576 matches
-
dezgustător și jalnic (din care Florin Piersic face un șocant rol de compoziție), unul frumos și rece, celălalt slut și cu mințile înfierbântate de nebunie, se creează o legătură intimă dar vizibilă: ei sunt cele două fețe ale fanatismului. După cum aghiotantul lui Korner (Ștefan Radof) realizează, prin buna lui credință și intenție, legătura dintre poporul pe care-l reprezintă și poporul chinuit al Moiseiului. Fără îndoială, distribuția este punctul forte al filmului și cea mai importantă demonstrație de intuiție regizorală a
Ultima frontieră a morții () [Corola-website/Science/329053_a_330382]
-
șase luni, tatăl ei a murit iar sora sa era regină. Margaret împreună cu mama sa se mută din Palatul Buckingham în Casa Clarence în timp ce sora sa și familia ei se mută din Casa Clarence în Palatul Buckingham. Peter Townsend, fost aghiotant al tatălui ei, pilot de vânătoare și tatăl a doi copii, de care Margaret era îndrăgostită a fost numit intendent al casei de către regina mamă. În decembrie 1952, Peter Townsend obține divorțul din culpa soției și o cere în căsătorie
Prințesa Margaret, Contesă de Snowdon () [Corola-website/Science/320542_a_321871]
-
, scris uneori Du Roc (25 octombrie 1772 - 23 mai 1813), duce de Friuli, a fost un general și diplomat francez, Mare Mareșal al Palatului Imperial în timpul Primului Imperiu. Se remarcă în cadrul armatei din Italia, unde devine aghiotant al generalului Bonaparte, devenind unul dintre prietenii cei mai apropiați ai acestuia. Ca diplomat se remarcă prin negocierea unora dintre cele mai importante tratate internaționale ale vremii: Tratatul de la Schönbrunn (1806), Tratatul de la Tilsit (1807) și abdicarea regelui Spaniei (1808
Géraud Christophe Michel Duroc () [Corola-website/Science/313136_a_314465]
-
mai apropiați ai acestuia. Ca diplomat se remarcă prin negocierea unora dintre cele mai importante tratate internaționale ale vremii: Tratatul de la Schönbrunn (1806), Tratatul de la Tilsit (1807) și abdicarea regelui Spaniei (1808). În calitate de militar, Duroc a fost cel mai des aghiotant al generalului Bonaparte, devenit Prim Consul și apoi Împărat dar s-a remarcat și în calitate de comandant operațional, de pildă la bătălia de la Austerlitz, unde l-a înlocuit pe Oudinot, rănit. În 1813, pe 22 mai este rănit grav de o
Géraud Christophe Michel Duroc () [Corola-website/Science/313136_a_314465]
-
Luptei pentru Libertate, între 1848 - 1849. Timișoara era asediată de trupele maghiare, dar conducerea militară a orașului a rămas fidela împăratului austriac. Conducătorul armatei maghiare, generalul Bem și-a amplasat tabăra în Freidorf. El se instalase în Casa Parohială, în timp ce aghiotanții lui s-au cazat în casele din sat. Printre aceștia s-a numărat și Sándor Petőfi. În parcul care există azi, și care îi poartă numele, există un monument vechi de 150 de ani care amintește faptul că în Freidorf
Freidorf () [Corola-website/Science/301452_a_302781]
-
de ani, doamnă de onoare a principesei Maria. În epocă au fost vehiculate o serie întreagă de suspiciuni despre Olga Prezan, cum că ar fi fost amanta principelui Ferdinand, dar și a lui Nicolae Filipescu, sau a locotenentului Ion Antonescu, aghiotantul lui Prezan și foarte mult apreciat de acesta. La 28 mai 1897 locotenent-colonelul Prezan, adjutant al principelui moștenitor Ferdinand, a cumpărat de la avocatul ieșean Constantin Livaditi conacul și moșia Schinetea, la prețul de 335.500 lei. Cu o întindere de
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
