291 matches
-
a canalelor bronhiilor îl putea trage la fund și un singur atom despicat putea îneca orașe. Toate religiile existau pentru a justifica Iadul și toți oamenii bisericii îi erau agenți. Cum oare puteau să meargă prin lume cu fețele acelea afabile, prefăcîndu-se că aparțin suprafeței vieții? Craniile lor ar trebui să fie furnale adăpostind focul Iadului și pielea feței, uscată și subțire ca niște frunze pîrjolite. Fața doctorului McPhedron îi apăru la fel de brusc ca atunci cînd și-o aplecase peste marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dovedit a fi prea mult pentru vehiculul acela destul de șubred. A început să se rostogolească de sub mine, dar domnii din grup au fost destul de gentili să-l oprească și să mă ajute să cobor. În cele din urmă acest grup afabil și-a luat rămas-bun. În timp ce mergeau în fața mea pe stradă, fotografiind ca nebunii tot ce vedeau, am auzit-o pe una dintre doamne spunând cu milă: „Ce trist mi s-a părut! Ar fi trebuit să-i dăm ceva“. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
apeleze la singurul polițist care ar fi putut să-l creadă. Pe urmă se gândise că Garamond, cu toate cunoștințele lui, prefecți, chestori funcționari suspuși, ar fi putut să-i dea o mână de ajutor. Alergase la el. Garamond ascultase afabil povestea lui, Întrerupându-l cu exclamații politicoase, ca „nu mai spuneți“, „ia te uită ce mi-e dat să aud“, „dar pare de-a dreptul un roman, mai mult, aș zice o născocire“. Apoi Își Împreunase mâinile, Îl privise drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
durere, semn că unchiul său îl strângea, nu glumă. - Nu-i nimic. Mâine puiul o să se facă cocoșel, și va fi cu putință să-i sucim gâtul. Femeile nu vor mai avea cum să-l ocrotească, a bombănit Ariald, râzând afabil. Rotari s-a făcut roșu de furie. I-am luat apărarea nu fiindcă m-aș fi simțit îndatorat și nici din pricina limbii pe care n-am izbutit niciodată s-o țin în frâu sau a prea multor căni de bere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
unuia dintre posibilii lor inamici (sau, pentru a folosi termenul comunist clasic, „gropari”). Ajuns În Statele Unite la jumătatea anilor cincizeci ai secolului recent Încheiat, Eliade a avut timp să-și construiască o nouă identitate: savantul puțin distrat, oarecum passé; omul afabil, chiar generos, poate ușor ridicol; esticul genial, care putea În fond avea unele bizarerii, chiar unele idei suspecte. Dosarul politic al lui Eliade rămâne deschis, Încă mai așteaptă judecata dreaptă a posterității. Toate acestea fiind spuse, mă Întorc la ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Speak thou now.“1 Nu mă mira faptul că Paul fusese atât de sincer cu mine. Hazel, cea care nu făcea caz și era stăpână pe ea, reprezenta, practic, excepția de la regula care spune că actorii bârfesc întotdeauna și sunt afabili, până la limita indiscreției. Probabil că de aceea mă simțeam atât de bine în preajma lor; nu mă înțeleg niciodată cu oamenii care suferă de constipație emoțională. Părăsită fără menajamente lângă găleata cu nisip care puțea în mod respingător a tutun stătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o Întreprinde doctorul Rizzardi În după-amiaza asta. — Avea o rană prin Înjunghiere? — Da, avea. Dar nu sunteți sigur că rana prin Înjunghiere a fost cauza decesului? Întrebarea lui Carlon se Încheie cu un sforăit incredul. — Nu, nu suntem, răspunse Brunetti afabil. Cum v-am explicat, nimic nu va fi sigur până când nu vom avea rezultatele autopsiei. — Alte urme de violență? Întrebă Carlon, nemulțumit de cât de puține informații primea. Numai după autopsie, repetă Brunetti. — Urmează să sugerați că e posibil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lor căutând locuri de parcare: mașini mari, mașini japoneze, mașini cu aceleași plăcuțe de Înmatriculare cu acronimul AFI. Majoritatea aveau geamurile ridicate, În vreme ce din interiorul lor cu aer-condiționat tuna muzică rock În trepte diferite de intensitate sonoră. Se plimbau alene, afabili și prietenoși, salutându-se reciproc și schimbând cuvinte plăcute, simțindu-se Întru totul acasă În micuțul lor sat american de acolo, din Italia. Zece minute mai târziu, șoferul opri În fața lui. Brunetti urcă pe bancheta din spate. — Ați vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
veniți pe aici, vă voi duce la ei. Paola Îl prinse de mână și-l strânse tare, Împiedicându-l să spună că știau drumul. În schimb, toți trei se Înghesuită În cușca minusculă a liftului și-și oferiră reciproc zâmbete afabile În vreme ce acesta Își croi drum Încet spre ultimul etaj al clădirii. Liftul se opri brusc, directorul adjunct deschise ușile duble și le ținu cât timp Brunetti și Paola coborâră, apoi Îi conduse În restaurantul puternic luminat. Brunetti se uită În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
