490 matches
-
învinge încă o dată iarna. Așa se face că acum primăvara a reușit din nou să câștige inimile noastre. Iarba verde, apărând împreună cu gingașii ghiocei, a chemat cu ea și toate vietățile pământului, ce au stat până acum ascunse de ghearele afurisite ale iernii. Acele gheare... s-au transformat în miresme îmbătătoare ce aparțin florilor, care au reușit să înflorească. Însă văzând că, până la urmă, chiar și acestea voiau să scape din închisoarea de gheață, s-au convins să riște și au
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Voloşciuc Cristina Maria () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2335]
-
Și vodă-i un munte.” ( G. Coșbuc -Pașa Hassan) Imprecația este figura de stil prin care se exprimă, sub formă de blestem, dorința pedepsirii unei persoane. Exemplu: "Bată-l crucea, om bogat, Om bogat și făr* de sfat.”( Cântec haiducesc) "Afurisit să fie câneriul de vornic, și cum au ars el inima unei mame, să-i ardă inima sfântul Foca de astăzi...” ( I. Creangă -Amintiri din copilărie) Interogația retorică este figura de stil care constă în adresarea unei întrebări (sau a
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
române (1900) face adesea distincție între sensul „vechi și serios” al turcismelor și sensul peiorativ și ironic pe care ele l-au căpătat odată cu trecerea timpului. Dacă ne referim doar la „haram”, în acest volum el primește următoarea definiție principală : „Afurisit, blestemat, opus lui halal”, iar cu sens figurat : „Pe nedrept, nemeritat” (șăineanu, 1900 : 207-208). Emil Suciu, autorul studiului Influența turcă asupra limbii române (2009), analizează și împrumuturile realizate din limba turcă în domeniul vieții religioase, credințelor și superstițiilor. El afirmă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
cele două monede, dar n-aveau puterea să le țină fixe ca să nu fie mișcate de cel care sufla ca nebunul. Dacă monedele rămîneau sub degete, abia atunci fericitul cîștigător culegea totul. Uneori, pămîntul era acoperit de monezi, doar că, afurisit ghinion, în jurul mătcii era terenul gol. Comentarii, glume și rîs pe săturate. Jocul începea de dimineață și înceta seara, cînd întunericul îi împiedica să mai continue. Pasiunile iscate de pișcă la cei mari se transmiteau și la cei mici. Numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și din acest motiv intra rar în joc. Prefera să chibițeze, să rîdă, să profite de un moment de relaxare. Pe terenul bătătorit erau atîtea monezi că unele erau încălecate peste altele. În jurul mătcii era gol, parcă era un loc afurisit. Izbeai moneda și ea mergea dur-dur pe lîngă matcă și cădea la o distanță mult mai mare de o șchioapă. Dinu se roagă la Dumnezeu și izbește moneda cu putere de scîndură. Aceasta, moneda, sare și se oprește destul de aproape de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să devin aprig propagandist pentru noua ordine instaurată după război. Doream ca poporul să fie stăpîn pe toate și în cel mai dorit caz, să nu aibă nimeni nimic. Adică să crape toți de foame, nu numai noi. Calicii ăștia afurisiți nu ne călcau pragul casei și din exploatatori nu ne mai scoteau. Eu înțelegeam perfect că totul va aparține poporului și calicilor nu le va mai aparține nimic. Din acest motiv, cînd un IMS a poposit în Ghireni, am alergat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Nu se poate, n-am voie. Dar nu-i nimeni pe aici. Chiar dacă. Legea o respecți și cînd ești singur. Curiozitatea copiilor nu a fost niciodată satisfăcută. Dar o calamitate ce a lovit satul ne-a dat speranțe. Un cocostîrc afurisit se nărăvise la puii de găină și îi înfuleca lacom ca pe găluște. Toată vigilența era în zadar și gospodinele satului erau disperate. Noi aruncam cu pietre și ciomege, dar totul era în van. De data asta treaba era groasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