vezi Elvira Popescu... vezi Aristița Disescu... etc. etc. , de data aceasta pusese piciorul în prag! Să nu îl prindă pe Ferdinand în pat cu madam Prezan!..."”. Aceasta se datora unei presupuse relații amoroase dintre soția de 20 de ani a aghiotantului regal, locotenent-colonelul Constantin Prezan cu principele moștenitor Ferdinand. O altă controversă s-a referit la relația începută în 1914, dintre Olga Prezan, în vârstă de 38 de ani și tânărul căpitan Ion Antonescu, subordonatul comandantului Corpului 4 Armată cu reședința
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
de Saxa-Meiningen și a celei de-a doua soții a acestuia, Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg, o descendentă a lui Diego Velázquez. Prințul Friedrich a urmat Universitatea din Bonn unde, în mod neobișnuit pentru un prinț regal, a refuzat să aibă aghiotant. Datorită statutului său regal a fost membru al corpului exclusivist "Borussia". Deși viitorul împărat al Germaniei, Wilhelm al II-lea, a fost un membru proeminent, prințul Friedrich nu a fost activ în grup, a participat rar la reuniuni, preferând să
Prințul Friedrich Johann de Saxa-Meiningen () [Corola-website/Science/325187_a_326516]
-
a crescut cu 300.000 de exemplare la primul fascicul, desi prețul de vânzare fusese mărit de la 1,25 $ la 1,45 $. Alți sceptici s-au întrebat cum ar fi putut Hitler să-și ascundă jurnalele de secretari, valeți și aghiotanți. Nimeni din cercul apropiaților săi nu menționase vreodată că führerul a ținut un jurnal. Se știa că lui Hitler nu-i plăcea să scrie și că întotdeauna își dictă corespondență unei secretare. Cand totuși scria, folosea de obicei creionul. În
Jurnalele secrete ale lui Hitler () [Corola-website/Science/317922_a_319251]
-
Mareșalul Curții și al Casei Domnești și avea următoarea structură: În 1882, în urma proclamării Regatului României, denumirile sunt schimbate pentru a fi puse în acord cu noile realități: Această structură avea să rămână practic neschimbată pe toată perioada monarhiei. cuprindea aghiotanții regali și de ofițerii de ordonanță ai Regelui. Principalele atribuțiuni ale acestora erau de a asigura serviciile de însoțitori, ajutoare și gardă personală pentru membrii Casei Regale. Casa Militară Regală era subordonată pe linie administrativă Ministerului de Razboi, iar pe
Casa Militară Regală () [Corola-website/Science/329794_a_331123]
-
la Atena (Grecia) pentru a putea riposta mișcărilor aviației americane care se pregătea să atace Ploieștiul, venind din Africa de Nord. După evenimentele de la 23 August 1944, Gerstenberg s-a prezentat la Palatul Regal. La cererea Regelui Mihai, el a primit ca aghiotant un ofițer român (colonelul Valeriu Selescu) și a plecat către Transilvania, pentru a ordona trupelor germane staționate acolo să se predea. După ce a trecut cu succes prin teritoriul controlat de armata română, Gerstenberg a ajuns la destinație. Aici, el l-
Alfred Gerstenberg () [Corola-website/Science/311924_a_313253]
-
colonelul Valeriu Selescu) și a plecat către Transilvania, pentru a ordona trupelor germane staționate acolo să se predea. După ce a trecut cu succes prin teritoriul controlat de armata română, Gerstenberg a ajuns la destinație. Aici, el l-a arestat pe aghiotantul român și, în fruntea a 4.000 de oameni, a pornit către București, cu scopul de a ocupa poziții militare cheie. Între timp, corpul de armată german a primit ca întăriri parașutiști din Germania. În noaptea de 23/24 august
Alfred Gerstenberg () [Corola-website/Science/311924_a_313253]
-
engleză, critica a scos în evidență excepționala valoare a cărții ca document biografic întemeiat pe o surprinzătoare bogăție de surse inedite. Autorul a avut acces la Arhiva Casei Regale de la Versoix, la Jurnalul Reginei-Mame Elena, la însemnările manuscrise ale unui aghiotant regal, ca J. Vergotti, ca și la alte izvoare până nu demult ignorate ori necercetate. Abundența de substanță provine, nu în ultimul rând, și din convorbirile particulare avute de autor la Versoix cu Regele Mihai și cu Regina Ana. Dar
