176 matches
-
și răsplătit. Diferitele roluri actanțiale dintr-un parcurs anume sînt suficient de autonome pentru a fi personificate de ACTORI diferiți. Cu alte cuvinte, actantul care constituie un rol fundamental la nivelul STRUCTURII PROFUNDE este specificat printr-o serie de roluri actanțiale pe parcursul unei traiectorii narative și specificat în plus ca un actor la nivelul STRUCTURII DE SUPRAFAȚĂ. ¶Chabrol 1973; Greimas 1970 [1975], 1983a; Greimas, Courtés 1982; Hénault 1983. Vezi și AUXILIANT, MODALITATE, ROL TEMATIC. rol tematic [thematic role]. Un set de
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
la nivelul STRUCTURII DE SUPRAFAȚĂ. ¶Chabrol 1973; Greimas 1970 [1975], 1983a; Greimas, Courtés 1982; Hénault 1983. Vezi și AUXILIANT, MODALITATE, ROL TEMATIC. rol tematic [thematic role]. Un set de însușiri și comportamente care, în conjuncție cu cel puțin un ROL ACTANȚIAL, definesc un ACTOR. Există roluri profesionale (doctorul, profesorul, fermierul, preotul etc.), unele familiale (tata, mama vitregă, fratele mai mare etc.), unele psihosociale (pedantul, snobul, paranoicul etc.) ș.a.m.d. ¶În modelul greimasian al narațiunii, rolul tematic constituie o categorie intermediară
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
în care se realizează structura profundă sau de susținere a unei narațiuni: structura de suprafață e legată de STRUCTURA PROFUNDĂ printr-un set de operații sau TRANSFORMĂRI; MICROSTRUCTURA narațiunii. În modelul greimasian al narațiunii, de exemplu, dacă ACTANȚII și relațiile actanțiale sînt elemente ale structurii profunde, ACTORII și relațiile actoriale se găsesc la nivelul structurii de suprafață. În alte modele de narațiune, dacă s-ar putea spune că structura profundă corespunde ISTORIEI, s-ar putea spune că structura de suprafață corespunde
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
narațiunii; MACROSTRUCTURA narațiunii. Structura profundă constă din reprezentări sintactico-semantice globale care determină înțelesul narațiunii, și se convertește în STRUCTURA DE SUPRAFAȚĂ printr-un set de operații sau de TRANSFORMĂRI. În modelul greimasian al narațiunii, de exemplu, dacă ACTANȚII și relațiile actanțiale sînt elemente ale structurii profunde, ACTORII și relațiile actoriale se găsesc la nivelul structurii de suprafață. În alte modele ale narațiunii, dacă se spune că structura profundă corespunde ISTORIEI, se spune și că structura de suprafață corespunde DISCURSULUI. ¶Termenul și
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
narative profunde, în modelul greimasian. SUBIECTUL (analog EROULUI de la Propp și LEULUI de la Souriau) caută OBIECTUL. La nivelul unei structuri narative superficiale, el este concretizat ca PROTAGONIST. ¶Greimas 1970 [1975], 1983a, 1983b; Greimas, Courtés 1982; Hénault 1983. Vezi și MODEL ACTANȚIAL, ROL ACTANȚIAL, ANTISUBIECT, AUXILIANT, SCHEMĂ NARATIVĂ, PARCURS NARATIV. substanță [substance]. În concepția lui Hjelmslev: în opoziție cu FORMA, realitatea (materială sau semantică) constituită din cele două planuri ale unui sistem semiotic (planul EXPRESIEI și planul CONȚINUTULUI). În cazul narațiunii, se
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
în modelul greimasian. SUBIECTUL (analog EROULUI de la Propp și LEULUI de la Souriau) caută OBIECTUL. La nivelul unei structuri narative superficiale, el este concretizat ca PROTAGONIST. ¶Greimas 1970 [1975], 1983a, 1983b; Greimas, Courtés 1982; Hénault 1983. Vezi și MODEL ACTANȚIAL, ROL ACTANȚIAL, ANTISUBIECT, AUXILIANT, SCHEMĂ NARATIVĂ, PARCURS NARATIV. substanță [substance]. În concepția lui Hjelmslev: în opoziție cu FORMA, realitatea (materială sau semantică) constituită din cele două planuri ale unui sistem semiotic (planul EXPRESIEI și planul CONȚINUTULUI). În cazul narațiunii, se poate spune
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