enorm păștea liniștit, dar cu ochii atenți la mine. Văd cu întîrziere cum animalul prinde îndemînatic iarba cu limba și la nici zece centimetri de botul lui era stiloul meu. Nu mă pot repezi, îmi era frică de coarnele acelea afurisite și aștept să plece de acolo. Animalul, prost ca noaptea, doar era bou, calcă exact pe stilou. Eram un copil atunci, dar am tras concluzia că cineva mai prost ca boul nu poate fi. Domnul profesor exagera cu bună știință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mă dotez cu strictul necesar, busolă fosforescentă, cuțit de vînătoare, binoclu, lanternă și un ciomag din carpen, cu o măciulie ca la buzdugan. Cărăruia era surprinzător de bine conturată, numai că era foarte sinuoasă în plan vertical. Urcai o pantă afurisit de abruptă și aproape imediat coborai o alta, la fel de enervantă. Și o țineai tot așa încît un kilometru pe orizontală era cît trei pe potecă, pe o nenorocită de sinusoidă. Pe lumină peisajul era splendid și parcă pustiu ca Sahara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ca naiba. Eu mă rugam la Dumnezeu și amicul meu, care mă însoțea, se ruga la Alah, iar pilotul se amuza ca prostul. Cînd avionașul chiar și-a pus în gînd să se sinucidă, atunci de-abia și pilotul ăsta afurisit s-a albit de frică. Coborîm la Gardaia, curenții verticali sînt prea puternici... ne anunță agitat. Numai să coborîm noi, să nu ne coboare o rafală, glumim negru. De două ori bondarul era să fie trîntit de nisip înainte de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și nu intervine. Este convins că lucrurile sînt puse pe un făgaș normal. Se aud alte oftături, un soi de mormăială a dojană și apoi urmează o întrebare: Dar tu de ce nu te duci să-ți iei apă? Ce muiere afurisită, ce-am să-i umflu botu', gîndește cu nervii răscoliți Raul. Dacă o să-l determine totuși să se ducă el, atunci o să aibă parte de multe scatoalce. Era o rățoire mai mult, pentru că sînt decenii de cînd n-a mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nostru, să fim iar împreună, căci avem mare, mare nevoie de tine pentru a fi stâlpul de nădejde în creșterea și educarea copiilor noștri, Vasilică, Vasilică...! Trăiam copilăria sub cer vânăt de plumb Pe plită coceam boabe din galbenul porumb Afurisita foame ne da mereu târcoale Și adormeam plângând cu pântecele goale. În sob-ardeam tizic și resturi de coceni Păziți ziua și noaptea de bravi milițieni Foarte activi și harnici ca trântorii în stupi Având drept ajutoare o haită de câini-lupi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lasă-n pace, domnule, măcar de sf. Ion? Nu puteau să vină și ei într-o zi de lucru? Taman într-o zi de sărbătoare? Ce fel de creștini mai sunt și ăștia? Ne vor Ardealul, da? Ei bine, bozgori afurisiți, las' că v-o coacem noi imediat! Veți vedea voi pe dracu'! Da, da... "Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă Nădejdea e numai la noi Sărută-ți copile părinții și frații Și-apoi să mergem la război." S-au repezit buluc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
noi! Nu exista alternativă. Pentru a supraviețui, eram constrânși să ne apărăm. Atacurile lor deveniseră tot mai repetate și tot mai violente. Ar fi trebuit să ne mutăm. Dar unde? Cu chiu cu vai, moș Danilov ne găsise cocioaba asta afurisită. Eram mulți copii; nu ne primea nimeni în gazdă; parcă eram ciumați. Copiii sunt florile pământului? Mai degrabă blestemul pământului! Așa că ne-am pregătit de război. În curte era o fântână, iar alături un butoi de tablă ceva mai groasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pe un violonist care a triumfat pe scenele stălucitoare ale lumii dacă ar ajunge să cânte prin cârciumi prăpădite de provincie, pentru urechile unor cheflii de doi bani. Nenorocul lui a fost că la întoarcerea acasă prinsese niște vremuri tare afurisite, blestemate parcă: războiul și apoi preschimbarea țării în asemenea hal cum nici în cel mai negru vis nu și-ar fi închipuit cineva. Toate averile fuseseră confiscate, cariere și, cum zicea tata, destine, competențe glorioase fuseseră spulberate, atâția oameni fuseseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să halească și ce să bea, suprema lor filosofie era să stea cu burta la soare, să nu facă nimic și s-o ducă bine, atât. Pe urmă s-a stricat dintr-o dată vremea. S-au pus ploile, niște ploi afurisite, care nu mai conteneau. Ploua smintit, fără întrerupere, ploua torențial, parcă stăteau unii ascunși în cer și aruncau întruna peste ei găleți cu apă. Fluviul se umflase peste măsură, amenințător, și pe alocuri digul vechi dădea semne că ar ceda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mâncat strălucita armie a Împărăției, rușinată în mlaștina ce-i zice "La Podul Înalt", hohotește vornicul Bodea, un roșcovan cu ochi de viezure, musteți pe oală și o gură hlizită. Și când te gândești că Süleyman-Hadâm-Pașa avea strașnică poruncă: "Pe afurisitul ghiaur al Moldovei de barbă să-l scoată din vizuină, și viu au mort să-l târască la picioarele Slăvitului Padișah", spune rânjind Vlaicu, unchiul lui Ștefan frate al mamei sale, un