neutru. — Și apoi? Le spunem să facă curățenie și raportăm problema comandantului lor și li se oferă un timp anume pentru a face curățenie. — Și dacă n-o fac? — Primesc un Articol Cincisprezece. Brunetti zâmbi din nou acela vechi zâmbet afabil. — Un Articol Cincisprezece? — E-un fel de mustrare oficială. Intră În dosarul permanent și le poate face unora multe probleme. Cum ar fi? — Îi poate costa salariul sau riscă degradarea, sau uneori Îi poate face să fie dați afară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cazul spre elucidare. După prânz, Îi ceru șoferului să-l ducă Înapoi la apartamentul lui Foster. Aceiași doi soldați stăteau În jeep În fața clădirii. Coborâră amândoi când se apropie Brunetti și așteptară să ajungă lângă ei. — Bună ziua, zise el, zâmbind afabil. Aș vrea să mai arunc o privire În apartament dacă e posibil. — Ați vorbit cu maiorul Butterworth despre asta, domnule? Întrebă cel cu mai multe trese. — Nu, nu astăzi. Dar mi-a dat permisiunea ieri. Îmi puteți spune de ce vreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Brunetti de la poliția din Veneția. Americanul Îi strânse mâna; avea o strânsoare fermă și puternică. — Sunteți departe de casă, nu-i așa, domnule Brunetti? Întrebă el, transformând ultimele două consoane În „d“-uri. Aceasta se voise a fi o remarcă afabilă, așa că Brunetti Îi zâmbi. — Așa cred. Dar vreau să vă Întreb câteva lucruri, sergent. Ambrogiani zâmbi și clătină din cap, dar nu făcu nici o Încercare de-a se prezenta, lăsând conversația În seama lui Brunetti. — Păi, Întrebați-mă, zise americani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
bancheta din fața lor ședea ghemuit și moș Costache. Marina fu strigată să ia un morman de pachete din trăsură. Pascalopol, găsind că e cald, propuse să meargă cu toții în chioșc, spre care se și îndreptă. G. Călinescu - Aha, zise el afabil către Felix, dumneata erai aici? Cummerge? Nu ieși nicăieri, nu te duci în oraș? - Să-l luăm și pe el cu trăsura! strigă Otilia, care-și lepădasepălăria și mănușile. - Să-l luăm, firește, de ce nu? consimți Pascalopol cuamabilitate, dar puțin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pulsului. A fost de trebuință ca Aglae și Aurica să-i arate că și ele aveau liniile în chestiune foarte rău conformate și că totuși trăiau. Încrederea lui Titi în chiromanție fu zdruncinată și buna dispoziție reveni. Dacă Titi era afabil, dar reținut, Aurica, dimpotrivă, arăta față de Felix din ce în ce mai multă familiaritate. În fiece zi după orele cinci, Aurica se îmbrăca pretențios în bluze albe și foi negre, minuțios plisate, și se pudra pe față în chip bătător la ochi, carminîndu-și prea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai mult decât un reformat ca mine. Poate că Stănică avea dreptate. Măritîndu-se, intra în altă lume. Putea apoi să divorțeze, dacă nu se înțelegeau, cu consimțământul chiar al lui Titi. Cu această fantezie în cap, primi pe Titi mai afabil. Acesta, știind pe dinafară lecția învățată în cealaltă scurtă căsnicie, declară solemn că dorește să-i dea numele. - Cum? întrebă amuzată Georgeta.Titi repetă în sudori. - Dar părinții dumitale ce zic? Acum Titi, sigur pe bunăvoința Aglaei, își propuse să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
astfel conduse de altul. Prin nu se știe ce mijloace, Aglae făcu cunoștința grasei neveste a lui Iorgu, care se simți foarte onorată de vizitele ei, fiindcă, deși foarte bogată, se socotea de o categorie socială inferioară. Madam Iorgu era afabilă, greoaie la mers, avea interior bogat, fără știința luxului, și oferea prăjituri nemțești, din care Aglae mânca bine, cu multe laude. Fetiței lui Iorgu, Lucica, fată care împerechea caracterele rasei germane și ale celei eline, având păr blond în cozi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de activitate productivă, ea înțelegea viața în chipul unui carnaval continuu. Prin urmare, Smărăndache și Smărăndăchioaia se consultară din ochi și conveniră tacit că în casa Manigomian nu mai era nădejde în acea seară de nici o complicație festivă. Armeanul zâmbea afabil în dreapta și-n stânga, părea însă visător și melancolic. Hagienuș, Suflețel erau ei înșiși subalterni în societate, nu luau singuri nici o inițiativă. Soții Smărăndache se retraseră dar și ei, după ce li se acordă permisiunea să se orienteze telefonic asupra locurilor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
discordie cu doamna Ioanide. Aceasta, de sus, auzind zgomotul neobișnuit la oră tardivă, ieși în capătul scării și, aplecîndu-se pe balustradă, întrebă încet: - Tu ești, Ioanide? De ce-ai trântit ușa? - Nu-i nimic, răspunse arhitectul cu glasul cel mai afabil,te rog să mă ierți, am ceva de lucru. - Mă speriasem, credeam c-a intrat vreun hoț." Această femeie inocentă, gândi Ioanide, nu vede nimic în jurul ei. Ea nu știe că acum m-am certat cu ea." "Bietul Ioanide! medita