și să clasifice un fenomen original al civilizației și literaturii franceze. Ipotezele teoretico-metodologice ale lucrării, abordate că repere teoretice, sunt următoarele: • elaborarea conceptului euristic global al lucrării axat pe problema complexă a reprezentării și delimitarea nivelurilor sale estetice, textuale și actanțiale. Relaționarea, în demersul investigației la nivel de text, a diferitelor dimensionări ale reprezentării femeii pariziene că: reprezentare socială (în Codul civil), reprezentare mentală (colectivă în formă de mit, simbol), reprezentare romanesca (de tip mimetic în român și nuvelă) și reprezentare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
capacitatea de a transforma identitatea: "Când întâlniți la Paris un tip, acesta nu mai este un om, este un spectacol!" [Balzac, apud Stierle, p.148]. Într-un secol în mișcare, Pariziana apare că unul dintre protagoniștii spectacolului Parisului. În structura actanțială a comediei urbane, Pariziana îndeplinește un rol excepțional. Ea se găsește în centrul narațiunii și acțiunii, dramatizând-o, ea este cea care modelează situații și perspective. Femeia Pariziana din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea "inventează", devine regizor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
creație poetica a creatorului, dar și o poiețica a persoanei care o poartă, ambii reprezentând diferite etape ale punerii operei în reprezentare [v.Mavrodon, 1998]. Într-un secol în mișcare, Pariziana apare că unul dintre protagoniștii spectacolului Parisului. În structura actanțială a comediei urbane, ea îndeplinește un rol excepțional. Femeia pariziana este interesantă prin constituirea unor mecanisme, strategii, stratageme și tactici specifice. Rolurile și manifestările Parizienei se suprapun unul peste celălalt, entitatea să devenind tot mai condensata și mai esențializata. Pariziana
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de semnificație (cuvinte, simboluri), recunoașterea unor tipuri sintactice particulare (repetiții, expresii de legătură) și definirea "structurii profunde" a articolelor. Dincolo de structura de suprafață (pamflet, articol de atitudine, notă informativă, cronică), limbajul publicistic eminescian prezintă în structura de profunzime o schemă actanțială de tipul: Figura 7. Structura de profunzime a limbajului publicistic eminescian Referențial Jurnalist Subiect Cititor Întemeiat pe un proces de resemantizare a evenimentelor din sfera publică, limbajul politic eminescian contribuie la construirea socială a realității și la responsabilizarea opiniei publice
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
fi nevoie, să-și plătească cu prisos datoria de sânge, suntem un neam de oameni lipit, prin tradiții, moravuri și limbă, de un petec de pământ, pe care, cu titluri netăgăduite, îl putem numi țara noastră"381. Pornind de la modelul actanțial elaborat de A.J. Greimas, pentru a explica logica structurilor narative prin intermediul unui factor transformator 382, propunem următorul model de formalizare a fenomenului de semie specific limbajului politic eminescian: Referențial politic [R1] Resemantizare [R2] Responsabilizare [R3] Dinamica celor trei R
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
componenta cvasimuzicală a orchestrației narative, în care personajele și secvențele epico-dramatice se armonizează melodic-sugestiv, asemeni acordurilor într-o simfonie (nu degeaba ultimul roman al ciclului se intitulează Acord final). Înțelegând foarte bine ce are de făcut, Lovinescu va prelua modelul actanțial melodramatic, care impune existența unui conflict între eroul pozitiv (inocentul) și cel negativ (ticălosul, cinicul), prescriind totodată o distribuție triunghiulară a rolurilor (al treilea personaj e întotdeauna o femeie), pe fondul unei povești de dragoste complicate, cu multe răsturnări de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