bătrân alb, înțelept și blajin, un adevărat tată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu era "Ghiaurul ista spurcat", nu știu, zău, dracu' ne lua, mărturisește Duma, fiul lui Vlaicu și văr bun cu Ștefan, un tânăr pârcălab, iscusit sol și cavaler de nădejde al Măriei sale. Ce vorbești, vere? zâmbește Ștefan înveselit. "Ghiaur"?... Ai?! "Afurisit"?... Ai?! Așa vorbești tu de Domnul și Stăpânul tău?... Un fleșculeț de țărișoară, a pus cu botu' pe labe "a mai mare, a mai tare împărăție de pe fața pământului", adaugă pârcălabul Luca Arbure, un bărbat trecut de prima tinerețe, uscat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la sânge. În sublimul Padișah s-a aprins mânia cea grozavă. După obicei, sultanul și-a dat palme, și-a smuls barba, și-a pălmuit pieptul, șoldurile, scoțând strigăte de durere, ocărând, sictirind, blestemând pe răzvrătitul ghiaur Ștefan, diavolul acela afurisit și răufăcător, care, în privința diabolicei viclenii și răutăți, întrece pe toți dracii. Lui și "porcilor lui de moldoveni, răi din fire -, pentru că au biruit pe tătari, pe unguri, pe lehi, pe munteni, li s-a urcat la cap și, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
românesc, cum s-ar zice, constată Țamblac. Ne-a dezbinat vitregia istoriei. Bunicii noștri, Alexandru și Mircea, s-au avut ca frații. Din păcate, nu la fel au făcut fii și nepoții lor. După cum vezi, în vinele noastre gâlgâie același afurisit sânge mușatino-basarab. Ce vrei dovadă mai bună că suntem "o singură țară", cum visa să fim marele voievod al Transilvaniei, Iancu Corvin de Hunedoara... Cronicarii mărturisesc că în vechime chiar am fost "o singură țară". Voichițo, te-ai lămurit? Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ulcică, mai pe șoptite, îl iau în pleaznă pe Vodă cât îl au ei la inimă ba-l pișcă, ba-l înțeapă... Îmi zbârlesc musteața, fac fețe-fețe, o-nghit și bag nasul în ulcică să nu mă dau de gol. Afurisiți moldovenii iștea, de unde le-or fi aflând pe toate? Râd eu... râd mânzește de mine însumi! Boierii râd și ei... La a treia ulcică, se iau de Mahomed; l-au și tras în țeapă! Numa' Dumnezeu a scăpat neluat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pământul, în pământul Moldovei. Cu ajutorul lui Dumnezeu și împreună cu regele lor Mathias, vom lupta împotriva păgânilor până în ruptul capetelor noastre. Mihail, cu ochii la cer și mâinile împreunate, suspină înduioșător: "Prea îndurător al nostru! Scapă-ne! Miluiește-ne!" Piei drace! Afurisită limbă! își reține Ștefan un zâmbet ascuns. Ce pacoste la casa omului... Îl vând ieftin! Pe gratis îl dau! Dau ceva pe deasupra! Boierii râd cu poftă. S-o fi născut cu căință pe cap, spune Luca. Mă Sarsailă! Cu cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Magnificul El Fatih". Tăutu desfășoară un pergament cu o pecete cât roata carului și grăiește solemn: "Mahomed sultan a toată Împărăția Otomană! Împărat al Împăraților! Prea Strălucitul! Prea Luminatul! Prea..." Știm, "Catapeteasma Lumii"! Sari peste temenele, că ne apucă noaptea. "...Afurisitul domn al Moldovei plin de trufie și care în privința diabolicei viclenii întrece pe însuși diavolul s-a răzvrătit împotriva Sultanului Lumii care cere ascultare și care a aprins grozava mânie de răzbunare a Padișahului, că..." Știm, "Ghiaure spurcat"! Sari peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că..." Știm, "Ghiaure spurcat"! Sari peste amenințări. Ce pohtește Luminăția sa? Tocmeală de pace! Tăutu caută, caută: Pohtește... pohtește: "Haraciul legiuit, pe care tu..." și Tăutu se oprește. Cetește! Tăutu cetește în bătaie de joc: "...Haraciul, pe care tu, Ghiaur afurisit al Moldovei, ai avut obrăznicia, socotindu-te neatârnat -, să nu-l plătești de trei ani! Drept pentru care să-l aduci tu însuți, ca să te pleci înaintea Măritului Sultan, să știm cum stăm cu tine!..." Ștefan înghite în sec, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-l plătești de trei ani! Drept pentru care să-l aduci tu însuți, ca să te pleci înaintea Măritului Sultan, să știm cum stăm cu tine!..." Ștefan înghite în sec, dar nodul din gâtlej nu vrea să coboare. Hmm, mormăie el. Afurisit și obraznic Ghiaurul aista... Haraciul? Hmm... Să zicem, strângem cureaua și plătim gloaba... Primim! Altceva! Ce mai pohtește Preaslăvitul?! Pohtește: "Slobozirea prinșilor de la Podul-Înalt!" Face pe prostul! Parcă nu știe! Să și-i scurme în gorganul de cenușă și oase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]