Regele și lecția de istorie by Andrei Brezianu () [Corola-journal/Memoirs/9453_a_10778]
-
de la Băneasa a distrus prototipul acestui avion. O nouă variantă din 1919, denumită IAD II, a unui avion cu aripi batante (ornitopter) a rămas doar în faza de proiect. În 1918 termină Școala de Ofițeri de Rezervă din Dorohoi. Devine aghiotantul generalului român Theodor Pirici și participă la Războiul româno-ungar din 1919. În 1919-1923 se specializează în inginerie mecanică la Paris. Aici, în 1922, brevetează "Aparatul de direcție destinat învățării conducerii automobilelor". Tot în străinătate deschide școli pentru specialiști în automobile
Ioan A. Dimitriu () [Corola-website/Science/323675_a_325004]
-
Georgescu s-a născut la București, la 20 octombrie 1937, într-o familie boierească. În scurta biografie inclusă în volumul "Istoria românilor", Mihai Botez îi menționează printre înaintașii lui Vlad Georgescu pe generalul I. Georgescu (bunic din partea tatălui) care fusese aghiotant al regelui Carol I și pe Emanoil Porumbaru, bunic din partea mamei, care a fost un important membru al Partidului Național Liberal, ministru de externe (între anii 1914 - 1917) și președinte al Senatului României. Vlad Georgescu a urmat cursurile școlare la
Vlad Georgescu () [Corola-website/Science/310474_a_311803]
-
este căpitan în „Armata din Nord”, servind la asediul Maastrichtului în 1793. Este numit șef de brigadă (colonel) în februarie 1795, dar demisionează un an mai târziu, pentru a reveni la serviciul activ abia în 1800. În același an este aghiotant al lui Bonaparte la Marengo iar în octombrie 1801 merge la Londra pentru a comunica ratificarea preliminariilor păcii de la Amiens. Dobândind gradul de general de divizie, participă la expedițiile escadrei franceze a amiralului Villeneuve, caprurând fortul Diamant din Martinica în
Jacques-Alexandre-Bernard Law de Lauriston () [Corola-website/Science/316474_a_317803]
-
octombrie 1801 merge la Londra pentru a comunica ratificarea preliminariilor păcii de la Amiens. Dobândind gradul de general de divizie, participă la expedițiile escadrei franceze a amiralului Villeneuve, caprurând fortul Diamant din Martinica în primăvara lui 1805. Din același an este aghiotant al Împăratului în cadrul Marii Armate, comisar imperial în Dalmația, guvernator al Ragusei și al gurilor Kotorului (1806). Este apoi guvernator al Veneției (1807), fiind numit conte al Imperiului (1808) și trimis în Spania, cu funcția de comandant al artileriei Gărzii
Jacques-Alexandre-Bernard Law de Lauriston () [Corola-website/Science/316474_a_317803]
-
pe arhiducesa Maria-Luiza de Austria, în drumul spre Paris, unde aceasta din urmă urma să se căsătorească cu Împăratul Napoleon I. Din februarie 1811, Lauriston îl înlocuiește pe Caulaincourt în calitate de ambasador la Sankt-Petersburg. În timpul campaniei din Rusia, este din nou aghiotant al Împăratului și exercită o funcție de comandă în cadrul ariegărzii, în timpul retragerii. Generalul Lauriston participă apoi cu distincție la unele dintre cele mai importante victorii ale celei de-a Șasea Coaliții, fiind apoi învins la Goldberg și făcut prizonier la Leipzig
Jacques-Alexandre-Bernard Law de Lauriston () [Corola-website/Science/316474_a_317803]
-