29 3.4. Ergativitatea la nivel lexical și semantic............................................... 30 4. Definiții, accepții, extinderi ale termenului ergativ(itate).............................. 31 4.1. Alte definiții ale ergativității................................................................. 31 4.1.1. Ergativitatea ca variație sintactică............................................... 31 4.1.2. Ergativitatea ca variație actanțială............................................... 31 4.1.3. Ergativitatea ca tip de construcție................................................ 33 4.2. Alte utilizări ale termenului ergativ....................................................... 34 4.3. Cazul ergativ în teoriile localiste........................................................... 34 4.3.1. Cazul ergativ la Hjelmslev........................................................... 35 4.3.2. Cazul ergativ la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
deci o construcție ergativă (în care apare obligatoriu cazul ergativ) poate fi transformată într-una nonergativă. Prin urmare, ergativitatea nu este relevantă la nivel tipologic, ci este "variație pe aceeași temă" (Comrie 1973: 244). 4.1.2. Ergativitatea ca variație actanțială Definiția lui Dixon este criticată de Lazard (1994: 37; 2001: 278) pentru că este bazată pe noțiunea controversată de subiect, care nu poate fi identificat și definit decât pentru o limbă dată, și pe noțiunile S, A și O, considerate primitive
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
poate fi identificat și definit decât pentru o limbă dată, și pe noțiunile S, A și O, considerate primitive semantico-sintactice51. Soluția pe care o propune Lazard, o soluție pro domo, este interpretarea sistemelor acuzative/ergative prin raportare la anumite structuri actanțiale. În locul primitivelor sintactico-semantice S, A și O, Lazard propune 52 actanții X, Y și Z, notații care nu sunt deloc transparente. Lazard (1994: 34) propune o clasificare a structurilor de actanță − care nu caracterizează limbile în ansamblu, ci perechi de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru clasificarea tipologică a limbilor: într-o limbă acuzativă, agentul (din structurile tranzitive) este tratat ca actantul unic (din structurile intranzitive), în timp ce într-o limbă ergativă, pacientul (din structurile tranzitive) este tratat ca actantul unic. Raportând clasificarea tipologică la structurile actanțiale, Lazard (1994: 45) ajunge la concluzia că o limbă ergativă este o limbă în care structura actanțială ergativă e dominantă, iar o limbă acuzativă este o limbă în care structura actanțială acuzativă e dominantă. Lazard (1994: 48) se distanțează de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unic (din structurile intranzitive), în timp ce într-o limbă ergativă, pacientul (din structurile tranzitive) este tratat ca actantul unic. Raportând clasificarea tipologică la structurile actanțiale, Lazard (1994: 45) ajunge la concluzia că o limbă ergativă este o limbă în care structura actanțială ergativă e dominantă, iar o limbă acuzativă este o limbă în care structura actanțială acuzativă e dominantă. Lazard (1994: 48) se distanțează de distincția ergativitate morfologică vs ergativitate sintactică (așa cum apare la Dixon 1979) − distincție pe care o consideră prea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tratat ca actantul unic. Raportând clasificarea tipologică la structurile actanțiale, Lazard (1994: 45) ajunge la concluzia că o limbă ergativă este o limbă în care structura actanțială ergativă e dominantă, iar o limbă acuzativă este o limbă în care structura actanțială acuzativă e dominantă. Lazard (1994: 48) se distanțează de distincția ergativitate morfologică vs ergativitate sintactică (așa cum apare la Dixon 1979) − distincție pe care o consideră prea simplificatoare − mai mult la nivel terminologic, contestând denumirea de ergativitate morfologică pentru că, la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
În locul acestei distincții, Lazard propune criterii "primare" vs criterii "secundare" de definire a actanților. Criteriile primare nu sunt departe de cele folosite de Dixon pentru definirea ergativității morfologice: constrângeri de ocurență și/sau de formă impuse nominalelor, corelarea cu indici actanțiali intra- sau paraverbali, jocul relatorilor (prin care Lazard înțelege afixe și adpoziții), topica. Criteriile secundare identificate de Lazard sunt, în linii mari, tot cele folosite de Dixon pentru definirea ergativității sintactice: jocul pronumelor reflexive și reciproce 54, elipsa prin coreferință
