa cum îmi promisesem, deși văd un început de zi cam cețos, plec în oraș. Pășesc sigur, fără a atinge
Primăvara pe Pod by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/8733_a_10058]
-
cafeaua dimineața într-o singură cană cu o singură bucată de zahăr ea stătea la masa ei cu un singur scaun ea nu mai vorbea nu mai răspundea la salut ea numai aștepta ea era singură precum bătrâna barză de pe acoperișul primăriei în poemul lui neasemuit - un poem cum scrii doar o dată în viață o singură dată - în poemul lui nu scria nimic din toate acestea xxx ea își amintea totul: arcuirea sprâncenelor lui umbra unui rid gustul dulceag al pleoapelor
Poezie by Letiția Ilea () [Corola-journal/Imaginative/9096_a_10421]
-
lui, de fapt. Căci colegul meu avea doar 16 ani, iar eu 14. Casa era mică, într-o odaie dormeau mai mulți frați, așa că Gicu Cocoș și-a înjghebat atelierul în magazie. O încropeală din pereți de scânduri, cu un acoperiș de tablă ondulată în care erau adăpostite și orătăniile ogrăzii în timpul iernii. Gicu trăsese un fir de la stâlpul electric și pusese un bec chiar deasupra mesei. Căci magazia n-avea alt "mobilier" decât o masă și un scaun. Pe masă
Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8935_a_10260]
-
hrănești Doamne, aș vrea să fiu mâtza ta cu gheare și aripi și pureci mici între gherutze! Să mă salvezi toamna din tufișuri însângerate de măceși, din gura flămândă a câinilor fără stăpân. Să mă duci la tine acasă, pe acoperișul blocului cu 13 etaje. Să mă îngădui iarna întreagă la gleznele tale, la poveștile tale cu îngeri păzitori, cu poeți glorioși, cu nopți de iunie în care ne vom legăna împreună în hamacul de borangic al greierilor, al cicadelor. Doamne
Poezie by Ioana Dinulescu () [Corola-journal/Imaginative/9074_a_10399]
-
de aur, să-mi mototolesc aripile de hârtie și rochia incoloră de Văduvă trandafirie, să mă rătăcesc între pereții de lut ai Bibliotecii din Alexandria. Lasă-mă, îngere, să fiu poet anapoda, cum sunt, să scrijelesc versuri stângace pe hornurile acoperișului unde se lăfăie burtos și imens ca un poem fără rimă și sens, Mefisto: al tău, al lui, al meu. Istorii ale nimănui E mai, la început, când temeliile lumii se răsfață pe întrecute. E mai: Rosa Canina explodează în
Poezie by Ioana Dinulescu () [Corola-journal/Imaginative/9074_a_10399]
-
de tânăr și de roș-albastru, lasă de-o parte telejurnalul de la orele h trecute fix și scrie cartea aceasta cu o mie de foi albe! Atuncea, Doamne, aș afla și eu, bezmetică văduvă trandafirie, dacă mai locuiești și acum pe acoperișul blocului cu 13 etaje, dacă ai și tu probleme cu ...apa caldă și cu motanul obraznic al vecinei de nouă. Aș afla în sfârșit, bunule Doamne, -ce fericire!- că ești puțintel, oțârică mai înțelept ca poetul netot care sunt, ca
Poezie by Ioana Dinulescu () [Corola-journal/Imaginative/9074_a_10399]