în cadrul ariegărzii, în timpul retragerii. Generalul Lauriston participă apoi cu distincție la unele dintre cele mai importante victorii ale celei de-a Șasea Coaliții, fiind apoi învins la Goldberg și făcut prizonier la Leipzig. La întoarcerea din captivitate, generalul Lauriston devine aghiotant al contelui d'Artois, urmându-le pe Ludovic al XVIII-lea în exil la Gand, în timpul „celor o sută de zile”. Devenit "pair" al Franței în 1815, votează pedeapsa cu moartea pentru Mareșalul Ney. Este numit marchiz în 1817, ministru
Jacques-Alexandre-Bernard Law de Lauriston () [Corola-website/Science/316474_a_317803]
-
ravinei. Curând va fi amiaza, nu-i așa? — Nu, stăpâne, e trecut deja de Ora Calului, răspunse un ajutor. Nici nu mă mir că mi-e foame. Pregătiți prânzul și vedeți ca trupele să mănânce și să se odihnească. Un aghiotant ieși să transmită ordinele. În îngrăditură, generalii, pajii și bucătarii mergeau care-ncotro, dar atmosfera era calmă. Din când în când, reprezentanți ai altarelor, templelor și satelor din vecinătate veneau să aducă sake și delicatese locale. Yoshimoto îi studie de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
aruncă o privire de reproș. Un al treilea om intră grăbit în corpul de gardă. La malul provinciei Mino acostă o luntre care fusese împinsă cu prăjina în josul râului. Un general cu mustăți zburlite păși pe țărm, urmat de câțiva aghiotanți. Din barcă fu adus după ei un cal. — Vine Tigrul! spuse unul dintre străjeri. — Tigrul din Unuma, aici! Schimbară între ei șoapte și priviri iuți. Acela era seniorul Castelului Unuma, din amonte; cunoscut ca unul dintre cei mai aprigi generali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Ce alt pretext îmi mai trebuie?” Spusese aceste lucruri la consiliul militar din aceeași zi. Auzind că Nobunaga își instalase tabăra la Nagashima și părea încleștat într-o luptă dură, abilul războinic găsise prilejul. Amakasu Sanpei îi ceru unuia dintre aghiotanții apropiați ai lui Shingen să-i anunțe reîntoarcerea. Dar, cum nu-i parveni nici o chemare, repetă cererea. — Mă întreb dacă Domnia Sa a fost informat despre sosirea mea. Te rog, mai spune-i odată. — Tocmai a luat sfârșit o conferință și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-i anunțe reîntoarcerea. Dar, cum nu-i parveni nici o chemare, repetă cererea. — Mă întreb dacă Domnia Sa a fost informat despre sosirea mea. Te rog, mai spune-i odată. — Tocmai a luat sfârșit o conferință și pare cam obosit, îi răspunse aghiotantul. Mai așteaptă puțin. Sanpei stărui: — Tocmai din cauza acestei conferințe, problemele mele sunt urgente. Îmi pare rău, dar trebuie să insist să-l informezi imediat. Se păru că de această dată mesajul îi fu comunicat lui Shingen, iar Sanpei primi permisiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
au petrecut vara lenevind. Dar, la venirea toamnei, în munții de la apus și colinele de la răsărit au început din nou să se audă zvonuri. Într-o zi frumoasă de toamnă, Shingen călărea pe malurile râului Fuefuki. Însoțit doar de câțiva aghiotanți, cu silueta sa însuflețită, scăldată în soarele de toamnă, părea mândru de administrarea perfectă a propriei lui provincii. Își acordase simțurile pe zorii unei noi epoci. „Acum e momentul!” își spuse el. Pe tăblia de la poarta templului scria: „Kentozuan”. Acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ne repezim necugetat, numai pentru a face de rușine reputația marțială a clanului Takeda și a fi luați în râs mai târziu. Ajunseseră atât de departe dar, în cele din urmă, amândoi generalii își retraseră trupele. Înăntru, când auzi glasul aghiotantului său pătrunzându-i somnul, Ieyasu se deșteptă cu o tresărire. — N-am murit! strigă el, sărind în sus de bucurie. Și trimise imediat trupe în urmărirea inamicului. Așa cum era de așteptat, Yamagata și Baba nu-și pierdură capetele în confuzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]