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
exprimat, corespunzătoare tipului (a) de mai sus: He is drinking whiskey > He is drinking Ion bea whisky > Ion bea'. Diferența dintre construcția tranzitivă și cea prepozițională, atribuită de Dixon mecanismului antipasivizării, este interpretată de Lazard (2001: 288) ca fiind variație actanțială. Diferența semantică dintre cele două construcții este de natură aspectuală: construcția prepozițională este atelică, pe când cea neprepozițională este telică. Acest tip de construcții este discutat și de Levin și Rappaport Hovav (2005: 187): Pat hit the door/Pat hit at
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
discursivă). Baker (1997: 76) arată că există un consens în privința faptului că agentul, și nu pacientul, va fi ales ca subiect în majoritatea limbilor. Muller (2002: 159) este de părere că subiectul nu se confundă nici cu un anumit rol actanțial (Agent), nici cu nu caz anume (nominativul), ci noțiunea de subiect privilegiază unul dintre termenii enunțului în raport cu verbul. Astfel, anumite limbi par să aibă două subiecte, unul scenic (localizare) și unul actanțial (terminologia este preluată de la Lazard). Levin și Rappaport-Hovav
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu se confundă nici cu un anumit rol actanțial (Agent), nici cu nu caz anume (nominativul), ci noțiunea de subiect privilegiază unul dintre termenii enunțului în raport cu verbul. Astfel, anumite limbi par să aibă două subiecte, unul scenic (localizare) și unul actanțial (terminologia este preluată de la Lazard). Levin și Rappaport-Hovav (2005: 24, 50) observă că Agentul și Pacientul nu sunt singurele noțiuni asociate cu subiectul și cu obiectul. Fiecare limbă are o realizare morfosintactică prototipică pentru subiect și obiect, determinată de topică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lexico-sintactică a verbelor/a predicatelor, constând în necesitatea complinirii semantice printr-un obiect; (b) trăsătură strict sintactică, manifestându-se prin capacitatea de apariție a verbului în contextul unui obiect direct, context specificat prin mărci proprii fiecărei limbi; (c) trăsătură logico-semantică actanțială/argumentală, constând în capacitatea verbului/predicatului de a apărea într-o configurație cu doi actanți. Comună acestor accepții − subliniază autoarea − este capacitatea verbului/predicatului, în calitate de centru de grup, de a-și asocia două grupuri nominale, dintre care unul este așezat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Folosind procedee care țin de analiza discursului obținem o clasificare diferită a tipurilor de ironie în funcție de raporturile stabilite între actanții de pe scena comicului (A1: locutorul, A2: auditorul, A3: victima conștientă a ironiei, A4: pseudo-victima insensibilă la ironie). Din posibilele scheme actanțiale rezultă următoarele variante și caracteristici ale ironiei: A1 A2 A3: ironie pe seama unui al treilea care se găsește agresat (echivalează cu sarcasmul, conform retoricii antice); A1 A2 A4: ironie față de un al treilea care nu-și dă seama, ceea ce procură
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
act pentru că "nu ajunge să se determine pe el însuși, el rămâne în fond divizat, ezitant, speriat [...] este incapabil să muște din real; să-l identifice efectiv".28 Leonida, Farfuridi, Cațavencu și mai ales Catindatul prefigurează, într-un posibil model actanțial caragialian, acest tip al veleitarului specific farsei tragice. Rămânerea actelor în stadiul de gesturi duce adesea la stereotipii, repetiții, ticuri ce reduc personajele la statutul de automate, de marionete acționate de forțe nevăzute și incompatibile cu intenționalități intime. Se dezvăluie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]