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o interogație: - Credeți că trebuie să mă duc eu? - Neapărat! strigară toți. Faci o faptă bună! Pomponescu dădu mâna lui Gonzalv la plecare și-l conduse până la ușă cu un dispreț cu totul pierdut în fundul ochilor, învelit în cea mai afabilă curtoazie. Madam Ioanide primi vizita lui Gonzalv Ionescu fără nici o bănuială. Văzîndu-l cu geanta cea mare, crezu că e vreun plasator de cupoane și, amatoare impenitentă de cumpărături, așteptă. Recomandarea necunoscutului ca "profesor Gonzalv Ionescu" o dezamăgi: - Luați loc
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
XXI ................................................................. 53 XXII ................................................................. 85 XXIII ............................................................... 119 XXIV ............................................................... 143 XXV ............................................................... 184 XXVI ............................................................... 221 XXVII ............................................................... 254 XXVIII ............................................................... 289 XXIX ............................................................... 305 XXX ............................................................... 328 Referințe istorico-literare ....................................................... 351 XIX Pomponescu înregistră defecțiunea Indolentei cu o adâncă afectare, disimulată sub un zâmbet amar și o mizantropie afabilă. Cum avea melancolia sociabilă, fu văzut mai des prin oraș, plimbîndu-se la pas cu grupul său. Odată îl însoți chiar și Gaittany, până la un colț de stradă, unde, scuzîndu-se, luă mașina care-l aștepta. Pomponescu era mai peripatetic, îi plăcea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
gest nici față de persoanele notorii ce s-ar fi aflat în preajma sa. Acestora le explica: . - Așa am apucat de mult. Superstiții negustorești, noi leținem cum am apucat. Dacă nu dau banul prin barbă, n-am curaj toată săptămâna. . Saferian era afabil cu clienții și le vorbea cu moliciune despre orice. Uneori ședea și în ușa magazinului și dacă auzea pe unii remarcând un obiect și întrebîndu-se de nu e scump, intra în vorbă cu ei: . - Nu este scump, la mine sunt
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
primăriei are scopul de a sluji drept foișor și punct de plecare al răzmeriței, iar biserica este catedrala Mișcării, a cîrei direcție mistică e notorie." Etc. Pomponescu ascultă distrat lectura articolului, cu o compoziție a feței care nu era nici afabilă, nici indiferentă, nici dușmănoasă, trădând o continuă oscilație morală, un rău de mare spiritual. Cu toate că articolul ar fi fost de natură a-i satisface ranchiuna, nu era încîntat. Ca om politic, știa că atacul are un element pozitiv, ridică din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
acestea le mai spusese și altora și apăsau în permanență de la un timp pe sufletul său; acum, fără să vrea se vede, le exprimase față de cele două femei, care nu înțeleseseră deloc starea lui de spirit. Ex-ministrul se despărți foarte afabil de maman și de Mamy, cu toate civilitățile de rigoare. După memoriul de lucrări arhitectonice, Pomponescu își adună laolaltă cursurile de la Școala de Arhitectură, al căror text îl revăzu cu grijă, apoi feluritele articole publicate în broșură sau în revistă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pentru cei mici. Astfel, citim că Mântuitorul s-a întristat când ucenicii îi opreau și-i certau pe cei care-și aduceau pruncii la El, ca să-Și pună mâinile peste ei și să Se roage, și a lansat binecunoscuta exortație afabilă: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți” (Mt. 19, 14); „Și luându-i în brațe i-a binecuvântat punându-și mâinile peste ei” (Mc. 10, 16). Dacă nu-i putem boteza, nu-i putem nici binecuvânta, ceea ce
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
cuvântări de laudă la sfinți ..., p. 500. footnote>. Într-adevăr, sângele martirilor era întărirea în credință a tuturor creștinilor. Mucenicul Saturus, cu câteva clipe înainte de moartea martirică, îi lasă un neprețuit testament ucenicului său Pudens, lansându-i de fapt o afabilă și mișcătoare exortație la păstrarea credinței și stator nicia și întărirea în aceasta: „Rămâi cu bine și amintește-ți de credința mea; iar acestea (suferințele martiriului - n.n.) să nu te tulbure, ci să te întărească”<footnote Actele martirice, Martiriul Sfintelor
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]